6,333 matches
-
ai, mă, zâmbi ea, după ce el tăcu. ți-a mâncat mâța limba? Zâmbea și sălta la joc. Vorbele ei l-au tăiat la inimă, dar zâmbea, și o iertă când văzu că ochii ei scânteie de drag. Erau calzi și cuminți și așteptau să vadă ce va să spună. - Hai mototolule, ce stai așa? Ce m-ai strigat? Nu m-ai văzut lângă tine? Fața ei de trandafir râdea în joc. Prin inima lui curgea sânge negru. - Anico, ce-ai zice
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
în armată. I-a scris și i-a promis că o ia. Dar acum, o va aștepta el un an de zile? Se va mai uita la ea? - E bun băiat, faci casă cu el și gospodărie. E bun, respectuos, cuminte, milos, cu drag de Dumnezeu. Lasă-l să se apropie de tine, nu-l fugări, fă ce-ți spune sufletul și să nu-ți pară rău. Nu te uita că nu te așteaptă, că știe el ce are de făcut
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pe care tata îl așezase în coșul carului. Îmi era somn și îmi pierise entuziasmul pe care îl aveam cu o zi în urmă. Nu mai vroiam să merg la pădure. Dar promisesem să mă duc și pentru asta stăteam cuminte și așteptam ca Bourean și Florean să-mi tragă trupul inert. Printr-o smuncitură carul se puse în mișcare. Tata stătea în față, iar frati-miu mergea mândru pe lângă boi. Var-mea rămăsese acasă cu promisiunea de a ne
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
la prânz și tractorul a trecut pur și simplu peste el. Nimeni nu știa cum, nimeni nu știa de ce, nimeni nu vorbea, tăcere. Nici un cuvânt. Stăteam toți trei așteptând să ne dea Florin un răspuns, însă și el tăcea. Stătea cuminte și aștepta ca pământul pe care de atâtea ori l-a scormonit, să-l primească în sânul său. - Vă iau pe voi trei. Atât. Să-i spui când o fi mare că tat’su a fost om bun și că
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de pânză țesută în casă, roasă de mizerie și ruptă de vreme. Când, într-un final, ieși din hățișul de salcâmi, fetița căzu frântă de durere. Crucea pe care o trăgea după ea se lăsă liniștită pe spate și așteptă cuminte cu fața în sus, să fie înălțată. Copila privi mâinile și bluza ce a fost cândva albastră cu flori mici roșii, acum toată agățată de crengile salcâmilor. Scuipă pe degete ca să-și aline durerea provocată de spini. Rupse o mână
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ger; mă sculptai ca pe o floare în fereastra ta. Nu aveai daltă, foloseai doar ochii, gura, mi-o potriveai cu buzele-ți fierbinți. Eu tăceam, tu mă sorbeai din ochi: toată mă conturam în foamea lor. Ca o Ană, cuminte, mă lăsam sedusă și mă sculptai așa cum îți doreai. Dar peste noapte a început să plouă: toată creația s-a transformat în sloi. Ochii tăi nu au mai avut puterea, să țină conturul chipului meu, intact. Neputincios te-ai retras
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
sfidând-o, de sub pătura de nea. Sub razele de soare, sigur, am să reînnoiesc și-n suflet, primăvara, o nouă iubire o să-mi plămădească... Poveste simplă de iarnă Simt cum fuge timpul și stelele dispar; vine iarna, anotimpul static și cuminte. Voi sta la gura sobei, sorbind din pahar, visuri șiamintiri de-o viață, prin vinul fierbinte. Simt cum clocotește sângele prin vene, aidoma văpăilor focului din sobă. Ca prin vis, când somnul vine pe sub gene, aud un mesager sub ferești
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
hotărât: mâine îmi cumpăr de la o agenție imobiliară virtuală un petic de pământ pe lună să fiu mai aproape de nopțile mele de dor... Revelion ratat Trecuse Crăciunul cu bine, sănătoasă. Moșul fuse darnic, și de astă dată. Ca o Penelopă cuminte, credincioasă, îmi țeseam de zor o rochie prea-frumoasă și-l așteptam pe Ulise pe mess, conectată. (plecase-ntr-o localitate civilizată, să arvunească masa pentru revelion). Dar cum se-ntâmplă-n viață, avuse ghinion și-o întâlni pe Viroza, chiar
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
fapt, se întreba ea însăși asupra interesului ce l-ar putea stârni. S-ar fi privit, poate, uneori, în tăblia dreptunghiulară a oglinzii ce-i apăruse în față, să descopere ce anume și dacă se ascundea ceva dincolo de prezența ei cuminte. În definitiv, n-aveau decât să se încreadă, ei și ea, în intuițiile acestui ciudat camarad, poate și conducător al lor... se simțea incapabilă a- și descoperi farmece neprevăzute, n-ar fi știut să explice tulburarea pe care stăpânul casei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tot ce aflase. Cărți despre Cosimo, adunate cu grijă, știute pe de rost și oferite apoi împrumut tinerei ascultătoare. Ajungea însă, de fiecare dată, în cele din urmă, și la considerații asupra tablourilor și artei sale. Abia atunci, reproducând opinii cuminți și consacrate, glasul ei se încorda, dobândea energie și ritm. Vorbea despre panourile pregătite de Piero pentru carnavaluri și mascarade. Răscolea, dintr-odată, teancul de albume stivuite pe dușumeaua roșie, prăfuită. Găsea reproducerile, o soma pe studentă să întrerupă lucrul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sucită, fața umedă, palidă, transpirată și o bluză albă, neîncheiată la toți nasturii. De parcă ar fi sărit nepregătită din ascunziș, după somn sau după nesomn sau după, după orice. Sânii se clătinau, goi, aburiți, sub bluza desfăcută. — Mulțumesc. Ai fost cuminte. Nu l-ai provocat. Cuvintele abia se auziră, atât de încet murmurate. Mâna tot urca, parcă, de pe umăr spre gât. Vedenia încerca să-i mângâie, delicat, obrajii. Deținuta se trase în lături. — Cine ți-a aruncat aici boneta ? se auzi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vârâse capul până la gratii, să primească aerul și lumina rece a zilei, fugind de vocea care o urmărea. Vuiau parcă sirene, le auzea și nu le auzea, toată noaptea urlaseră, poate, anume pentru dânsa și nu le auzise. — Ai fost cuminte. Poți să te odihnești puțin, să și dormi. Cineva șoptise rar cuvintele, ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape, fusese prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să uite, nu numai ceea ce văzuse și trăise, ci și ceea ce desenase. Rechemarea puținelor amintiri, o anume căldură sau nostalgie, a durerii, poate, a suferinței, a epuizării fizice, s-au păstrat doar în primele din acest set de desene, oarecum cuminți. S-a întors repede, s-a răsucit, îngrețoșată, în sine însăși. Alintarea călduță în care, simțea, începuse să lunece, să se îmblânzească, să se complacă o otrăvea ! Un venin subțire și puternic, coclind. S-a trezit, brusc, țeapănă. A înțeles
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
slabi, nu în comparație cu zeii, ci cu natura. Natura propriei ființe, în primul rând. I se întâmplase și Siei Strihan . Printr-o istorie, din șirul celor care ar dovedi aceeași antinomie între „subiect și Istorie“. Lipsa de valoare a primelor desene cuminți, vag fidele, vag paradoxale - ca o vârstă sau doar un răgaz al abandonării în liniștea și comoditatea resemnată a oboselii, a mediocrității -, readucea și un potențial al trădărilor ? Premisa de a ceda : frivolitatea, slăbiciunea. Un pas posibil în slujba celor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acum de o largă pelerină pestriță. Lipesc palmele de sticla rece, îmi frec pleoapele cu palma, rotesc mâna, văd părul cânepiu, roșcat, negru, crescut în dezordine pe degete. Am degete mici, cu streașina unghiilor scurtă și sticloasă, degete de copil cuminte și pervers. Citesc cadranul deasupra încheieturii, încă nu e ora șapte. Sprijin ceafa de umărul paltonului inert, trenul toarce mărunt, același balans monoton și metalic. Ușa compartimentului glisează, se deschide, apare o doamnă învelită într-o blană lățoasă. Se așază
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de gușă, sub bărbia cândva dreaptă. Înfățișare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
liftul care o aștepta. Ce caută aici, zi de zi, printre acești soldați de plumb, cu riglă și cronometru ? Desenatoare tehnică ! Și încă prin intervenția stimabilului soț, inginerul Mitu Mitulescu... Nefericita mezalianță pe care o negociase bătrânul Iorgu Misir. Fata cuminte, din aristocratice pensioane mucegăite, mări tată cu un bărbat vârstnic, afemeiat, cu diplomă la modă. Acum, patru persoane în două camere ! Inclusiv coana mare, firește ! Două camere mici unde maică-sa, fosta mare madam Misir, continuă gesticulația de matroană, ca și cum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bineînțeles, informațiile, gata să le predea, acolo sus, când nu mai are încotro. S-a obișnuit și cu asta, i-au impus și asta. Informatoare, da, da, asta-i, chiar dacă își urăște chinul. De fapt, nu sunt cu toții decât funcționari cuminți, grupuri dinamizate prin muncă. Ceea ce gândesc, când găsesc timp pentru a ieși din mica logică specializată, n-are vreo importanță, se șterge repede : destul să câștige echipa preferată la fotbal sau să se dea carne la măcelărie sau să se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bila pe traiectoria astrului zilei. Așteaptă tangenta, semnalul, simte scăfârlia atinsă de razele focului, a și pornit, țeapăn și curtenitor, în calea Colombinei. — Ei, frumoaso, ce-ai făcut la mare ? Văd că te-ai bronzat temeinic, înseamnă că ai fost cuminte. Am fost soție și mamă. — O dată pe an... șuieră prin apropiere Marilena, Veturia cea vânătă preia repede replica, o înveninează, în vârful buzelor, suflând-o mai departe : „O dată pe an își amintește fiecare că e soție și mamă“, completează demn
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să țin cont. — Cum adică ? N-ai avea de ce să... bolborosi bufonul încurcat, fără să ridice capul din podea. Roti lent, lent, cu toată precauția, bila bine tunsă. Privirea se înălță puțin, supraveghetoarea îl urmărise, îl urmărea. Așa că se dădu cuminte peste cap de trei ori, dublu triplu multiplu salt acrobatic pe globul gălbui lucios lunecos al privirii care îl ocrotea. Flutură diagonal brațele, se frânse. Regăsi o fracțiune de echilibru, cât să audă hohotele încurajatoare ale arenei, țop, iar în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ziua când bătrânul protopop Groza i-a cununat fata cu avocatul Iosif Bologa. Din bucuria aceea i s-a tras și moartea, urmată la câteva luni după nunta unicei sale odrasle... Domnișoara Maria, de altfel, își binemeritase norocul. Fusese fată cuminte, așezată, fără fumuri și cu mare credință în Dumnezeu. Rămasă orfană de mamă, a crescut în internatul de fete din Sibiu. Acolo, în preajma examenului de clasa a șasea liceală, în familia directoarei, a făcut cunoștință cu Iosif Bologa, care, peste
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar avea grijă să le ascundă și să le păstreze pentru alte vremuri... Și acuma, cu Bologa, după întîile izbucniri de bucurie, mai ales însă de când a înțeles că n-a renunțat la gândurile de dezertare, socotea că ar fi cuminte să nu se amestece prea mult în niște planuri primejdioase. De aceea profită de o tăcere a lui Apostol și schimbă vorba, întrebîndu-i dacă s-a prezentat colonelului, și apoi spunîndu-i că postul de comandă al regimentului e foarte aproape
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
purtat de când am aflat prin ce-ai trecut... Tot așteptam, așteptam scrisori de la tine și tot nimic, de chiar Marta s-a minunat, ce să fie? Apoi m-am sfătuit și cu Domșa, că el e tare de treabă și cuminte, ei, și am socotit că ai trecut în țară, la ai noștri, doar auzisem pe-aici că ați venit să vă bateți cu românii, Doamne, ferește-ne și iartă-ne... Bine însă că te-a luminat Dumnezeu și ai stat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu paharele și, peste câteva clipe, însăși preoteasa, strălucitoare de nerăbdare. ― Uite, căprioară, prietenul nostru și-a ales mireasă pe Ilona! strigă preotul, cu totul vesel, umplând paharele. Preoteasa felicită pe Apostol și-i lăudă pe Ilona că-i fată cuminte și... În glasul ei însă era atâta uimire, că Apostol nici nu îndrăzni să răspundă și se bucură când "căprioara" trecu la Ilona, s-o descoase și să-și astâmpere curiozitatea prin fel de fel de întrebări. După ce preoteasa se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la postul de comandă al regimentului, un bordei mare, de bârne groase, înconjurat de colibioare mai modeste. Varga coborî în coliba cea mare, unde zăbovi mai mult. Ieși întovărășit de un ofițer, zgribulit și somnoros, care bufnea supărat: ― Cel mai cuminte ar fi fost să-l ții la tine, la sector, până dimineața... Dacă o să mă sculați din somn pentru toate mărunțișurile... ― Dacă-ți iei tu răspunderea, eu n-am decât să-i dau drumul! zise Varga nervos, mai ales pentru că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]