13,652 matches
-
Îl ascult, Îmi vin În minte imaginile ziarelor din perioada de după moartea lui Pete Laidler. Nu era ziar fără o poză de-a lui pe prima pagină. — Încerc din răsputeri să protejez acest copil. Îmi zâmbește trist. Știu, exagerez. Și Marie Îmi spune asta. Dar... țin mult la Alice. Privește În gol câteva clipe. E tot ce mi-a mai rămas de la Pete. Îl privesc și, brusc, mă simt extrem de mișcată. — Deci astă era motivul convorbirilor telefonice misterioase ? mă aventurez. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mașina domina tot spațiul, se reflecta în geamurile ușilor, în oglinzi, trebuia cumva să ajungă și în camera mea; mă trezesc, după căderea serii grăbite de iarnă, în țăcănitul ei de mitralieră - la mașină, cu spatele spre ușă, stă tanti Marie, într-un maieu roșu și șosete asemenea, fără încălțări, foarte dreaptă în scaun, cum se străduia să ne învețe și pe noi să stăm la masă, scrie la sceneta mea. Îl rugasem pe unchiu-meu Tony, el nu venise, pe-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fără încălțări, foarte dreaptă în scaun, cum se străduia să ne învețe și pe noi să stăm la masă, scrie la sceneta mea. Îl rugasem pe unchiu-meu Tony, el nu venise, pe-atunci nu venea în toate zilele, în fine, Marie bate cu furie la sceneta cu animăluțe alegorice. A venit totuși și unchiu-meu, tocmai după ora nouă, într-o stare din aceea ca după o întâlnire prelungită cu amicii; tot Marie a trebuit să lase scrisul, să-l bage în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pe-atunci nu venea în toate zilele, în fine, Marie bate cu furie la sceneta cu animăluțe alegorice. A venit totuși și unchiu-meu, tocmai după ora nouă, într-o stare din aceea ca după o întâlnire prelungită cu amicii; tot Marie a trebuit să lase scrisul, să-l bage în cadă cu chiloții pe el, să-l păzească să nu adoarmă în apa caldă, să-l conducă pe urmă spre camera cu mașina de scris, în timp ce el chicotea stupid, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
depărtată a familiei Dobrotă, care o adoptase. Vizitele În casa lor erau un chin dorit, așteptat cu spaimă. În ora liberă dintre lecțiile cu Anton, care se plictisea repede, și cina unde eram invitat, intram tiptil În salonul unde Ana Maria exersa la pian. Tocmai Își Începuse cariera de pianistă... Voaleta neagră cu bobițe cochete te-ar Împiedica să vezi câte riduri a făcut Între timp, dar glasul muzical poate să Îi fi rămas același. După o despărțire atât de lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ei. De undeva din curte răzbeau lovituri regulate de topor. Câteva slugi spărgeau de zor lemne pentru toate sobele din casă. Era un sunet obișnuit pe timp de iarnă. Și asta pentru că focul ardea zi și noapte în sobe. Alături, Mariam discuta ceva în cabinetul ei de toaletă cu fata care o ajuta la baie. Nu auzea cuvintele, dar vocea soției îl pătrundea ca o frază muzicală îndepărtată, deosebit de melodioasă. O simțea trecându-i ușor prin sânge, ca o mângâiere fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din urmă, obținuse o mică-mare victorie: într-adevăr, reușise să determine acceptul părților pentru mutarea negocierilor de pace de la Giurgiu, din mizera sală de spectacole a unui cabaret de pe malul Dunării, la București. Un foșnet. O vagă undă de parfum. Mariam aștepta cu mâna pe tocul ușii. Manuc se ridică și o privi printre gene, lung, fără să-și ascundă plăcerea. Era frumoasă așa cum își strânsese părul, chiar foarte frumoasă. Mai lipsea totuși ceva. Neliniștea, impactul unui element de surpriză. Discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ușii. Manuc se ridică și o privi printre gene, lung, fără să-și ascundă plăcerea. Era frumoasă așa cum își strânsese părul, chiar foarte frumoasă. Mai lipsea totuși ceva. Neliniștea, impactul unui element de surpriză. Discret, desigur, dar esențial. Și, când Mariam veni lângă el, o sărută, apoi îi desprinse cu două degete o șuviță și i-o trase ușor. Da, cu acel zbeng pe obraz era într-adevăr pe gustul lui. Printr-un joc fericit al întâmplării, unchiul își depășea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
poată privi în ochi. O postură care-i scotea în evidență nu numai eleganța, dar și suplețea trupului. Atunci când îl amuza ceva sau ori de câte ori aștepta un răspuns, își încrucișa brațele pe piept. Uneori se uita spre locul în care stătea Mariam. Dacă reușea să-i prindă privirea, avea o mică tresărire între sprâncene, o discretă iluminare. Marioritza roti din nou lingurița, adunând mica spirală de șerbet, și transferă silueta prințului în decorul unui salon parizian, îl îmbrăcă după moda europeană cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dreptul periculos chiar și numai să-și imagineze așa ceva. Acolo, la Paris, prințul ar fi devenit un idol al femeilor. „Pentru că... asta este!” sublinie ea concluzia la care ajunsese după acel demers imaginar și, ridicând ochii, întâlni deodată privirea lui Mariam. Soția prințului avea o expresie înțelegătoare, ca și cum tocmai i-ar fi citit gândurile. Făcu un gest prin care îi indică locul de alături. Era ceva fragil și deopotrivă puternic în alcătuirea acelei femei, cu o singură șuviță rebelă pe liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
încrederea era sinceritatea. ― Tocmai vă admiram soțul, Alteță! Și vă mărturisesc că o făceam cu deosebit respect. ― Te rog, spune-mi pe nume! Cât despre admirație, mi se pare un lucru atât de firesc. Și eu fac asta aproape zilnic. Mariam nu cucerea din primul moment, nu avea farmecul irezistibil al prințului. Avea, însă, un suflet de o mare frumusețe. Auzindu-i râsul, Marioritza rămase fără suflare. Întrezărise imaginea unor cai trecând ca o ninsoare orizontală prin amintirea unei dimineți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nea. În urma lor, slugile împărțeau tăcute darurile prințului. Eșarfe fine de Mosul, cercei din aur cu safire, rubine sau smaralde pentru femei. Ciubuce și inele lucrate pentru bărbați de meșterii din Istanbul. Unul dintre feciori ajunsese cu tava în dreptul Marioritzei. Mariam zâmbi, culese o eșarfă roșie și i-o petrecu în jurul umerilor. ― Eu și Emanuel te rugăm să primești eșarfa asta. Sperăm să ne bucuri cu prezența ta și la vânătoarea cu șoimi. Vezi, deja ne-ai cucerit și suntem foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o avertiză că el se referise și la prinț. Râse, apoi aruncă provocarea: ― Și eu! Între timp, în sala mare de la parterul casei se adunaseră aproape toți participanții la vânătoarea cu șoimi. Pentru că Marioritza nu îi cunoștea chiar pe toți, Mariam și Grigore-Feirat, fiul prințului, se oferiră să facă prezentările. În general erau prietenii sau colaboratorii prințului. Asvadur Avedian, administratorul averii sale, fratele primei lui soții cu care rămăsese, în continuare, în foarte bune relații, Ariton Delian, unul din secretarii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o vânătoare regală cu șoimi. Ultimele instrucțiuni fură date de un vătaf, unul dintre cei mai pricepuți șoimari ai prințului, apoi se alcătuiră echipele, ținând cont de vânatul preferat al fiecăruia. Pentru potârnichi, Marioritza, Stimo și Grigore-Feirat. Pentru fazani, Manuc, Mariam și Dimitrie Moruzi. Nicolae și toți ceilalți abia așteptau le vol du lièvre. Preotul înălță spre cer crucea și, în liniștea dimineții, rugăciunea lui fu acompaniată doar de clinchetul zurgălăilor prinși la piciorușele șoimilor. Încheie stropind cu agheasmă spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
imaculate. Astăzi balabanii sunt doar rarități. Gol până la brâu, tânărul Stimo îl asculta cu interes, frecându-și pieptul și brațele cu zăpadă. De fapt, cam asta făceau toți bărbații. Chiar și femeile. Ascunse după un pâlc de copaci și tufișuri, Mariam și Marioritza își lepădaseră tunicile și bustierele și acum își scuturau una alteia ramurile pline de zăpadă. Râdeau înveselite ori de câte ori simțeau atingerea acelei ninsori. Zăpada se topea imediat pe pielea lor încinsă, lăsând în urmă salbe de diamante. Marioritza constată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
impresionată nu numai de tinerețea ei, dar și de îndemânarea, siguranța și eleganța pe care i le descoperise în timpul partidei de vânătoare. Acum înțelegea de ce Nicolae o numea când Vânătorița, când Diana. ― Draga mea, cum de ai învățat limba noastră? Mariam zâmbea. Marioritza sesiză că, sub aparența nepăsării, ochii ei cercetau totul foarte atent. ― Oh! Hm! Cred că am moștenit ușurința de a învăța tot felul de limbi de la tatăl meu. El mi-a vorbit de multe ori despre asemănarea dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Stăteau în pat. Copiii dormeau. Și slugile. Pale de lumină și căldură le mângâiau trupurile goale. Nu mai erau tineri, dar se simțeau încă tineri. Manuc ținea paharul în mână și privea umbra sângerie a vinului. Vibra peste sânul lui Mariam. Într-un fel îi reamintea de revelația din noaptea nunții. Prima lor noapte. Se oprise dinaintea ușii, conștient că nu simțea nici o atracție pentru cea care îl aștepta dincolo de ea. Fusese o căsătorie aranjată. După un an de doliu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
I se păruse că arăta decent și acceptase invitația tatălui ei de a veni într-o vizită. Mersese însoțit de Asvadur Avedian, fratele primei sale soții. ținea să cunoască și părerea acestuia. În timpul mesei o privise de câteva ori pe Mariam. Dar asta nu-i schimbase cu nimic prima impresie. Nu-i clintise sufletul. Doar atunci când îi prindea privirea și pleoapele ei cădeau repede, tremurarea aceea de gene i-o simțea în podul palmei, ca și cum ar fi pus mâna pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
i-o simțea în podul palmei, ca și cum ar fi pus mâna pe o pasăre gata-gata să zboare. Înainte de cafea îl întrebase din ochi pe Asvadur. Cumnatul său îi răspunsese cu un zâmbet încurajator. După cafea o ceruse de soție pe Mariam. În prima noapte, după ce deschisese ușa iatacului, o găsise stând în genunchi, lângă pat. Se oprise descumpănit. În lumina candelei, părul ei negru avea reflexe albastre. Și-l despletise și îi acoperea umerii firavi. Pe un gheridon era o vază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că ea le cususe special pentru acea noapte. Ultima ei noapte de fată, prima noapte de femeie. Se simțea vinovat. Se însurase pentru a doua oară și-și luase o soție față de care nu simțea nimic. Atunci auzise vocea lui Mariam. Ușoară. Clară. „Mi s-a spus că ai mai avut o soție. O femeie foarte frumoasă, pe care ai iubit-o mult. Mi s-a spus că a murit acum un an, cam pe vremea asta. Îmi pare nespus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
unui bărbat. Dar tu ești acum soțul meu. Cred că mi-e îngăduit să te văd gol. Te rog, vrei să-ți scoți cămașa?” Se ridicase amuzat și contrariat de cererea ei. Își desfăcuse cămașa și o lăsase să alunece. Mariam își luase palmele de pe față, își ridicase încet pleoapele, apoi o văzuse trăgând mult aer în piept, ca și cum ar fi lovit-o deodată un val mult prea mare. Flacăra candelei se zbătea în adâncul transparent al ochilor. Însuși sufletul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Flacăra candelei se zbătea în adâncul transparent al ochilor. Însuși sufletul ei pulsa acolo, în miezul lor de lumină verde-albăstruie, radiind o frumusețe fulgurantă. Venise în genunchi lângă el. Își încolăcise brațele în jurul coapselor. Își lipise obrazul de sexul lui. Mariam avea doar optsprezece ani. Îi simțea trupul ca pe o boare fierbinte. Era prezent. Viu. Îl dorea cu adevărat. Și ceva se petrecuse și înlăuntrul lui. Scăpa de indiferență. Ieșea din neclintire. Se vindeca de tristețe. Mijea un puls armonios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
perechile, căci, amănunt important, în fiecare trăsurică nu încăpeau decât cel mult doi invitați. Toți purtau costume mai mult sau mai puțin exotice. Manuc îmbrăcase costumul alb al unui prinț indian, cu un mare safir prins în turban, deasupra frunții. Mariam avea o minunată rochie din mătase și o coafură de zeitate chinezească. Domnița Ecaterina și clucereasa Elenca zâmbeau sub voaluri pastelate de cadâne. Obrajii lui Stimo, secretarul marelui dragoman Dimitrie Moruzi, răsăreau rumeni din barba inelată a lui Darius, regele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o enormă tânjire după vremurile în care Luminăția Sa, Poetul, dădea o strălucire și un duh aparte tuturor acestor petreceri. Ceva mai târziu, când intră mucagiul ca să taie mucurile lumânărilor din sfeșnice, îl găsi întins între pernele divanului din colț. Mariam privea de departe, acoperindu-și pe jumătate fața cu evantaiul pictat. Purta un costum de chinezoaică de culoarea piersicii. La fiecare pas, crăpăturile laterale lăsau să se întrezărească puțin din roșul viu și alunecos al dublurii de mătase. Era ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nivel, susținută de expresia ochilor, de zâmbetele și mișcările aproape imperceptibile ale mâinilor. Toate având un efect straniu, ca o trecere insesizabilă de la real la ireal, de la realitate la vis și conturând un dialog intangibil din care până și ea, Mariam, soția adorată a prințului, era exclusă. El revenea mereu la un oraș deosebit, un fel de port minunat în care s-ar fi putut întâlni nu numai oameni dornici să scape de o opresiune sau alta, dar și cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]