5,342 matches
-
nădăjduire. După debutul nesemnificativ la „Oltul” (1923), compune proză, în care obscurizarea înțelesurilor, într-o manieră aproape stocastică, este mai mult o chestiune de strategie a unui discurs narcisiac. Tema „drumului”, spre și dinspre necunoscut, halucinația suprarealistă a „visului”, silueta mitică a lui Acteon, cu trena ei alegorică, sunt, în aceste texte prea dificile pentru cât au de spus, componente obsesive, care se găsesc și în cărțile lui B. Alegorie a căutării de sine, romanul Acteon (1934) e, cu accentele lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285576_a_286905]
-
și intrai ca prin umbre de tufe, / Pisicească-mpletire pe loc, / Ca niște limbi de flăcări prin rufe, / Mistuitoare în brațele mele de foc.” Cu totul deosebite sunt peisajele marine, încărcate de senzualitate, de culoare, cu marea personificată în făptură feminină mitică: „Fiară îmblânzită, marea cea mare, / Ca unui colos care ține pe umerii săi soarele, / Cu totul și cu totul de aur / Îi linge supusă picioarele” (Răsărit de soare); „Însăși Venera goală, surpându-și din agrafe / Cămașa grea de noapte și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
două lumi („Ci iată, prinse-ncet, parcă de-o mână, / Aripi îmi bat pe umeri din țărână”), în toamna lumii și a vieții va citi în ruginiul frunzelor moartea vânătorului Acteon. Poet inegal, banal în inspirația patriotică și în solidaritatea mitică cu strămoșii, C. se distinge în felul cum privește și admiră nudul feminin („Cu flori veniși, cu sânii purtați în mâini pe flori, / Masivă și frumoasă ca mamele de piatră”) și în proiectarea peisajului într-un metaforism erotic. Imaginile expresive
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
cu Domnul oștirilor ce-rești, cu altare - ,,înălțimi” - unde aduceau cinstire cailor solari și carului de foc servind ca masă pentru jertfă numai azime. În religia lor era încorporat și un cult al strămoșilor și al eroilor iar ca figuri simbolice mitice aveau taurul solar și șarpele, fiind cunoscuți de către ivriți ca un popor avut și mari pricepuți în oracole și purificări. Prelatul iudeo-creștin Lactanțiu, pe la anul 310 spunea despre mama împă- ratului get al imperiului roman Galeriu, că era preotesă și
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
Dacă acesta era adevărul în veacul V din istoria vechilor greci, de ce el nu mai este valabil și în secolul XXl al erei noastre? Scriitorul grec Euripide în piesa Archelaos spune că danaii sînt aceeași cu pelasgii precizînd că regele mitic Danaos al Eladei a dat o lege pentru neamul său astfel ca ,,danai să se cheme cei ce înainte pelasgi s-au numit’’! Ajunge numai atît! Istoricul și geograful milesian, Hecateu(550-470 î.e.n) ne spune în fragmentele de
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
amintește de multe ori în aceleași regiuni și în același timp pe arimani, arimini, aru-muni, armini, arimi sau arami. Dar cine sînt aceste neamuri? Aristeas din Prokonnesos ce a trăit prin secolul Vll î.e.n. a scris un poem despre populația mitică a arimaspilor, din nordul îndepărtat iar informațiile le-a luat de la sciții învecinați, acestui neam pe care grecii îl știau după ureche și scriau ce le trăs-nea pe sub freză să aibă de ce se minuna posteritatea. O legendă transmisă de Herodot
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
era un fel de ochi ce putea pătrunde în întreaga înțelepciune a lumii. Acest obicei de a purta obiectul de cult pe frunte ca semn distinct al celei mai înalte funcții sacerdotale este mai mult o metaforă sau un simbol mitic așa cum găsim într-o tradiție populară despre oamenii înțelepți: În cap are o scufie/ și scufia-i de scumpie/ și dedesupt de scufie/ este-o piatră despicată/ de se vede lumea toată”, sau o altă variantă ,,...o piatră nestemată/ de pe
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
nu se cade. Dramaticul e covârșit însă de comic. Având ca personaj central pe hlestakovianul Jorj, Umbra e mai mult o comedie de moravuri și situații decât (cum o consideră Tudor Vianu) „un mister tragic”. Punctată de fărâmituri de gândire mitică, Fata ursului include o istorisire demitizantă. „Ursul” care a furat-o în noaptea nunții pe Vidra de lângă soțul ei nu e decât ibovnicul ascuns sub piele de sălbăticiune. Satul află adevărul mult mai târziu, iar întâmplările cu urși răpitori de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
întâmplări în răspăr cu ordinea firească a lucrurilor, nu se pierd cu firea, nu sunt cuprinși de spaime mistice. Atitudinea lor față de neobișnuit e asemănătoare cu a țăranilor lui Ion Creangă, a lui Dănilă Prepeleac și a lui Stan Pățitul. Irizările mitice participă la întocmirea unui spectacol realist, Fata ursului fiind o snoavă dramatizată, o sottie, până când intervine un deznodământ tragic, nepregătit, discordant, artificios. Piesa aduce în scenă o psihologie profană, restituind atmosfera vieții de prin părțile Buzăului: o atmosferă ce aduce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
comună. Uneori, nu mai rămâne decât un vag sentiment de afiliere și fiecare segment, luând ca referință propriul fondator, devine în curând o grupare autonomă. Clanul este grupul ai cărui membri se consideră descendenți ai unui strămoș comun legendar sau mitic, fără să poată (sau fără să vrea) să-și reconstituie genealogia precisă. Așadar, fiecare clan reunește un anumit număr de descendențe înrudite. Se vorbește de patriclan dacă filiația se transmite prin bărbați; de matriclan, dacă ea se transmite prin femei
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
cam prea orwelliene. El este pur și dur, convins și fanatic, o încarnare perfectă a sistemului. O invenție de la un capăt la altul, fiindcă așa ceva nu există nicăieri. Este omul nou, suprema glumă (la suprŒme blague). El este adevăratul personaj mitic al romanului, mai mult decât conducătorul care și el are momente de luciditate, de cinism calculat, de gesturi și vorbe omenoase și chiar slăbiciuni. în sfârșit, acest mit care nu se potrivește nici unei realități, al unui sistem perfect pus la
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
profundă. După 1989, ceaușizarea din ultimele decenii a devenit și mai evidentă. Libera exprimare a ideilor și a regrupărilor sociale scotea tot mai mult în evidență realitatea brutală, uneori atroce, a celor două Românii: cea reală, profundă, ceaușizată și cea mitică, idealizată, naivă și sentimentală, rămasă la stadiul iluziilor și nostalgiilor, de o imensă bună credință. Dar și a enormelor frustrări acumulate într-o lungă perioadă de sălbatică represiune. Acest tip de traumatizare, pentru vechea generație, este linia de foc a
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
cuvinte. În Music as a Narrative Art Ero Tarasti arată că în societățile arhaice miturile sunt transmise uneori prin narațiuni însoțite de muzică și consideră că evoluția narativă a muzicii occidentale începe prin adaptarea disponibilităților de a povesti la conținutul mitic. El analizează tehnicile narative din poemele simfonice ale lui Franz Liszt prin valorificarea modelului proppian al funcției narative. Tarasti consideră că poemele lui Liszt ilustrează cazul muzicii care manifestă singură structura mitică. Într-o asemenea narațiune, funcțiile - absența eroului, interdicția
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
prin adaptarea disponibilităților de a povesti la conținutul mitic. El analizează tehnicile narative din poemele simfonice ale lui Franz Liszt prin valorificarea modelului proppian al funcției narative. Tarasti consideră că poemele lui Liszt ilustrează cazul muzicii care manifestă singură structura mitică. Într-o asemenea narațiune, funcțiile - absența eroului, interdicția, încălcarea interdicției, plecarea, lupta, întoarcerea, recunoașterea sunt asociate conceptului de temă muzicală. Temele muzicale din poemele lui Liszt nu pot fi însă corespondente ale funcțiilor proppiene, pentru că numărul lor este limitat. Un
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
de obicei cel mult cinci teme. Funcțiile narative din poemele lui Liszt corespund, în accepția lui Tarasti, mai degrabă transformărilor pe care le traversează temele muzicale și felului în care sunt nuanțate orchestral. Asemenea nuanțări pot fi asociate unui erou mitic sau vicisitudinilor pe care le traversează eroul sau pot fi asociate unor aspecte procesuale ca începutul, mijlocul sau încheierea narațiunii melodice. În poemul Tasso,care are patru teme Lamento, Strepitoso, Tasso, PastoraleTarasti crede că relațiile tonale între diferitele ocurențe ale
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
pentru introducerea unei revoluții: recursul la concepte dezvoltate în biologie pentru a înțelege mai bine fenomenele sociologice și propunerea făcută oamenilor politici de a adop-ta o metodă așa-zis șiințifică. Credința într-o metodă științifică mai mult sau mai puțin mitică, obiectivă, logică, rațională e puternic înrădăcinată. Membrii entuziaști ai Grupului celor Zece vor să creadă că știința și tehnologiile constituie cele mai bune mijloace pentru a ameliora condițiile de viață ale cetățenilor lumii și că rolul savantului este de a
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
dinainte de război, cu lumea nouă (a „omului nou”). Se configurează un model, ideal și iluzoriu, al autenticității, recuperabil doar prin intermediul memoriei sau al imaginației, de unde evazionismul eului narativ și cultul originilor (casa, orașul bunicilor sau al părinților ca spațiu aproape mitic, copilăria ca timp paradisiac). Minunații cai verzi, ultima nuvelă a volumului și cea mai valoroasă, prezintă întâlnirea feminității cu pasiunea, inaugurând tema cuplului, centrală în creația ulterioară. Firul epic este abil condus, psihologicul evoluând adesea spre oniric. Nuvela este un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285587_a_286916]
-
ocolurilor narative, se circumscriu modelului romanului total al anilor ’70, combinând analiza psihologică, epicul obiectiv, fresca socială și cronica de familie. Străbunica Hedviga, mic roman de familie, e dominat de figura masivă a străbunicii, personaj înzestrat cu atributele unei făpturi mitice și simbolice pentru lumea așezată, solidă de dinainte de război, lumea din care provine „eroina” romanului. Bal la regina Portugaliei se desfășoară pe două planuri narative, care se intersectează prin intermediul personajelor și al acțiunii, dar mai ales prin problematică. Ene Șerban
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285587_a_286916]
-
mai află în prezența imediată a realității, cunoașterea sa trecînd prin limbaj, ceea ce face ca, potrivit lui Ernst Cassirer, "ea să se întrețină constant cu ea însăși. S-a împrejmuit în așa măsură de forme lingvistice, de imagini artistice, de simboluri mitice, de rituri religioase, încît nu poate vedea și cunoaște nimic fără interpunerea acestui element mediator artificial" (Essai sur l'homme, 1975). Cultura est un ansamblu complex de reprezentări care se manifestă sub formă de tradiții, religii, morală, artă etc., iar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cotidian și care înlocuiește minciuna și groaza vieții adevărate. Și, de fapt, unde este viața adevărată? De ce contururile imaginarului ar fi mai puțin fiabile și autentice decît cele ale "realității" murito rului de rînd? Care personaj nu este eu? Idealul mitic al gemelității este deci profund maltratat în opera Agotei Kristof, care o abordează oblic și strîmb. Chiar dacă, în primul volum, el pare să funcționeze sub cupola pronominală a lui noi, finalul romanului ne surprinde prin nedeterminarea ce lasă să planeze
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și atmosfera romanului lui Oscar Wilde, schimbările tehnologice nemodificîndu-i sub stanța, aportul diferențiat al epigonilor situîndu-se mai cu seamă la nivel de intensitate, textele evoluînd între thriller și horror. "Dezgroparea" și ajustarea unei opere vechi, a unui motiv literar sau mitic constă în simplă imitație, sau, dimpotrivă, în inovație? Se poate, oare, delimita o plajă de acțiune mărginită, într-o parte, de plagiat, în cealaltă de o dimensiune creativă suficient de importantă ca să nu mai fie automată trimiterea la opera originară
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sursa de inspirație? Urmărind, să spunem, evoluția unui ciocan din epoca de piatră pînă în timpurile moderne, oricît de amestecate ar fi exponatele, refacerea unui parcurs progresiv nu ar fi prea dificilă. Dar în fața unor versiuni literare ale unei figuri mitice, ar mai fi la fel de ușor? Am mai putea vorbi de evoluție, de sursă și variațiuni, cînd obiect și subiect par să se confunde și să se transforme în anamorfoza unui joc de oglinzi, remodelîndu-se reciproc? Prin urmare, rescrierea pare a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
rescrierii. În ce privește legătura dintre mit și literatură, ea a fost o evidență incontestabilă, încă din Antichitate ; mai aproape de noi, Borges consideră că mitul se află și la începutul și la sfîrșitul literaturii, iar Michel Tournier mărturisea că ambiția rescrierilor sale mitice se confundă cu ambiția și funcția literaturii: Astfel, funcția socială am putea spune chiar biologică a scriitorilor și a tuturor artiștilor creatori este ușor de definit. Ambiția lor țintește către îmbogățirea sau cel puțin modificarea acelui "freamăt mitologic", a acelei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de "roman generațional" cu care a fost înzestrat Les Particules élémentaires, au vreun sens pe care însă nu-i despart decît vreo zece ani. Și totuși, iată-l pe seducătorul Orsenna (de fapt, Erik Arnoult, împrumutîndu-și pseudonimul literar de la citadela mitică din Rivage des Syrtes al lui Julien Gracq), bucurîndu-se de toate onorurile terestre raportor la Consiliul de Stat, președinte al Școlii naționale superioare de peisaj, ex-emineță cenușie a lui Mitterrand și relativ proaspăt membru al Academiei franceze. Parcurs fără greșeală
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și afirmînd în ultimă instanță, prin această duplicitate asumată, identitatea de structură a celor două tipuri de totalitarisme, premisa disprețului pentru ireductibilul ființei individuale, cultivarea masificării, a nivelării submediocre, a sufocării discernămîntului, a neîncrederii generalizate, a spaimei pînă la dimensiuni mitice și, desigur, a unor sancțiuni menite să distrugă, dacă nu existența fizică, cel puțin pe cea spirituală. Doar că, totuși, comunismul era mai simplu și mai rudimentar în cons trucție, relativ previzibil, iar printre șefi, rareori găseai persoane remarcabile măcar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]