5,763 matches
-
Zürich pentru a se dedica exclusiv compoziției. În 1845 Raff a mers pe jos până la Basel pentru a asculta interpretarea la pian lui Franz Liszt. După o perioadă în care a locuit în Stuttgart unde a devenit prieten cu renumitul dirijor Hans von Bülow, a început să lucreze ca asistentul lui Liszt la Weimar din 1850 până în 1853. În această perioadă l-a ajutat pe Liszt să orchestreze diferite lucrări, spunând că a avut un rol important în orchestrarea poemului simfonic
Joachim Raff () [Corola-website/Science/329860_a_331189]
-
(7 august 1912, Ploiești - 27 decembrie 1984, București) a fost un reputat dirijor și instrumentist român. Este fratele mai mare a lui Nicușor Predescu. S-a născut într-o familie de lăutari vestiți din zona Ploieștiului, tatăl său, Nicolae Predescu, fiind violonist și șef de orchestră. Sub directa lui îndrumare, fiul a început
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
pianistul Mișu Ionescu-Năsoi cântă prin spitalele de răniți, trecând la muzica populară, spre care se îndreaptă, cu pași hotărâți, după război. El participă, astfel, la concertul aniversar închinat împlinirii a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu, în calitate de dirijor al Orchestrei „Barbu Lăutaru”. Împreună cu Nicu Stănescu se afirmă repede în viața artistică a capitalei cu acest ansamblu, apoi în 1950 trece la noul Ansamblu „Ciocârlia”, cu care pleacă, chiar în acest an, în turneu în Ungaria. Principala lui preocupare
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
altfel, ultimul moment de satisfacție majoră a dirijorulului. Se stinge din viață în ziua de 27 decembrie a anului 1984 în București. În 1960, după importante realizări cu orchestra „Ciocârlia” și dupa lansarea unor valoroase discuri cu Maria Tănase în calitate de dirijor, este distins cu titlul de „Artist Emerit”.
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
glorioasă decât celelalte două, climaxul său fiind mai mult abisal decât arogant. Prokofiev a dedicat primul său concert pentru pian "înfiorătorului Șrepin". Concertul a avut premiera la Moscova pe 25 iulie 1912 cu Prokofiev în calitate de solist și cu Konstantin Saradzhev dirijor. Prokofiev a scris mai târziu că Saradzhev "a realizat splendid toate tempourile mele". Prokofiev a câștigat premiul Anton Rubinstein pentru realizările sale pianistice într-o interpretare a lucrării la Conservatorul din Sankt Petersburg pe 18 mai 1914. Prokofiev a propus
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
(n. 8 octombrie 1919, Budești - d. 30 octombrie 1991, București) a fost un reputat violonist, dirijor și aranjor muzical, „lordul” muzicii populare românești. S-a născut la data de 8 octombrie 1919, într-o familie de muzicanți vestiți din comuna Budești, județul Ilfov. De le denumirea comunei și-a luat numele de „Budișteanu”. Tatăl său, Vasile
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
la Radio România) și cea a lui Petrică Moțoi din București. Devine mai apoi violonist-solist în Orchestra Ansamblului „Banu Mărăcine” din București între 1946-1947. În 1947 devine violonist-solist al Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru” din București, iar din 1953, dirijorul acesteia conducând orchestra în paralel cu Nicu Stănescu până în 1970, timp de aproape două decenii. Urmează după două turnee la Festivalurile Internaționale ale Tineretului de la Varșovia (1955) și Moscova (1957) , unde a repurtat succese excepționale (care i-au adus titlul
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
alcătuită din cele mai bune elemente din București). A început turneele în Grecia, Statele Unite (aici a condus Ansamblul denumit „Rapsodia română” în 1962), Franța, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Israel (formația s-a numit „Miorița”), Algeria și Maroc. Între 1970-1991 este dirijorul Orchestrei „Rapsodia română” din București, susținând turnee în Polonia, Franța, URSS, Cipru, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda, Norvegia, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, Ceylon, India, Birmania, Iugoslavia, Ungaria
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
Jucătorul (Rusă: Игрок) este o operă în patru acte a lui Serghei Prokofiev. Compozitorul a scris și libretul, inspirat după romanul cu același nume al lui Fiodor Dostoievski. Prokofiev s-a hotărât să adapteze romanul în 1914 iar dirijorul Albert Coates de la Teatrul Mariinsky l-a încurajat să compună opera și i-a garantat o producție la acel teatru. Prokofiev a compus opera sub forma unei partituri de pian între noiembrie 1915 și aprilie 1916 și a finalizat orchestrația
Jucătorul (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329896_a_331225]
-
la Trivale”, „Argeșene, argeșene” etc. Între anii 1960-1962 se stabilește în București fiind angajata Teatrului „Ion Vasilescu”, urmează apoi la „Doina Olteniei” din Craiova și „Flacăra Prahovei” din Ploiești. De-a lungul carierei sale a colaborat cu mari cântăreți și dirijori ai timpului, efectuând numeroase turnee în țară și în străinătate cum ar fi: Bulgaria (cu Maria Tănase), Anglia, Spania, Austria, Turcia, Cehoslovacia etc. Dintre marii interpreți alături de care a cântat amintim: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ion Luican, Emil Gavriș, Dan
Tita Bărbulescu () [Corola-website/Science/329907_a_331236]
-
din urmă, să-și dea demisia, renunțând la instituția de care au fost legate toate bucuriile, împlinirile și dezamăgirile violonistului și omului Ioan Fernbach, timp de 30 de ani. În anii de după Revoluția din 1989, Ioan Fernbach, împreună cu pianistul și dirijorul elvețian Jean François Antonioli și câțiva tineri instrumentiști au pus bazele unui alt ansamblu - Orchestra de cameră Timișoara. Din păcate, după retragerea lui Ioan Fernbach de la Filarmonica „Banatul” și-au încheiat activitatea și cele două ansambluri camerale amintite. Societatea Filarmonică
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
ne caute, oferindu-i surpriza descoperirii unor versiuni mereu mai frumoase».” (Doru Murgu, Deceniile afirmării. Un exponent al școlii timișorene de vioară - Ioan Fernbach, revista Orizont, 20 nov. 1987). De-a lungul carierei sale, a colaborat cu mari soliști și dirijori, printre care: Salvatore Accardo, Gidon Kremer, Viktor Tretiakov, Joshua Bell, Victoria Mullova, Ivry Gitlis, Gabriel Croitoru, Remus Tzincoca, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Remus Georgescu, Sabin Păutza, Erwin Acel, Donato Renzetti, David Chen, Mstislav Rostropovici, Klaus Donath, Helen Donath, José Careras
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
prezent), la Facultatea de Muzică din cadrul UVT, specializarea Interpretare Muzicală - Instrument (Vioară) susținute de maestrul Ioan Fernbach la: Masterclass organizat de conf. univ. dr. Ioan Fernbach, în cadrul Facultății de Muzică din Timișoara, susținut de fostul său elev, Cristian Măcelaru, actualmente, dirijor în S.U.A Ioan Fernbach a desfășurat de-a lungul timpului o intensă activitate de cercetare în domeniul muzicologiei, dar și al specializării, participând cu lucrări la o serie de simpozioane, congrese, sesiuni de comunicări științifice din țară și
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
(n. 22 decembrie 1821 - d. 7 iulie 1889) a fost compozitor, dirijor și contrabasist italian. A fost un virtuoz al instrumentului său, fiind supranumit "Paganini al contrabasului". Născut în Crema, Lombardia, Bottesini a învățat bazele muzicii de la tatăl său, un clarinetist desăvârșit și compozitor, și de la o vârstă mică a interpretat la
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
de contrabas. După aceasta a făcut multe vizite în Anglia iar felul său extraordinar de a stăpâni instrumentul său masiv i-a creat o popularitate masivă în Londra și în provincii. Pe lângă triumfurile sale în calitate de interpret, Bottesini a fost un dirijor de renume european și a fost dirijor la Théâtre des Italiens din Paris din 1855 până în 1857, unde a fost produsă a doua sa operă, "L'Assedio di Firenze", în 1856. În 1861 și 1862 a dirijat la Palermo, unde
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
vizite în Anglia iar felul său extraordinar de a stăpâni instrumentul său masiv i-a creat o popularitate masivă în Londra și în provincii. Pe lângă triumfurile sale în calitate de interpret, Bottesini a fost un dirijor de renume european și a fost dirijor la Théâtre des Italiens din Paris din 1855 până în 1857, unde a fost produsă a doua sa operă, "L'Assedio di Firenze", în 1856. În 1861 și 1862 a dirijat la Palermo, unde a supravegheat montarea operei sale "Marion Delorme
Giovanni Bottesini () [Corola-website/Science/329936_a_331265]
-
reluat lucrul la concert în 1917. A avut premiera pe 18 octombrie 1923 la Opera din Paris în interpretarea Orchestrei Operei din Paris sub bagheta lui Serghei Koussevitzki, cu Marcel Darrieux în calitate de solist. Igor Stravinski a avut debutul său ca dirijor în cadrul aceluiași concert, dirijând Octetul pentru Suflători. Concertul este orchestrat pentru 2 flauturi, piculină, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoți, 4 corni, 2 trompete, tubă, timpane, tobă mică, tamburină, harpă, coarde și vioară solo. Concertul este structurat în trei părți
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
a 70 de ani de la moartea acestuia, pe 16 noiembrie 2006, Seimul Poloniei a ales anul 2007 ca fiind anul lui . În ultimii ani s-a produs o reînviere a operelor compozitorului. Cel care a făcut posibil acest lucru este dirijorul Șir Simon Rattle, care a înregistrat cu a sa “City of Birmingham Orchestră”, pentru concernul EMI, patru albume monografice (printre care unul dublu) conținând: Simfonia a 3-a, Stabat Mater, Litania do Mării Panny, Pieśni księżniczki z baśni (Cântecele prințesei
Karol Szymanowski () [Corola-website/Science/328116_a_329445]
-
unul dublu) conținând: Simfonia a 3-a, Stabat Mater, Litania do Mării Panny, Pieśni księżniczki z baśni (Cântecele prințesei din basme; cu Iwona Sobotka) precum și două concerte de vioară. Aceste înregistrai au primit două premii prestigioase Grammophon Awards. În discografia dirijorului se găsesc de asemenea Harnasie, Król Roger, Pieśni miłosne Hafiza (cu Magdalena Kozena), si de asemenea a 4-a Simfonie Concertanta. În primă fază a creației sale, Szymanowski a fost influențat în mod clar de curentul romantic, urmărind tehnică lui
Karol Szymanowski () [Corola-website/Science/328116_a_329445]
-
Chilian; La douășpe trecute fix - Muzică: Petru Mărgineanu - Scenariu: Ana Maria Muntean; colaborare cu T.B.C.T "Oleg Danovski"; Treceri - Muzică: George Balint; Mozart și colegii - Muzică: Mozart ; Roșu și Negru - înregistrare sonoră a Orchestrei și Corului Operei Naționale din București - dirijor Răsvan Cernat Proiecții posibile - Opera Națională București, 1991 După anul 1990, compania de dans contemporan Contemp, sub conducerea Adinei Cezar, a prezentat spectacole la: Opera Națională Română din București (1991 și 1992), Teatrul Evreiesc de Stat (1992, 1993, 1994, 1995
Adina Cezar () [Corola-website/Science/328318_a_329647]
-
în Fa major este o lucrare pentru pian solo și orchestră a compozitorului american George Gershwin. Compus în perioada iulie-septembrie 1925, a avut premiera 3 decembrie 1925 la Carnegie Hall din New York în interpretarea Orchestrei Simfonice din New York sub bagheta dirijorului Walter Damrosch, cu Gershwin la pian. Ca și celelalte lucrări orchestrale ale lui Gershwin, în concertul pentru pian sunt prezente influențele muzicii jazz. Damrosch a fost prezent în data de 12 februarie 1924 la concertul aranjat și dirijat de Paul
Concertul pentru pian (Gershwin) () [Corola-website/Science/328341_a_329670]
-
rolul Ferrando în "Cosi fan tutte". A cântat în cele mai cunoscute teatre de operă din lume: La Scală din Milano, Operă din Paris, Royal Opera House, Metropolitan Opera din New York, Operă de Stat din Viena. Colaborează foarte des cu dirijori precum Riccardo Muți, Lorin Maazel, Daniele Gatti, Serji Ozawa, James Colon și Antonio Pappano. A cântat în "Don Giovanni" (Paris), "L'Elisir d'Amore" (Viena), "La Traviata" (Londra), "Rigoletto" (Zurich), "Flautul fermecat" (Milano), "Gianni Schicchi" (Metropolitan Opera și la Operă
Saimir Pirgu () [Corola-website/Science/327526_a_328855]
-
Predețeanu - fagot, Wilhelm Bretz - corn, Albert Guttman a înființat un cvintet de suflători cu pian, ale cărui recitaluri de muzică de cameră s-au bucurat de aprecierea publicului, precum și de cea a Rectorului din acea vreme, Ioan D. Chirescu (compozitor, dirijor și folclorist, rector al Conservatorului bucureștean între 1950-1955). După absolvirea Conservatorului și a Examenului de Stat, Albert Guttman a fost numit, în februarie 1960, corepetitor la Conservatorul din București (la clasele de violă, flaut, canto, operă). Este momentul în care
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
lăsat să cânte la nunți (care începeau după Paști și țineau până la Sf. Nicolae). De la „Doina Gorjului” pleacă la Ansamblul „Altița” cu care cântă pe multe scene, după care iese la pensie. A susținut turnee cu Maria Lătărețu, Constantin Busuioc (dirijor la Ansamblul „Doina” al Armatei), Maria Apostol atât în țară cât și în străinătate (în Grecia și în Ungaria). Mai târziu își creează propria formație. Din taraful său făceau parte frații săi Bebe Pițigoi și Gogă Pițigoi. Solista era fata
Constantin Pițigoi () [Corola-website/Science/327554_a_328883]
-
mijloacelor de subzistență pentru a-și continua studiile. Prietenul său, Andrei Bârseanu (Emil Coșeru), și profesorul Lazăr Nastasi (Iurie Darie) îl conving să accepte postul de profesor de muzică la Școlile Centrale Române din Brașov. În paralel, el este și dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului. Având acum o situație stabilă, Ciprian Porumbescu se duce la Ilișești și o cere în căsătorie pe Berta. Declarându-se surprins, tatăl fetei, pastorul anglican Gorgon, îi cere un răgaz de
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]