KorAP: Find »[drukola/base=ofta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...195 196 197 ...201 >

5,006 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407

de răpăitul produs de degetele tatei pe masă și o singură dată, Într-o izbucnire rapidă de reproșuri pline de speranțe, victima a exclamat brusc: „Întrebarea aceasta nu este În carte, domnule!“ - dar era. În cele din urmă, tata a oftat, a Închis manualul, remarcând Încet, dar clar: Golubcik (dragul meu) ai să pici precis - nu știi absolut nimic“. „Trebuie să vă contrazic“, Îi replică Lenski, cu o oarecare demnitate. Stând În mașina noastră țeapăn, de parcă era Împăiat, Lenski a fost

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne, Dumnezeule... Ștefan, istovit, cu ochii pironiți în gol, îngână răgușit: La Valea-Albă... începe el, dar se lasă să cadă pe lăicioară, sfârșit, cu umerii pleoștiți, cu ochii goi, pierduți. "Văleatul 6984 de la zidire, 26 a lunii Cuptor, Vodă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fâneață, la tăt, la tăt, îngână Gheorghiță cu obidă. Și la noi o vin't porunca aiasta, că, când or vini turcimea, un pustiu de scrum și cenușe să se caște 'nainte, să n-aibă nici apă după ce bea... Gheorghiță oftează din toți rărunchii: Să vezi jălanie pe muierea me, când am vin't cu focu': "Văleu!! Nu te lăs Gheorghițăă!!...Nu te lăs s-o dai focului !! Nu te lăs!! Cu mâna me am lipit-o!!" se căina ea... Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
căruță, peste boarfe, peste copchii, și-am dat bice! Mă ardea pălălaia în schinare, da' nici c-am înturnat capu', numa bice dădeam... Și... și ce-am bătut caii atuncea!... Ce i-am mai bătut!... Aiasta ni-i soarta, Gheorghiță, oftează Toader cu resemnare. Gheorghiță își șterge sudoarea și îngână răgușit, căutându-i ochii: Da' poate c-om scăpa... 'Mnetale ce zâci, scăpăm?! De bună samă, Gheorghiță. Cu voia lui Dumnezău... Cum ne-o hi scris... La ce m-aș întreba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și recunoștință. Ridică privirile: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să lăsăm morții să-și îngroape morții! Boierii atâta așteptau; se dezlănțuie: Strălucită izbândă!! Strălucită-strălucită, mormăie Ștefan. M-or blăstăma moldovencele de atâta "strălucire", oftează adânc mângâind fruntea calului ce nechează a mulțumire. "Pentru Ștefan!! Pentru Moldova!!" răcnesc vitejii încrucișând spadele într-un mănunchi. Vă mulțămesc vitejilor! Ați luptat bine! O sabie împotriva a trei iatagane... Ne-am descurcat binișor. Sunteți vrednici de laudă! De

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai spus-o... Când intri în horă, joci Doamnă, joci, spune Ștefan cu iritare în glas. Am obosit, Ștefane. Mă doare capul... E ora mea de rugăciune. Îngăduie să mă retrag. Și se ridică, urmată de Sora, de jupânese. Ștefan oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare. Îi sărută mâna: Doamnă, nu mă uita în rugăciunile tale. Maria se înclină ușor și iese. În urma ei, Ștefan strigă cu o nuanță de poruncă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dumneavoastră, chicotește Ștefan, deschidem harem în Cetatea Sucevei?! Numai obiceiuri sănătoase am luat de la turci! Deschidem! Deschidem! strigă boierii înferbântați. Dăm de belea cu ale noastre, mormăie cu spaimă o voce din adunare. Ferice de turci! Halal să le fie! oftează Mihail răzbunându-se pe Cotnarul din ulcică. Mângâie-te, îi alină Ștefan, durerea. Avem cadânele noastre moldovence, har Domnului cu mult și mult mai frumoase. Să lăsăm gluma. Vorba e: ce alegem? Aurul?... Capul? Aurul! se repede Juga cu disperare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aiasta chiar. Trebuie repede și degrabă să închidă gura celor ce-or striga după unire într-o mare cruciadă împotriva Antihristului! Visele Mahomedului trebuie spulberate, să n-apuce să ne pună belciugul, c-apoi ne mână cu biciul. Deci iar, oftează Stanciu. Iar, oftează Ștefan. Greu a fost să izbândim, dar și mai greu e să păstrăm ce-am cucerit. Să vină! strigă Mihail entuziast. Să poftească, de nu s-au săturat de trântaie! Uite-așa, cum ne vezi, am știrbit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
repede și degrabă să închidă gura celor ce-or striga după unire într-o mare cruciadă împotriva Antihristului! Visele Mahomedului trebuie spulberate, să n-apuce să ne pună belciugul, c-apoi ne mână cu biciul. Deci iar, oftează Stanciu. Iar, oftează Ștefan. Greu a fost să izbândim, dar și mai greu e să păstrăm ce-am cucerit. Să vină! strigă Mihail entuziast. Să poftească, de nu s-au săturat de trântaie! Uite-așa, cum ne vezi, am știrbit noi iataganul turcesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu arcul, cu spada, călare și pe jos. Pârcălabii răspund cu capul! Măria ta, e Ziua Domnului, îi reproșează Teoctist. Mare păcat! Mai pune și Sfinția ta o vorbă bună " Acolo Sus". Ne iartă Doamne-Doamne, doar pentru cruce nădușim... Stanciu oftează să-și dea duhul: Altă moarte, alt scrum, alte lăcrămi... Nu... nu s-ar putea să cădem la o pace, cumva? Nu mai putem da îndărăt. Ar fi păcat să pierdem ce-am cucerit. Și-apoi, nu vom fi singuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ridică ochii, privește în gol. Ascultă tânguitul cântului, al vântului, al ploii... Pe fereastră se strecoară o lumină murdară, tristă, filtrată prin norii grei, de plumb. Haricleea, te rog... șoptește ea. Lasă... Haricleea se oprește. O privește lung, cu îngrijorare. Oftează ușor, apoi, zglobie, o întreabă (în grecește): Slăvita Doamnă dorește să cânt ceva mai vesel? Și ciupește corzile unui cânt vioi, săltăreț. Maria tresare lovită parcă, întinde mâna: Nu, nu!... Lasă!... Poți pleca... Mulțumesc... Haricleea se înclină adânc: Slăvită Doamnă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Rânjeau! Am țipat! Și m-am trezit! De frică, toată noaptea am măsurat iatacul! E cumplit, unchiule! Cumplit! Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și tot dezgropi! Trecutul e mort! Și vulturul e mort! Lasă-l! Fugi! Uită-l! Războiul!... oftează el. Aista-i războiul... Parcă pot? scâncește ea sfârșită. Gândurile se țin scai. Mă urmăresc nemiloase ca Eriniile. Dacă le înfrunt, dacă dau piept cu ele, e cumplit, dar mă descarc și asta mă ușurează... Dacă... dacă ar fi cineva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trecutului... Trecutul? îngână ea chinuită. Trecutul e în mine. E viu. E rană vie. Trăiesc în el. E singura mea viață. Nu pot scăpa... Nu pot uita... Eu sunt rănită pe viață. De moarte sunt rănită. Ce putem face, Maria? oftează el. Asta ne-a fost viața... Soarta... Destinul... Timpul... Poate timpul... Uitarea... Toate trec... Maria, sfârșită, răvășită, ca țărmul după furtună: Și viața noastră a și trecut. Dragul meu unchi, îl îmbrățișează ea cu căldură, cât îți datorez... Îmi amintesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
meu! Alexandre! Răbdare, Alexandre! îl domolește Țamblac. A făgăduit. Și când Ștefan făgăduiește... Dar, știi și tu, cum să se mai împartă? Când va socoti el, cu vântul în pânze vei pluti spre "Pământul făgăduinței". Dee Domnul să fie bine, oftează Maria și-și face cruce. Alexandre, să ai milă de Isac. Iartă-l. Nu uita că ne-a zămislit pântecele aceleiași mame. Nu fi un Cain pentru Abel... Mangopul! Mangopul! Ard de nerăbdare să-l cuceresc! strigă Alexandru ca un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Oare? Strici ochii aiștea frumoși... Îmi pare rău, Maria, reia el, după o pauză, descumpănit, chinuit. Ce să fac? Spune-mi! Aș vrea să nu mai... Maria tresare speriată: Nu! Nu! Ce să faci?! N-ai ce să faci! Ștefan oftează și sprijină cazmaua de perete. Am scos toată Suceava, cu mic, cu mare, să adâncim șanțul de apărare al cetății. Pe fundul șanțului înfigem și niscai țepușe bine ascuțite, să le gâdile dosul, explică el râzând mefistofelic. Mârâie, bombăne ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
despletită pe culoarele Sublimei Porți, jelindu-se că "Nicicând, de la începuturile Islamului, nicicând, oștirea otomană n-a suferit o așa rușine, un așa crunt dezastru". Și... și s-a aflat gândul cel cumplit urzit Moldovei? întreabă Țamblac cu îngrijorare. Aflat, oftează Ștefan. În zorii celei de a patra zile, și-a chemat astrologii și i-a întrebat cum stă cu crugul vremii; dacă conjuncția constelațiilor îi este favorabilă. A jurat pe Coran cruntă răzbunare Moldovei și spurcatului ei ghiaur. Apoi, mânios

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și nu numai ei, adunați într-o "Ligă antiotomană", ne-am înțeles să pornim o cruciadă! Nu voi fi totuși singur! Mateiaș și Cazimir mi-au făgăduit ajutor, cu o condiție: să mă închin lor ca vasal. O să mă închin, oftează Ștefan. Ce să fac dacă altfel nu se poate? se împacă el cu gândul și tace privind cerul departe. Țamblac îi face semn Voichiței, mutește: "S-o întindem". O ia de mână și încetișor, pe nesimțite, pleacă. Ștefan urmărește pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe nesimțite, pleacă. Ștefan urmărește pe cer zborul rândunelelor. Ați observat? întreabă el. S-au întors rândunelele la cuiburile lor din turnul Nebuise... Odată cu păsările călătoare, vin și turcii, spune și zâmbetul se transformă în încruntare. Turcii!... Turcii!... Mereu turcii!... oftează el și se întoarce spre Maria. Au plecat?... "Slobozenia"?... Unde să se ducă? Ea nu știe ce cere... Știai că "Frumosul Radu", la tinerețile lui, a fost "cadâna favorită" a sultanului? Știam. Era pribeag, ostatic, zălog de domnie la Înalta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
că ți-ai recăpătat duhul atât de ascuțit odinioară. Tăcere... Ștefan tușește ușor: Maria, mâine, la biserica Mirăuților, prăznuim, facem pomenire mare de sufletul vitejilor căzuți. Și... și crezi că trebuie să vin și eu? Tu ce crezi? Măcar atâta... oftează Ștefan. Pun și ei o vorbă bună "Acolo Sus"... Scoatem și racla cu moaștele Mare-mucenicului Ioan. Avem nevoie de atâta ajutor... Drept să-ți spun, și cu Diavolul aș face pact. Ștefane! strigă Maria cu reproș, dar după o clipă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
leu... S-au întors lăstunii la cuiburile lor din turnul Nebuise... spune el, după care tace, face câțiva pași cufundat în gânduri și se întunecă. Aista-mi amintește că, de Sfântul Gheorghe, turcii ies la război. Turcii și iar turcii, oftează el, o clipă m-ai făcut să uit ... Să râd... Uitasem... În odaie năvălește Mihail, strigând: "Vin turcii!!" A căzut Caffa!!... Caffa?!?! întreabă uluit Ștefan, încremenind. Acu bat Cetatea Albă!! A căzut Cetatea-Albă?!?! strigă înnebunit Ștefan, scuturându-l de piept

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Se ține tare! O bat cu pușcile! Se ținea, când am plecat eu! Herman, cu boambele lui, a trimis la fund două galioane! Șendrea, Tăutu, Duma dau năvală, cu armele târâș după ei. "Vin turcii!!" Care-i porunca?!?! Ștefan, rătăcit, oftează, închide ochii câteva clipe... Când îi deschide, e alt om, stăpânit, cu sânge rece, hotărât. În timp ce-și trage pe cap cămașa de zale, poruncește răspicat: A sosit clipa! Caii!! Pornim spre Cetatea Albă!! Steagurile vitejilor, înainte!! După noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și Duma, fără plecăciune, pleacă în goană... Ștefan, smulge sabia, o încinge și dă să plece. Abia atunci dă cu ochii de Voichița, care, încremenită, speriată, se lipise de perete. Uitase de ea. O ia de mână și-i spune oftând: Voichiță, vezi și tu...Aiasta-i... Voichița se prăbușește la pieptul lui, se agață de gâtul lui, își mușcă buzele să n-o podidească plânsul -Ște... Ștefane , Măria ta!... Ai grijă!... Ai grijă! N-ai teamă, o mângâie Ștefan. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Că ne-a smintit la cap cu înțelepciunile "Prea Sfinților lui Învățători": Platon, Aristotel, cum îi mai cheamă... Și... și totuși, în numele acestei "Dreptăți absolute", să nu pierzi omenia, cutează Tăutu. Ștefan tace, apoi, încetișor: Am și pierdut-o, Ioane, oftează el. Crezi că poruncesc cu inimă ușoară: "Taie-l! Spânzură-l! Înțeapă-l!"? Pravila nu-i spovedanie, e bici! Poate ștreang... poate secure...Unde-i lege, nu-i tocmeală! Să fie pildă și învățătură celor ce-or pohti să ticăloșască

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
le-au fost făcând... Aiasta-i soarta noastră, Preasfinte... Dacă ne-a blagoslovit Dumnezeu cu ăst colț de lume, vad în calea răutăților, ce să facem? Să ne mutăm în altă țară? Bună, rea, a noastră e... Strângem din dinți. Oftăm și scoatem sabia, o apărăm. Mai murim... După ce trece urgia, ne îngropăm morții... Ne suflecăm brațele, frământăm lutul și, pe cenușă, înălțăm alte bordeie, alte bisericuțe, așa, mai micșoare, de nasul nostru, să ne fie temelie pentru suflet la iertarea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
semn ceresc de bine... Măria ta șuguiește, dar astrele... Stelele sunt reci și îndepărtate, ce le pasă lor de bucuriile și de necazurile oamenilor? Nu-s cetitor în stele să deslușesc tainele destinului potrivnic. Ticăloase vremuri petrecem prin veacul aista, oftează Vlaicu. Când nu e război, e molimă, când sunt amândouă, e și foamete. Cătăm și noi un port, fie și cu catartele rupte, oftează și Ștefan. Noroc că cel ce ține cârma o ține cu mână vajnică, spune Duma. Aiasta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]