KorAP: Find »[drukola/base=interfață & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...195 196 197 ...218 >

5,432 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

frecvent în diverse aplicații și programe comunicaționale digitale. Așadar, asociem conceptul de cyborg în primul rând cu procesul protezării umanului și conceptul de avatar cu procesul de interfațare a umanului. Adeseori însă, cele două modele corporale se suprapun (spre exemplu, interfața poate fi văzută ca o protezăă, astfel că propunem o disociere „moale” între cyborg și avatar. Imaginea cyborgului ca hardware al elementelor mașinice materiale există complementar cu o reprezentare software a informației pseudoimateriale din cyberspațiu: avatarul. Termenul de avatar este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
avatar este preluat în cybercultură din mitologia indiană unde are înțelesul de corp temporar al unui zeu care vizitează pământul, încarnându-se sau manifestându-se în lume. În tehnocultura actuală, avatarul are semnificația de simulare a corpului uman digitalizat, situat la interfața computerului și poate fi caracterizat ca un alterego al ființei virtuale. Spre deosebire de înțelesul etimologic al cuvântului avatar, în cadrul căruia identitatea esențială este echivalată cu cea imaterială, perenă și spirituală, iar întruparea este un accident al ființei divine, sensul tehnologic al

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
care se manifestă și se arată în lumea obișnuită după criteriile virtualității paranormale sau a forțelor oculte. Studiul prezent preferă însă să nu disocieze între real și ireal sau între material și imaterial în ceea ce privește identitatea virtuală a subiectului uman la interfață, după cum se poate vedea în numeroase rânduri. Astfel, menținând atât reciprocitatea dintre normal și anormal, real și fictiv, se poate perpetua continuitatea însăși dintre fantasmă și materialitate. Atât în legătură cu spațiul și cu realitatea, cât și cu corporalitatea, virtualitatea digitală este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
virtuală, materială și întrupată este mediată în mod computațional, deși prima impresie, în concretizările imersiei, ale teleprezenței sau ale interacțiunii, este un simț al imediatului și al lipsei mijlocirii (sintagma „în timp real”Ă. În cadrul acestei medieri identitare cibernetice la interfață, simțurile corporale sau mișcările trupului sunt prezente în mod necesar în obținerea unei experiențe virtuale. Cu toate că este atât un rezultat, cât și un proces al medierii, identitatea conturată la interfața tehnologiilor comunicaționale transgresează disocieri de tipul autentic vs fals, real

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în timp real”Ă. În cadrul acestei medieri identitare cibernetice la interfață, simțurile corporale sau mișcările trupului sunt prezente în mod necesar în obținerea unei experiențe virtuale. Cu toate că este atât un rezultat, cât și un proces al medierii, identitatea conturată la interfața tehnologiilor comunicaționale transgresează disocieri de tipul autentic vs fals, real vs imaginar, original vs copie, interior vs exterior și nu produce suspendarea realității corporale fizice. Redimensionată, transfigurată sau revigorată, identitatea virtuală nu coincide cu un proces de falsificare a subiectului

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
demers al căutării „adevăratului” eu. Astfel, dorește a depăși opoziții împământenite și a se contura ca o reconciliere a contradicțiilor și a conflictelor, în timp ce conservă singularitatea și diferența. Alterând contururile clare ale ideii de corp prin navigația neliniară și discontinuă, interfața tehnologică creează noi siluete trupești, circuite și sisteme ambulatorii, precum proteza cyborgică produce noi extensii și recombinări corporale. Narcisismul și narcoza, psihoza și dandismul (vezi Lovink, 2004Ă sunt câteva dintre posibilele manifestări care rezultă în urma unor astfel de interfațări corporal-tehnologice

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
creează noi siluete trupești, circuite și sisteme ambulatorii, precum proteza cyborgică produce noi extensii și recombinări corporale. Narcisismul și narcoza, psihoza și dandismul (vezi Lovink, 2004Ă sunt câteva dintre posibilele manifestări care rezultă în urma unor astfel de interfațări corporal-tehnologice. Prin intermediul interfeței, subiectivitatea umană este expandabilă și repoziționată, pluripotențializată în relație cu obiectele și cu spațiul, sau cu alte subiectivități, urmărind un traseu circulator, prin conexiunile și fluxurile în care se integrează și simultan se dezintegrează, mai degrabă decât un tipar al

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
rețea, identitatea online, mobilă și transferabilă precum o informație digitală, nu este mai puțin înrădăcinată în corp, în simțuri și în afecte. Glorificată mai ales ca un spațiu al minții și al cunoașterii umane, al codurilor informaționale multietajate, identitatea la interfața tehnologiilor computaționale este și un spațiu al corporealității fizice, al dorințelor și al plăcerilor încarnate. Avatarul numeric se întrupează în lumea virtuală și se bucură de toate deliciile perisabile și pericolele „încarnării”, cu toate că, în principiu, „esența” sa este cea unui

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
identități transfigurate prin biotehnologii (vezi în capitolul următor discutarea discursului transumanistă, lookul și personalitatea „naturale” devin cele care suportă reinvenția de sine, corporală, cognitivă și afectiv-senzorială a ființei umane. Identitatea mediată prin tehnologiile comunicaționale nu poate fi desprinsă de înțelesul interfeței, deopotrivă ca materialitate (ecran, tastatură, mouse, joystick, creion optic, costum de date, microfoane, cască și ochelari de realitate virtuală etc.Ă și ca program sau limbaj informatic. Într-o viziune apropiată de viața artificială, interfața poate fi considerată ca având

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
poate fi desprinsă de înțelesul interfeței, deopotrivă ca materialitate (ecran, tastatură, mouse, joystick, creion optic, costum de date, microfoane, cască și ochelari de realitate virtuală etc.Ă și ca program sau limbaj informatic. Într-o viziune apropiată de viața artificială, interfața poate fi considerată ca având un rol organic, senzorial în procesul de simbioză om-mașină (sau în parafrază deleuzo-guattariană, procesul de devenire-mașină a omuluiă, intermediind între două sisteme până la fuziunea lor și mijlocind noi percepții și senzații corporale (vizuale, auditive, tactile

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sau în parafrază deleuzo-guattariană, procesul de devenire-mașină a omuluiă, intermediind între două sisteme până la fuziunea lor și mijlocind noi percepții și senzații corporale (vizuale, auditive, tactile, motriceă în spații ale realității virtuale sau/și ale cyberspațiului. Cel mai adesea însă, interfața este resimțită ca proximitate a prezenței tehnologiei cibernetice în viața umană și ca o modalitate de a spori percepția asupra propriului corp, de a reflecta asupra simțurilor acestuia, de a negocia relația trupului și a conștiinței cu spațiul. Procesul de

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
pornografie (vezi Wallace, 1999Ă. Fascinația narcisistă manifestată în cadrul realității virtuale sau seducția nemuririi și a indestructibilității, dincolo de biologia degradabilă, din discursul cyberspațial sau cel a ingineriei genetice sunt emblematice pentru aspectele psihologice ale identității virtuale (vezi Adams, 2000Ă. Identitatea la interfață este problematizată în conjuncturile dislocării eului unitar și referențial, în ocurențele sciziunii dintre teama față de efemeritatea umană și speranța în supraviețuirea digitală, în circumstanțele insecurității și ale dezordinii vieții interioare. De la anxietate la paranoia, impactul psihologic negativ al identității transmutabile

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cele medical-digitale. 2.2. Identitatea postmodernă în spațiul virtual. Sherry Turkle și studiile etnologicetc "2.2. Identitatea postmodernă în spațiul virtual. Sherry Turkle și studiile etnologice" Diverși cercetători de specialitate au făcut legătura dintre acest tip de identitate conturată la interfața tehnologiilor informațional-comunicaționale și identitate, așa cum este aceasta formulată în discursul postmodernist (vezi cu precădere Poster, 1995; Turkle, 1994, 1995Ă. Acești cercetători țin să sublinieze ruptura medială și modurile „revoluționare” prin care se reformulează identitatea umană în noile dimensiuni ale unei

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
of Technology (MITĂ, cercetătoarea a realizat studii etnografice, aflate printre primele concretizări teoretice sistematice asupra identității online. Aceste studii au devenit repere întemeietoare al disciplinei și au demarat o orientare a cyberculturii sub egida teoriilor postmoderne. Identitatea umană formată la interfața computerului este discutată de către teoreticiană în termeni postmoderni: descentrare, invizibilitate, fragmentare, multiplicitate, joc de roluri, devenind astfel un subiect predilect al studiilor culturale care reunesc trăsăturile postmodernismului și ale culturii virtuale sub aceeași umbrelă. În acest context, spațiul virtual devine

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mai diferite de cele reale. Autoarea stabilește, în primul rând, criteriile și fundamentele pe baza cărora identitatea avatarică poate rezona cu ideile postmoderne. Optând în spațiul virtual pentru o identitate diferită de identitatea din lumea real-fizică, utilizatorul este surprins la interfața celor două identități (numerică și respectiv fizicăă. Subiectul uman este și, în același timp, nu este „personajul” ales sau, în alți termeni, este omul cu o identitate în lumea real-fizică, dar și utilizatorul cu o altă identitate în interiorul lumii digitale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
literalitatea psihologică a traversării prin numeroasele aspecte ale eului. Așadar, identitatea real-fizică și-a pierdut statutul ontologic singular și coerent în favoarea construirii identităților virtuale în aparență fără substanțialitate existențială. Această metaforă a ferestrei computerului utilizată în reconfigurarea identității umane la interfață derivă din concepția postmodernistă a explorării lucrurilor la suprafață, în absența unei adâncimi fundamentale. Deschiderea simultană a ferestrelor computerului este un proces care permite ființei umane să fie în diferite locuri în același timp, de la pagina de e-mail la chatroom

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
este doar o mașină (just machineă, copiii îi atribuie acestuia proprietăți psihologice și „viață” de genul Pinocchio (sort of aliveă. Încrederea teoreticienei în capacitatea ordinatorului de a reevalua identitatea umană se îndreaptă în cele din urmă înspre valorificarea „vieții la interfață”. Acest lucru nu se face în sensul evadării din realitate, ci în sensul optimizării subiectivității interumane și al depășirii complexelor psihologice din realitatea fizică și în direcția exprimării complexității identităților umane în viața de zi cu zi. Identitatea virtuală nu

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Identitatea online, chiar dacă descentrată și fracționată, nu poate fi destrupată, nici desprinsă de granițele lumii offline. Dimpotrivă, aceasta își manifestă flexibilitatea în cadrele mixte ale virtualității înțelese ca întrepătrundere a spațiului fizic și a celui computațional. Cu toate că o identitate la interfață există în mai multe lumi virtuale și joacă mai multe roluri simultan, acest lucru nu înseamnă că identitatea subiectului este dezintegrată în mod ireversibil și pierdută în rețea. Dimpotrivă, acest tip de identitate poate fi definitorie pentru eforturile căutărilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
arhitectură a minții, desprinsă de arhitectura (anterioară aă corpului: o arhitectură utopică a unei conștiințe conectate, a unei minți distribuite și a unei inteligențe colective. Elaborând despre un „eu” individual distribuit și integrat în rețea, nelocalizat întrucât e situat la interfață, britanicul subliniază emergența unei conștiințe planetare, după cum Lévy (1987, 1994Ă atribuie Internetului perspectiva unei conștiințe universale compuse din mulțimea conștiințelor individuale conectate. E vorba de „o inteligență colectivă” a cyberspațiului sub forma unui „spirit” al umanității aflate în transformare. Împărțirea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
devenirii și al schimbării, dar regăsindu-și integritatea. Transversal și nomad, avatarul este (autoăcreativ și transformativ, se perindă prin site-urile web în timpul în care își conturează noi cartografii subiective și noi relații corporeale. Deschise spre interacțiuni multiple și spre interfețe hibride, persona-le online au subiectivități distribuite în mod discontinuu, precum sunt însele traseele rizomatice ale rețelei create pe principiile sistemului hipertextual. Departe de a urma traiectoriile prestabilite în mod dual (de tipul înnăscut-dobândită din cadrul biodeterminismului, identitățile virtuale se inventează în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
înnăscut-dobândită din cadrul biodeterminismului, identitățile virtuale se inventează în diverse singularități corporale. Fiind în parte obiect, în parte subiect, avatarul este atât o imagine sau o simulare, cât și o subiectivitate întrupată, trăind, în mod fenomenologic, în spațiul virtual. Locuind la interfață, este o aproximare și o interpenetrare, un intermediar între ființa umană și mașină. Depolarizând interiorul și exteriorul, adâncimea și suprafața, el intră în relație cu alteritatea, mai degrabă decât să se închidă în sisteme impermeabile, își descoperă limitele și își

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
dar și pierde și destructurează în fenomenele încorporării. De la sedimentele identității până la fluidele recombinărilor, subiectul avataric cunoaște o gamă largă de întrupări și localizări, de impurități și de mixaje corporale, mintale și societale. Aflată sub semnul vitalității nomade, identitatea la interfață face coaliție cu alteritatea, relaxându-și și negociindu-și granițele, cu riscul asumat al pierderii siguranței și stabilității. Își caută afinități și vecinătăți în cele mai îndepărtate zone existențiale și tehnoculturale și în cele mai tribulante situații, fiind tolerantă și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
deși se situează contextual și temporar în oricare dintre toposurile în care poposește. Avataritatea se ipostaziază astfel sub zodia nomadismului, chestionând sedentarismul identitar, logica asemănării și principiile aceluiași. În spațiile imersive, generate în timp real și interactive ale realității virtuale, interfața mediază între corporalitatea biologică și cea tehnologică, astfel că simbioza dintre aceste două tipuri de corporalitate formează cadrele existențiale ale unor intracorporalități și intrasubiectivități. La fel ca în cazul fuziunii dintre fizic și digital în cadrul spațiului virtualității, intercalarea dintre biologic

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
diversitatea și multitudinea expresiilor relației dintre imaginea virtuală și corporalitate. Raportul reversibil dintre iconul cibernetic și trup este complex, de la simularea avatarică a corpului reconfigurabil în sens deopotrivă tehnologic și postmodern la cyborgizarea individului și la mutația transgenică. Prin medierea interfeței computaționale, subiectivitatea și corporalitatea se imagine/ază, ajungând până la performările postobiect care mizează pe mișcarea imaginii trupului în contexte virtuale efemere și interactive. De la arta automutilării corporale (vezi Stiles, 1991, pentru această subdirecțieă, asociind noțiunile rezistenței și ale supraviețuirii, precum

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Burson, „Untitled” (1989, 1990Ă sau „Evolution II” (1984Ă care realizează sinteza dintre un chip uman și un cimpanzeu, dar și morphing-ul din filmele cyberpunk. Astfel, când hipervizibilul sau vizibilul în exces devine greu de suportat pentru artiștii virtualității, corpul este interfața intermediară dintre imagine și realitate și concurează cu atotprezența informației numerice. În mod analog cu fenomenul hipervizibilului, corpul devine un hipercorp, un corp înscris în regimul hiperbolic al reprezentării, sau, mai bine zis, al simulării. Corpului i se aplică diverse

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]