5,144 matches
-
Putea doar să stea la soare... Nu mai voia să trăiască, dar nu avea curaj să se sinucidă. Nu-i păsa nici măcar că Vitellius, ucigașul, se oprise tocmai acolo, în orașul unde ajunsese și el, ducând urna cu cenușa Velundei. Oftă și privi în jur, amețit din cauza oboselii. Se uită absent la mulțimea care invadase orașul în acele zile de sărbătoare. În fața lui, în piață, treceau, înghiontindu-se, salutându-se sau insultându-se, bărbați și femei, unii îmbrăcați elegant, alții zdrențăroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit să dea fuga la Pretoriu, să-l caute pe Vitellius și să-i înfigă pumnalul în inimă? Oftă, disprețuindu-se, fiindcă știa că n-ar fi avut curaj să facă așa ceva. Antonius îl luă pe Valerius pe după umeri. Cei doi se îndepărtară de tabără și intrară în pădure; totul era verde, înflorit. Deasupra capetelor lor, păsările ciripeau; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cel care a fost anunțat. Doar nu pariem cu napi, ci cu bani, dragul meu. Cu bani! Începu să strige numele lui Salix. „Bani“, se gândi Valerius. O clipă, își dori să-l pocnească pe vecinul său drept în față. Oftă și strânse din dinți, neliniștit. Gândul că putea să-l vadă pe Salix murind îl tulbura. — O să învingă, idiotule... De ce te temi? îi șuieră grăsanul la ureche, ca și cum i-ar fi citit gândul. Punem pariu? Un vuiet anunță intrarea campionului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îngustă ce mirosea a moarte. Trupul îi fusese chinuit, iar fața îi era umflată. Când Antonius se apropiase de el, îi aruncase o privire teribilă, fără să-i adreseze un cuvânt. Tăcut, își lăsase capul pe brațe. Antonius înălță capul, oftând. Contemplă umbrele lungi ale copacilor pe pajiște, tufele de arcoantus pline de flori albastre. Totul în jurul lui răspândea atâta seninătate... O rază de soare se strecură printre frunzele platanului și îi lumină mâinile sprijinite pe masă. Câteva albine bâzâiau în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
primejdia, fie ea cât de mică. Nu a riscat niciodată. Titus lăsă capul în jos. Se întunecă la față, dar nu răspunse; puse în traistă niște pâine și brânză, apoi se ridică. — Spuneai că te duci la Pietas Iulia? întrebă oftând. Asta înseamnă că mergi la Proculus... Greșesc cumva? După ce am primit scrisoarea lui Otho, l-am trimis imediat pe Errius în Pannonia cu puținii oameni pe care îi luasem cu mine la Augusta. Eu am plecat singur, călare, spre Pietas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lemn așezate de jur împrejur, reprezentând bărbați în mărime naturală care purtau armamentul de gladiatori. Figurile acelea războinice, teribile în agresivitatea lor imobilă, dădeau încăperii un aer lugubru. Manteus îi făcu semn soldatului să iasă. Când rămase singur cu Valerius, oftă și se așeză pe un scrin aflat lângă masa de lemn. Arătă spre statui. — Sunt cei mai buni gladiatori pe care i-am avut. Acelea sunt armele lor. Vezi coiful de bronz care acoperă în întregime capul celui dintâi? Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
puternice... Scutul e greu. Arătă spre a treia statuie. — Secutor... vezi? Acestea au fost armele lui Titus. A luptat de treizeci și două de ori și de fiecare dată a ieșit învingător. Valerius se întoarse brusc. Armele lui Titus! Manteus oftă. — Era gladiatorul preferat al lui Vitellius. Titus a fugit de la Ludi când ne aflam la Colonia Agrippinensium. Vitellius l-a căutat multă vreme. De când am meseria asta... Mă rog, Titus a fost singurul gladiator fugit care nu a mai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Își aminti cuvintele fratelui lui Titus, care îi dăduse un pumnal: „...ai să vezi că poți, dacă trebuie să-ți salvezi viața“. „Gladiator“, se gândi. „Nu-l omorî“, repetă, amintindu-și visul. Pumnalul, arma, rănești, ucizi, ești rănit, ești ucis. Oftă. Cum să țină el o armă în mână? Fusese în stare de un singur lucru: să-l sugrume pe Vitellius. Încă se mai gândea la mânia care-l cuprinsese în clipa când Salix se prăbușise în arenă, mort, și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întrebă, privindu-l temător pe maestru. Dacă Vitellius cade, ai face bine să-ți atragi bunăvoința altor oameni. Te referi la Vespasianus? Sau, poate, la cineva care se află nu foarte departe... la Antonius Primus? Manteus împinse farfuria din fața lui, oftând. — Hai să terminăm. Nu pot s-o fac pe istețul cu tine. Mi-e teamă de tine, pentru că știi să citești în astre și vezi ceea ce eu nu pot să văd. Spune-mi de ce ai venit. După cum știi, gladiatorul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sângerează din vina mea? Eu sunt medic. Valerius clătină din cap. Înfipse sabia de lemn în pământ și o apăsă, ca și cum ar fi vrut să deschidă o rană. — Și toate astea... pentru ce? — De ce mă întrebi pe mine? — Da, sigur, oftă Valerius, răspunsul trebuie să-l aflu în mine însumi. Dar când voi încerca să lupt cu rețiarul, filosofia ta n-o să-mi fie de nici un folos. Tu nu trebuie să încerci să lupți. Nu există „a încerca“ - există „a putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ești gladiator, Valerius. Valerius tresări. Într-o clipă, revăzu coliba în care îl îngrijise pe Titus și auzi cuvintele acestuia: „Tu, gladiator“... Revolta pe care o deșteptaseră în el cuvintele acelea nu anticipa oare situația în care se afla acum? Oftă. — Dar punctul tău slab care e? îl întrebă pe Marcus. Celălalt ridică din umeri, râzând. — Eu n-am nici un punct slab. Îi zâmbi lui Florius, punându-i o mână pe umăr. Se îndreptară împreună spre o poartă laterală. — Valerius Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e mai bun chiar decât Skorpius. În locul tău, n-aș lăsa să-mi scape un asemenea campion. Am auzit că însuși Proculus l-a antrenat, adăugă Allius Cerpicus, plecându-și capul în semn de respect. Cumpără-l pe Orpheus. — Proculus, oftă Vitellius. De ce nu mi-a spus nimeni că el l-a antrenat pe medic? — Cum adică? replică Allius Cerpicus. Mi-ai spus să-l antrenăm cât mai bine pe începătorul acela... Tu ești cel care oferă munera; nu puteai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zâmbet rece. Astea sunt cuvintele care te enervează așa de tare? — Te miri că sunt nervoasă? Crezi că și eu fac ca alții și ezit să iau poziție de teamă că schimbarea îmi va pune viața în primejdie? Atunci - Antonius oftă, ducându-și mâna la umărul stâng. Mă doare rău, spuse zâmbind. Ție pot să-ți zic. Ai vreun leac miraculos care să mă ajute să suport durerea? — Ești destul de puternic ca să aștepți să termin mai întâi ce am de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vreodată atâtea potârnichi și păsări flamingo, atâția fazani și păuni? Cu cât au fost plătiți pescarii și comandanții vapoarelor care au adus toate astea până aici? Dar vânătorii? Bucătarul-șef trecea prin fața coșurilor pline de pești, urmat de ajutoarele sale. Oftă. — La banchet au fost invitați cei mai de vază oameni ai Romei... Va veni și Flavius Sabinus, prefectul orașului și fratele împăratului Vespasianus... — Ești nebun? șuieră Lucilius, privind suspicios în jur. Nu știi că e interzis să vorbești despre Vespasianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știți și voi, e ca și cum ai sta pe marginea unui vulcan care, mai devreme sau mai târziu, va erupe. Puterea prea multă nu mai este sigură. — Eu nu uit călătoria obositoare de la Colonia până aici, cu toată armata după noi, oftă primul ajutor de bucătar. Cremona, cu toate leșurile alea... Bononia, apoi trecerea peste Appenninus, nenumăratele opriri și banchete, Vitellius și soldații lui, mereu gata să se îmbuibe, să bea și să ucidă. Erau șaizeci de mii de soldați, știați asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în lacrimi. — Așa e războiul, izbucni Antonius. Există războaie drepte, așa cum e al nostru acum... Dar nu uitați că nu există armate cu simțul dreptății! O tăcere îndelungată urmă cuvintelor sale. — Nu, nu există armate cu simțul dreptății, repetă Antonius oftând. Nu iau apărarea nimănui. Soldații noștri s-au dovedit curajoși și teribili în luptă... dar sunt lipsiți de milă când comit tâlhării. Am văzut scene care m-au îngrozit, și nu uita că am fost gladiator. Arrius Varus, Errius Sartorius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
coifurile lor aurii sau argintii, împodobite cu pene colorate, erau duse de tineri care mergeau alături de ei. Gladiatorii își țineau capetele ridicate, pentru ca publicul să le vadă chipurile. Cortegiul era încheiat de un drapel de soldați din milițiile urbane. Valerius oftă, privind spre cerul pe care păreau să plutească fantomele acelui an de război civil, în care mii de leșuri putreziseră pe pământul italic. Se gândi la fratele său, care acum se afla la câteva mile depărtare, gata să intre în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cerului: Mișu, la mine ! Strigătul frânse entuziasmul colectiv și tromba acvatică, fostul gazetar exemplar Mișu Bobârnatu cu â din a revenind tragic din acolo peste stenoretă. Desfăcut, scos ca o perlă din stridia cămășii, Mișu se întoarse pe spate și oftă fericit. între omoplați și sub ochii orpilați ai asistenței se desfăcură două aripi mari, ample, care ușor tremurate la început, bătură brusc aerul și, cu tot cu proprietarul lor, dispărură dincolo de cei doi castani care umbreau fereastra. Expresul Național. În aer. Editorial
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
se dau drept miniștri și făpturi de afaceri, arhitectură și sport. Fenomen cathartic: emisiunile numite „Sport”, În care toate știrile sînt numai despre fotbal și amantele lor. Dublu fenomen extatic: fotbaliști vorbind la televizor. Băieții rîd, sughit, Își sug măselele, oftează, nu le pot suge cum trebuie În fața camerelor de filmat, Îi vede familia, mama, deci inevitabil le mai rămîne cîte-un rest de biftec În carie, pe care-l scuipă la sfîrșitul emisiunii În paharul cu coca-cola, fac pauze, În pauze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a fost atitudinea portarului de-aici, fără Îndoială prieten cu celălalt, care m-a Înjurat și a trîntit ușa Într-o dimineață, cînd mă Întorceam cu covrigii. Din fericire am văzut la timp ușa Închizîndu-mi-se-n nas și peste mînă. Am oftat, am tras piedica și m-am Întors În stradă strîngînd În mîna rănită patul pistolului din buzunar. Surîdeam cu ochii plini de lacrimi. Erau lacrimi de fericire. Oamenii nu mă mai priveau cu antipatie. Cădeau În admirație, ca popicele. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și inima străpungită de singurătate. L-a iubit mult pe Ceaușescu, cetim: „marele patriot constructor neobosit de școli, uzine, case, metrouri, canale, hidrocentrale”, zău, așa scrie, iară eu, ca cronicar, neavând voie să trebuințez Îngiurătura ori să scoț șpanga, doară oftez. C-a rădicat capu’ ca și ceilalți, Neacșu, vrea să-l Învieze numaidecât pre constructorul neobosit, carele de-o Învia are să-l și pupe. Iară până atuncea kir direktor amarnic mai ceartă În grai cu pârjolire pe ceia carele au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
identific cu eroii pînă la confuzie, pînă la tapet, nu aveam cum bănui, nu dădea semne, ce rol uriaș va face În American Beauty, revenim, iar În final Îi taie capul cu ghilotina gingașei soții a blondului Pitt după care oftează atîtea soții care Încă au cap, În vreme ce asta nu rezistă și se lasă nu doar decapitată ci și Însărcinată, o nenorocire nu vine niciodată singură, și bestia o descăpățînează doar pentru ca polițistul să nu mai aibă Încotro și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din viespare”, „nu veți Îngenunchea oamenii minunați ai acestui popor blajin cu instinctele voastre ordinare”, „vom reuși să vă strivim și să curmăm terorismul vostru destrăbălat”, „degeaba răcniți ca din gură de balaur că sînteți oropsiți, of, of, of...” Așa oftează din rinichii lui românești Teodoru, confundă balaurul cu șarpele, nu i-a venit „șarpe” cînd a scris, că scrie mult, de enervare, se mai Întîmplă și, ca un om minunat al acestui popor blînd, zice cu gura strîmbată de furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care se Împreunează. Copaci, flori, crăci. Mai tîrziu apar și mașini de poliție, de pompieri, plus ambulanțe. Don Juan observă Înainte de căderea-n scenă o pereche de Îndrăgostiți (și ei motocicliști) care fac dragoste cu ea deasupra În tufiș, și oftează. Cei doi sînt enervați de oftatul lui și-l urmăresc cu un Kawasaki pînă cînd eroul penetrează prin zid. Apoi personajul se plimbă Împreună cu naratorul, se uită la televizor, Îl latră cîinii (animalele au o atitudine ambivalentă În privința lui), merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
incredibile”. Cum ar fi că-și trage palme peste ochi, asta semnifică ceva de neimaginat, mai ales dacă nu s-a spălat pe mînuțe. Urmează „Virginii”. Iată ce zice aici, la concluzii, Nancy: „Tinerii din acest capitol mă impresionează. Gem, oftez și mor cîte puțin cînd le aud explicațiile”. Și de ce nu moare dracului de tot, să scăpăm de frustrări? Că de fiecare dată cînd ne arată cît de participativă e, nu mai putem participa. Și iarăși dă-i cu Freud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]