5,105 matches
-
își amenajeze acceptabil locuința. Esențial era să apere prin aparențe demnitatea de muncitor 5. Și în secolul următor, muncitorii au apelat mai mult la dreptul de a locui la oraș decât la cel de a avea o locuință. Privatizarea spațiului muncitoresc 6 era abia la început, iar muncitorii nu căutau cu prioritate nici confortul domestic, nici facilitățile postindustriale (de a nu mai vedea uzina aproape de "acasă"). Ce fel de oraș vor aceștia? se întreba Michelle Perrot; și pentru ce? Să ai
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
condițiile lor de trai. În a doua parte a secolului, câțiva mari industriași, atenți să ajungă până la domiciliul muncitorilor cu binefacerile unei discipline responsabile de ordinea socială și de rentabilitatea capitalului, au avut în vedere și problema locuinței. Crearea orașelor muncitorești, între care Mulhouse reprezintă unul dintre exemplele celebre 1, introduce problema locuinței într-o strategie de integrare a muncitorilor calificați din uzine. Se elaborează, în sfârșit, un acord în privința costurilor acestei inițiative și, în fața amplorii problemei, și asupra faptului că
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
a muncitorilor calificați din uzine. Se elaborează, în sfârșit, un acord în privința costurilor acestei inițiative și, în fața amplorii problemei, și asupra faptului că statului îi revine obligația de a asigura condițiile dreptului la locuință pentru toți. După ce au refuzat cazărmile muncitorești, reprezentanții lumii muncitorești vor pretinde din ce în ce mai mult HLM-uri, înainte de a apăra dreptul la proprietate. Revendicările muncitorești privind locuința se organizează înainte de Primul Război Mondial în jurul pornirilor libertare. Trebuie să precizăm că această mișcare de revendicare se focalizează mai curând
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
din uzine. Se elaborează, în sfârșit, un acord în privința costurilor acestei inițiative și, în fața amplorii problemei, și asupra faptului că statului îi revine obligația de a asigura condițiile dreptului la locuință pentru toți. După ce au refuzat cazărmile muncitorești, reprezentanții lumii muncitorești vor pretinde din ce în ce mai mult HLM-uri, înainte de a apăra dreptul la proprietate. Revendicările muncitorești privind locuința se organizează înainte de Primul Război Mondial în jurul pornirilor libertare. Trebuie să precizăm că această mișcare de revendicare se focalizează mai curând pe problema locuinței
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
amplorii problemei, și asupra faptului că statului îi revine obligația de a asigura condițiile dreptului la locuință pentru toți. După ce au refuzat cazărmile muncitorești, reprezentanții lumii muncitorești vor pretinde din ce în ce mai mult HLM-uri, înainte de a apăra dreptul la proprietate. Revendicările muncitorești privind locuința se organizează înainte de Primul Război Mondial în jurul pornirilor libertare. Trebuie să precizăm că această mișcare de revendicare se focalizează mai curând pe problema locuinței decât pe cea a stării locuințelor. Anarhiștii încurajau, cu un anume succes, rezistența proprietarilor
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
satisfăcut. Programul lor se întemeia pe o concepție extensivă a serviciului public comunal. Acolo urmau să se inițieze astfel de tentative de intervenție economică, încadrate adesea sub numele de "socialism municipal". Posibiliștii pledau ca municipalitățile să aloce credite pentru locuințele muncitorești, ca statul să intervină în domeniul locuințelor. Intenția lor era puternic contestată de către guediști, care erau socialiștii marxiști ai epocii. Tactica Partidului Muncitoresc Francez era să nu se mai facă distincție între problema locuinței și problemele sociale. Dacă proprietarii și
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
economică, încadrate adesea sub numele de "socialism municipal". Posibiliștii pledau ca municipalitățile să aloce credite pentru locuințele muncitorești, ca statul să intervină în domeniul locuințelor. Intenția lor era puternic contestată de către guediști, care erau socialiștii marxiști ai epocii. Tactica Partidului Muncitoresc Francez era să nu se mai facă distincție între problema locuinței și problemele sociale. Dacă proprietarii și patronii erau identificați ca aparținând aceleiași clase de exploatatori, soluția problemei locuinței nu era alta decât victoria revoluției împotriva lor, adică exproprierea individuală
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
individuală și proprietatea colectivă. Contrar "proudhonismulu" "posibiliștilor", doctrina guedistă nu tolera soluțiile parțiale. Revendicarea unor locuințe mai curate era suspectă în ochii lor. Oare nu spusese Friedrich Engels că locuința insalubră este factorul principal al creșterii conștiinței revoluționare?1 Locuințele muncitorești erau criticate din mai multe motive. Uneori pentru caracterul lor oprimator, fiindcă legăturile între viața privată și slujbă păreau să intensifice aservirea muncitorului față de patron; alteori locuitorii lor erau bănuiți că ar avea intenții de proprietate privată. Nici atunci când, în
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Problema locuinței își afla, odată cu legea "Siegfried", primul răspuns legislativ. Nu era vorba ca statul să intervină direct, ci mai curând să stimuleze inițiativele private, să le sprijine. Marile principii ale politicii locuinței sociale erau totuși stabilite. Promovarea unei elite muncitorești urbane Angajamentul statului în privința locuințelor ieftine oficializa o doctrină a locuinței sociale care a constituit obiectul de studiu a numeroase lucrări, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Doctrina se inspira, în principal, din gândirea lui Frédéric Le Play (1806-1882), politehnist
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
a femeii atunci când aceasta își asumă întreținerea gospodăriei, necesitatea de a educa muncitorul în sensul economisirii și apărării proprietății, acestea erau căile redresării morale și ale dizolvării antagonismelor sociale. Emanciparea poporului nu putea fi decât opera "autorităților sociale". Politica locuințelor muncitorești nu putea așadar funcționa fără formularea unui scop moralizator. Urmând o schemă ce avea să devină schemă a acțiunii sociale, ajutorul era cuplat cu educația. Nu e de ajuns să dai unei familii o locuință decentă pentru ca defectele acesteia să
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
urmau a primi locuințe. Era vorba, în același timp, de identificarea unor răspunsuri diversificate și adaptate fiecărei familii. La origine, societățile pentru locuințe ieftine nu se ocupau de locuințele celor mai săraci. Urmând un principiu de solvabilitate, ele preferau elita muncitorească, și nu masa proletarilor. De fapt, aceste societăți pentru locuințe ieftine nu doreau, la început, să se adreseze cu precădere muncitorilor 5, ci mai degrabă noilor pături sociale constituite din noii angajați și funcționari. Această situație a dus la relativizarea
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
situație a dus la relativizarea a ceea ce ar fi putut însemna forța moralizatoare a locuinței. După cum arată Danièle Rancière, în multe cazuri s-a considerat că "mijloacele de a moraliza poporul nu sunt eficiente decât în cazul oamenilor morali. Orașele muncitorești către care se îndreaptă filantropii sunt cele în care li se impun locatarilor condiții de moralitate. Dar cum moralitatea locatarului consta atunci mai puțin "în obișnuința de a-și ocupa locuința ca un bun cap de familie", cât în plătirea
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
perioada interbelică, dar s-au conturat deja nevoile cărora trebuia să le răspundă reforma habitatului popular. O inflație de reglementări puțin constrângătoare Dacă secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX au determinat proliferarea literaturii despre problema locuințelor muncitorești, nimic sau aproape nimic nu s-a întâmplat pe teren, adică nu s-a construit mai nimic. Construcția de locuințe în Franța, în perioada interbelică, a fost simțitor mai redusă decât în alte țări europene. Construcțiile noi nu reprezentau decât
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
departament, în măsura în care, prin voluntariat, se înființaseră 52 de comitete în 90 de departamente. Legea "Ribot", promulgată în 1908, autoriza crearea unor societăți anonime de credit imobiliar care puteau construi locuințe destinate populațiilor celor mai defavorizate și care puteau cumpăra "grădini muncitorești". Legea "Bonnevay", promulgată în 1912, aducea piesa cea mai importantă a construcției juridice a problemei locuinței sociale și marca angajamentul veritabil, chiar dacă într-un context dificil, al politicii statului de ajutor pentru locuința socială: această lege autoriza înființarea birourilor publice
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de seară etc."26. Departe de a genera armonia și înțelegerea socială așteptate, raporturile între această supraintendentă și locatari s-au depreciat foarte repede. "Responsabila Centrului credea că are misiunea de a moraliza, de a aduce pe calea credinței populația muncitorească; ea a desființat cursurile de gimnastică în zilele sărbătorilor catolice (duminica Floriilor, Joia Mare, zilele care precedă Paștele), spre uimirea părinților, care și-au retras copiii din Centru"27. Lipsa de maturitate a unui astfel de cadru social s-a
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
în soviet. Acest caz ilustrează modestia implicării statului în producerea de locuințe sociale, partea importantă ce revenea industriașilor, precum și complexitatea raportului pe care aleșii municipali l-au avut cu locuința socială. Cazul arată, de asemenea, cum politica orientată în favoarea locuinței muncitorești căuta mai mult să intre în grațiile unei elite muncitorești motivate de eventualitatea ascensiunii, cu atât mai mult cu cât nici aceasta nu se mai iluziona în privința posibilității educării întregului proletariat chiar fără voia lui. Până în anii 1950, statul a
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de locuințe sociale, partea importantă ce revenea industriașilor, precum și complexitatea raportului pe care aleșii municipali l-au avut cu locuința socială. Cazul arată, de asemenea, cum politica orientată în favoarea locuinței muncitorești căuta mai mult să intre în grațiile unei elite muncitorești motivate de eventualitatea ascensiunii, cu atât mai mult cu cât nici aceasta nu se mai iluziona în privința posibilității educării întregului proletariat chiar fără voia lui. Până în anii 1950, statul a investit așadar puțin în problema locuinței. Această lipsă de implicare
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de locuințe au fost edificate de către HBM (dintre care 100 000 de către oficiile lor publice), 120 000 cu ajutorul Societăților de credit imobiliar și în jur de 300 000 au fost construite de industriași pentru personalul lor. Numărul important al locuințelor muncitorești construite de angajatori a atenuat parțial incapacitatea sectorului public al locuințelor sociale"32. Cât despre moștenirea lăsată de Republica a III-a, Louis Houdeville apreciază: "450 000 de locuințe insalubre, 300 000 cocioabe declarate ca nelocuibile, un deficit de 700
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
municipale din 1892, curentul guedist își manifestase interesul pentru acest subiect. Mai multe date contribuiseră la atenuarea rigidității inițiale a guediștilor față de implicarea în gestionarea locală. Mai întâi, dezvoltarea industrială și preocupările patronale pentru locuire fixaseră o parte a populației muncitorești, pe care curentul guedist intenționa să o atragă în viitor de partea lui. Apoi, a descoperit că primarul unei localități poate fi un sprijin important în perioada grevelor. Pe lângă acestea moștenirea Secolului Luminilor obligă! -, noile responsabilități ale primarului în materie
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
sensibilități în munici-palism: "socialismul municipal", "municipalizarea gestionară" și "cooperatismul municipal"35. Audiența "municipalismului cooperativ" a fost limitată de incertitudinea în privința a ceea ce aducea economia socială în raport cu solidarismul. Acest "municipalism cooperativ" îi seducea pe cei care doreau să intervină în habitatul muncitoresc, mai ales pe aceia care împărtășeau concepția leplaysiană a societății. Dar dezvoltarea tehnicilor de asigurare apărea ca o cale mult mai sigură pentru concretizarea principiilor solidarității. "Cât despre cooperare susținea în 1924 Partidul Republican -, aceasta urmărește scopul transformării sociale integrale
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
neputincios în aceste sectoare. Calea reformelor puse în act de către stat, idee apărată de mișcarea solidaristă, se impunea ca principiu de acțiune mai eficient decât încrederea în generalizarea spiritului mutualist. În acord cu strategia parlamentară și "electoralistă" adoptată de mișcarea muncitorească în secolul XX, statul devine interlocutorul principal al revendicărilor sociale. Acesta impune un asemenea respect în acest sens, încât legea Cornudet va găsi cel mai activ sprijin parlamentar printre reprezentanții municipalităților de stânga, chiar dacă ea lărgește prerogativele statului asupra comunei
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
mondiale era deposedat de puterea de redistribuție. În momentul în care, pe de o parte, filantropia nu a mai făcut față gravității situațiilor, iar, pe de altă parte, industriașii nu mai voiau nici ei să finanțeze direct construcția de locuințe muncitorești, problema luării în grijă a serviciilor publice de ameliorare a condițiilor de viață a rămas într-adevăr în suspensie. Voința aleșilor curentului municipalist de a interveni asupra diverselor aspecte ale vieții cotidiene sugera, cu toate acestea, că ar fi posibilă
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de sociabilitate populară", nu poate să treacă drept o creație burgheză, atunci acest lucru se datorează coincidenței absolute între familie și interior, separării spațiului public de cel privat"1. În această perspectivă, Alain Cottereau ne invită să distingem două fronturi muncitorești de luptă încă de la sfârșitul celui de-al Doilea Imperiu: pe de o parte, revendicarea "accesului la viața familială pe care li-l refuza accesul la noua piață a muncii"; pe de altă parte, lupta împotriva "tehnicilor de influență ale
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
decadența orașului și de formele urbane de sociabilitate"3. Acest proces releva o construcție socială a cărei miză principală era aceea de a controla inflația sarcinilor induse de asistența socială ce pretindea o bună stare fizică și morală a clasei muncitorești, bune de exploatat. Salvarea familiei nu mai era leitmotivul propovăduit de Frédéric Le Play, ci acela al tuturor filantropilor și reformatorilor sociali. Nici viața ieftină concluzionează Jules Simon în capitolul său despre locuința muncitorească -, nici coșul zilnic, nici legea agrară
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
stare fizică și morală a clasei muncitorești, bune de exploatat. Salvarea familiei nu mai era leitmotivul propovăduit de Frédéric Le Play, ci acela al tuturor filantropilor și reformatorilor sociali. Nici viața ieftină concluzionează Jules Simon în capitolul său despre locuința muncitorească -, nici coșul zilnic, nici legea agrară, nici dreptul la muncă nu sunt acelea care pot distruge sărăcia, ci întoarcerea la familie și la virtuțile vieții familiale"4. Jacques Donzelot a arătat că familia a fost epicentrul construcției sectorului social. La
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]