5,344 matches
-
doctorilor în teologie și drept divin, poliției sau plebei; ele vor avea libertatea să-și aleagă soții și practica pețirii va fi abolita, mânăstirile și lăcașele de cult vor fi închise, și banii lor adăugați bugetului educației, toate școlile teologice musulmane vor fi închise și noi institute tehnice, moderne literare vor fi deschise, turbanul, mantaua vor fi rezervate oamenilor cu certificări profesionale, religioase și interzise celorlalți”. Deși a întâmpinat multă oponenta din partea contemporanilor, Atatürk a înțeles importanța unei astfel de legi
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
hainele religioase nu trebuie purtate în afara timpului dedicat devoțiunii și în plus, Legea dictează puncte de reper în vederea alegerii hainelor de către studenți și angajații statului. Totuși, aceste legi, care încă sunt în vigoare, nu fac nicio referire la hainele femeilor musulmane. În această privință subliniem, încă o dată, forma unică de secularism promovată de gândirea kemalistă. Atatürk s-a străduit prin demersurile sale și legile impuse să îmbunătățească statutul femeii din Turcia și să o integreze în lumea modernă. Secularismul sau îl
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
kemalistă. Atatürk s-a străduit prin demersurile sale și legile impuse să îmbunătățească statutul femeii din Turcia și să o integreze în lumea modernă. Secularismul sau îl ajută și l-a folosit că pe un instrument pentru a aduce femeile musulmane în viața publică. Această lipsă de drepturi a femeilor din Turcia a fost prezentată că una dintre caracteristicile cele mai evidente ale societății turce de la acea dată. Iată cum înțelegea Atatürk problemă integrării femeilor în societatea turcă modernă, într-unul
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
Ușaklıgil care poartă hijab-ul, fapt ce ne îndreptățește să credem că Mustafa Kemal Atatürk nu consideră o obligație interzicerea acestui port , lăsând la libera alegere a femeilor dacă aleg sau nu să poarte hijab-ul. Reformele lui Atatürk au eliberat femeia musulmană de constrângerile sociale și prejudecățile cutumelor, însă aceasta se pare că a ales să își mențină portul voalului, ca pe un semn de identitate religioasă. Amintim aici, rezultatele unei anchete conduse de ziarul Milliyet în 2003 : cel putin o femeie
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
acestor îndatoriri. Detalii asupra acestor probleme pot fi găsite în tradițiile profetului Muḥammad, astfel că sunna și Coranul sunt în, majoritatea cazurilor, fundamentul legii islamice. Unele probleme nu își găsesc precedent în trecutul islamic timpuriu. În astfel de cazuri, juriștii musulmani încearcă să ajungă la o concluzie prin alte metode. Juriștii suniți se folosesc de consensul istoric al comunității (" iğmă῾"), o majoritate în epoca modernă folosește și analogia ("qiyăs") și cântărește beneficiile și prejudiciile problemelor nou apărute, iar un alt segment
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
de legi pot fi separate în alte două grupe: Legile privitoare la acțiuni cuprind: Legi privitoare la circumstanțe cuprind: Domeniile în care activează aceasta sunt: criminal, economic, etic, militar, politic, teologic, cu privire la igienă, moștenire, căsătorie. Metoda de lucru a juristului musulman este cunoscută ca "usul al-fiqh" sau "„principiile jurisprudenței”". Sunt diferite abordări ale metodologiei folosite în jurisprudență pentru a deriva legea islamică de sursele primare. Principalele metodologii sunt cea sunită, șiită și ibadită. În timp ce primele două sunt divizate în alte sub-școli
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
un jurist are o putere considerabilă de a lua o decizie în concordanță cu rațiunea proprie. Școala ja῾farită folosește intelectul în locul analogiei în stabilirea legilor islamice, spre deosebire de practica sunită. "Daim al-islam" este o carte despre legile islamului urmate de musulmanii ismailiți, cei care aderă la jurisprudența islamică șiită ismailită. Aceasta descrie maniere și etici, incusiv ritualuri de venerare în lumina călăuzirii imamilor ismailiți. Cartea evidențiază importanța pe care islamul a atribuit-o manierelor și eticii alături de venerarea lui Dumnezeu, citând
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
școlii, în opinia adepților săi. Ibadismul este diferit atât de islamul sunit, cât și de cel șiit, nu doar în termeni de jurisprudență, dar și referitor la principii fundamentale. Legea islamică timpurie avea un caracter mult mai flexibil, unii învățați musulmani consideră că aceasta ar trebui reînnoită și jurisprudența clasică ar trebui să-și piardă statutul special. Aceasta ar însemna că trebuie formulată o nouă jurisprudență, potrivită pentru lumea nouă, așa cum propun avocații conceptului de islamizare a cunoașterii, jurisprudență care ar
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
jurisprudență care ar înfrunta contextul modern. Această modernizare este contracarată de majoritatea ulemalelor. Învățații tradiționali susțin că legile sunt contextuale și consideră circumstanțe timpul, locul, cultura, iar principiile pe care se bazează sunt universale, precum justiția, egalitatea, respectul. Mulți învățați musulmani susțin ideea că, indiferent cât de mult a avansat tehnologia, fundamentele vieții umane au rămas aceleași și se află în sfera de aplicare a legilor curente. Perioada formatoare a jurisprudenței islamice se întoarce înapoi pe vremea comunităților musulmane primordiale. În
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
Mulți învățați musulmani susțin ideea că, indiferent cât de mult a avansat tehnologia, fundamentele vieții umane au rămas aceleași și se află în sfera de aplicare a legilor curente. Perioada formatoare a jurisprudenței islamice se întoarce înapoi pe vremea comunităților musulmane primordiale. În această perioadă, juriștii erau mai mult preocupați de probleme legate de autoritate și predare decât de teorie și metodologie. Progresul în teorie și metodologie a venit o data cu apariția juristului musulman Muhammad ibn Idris ash- Shafi῾i (767-820), care
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
jurisprudenței islamice se întoarce înapoi pe vremea comunităților musulmane primordiale. În această perioadă, juriștii erau mai mult preocupați de probleme legate de autoritate și predare decât de teorie și metodologie. Progresul în teorie și metodologie a venit o data cu apariția juristului musulman Muhammad ibn Idris ash- Shafi῾i (767-820), care a codificat principiile de bază ale jurisprudenței în cartea sa, "ar-Risala". Cartea detaliază cele patru rădăcini ale legii ( Coranul, sunna, "iğmă῾" și "qiyăs") specificând că textele islamice primare (Coranul și hadithurile) trebuie
Jurisprudența islamică () [Corola-website/Science/331935_a_333264]
-
slabiciune și complicații derivate din dizenterie. Corpul său a fost transportat la Qadian și îngropat acolo. La mijlocul secolului XIX creștinismul cunoștea o răspândire fulminantă în India datorată unei activități misionare agresive, iar o mișcare anti-britanică se dezvolta în paralel. Liderii musulmani cereau un jihad armat și aproape toate grupurile musulmane susțineau această chemare, cu excepția lui Mirza Ghulam Ahmad. În 1886, anumiți lideri Arya Samaj, o mișcare hindusă reformatoare, au discutat și dezbătut cu Ghulam Ahmad veridicitatea islamului și au cerut un
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]
-
fost transportat la Qadian și îngropat acolo. La mijlocul secolului XIX creștinismul cunoștea o răspândire fulminantă în India datorată unei activități misionare agresive, iar o mișcare anti-britanică se dezvolta în paralel. Liderii musulmani cereau un jihad armat și aproape toate grupurile musulmane susțineau această chemare, cu excepția lui Mirza Ghulam Ahmad. În 1886, anumiți lideri Arya Samaj, o mișcare hindusă reformatoare, au discutat și dezbătut cu Ghulam Ahmad veridicitatea islamului și au cerut un semn pentru a demonstra că islamul este o religie
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]
-
în special printre musulmani și creștini. Adepții lui Ahmad spun că acesta nu a pretins niciodată că este fizic același Iisus care trăise cu 19 secole. Ahmad a pretins ca Iisus a murit de moarte naturală, în contradicție cu tradiția musulmană privind ascensiunea în rai a lui Iisus și tradiția creștină a crucificării. A susținut în opera sa că exista o decădere generală a vieții islamice și era nevoie de un Mesia,spunând că așa cum Iisus a apărut în al 14
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]
-
decret (fatwa) de necredință împotriva lui Mirza Ghulam Ahmad, declarându-l apostat și mincinos, permițând uciderea sa și a adepților săi. Decretul a fost semnat de aproximativ două sute de teologi din India. Ani mai târziu, un proeminent lider și teolog musulman, Ahmed Raza Khan, a călătorit în Hejaz pentru a strânge părerile teologilor din Mecca și Medina, compilându-le în opera sa Hussam ul Harmain 25, declarându-l din nou pe Ghulam Ahmad apostat. Consensul unanim a aproape 34 de teologi
Mirza Ghulam Ahmad () [Corola-website/Science/331932_a_333261]
-
La sosirea arabilor musulmani, în secolul al VII-lea, Biserica Răsăriteană rivaliza cu celalte biserici importante, din perspectiva numărului de adepți și a sistemului de învățământ, iar adepții acesteia, vorbitori de aramaică, reprezentau majoritatea populației sedentare a Irakului. Sub dominație musulmană, creștinii aveau statutul de dhimmi, desfășurând diverse activități, adesea în poziții înalte, precum cele din fruntea ministerelor. De asemenea aceștia au avut o contribuție majoră la consevarea filosofiei antice grecești, traducând lucrări din acest domeniu în limba arabă. Ulterior, tolerența
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
între cetățeni indiferent de rasă sau religie -, până la căderea regimului Saddam Hussein, creștinii din Irak nu s-au confruntat cu persecuții majore. Dincolo de violențele care au afectat, după 2003, societatea irakiană în ansamblul său, creștinii irakieni au fost supuși atacurilor musulmanilor sunniți și șiiți radicali, precum și intimidării din partea kurzilor, existând inclusiv percepții conform cărora se viza eliminarea prezenței creștine din Irak, în vederea întemeierii unui stat islamic. Activitățile anticreștine au inclus : După 2003, distribuitorii de alcool, coafezele, proprietarii de cinema, muzicienii și
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
la fel de sigure ca orașele occidentale. Privite prin prisma istoriei, evenimentele curente par a fi o repetare a ceea ce s-a petrecut în trecut și o continuare a ceea ce s-a întâmplat în perioada anterioară prăbușirii Imperiului Otoman. În condițiile autorității musulmane, creștinii s-au confruntat cu discriminarea, având statutul de dhimmi, cu presiunea de a se converti, cu relocări și masacre. În perioadele în care puterea politică a fost de natură seculară, comunitatea avut oportunitatea de a renaște, de a se
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
instituirii unei provincii autonome pentru creștini. Liderii religioși ai creștinilor din Irak, cu excepția celor asirieni, consideră că o asemenea enclavă ar fi similară unui ghetou creștin. În viziunea acestora, unica modalitate prin care se poate realiza conviețuirea pașnică alături de semenii musulmani este efortul comun pentru edificarea unui guvern democratic.
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
cursurile unei facultăți cu profil medical, în cadrul Universității din Southampton, fiind ulterior atras de știința dreptului. După absolvirea facultății de drept, se mută la Londra unde predă limba engleză. Tot acolo urmează meseria de avocat, devenind chiar președintele Societății Avocaților Musulmani. Afilierea sa cu liderul Omar Bakri Muhammad și fondarea organizației extremiste Al Muhajiroun îi atrage antipatia autorităților locale, dar și a comunității de musulmani. În anul 1996, Choudary se căsătorește cu Rubana Akhtar, o tânără de 22 de ani care
Anjem Choudary () [Corola-website/Science/331986_a_333315]
-
la o moschee la prânz în "ziua întrunirii" (arabă: yaum al-jumu'ah, yawm يوم "zi"), care corespunde cu vineri. Astfel, "ziua întrunirii" este adesea considerată ca zi săptâmânală de odihnă. Acest lucru se face oficial în mod frecvent, multe țări musulmane adoptând zilele de vineri și sâmbătă (de exemplu, Egipt, Arabia Saudita), sau joi și vineri, ca sfârșituri de săptămâna oficiale, în care birourile sunt închise; alte țări, precum Iran, face ziua de vineri numai o zi de odihnă. Câteva altele (de
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]
-
numit după acest eveniment marcant în istoria islamului. Prima zi a primei luni a primului an islamic - 1 muharram 1 AH, a fost vineri, ceea ce corespunde cu 16 iulie 622 în calendarul iulian. Această dată a fost determinată de către astronomii musulmani medievali prin proiectarea înapoi în timp a propriului lor calendar tabular islamic, care alternă luni de 30 și 29 de zile în fiecare an lunar, plus 11 zile bisecte la fiecare 30 de ani. Cu toate că nu a fost folosită nici
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]
-
proiectarea înapoi în timp a propriului lor calendar tabular islamic, care alternă luni de 30 și 29 de zile în fiecare an lunar, plus 11 zile bisecte la fiecare 30 de ani. Cu toate că nu a fost folosită nici de astronomii musulmani medievali, nici de oamenii de știință moderni pentru a determina epoca islamică, semiluna subțire ar fi devenit, de asemenea, vizibilă pentru prima dată (presupunând că norii nu au ascuns-o), la scurt timp după apusul soarelui precedent serii zilei de
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]
-
calendare ale Arabiei de Sud dezvăluie utilizarea unui număr de calendare locale, cel putin unele dintre aceste calendare urmând sistemul lunisolar. Pentru Arabia Centrală, mai ales Mecca, există o lipsă de dovezi epigrafice, insă detaliile se găsesc în scrierile autorilor musulmani ale epocii abbaside. Atât al-Biruni cât și al-Mas'udi sugerează că arabii antici utilizau aceleași nume de luni ca și musulmanii, desi ei au înregistrat, de asemenea, alte denumiri de luna utilizate de către arabii păgâni. Tradiția islamică este unanimă în
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]
-
și muharram. Informații despre lunile interzise se găsesc, de asemenea, în scrierile lui Procopius, unde el descrie un armistițiu cu arabii de est ai lui Lakhmid al-Mundhir, care a avut loc în vara anului 541 AD. Cu toate acestea, istoricii musulmani nu leagă aceste luni la un anumit sezon. Coranul leagă cele patru luni interzise cu nasiʾ (arabă: النسيء; lit. "amânare"). Conform tradiției musulmane, decizia de amânare a fost administrată de către tribul Banu Kinanah, de către un om cunoscut sub numele de
Calendarul islamic () [Corola-website/Science/331941_a_333270]