6,786 matches
-
meu; privilegiul ăsta îmi revenea mie, seara, departe de-orice privire: eram rege în palatul meu de-așternuturi. Plăcerea venea firesc, bărbătește, ca sexul curbat pe care-l strângeam între degete. Numai cine n-are imaginație sau o oglindă în dormitor nu poate înțelege; eu mă alesesem cu amândouă și înțelegeam să le folosesc cu maximă eficiență. Vroiam însă să iau în posesie femeiușca imperfectă, să-i găsesc slăbiciunea, exploatând-o cu brutalitate și consumându-i naturalețea imprudentă, să acaparez naivitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu tot cu tetiere - o mașină întreagă, aruncată din fabrică într-un sac de plastic. O bombă n-ar fi produs mai multe ravagii. Exploziile de pe ecran și din mintea mea făceau probabil ceva zgomot. Uneori, Maria se trezea și ieșea din dormitor, în capoțelul ei simpatic, de mătase bleu; mă găsea anchilozat, cu nasul în monitor și degetele sudate de tastatură. Venea pe-ascuns, în vârful picioarelor, gata să-l surprindă pe infractor și, fără vreun motiv anume, îi sărea în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-o din somn (ochii ei mari și negri spuneau altceva; oricum nu putea să adoarmă fără mine). Trecea de la supărare la gelozie, mușcându-mă de gât sau de ureche, înainte să plece triumfătoare: „Culcă-te cu invențiile tale!“ Auzeam ușa dormitorului trântindu-se ușor, și mica noastră scenetă se încheia cu victoria ei. Alteori, rămânea cocoțată în brațe și mă lua la întrebări: „Ce faci? La ce te gândești la ora asta?“ „La vremurile de-altădată...“, îi răspundeam cinstit, adică imprudent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
te îndrăgostești de studenții tăi. Acum, amicii mă luau peste picior, întrebându-mă cum e cu „deontologia profesională“? Era simplu: o încălcasem. Mai devreme sau mai târziu, toți ajungem în faza asta. „Nu răspunzi?“ Maria a apărut pe neașteptate din dormitor, doar în tricou. Îmi venea s-o iau în brațe pe loc, fără nici cea mai mică întârziere. O iubeam plăcut, nemțește, ca un contabil. La 38 de ani, nu-ți mai arde să riști (aveam de fapt 37, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și curățenie. În plus, începeam să mă relaxez; exact ce-mi trebuia, ca să fac puțină ordine în gânduri. Cutremurul, mesajul de pe computer, noaptea la Mihnea, telefonul. Se adunaseră prea multe și nimic nu se lega. Când m-am întors în dormitor, Maria încă nu terminase cu chiloții. Îi ținea pe toți într-un sertar, ca bijuteriile, grupați pe categorii. Avea trei-patru tipuri (de frig, de ciclu, sexy, de casă - ăștia puteau să fie puțin descusuți, nu-i controla nimeni), dacă băgai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fiecare după-masă, la ora patru, și dai peste un personaj care vorbește cu altul și-i spune „Danny“ cu-aceeași convingere ca până atunci, deși nu mai arată la fel și-are și altă voce. Nevastă-sa îl cheamă în dormitor, frati-su îi împrumută bani, la serviciu e avansat, chiar dacă e-altă persoană. Nimeni nu pune nici o întrebare, toți se comportă firesc, discută, îl pupă, îi strâng călduros mâna - ar fi putut fi și-o maimuță, conversațiile ar fi mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
obișnuiai cu el, așa cum te-obișnuiești cu aerul poluat pe care îl respiri azi. Îl ignorai. De fapt, dacă mi-ar fi lăsat în pace orașul, nici nu l-aș fi amintit. Trăiam rezonabil, înconjurat de haine și prieteni. În dormitor, dacă deschideai dulapul bunicilor, cădeau peste tine blănuri și pălării interbelice, ca-n teatrul TV de marți seara. Desigur, moliile își făcuseră datoria și-acum puteai să strecori două sau chiar trei degete prin opera lor, dar farmecul rămânea intact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
filele netăiate ale unei ediții princeps. Am închis, și i-am zâmbit Mariei. „Avem program. Mâine, mergem la Constanța.“ „Cum? De ce?“ „Stai să te-ntreb eu ceva înainte.“ Am tras o pijama pe mine și-am clămpănit din papuci spre dormitor. Maria a venit după mine. „Cum se face că nimeni n-a văzut code-bar-ul ăla până acum? E-o întrebare de bun simț...“ „Simplu. Nimănui nu i-a dat prin cap să prelucreze imaginea pe calculator.“ „Vrei să spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
poșete, cataloage și cranii parfumate, cu sentimentul că am exact ceea ce merit: lumea meschină și supradezvoltată, ca un borcan osos, a minții mele. Singurul refugiu mă aștepta seara, când, tâmpit de oboseală și de versurile lui Coșbuc, mă trânteam în dormitor, pentru binemeritata uitare. Câteodată, găseam un corp sub cearșaf (domnul inspector nu-i dădea voie fetei să vină tot timpul la mine), o pereche de brațe lipite de spatele meu, dar mă simțeam ca-n autobuz, eram prea mulți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când, privea peste umăr. Apoi a aprins lumina și-am tropăit cu toții într-o cameră mare, albă, cu miros de cherestea. Maria s-a apucat să caute păienjeni, tânărul Lupu și-a sprijinit umbrela de perete. Putea fi orice, sufragerie, dormitor, depozit. Becul oricum lumina chior, atârna de-un fir din tavan, ca la țară. Pe jos, un parchet de lemn decolorat. Parchet era mult spus, lemnul nu fusese prelucrat, se strângeau nodurile din scânduri, nimeni nu le rașchetase. În mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
c-ai nimerit la reuniunea fantomelor. „E-ntreagă?“, s-a interesat el. „Pare.“, am convenit. „Acum, uite-aici.“ A apăsat pe-o altă tastă și imaginile s-au așezat cuminți pe laptop, patru: câte una-n fiecare colț al ecranului. Dormitorul, holul, bucătăria, intrarea din față. Păreau toate acolo, le recunoșteam fără probleme, până și pubela se-afla la locul ei, cu Brutus tolănit pe capac. I se zărea și coada, zvâcnind în ritmul viselor. „Mă rog...“, a mai lăsat Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din minți. N-am zis aproape nimic de-obiectele din casă; de cele mai multe ori, nici nu le băgăm în seamă, ca o clădire pe lângă care trecem zilnic și nu-i observăm lambriurile sau îngerii de ghips. Ele fac toată diferența. Dormitorul meu exploda de Pif-uri, mingi de fotbal și haine aruncate pe jos. Când Maria a venit prima oară la mine, îmbrăcată și mai și decât la Facultate, le-am împins pe toate într-un dulap. Maria, curioasă, s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
așa se feresc obiectele prețioase de hoți; mai e și varianta cu gaura sub parchet), niște pijamale dungate, spitalicești (nu râdeți: orice bun român păstrează câteva în dulap), o cutie cu șuruburi. Pe scurt, dacă intrai în dulap, treceai din dormitor direct în magazie. Nici Alice n-ar fi reușit mai bine, cu pălărierul ei cu tot. Bineînțeles că toate deosebirile astea ne-apropiau, și dacă Maria ar putea să-și spună propria poveste (ca Doamna T., și nu ca Ioana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Răbdău căpătau brusc forțe nebănuite și te fugăreau până pe Bucureștii Noi, la Fabrica de Pâine. Făceai turul cartierului gratuit, în pas vioi, militărește. Păjurenii înfloriseră pe vremea comunismului. Sau poate nu înfloriseră (iarna mergea mai greu, cu cinci grade în dormitor), dar, oricum, se descurcaseră ei cumva, ca noi toți. Oamenii păreau harnici, activi, săritori. Munceau de dimineața până seara și, când se întorceau de la lucru, se-apucau de meșterit prin casă. Mereu se nimerea ceva de reparat, o priză defectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dar violente; uneori și le îneca într-o mică nevroză, de care mă feream, prefăcându-mă fie că n-o observ, fie că o respect. Când nu se mai putea, fugeam din casă. O găseam la întoarcere plângând, ascunsă în dormitor sau în sufragerie, în spatele unui fotoliu. Iarna, deșira unul din puloverele ei preferate, fir cu fir, ca Tonton. Acum chiar n-aveam unde să ies. „O să trecem și peste asta...“, am căutat s-o liniștesc. Uram scenele. Prietenii mei aruncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
albă a fesei. Aluviunile imaginilor se depuneau printre gesturi și pași, sedimentând amintirile peste mișcare, mișcarea peste privire, până nu mai știam unde mă aflu cu-adevărat și când fusese mai bine: atunci sau acum? În drumul meu zilnic dinspre dormitor spre baie (cu oprirea programată la geam, ca într-o stație obligatorie de autobuz), constatam fel de fel de lucruri, fleacuri pe care fiecare dintre noi le observă tăcut și jenat: unghiile de la picioare creșteau și se îngălbeneau, frigiderul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spaimei în timpul furtunilor de vară. Rezultatele se dovedeau pe măsură: obțineam când săruturi prelungite pe-obraz (ele aveau să-mi dea repulsia calmă și justificată de mai târziu față de buzele mânjite cu ruj), când un loc privilegiat în patul din dormitor, între taică-meu și maică-mea. Asta nu-i împiedica să forfotească, improvizau ei și-așa, cu mine la mijloc, dar nu eram eu suficient de mare ca să-mi dau seama; în plus, oboseam repede, imediat mă lua somnul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
resimțită pe fundul gol; tramvaiele de pe „Bucureștii Noi“, forfecând aerul dimineții ca niște raci; grădinile Pajurei, umflate de trandafiri, dovleci și floarea-soarelui; cafeniul zilnic al blocului 66; certurile din bucătărie, plutind în arome de piper și tarhon; ușa capitonată a dormitorului tatălui, prin care nu se-aud țipetele și din care nu rămâne pe retină decât o imensă pată vișinie; mașinile copiilor de politicieni, așteptând-o la colțul străzii; bilele chinezești, argintii, găsite în sertarul unei vile din „Primăverii“; petrecerile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sânii ei. Cu timpul, apartamentul din Dorobanți s-a mobilat cu gesturi, obișnuințe și utilități pe care le memoram încă înainte să le punem în mișcare. Ciclul fugoid al vieții noastre pasionale și-a încetinit ritmul. Ieșeam pe rând din dormitor, și ne uita ziua în pijamale. Dimineața, scoteam pompițele din baie și stropeam florile de pe balcon: începeam cu urzica roșie, turnam apoi câteva picături la violete, continuam cu trandafirii și regina nopții și, la sfârșit, udam bine mușcatele și kalanchoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe vremuri. Doar cărțile mele rămâneau nemișcate, o teamă religioasă și instinctivă o oprea să le tragă afară din rafturi; le descopeream neatinse, lipite, cu praful dormind pe cotoare. În afară de noptiere, dulapul cu pulovere și-o icoană cu Sfântu Vasile, dormitorul nostru mai conținea o comodă, două noptiere, un aspirator și-un aparat de gimnastică. Noptierele cădeau drept, în unghiuri simple și ascuțite, cu aspect minimalist. Vechile noptiere ale bunicului Vitalian, rotunde, cu furnirul de cireș negru plesnit, fuseseră aruncate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
roșii sau vopsite în două culori. Era o combinație reușită, de Charlie’s Angels și Nistru Chișinău. Când urcau sau coborau din bloc, parcă aveau montate potcoave: trosneau și clămpăneau pe scară niște zgomote imposibil de confundat, le-auzeai din dormitor, din orice cameră de fapt. Vara, saboții troncăneau frenetic, ca pe hipodrom. Când nu răpăiau saboții, bubuia ușa blocului sau cea de la apartament, trântite puternic, eficient, cum doar chiriașii se pricep s-o facă. Nu salutau și nu se lăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
măsuța mică de la capul patului, te mușcă noaptea de picioare. Toate puteau fi rezolvate prin mijloacele științifice ale organizării imobiliare: geamurile se închideau, colțurile parchetului erau îndesate cu vată și bucăți de ziar, draperia trebuia crăpată, iar mobilierul îndepărtat din dormitor. Rămânea doar strictul necesar: ferestrele și dulapul de haine cu patru compartimente. Până și patul fusese demontat și înlocuit cu un cadru metalic și două saltele urcate pe-o somieră. Doar așa Maria se liniștea. Însă teama ei cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Era ca un viciu, o hoție asumată, un tic nervos. Pentru a-și satisface permanent mania, ticluise până și-un nou concept vestimentar: puloverul de vară. Teroarea se dovedea de neimaginat. Dacă un bandit ne-ar fi forțat dulapul din dormitor, mormane de pulovere ar fi sărit direct peste el, acoperindu-l din cap până-n picioare: scurte, trei sferturi, trei sferturi și-un pic sau lungi; roșii, bleu, maro, bej, kaki, negre, fucsia, mov, albe sau vișinii; en cœur, drepte sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vie. Oriunde am fi ieșit, pe strada Edgar Quinet sau în balcoanele hipotalamusului, la piața Matache sau în subsolurile lobului frontal, traseele memoriei se întorceau în blocul nostru din Dorobanți, etajul întâi, apartamentul trei. Urcam și coboram în permanență, spre dormitorul inaccesibil; Escher ar fi fost mândru de noi. Acolo ajungeam în fiecare seară, resemnați și frânți. Ne aștepta tavanul burtos, mut ca un sicriu alb. Ne-obișnuisem cu totul: cu Daciile care sunau ca niște hidrocentrale, cu ferestrele care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la paginile de lenjerie intimă). Singurele cuvinte care mișcau un clopoțel prin căsuțele cu amintiri erau Leon-Vodă, dar nu pentru că aș fi învățat istorie la școală. Auzeam câteodată numele pronunțat de taică-meu, și, în timp ce plutea din aerul rece al dormitorului spre mintea mea de copil, se transforma într-o creatură ciudată și înspăimântătoare: Leu în Vodă. În rest, scrisoarea nu-mi spunea nimic. Nu știu cine scornise treaba cu numele, dar parcă lucrurile nu se legau și, undeva în cotloanele cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]