5,550 matches
-
mereu aceleași, și ce n-a avut loc nu Încetează de a nu mai avea loc. mormintele Își schimbă morții, veșnicia durează două, trei decenii.” La un moment dat, pentru că nu se auzea nimic altceva decât un hohot sfâșietor de plâns, telefonul hotărî cu de la sine putere că e cazul să Întrerupă convorbirea. Era doar Anul Nou și câte mesaje și urări de bine nu-și așteptau rândul? X. Epilog: The Brave New World Motto: „Erau adânci ca niște roze” (Ioan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un culcuș pe canapea și am căzut lat. Băusem mult prea mult. La un moment dat, către zori, m-au trezit niște sunete ciudate, care răzbăteau prin pereți. Am ciulit urechea, încercând să le deslușesc, și am distins hohote de plâns, urmate de vocea lui Kay, mai blândă și mai gravă decât o auzisem vreodată. Hohotele se întețiră, apoi se transformară în scâncete. Mi-am tras perna peste urechi și m-am silit să adorm la loc. CAPITOLUL ȘASE Am moțăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
îmi pulsară. — Poate notorii. Unde-i Lee? Nu știu. A plecat ieri după-amiază. — Știi că are necazuri, nu? Știu că l-ai zvântat în bătaie. M-am apropiat. Răsuflarea lui Kay duhnea a țigări și femeia avea fața umflată de plâns. Am îmbrățișat-o. M-a strâns și ea în brațe și mi-a spus: — Nu te condamn pentru ce i-ai făcut. Mi-am frecat tandru nasul de părul ei. — Probabil că De Witt e deja în L.A.. Dacă Lee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
portrete de grup în niște numere mai vechi din Boston Globe. Le-am ținut ascunse în garaj și teancul continuă să crească până într-o după-amiază, când a dispărut. În seara aia am auzit-o pe Kay umflându-se de plâns în casă, dar când m-am dus să stau de vorbă cu ea, am găsit ușa de la dormitor încuiată. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ȘASE Telefonul sună. M-am întins spre noptieră, apoi mi-am dat seama că de o lună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
aleii. Am dat colțul casei, hotărât s-o înfrunt pe femeie. Ramona stătea în pragul ușii, părând o fantomă în halatul ei inform din mătase. Avea părul răvășit, iar fața îi era buhăită și plină de pete roșii - probabil de la plâns și nesomn. Ochii ei căprui închis - aceeași culoare ca ai mei - erau neliniștiți. Scoase dintre faldurile halatului un pistol de damă și îl îndreptă spre mine. — I-ai spus Marthei să mă părăsească, mă acuză ea. I-am zburat pistolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să știe că tot mai țin la el. Ce ai de gând să faci? Nu știu. Du-te sus, Ramona. Lasă-mă singur. Am auzit zgomotele înfundate ale pașilor ei îndreptându-se spre ușă, din cameră, apoi niște hohote de plâns, apoi nimic. M-am gândit cum strânsese rândurile familia ca s-o salveze pe Ramona. M-am gândit la faptul că arestarea ei mi-ar distruge cariera de polițist. Mă și vedeam acuzat de tăinuire de dovezi, de obstrucționarea justiției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pe o orbită paralelă cu tricicleta. Comandantul Felix S 23 trase hubloul și scoase capul în cosmos: — Hei, puștiule! strigă el. De unde ești, mă? Puștiul întoarse capul cu greutate și-atunci văzură cu toții că suspina și-avea ochii roșii de plâns. — Din galaxia Alpha, răspunse el. — De-al cui din galaxia Alpha? întrebă Felix S 23. La întrebarea asta, puștiul se porni să plângă și mai tare. Fără a mai sta pe gânduri, roboata Getta 2 deschise ușa navei, ieși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
fi vreodată aiurită. Și totuși, când îmi povestea cum a gătit ea prima dată pentru Iacob, Lea se transforma într-o fetiță prostuță și plângăcioasă. - Am fost așa proastă atunci, spunea ea. Am ars prima pâine și am izbucnit în plâns. Și din a doua pâine, câteva bucăți le-am sacrificat, pentru ca Iacob să înceapă să mă placă. Așa cum facem când pregătim turta pentru Regina Cerului în a șaptea zi, am rupt o bucățică din cocă, am sărutat-o și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
rândul ei, a pocnit-o pe Bilha, a blestemat-o pe Zilpa și s-a strâmbat la Lea. Ba chiar a bătut din picior și a aruncat cu praf în Iacob, făcându-l laș și mincinos, până când a izbucnit în plâns pe umărul lui. Rahela a început să-și imagineze tot felul de lucruri teribile. N-avea să sângereze niciodată, nici nu se va mărita și nici nu-i va face fii lui Iacob. Dintr-odată, sânii ei mici, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să-mi imaginez așa ceva, că aș putea fi eu cu el în seara aceea. Abia puteam să recunosc asta față de mine, dar în nici un caz față de sora mea, care nu era foarte drăguță în acel moment, cu ochii roșii de la plâns și cu obrajii mânjiți cu sânge și cu zeamă de coacăze. Prima dată am zis nu. El și-ar fi dat seama imediat, pentru că nici un văl nu putea ascunde diferența de înălțime dintre noi. Avea să mă refuze și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Cu gândul la asta, Bilha zâmbea și-mi arăta cu degetul locul unde un șnuruleț o legase de Iacob. - M-a făcut să mă simt mai bine cu acel dar, fără să spună nimic altceva și m-am oprit din plâns. I-am zâmbit. Și apoi, oh, apoi am devenit așa de îndrăzneață că și-acum mi-e greu să cred că am fost eu însămi. Mi-am pus mâna pe sexul lui, iar eu i-am luat mâna și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu ca al unei femei, ci ca al unui animal cuprins de flăcări. Inna a început să spună un fragment dintr-o incantație în numele vechii zeițe a vindecării. Gula, grăbește nașterea Gula, te implor, îmi pierd mințile, sunt vrednică de plâns, Disperată de durere, sunt sclava ta Fii bună și ascultă-mi ruga. În câteva clipe, Zilpa era deja așezată pe cărămizi, cu Lea în spatele ei, susținând-o, ajutând la nașterea copilului făcut în numele ei. Zilpa deja nu mai avea lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
frică că mamei îi e rușine cu mine. Și mi-era rușine că simțisem atâta ură, dintr-odată, față de cea pe care o iubeam cel mai mult pe lume. Bilha m-a mângâiat pe păr până când m-am oprit din plâns și mi-a dat apoi o bucată de pâine înmuiată în vin îndulcit. - Și acum o să-ți arăt secretul fusului, a zis ea, punând un deget pe buzele mele, e ceva ce m-a învățat bunica ta și acum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Doar bâzâitul albinelor se auzea în aer, iar deasupra cerul era albastru și încremenit. M-am oprit, iar mama a luat-o înainte. Lumea părea atât de perfectă, de rotundă și totodată atât de trecătoare, că aproape am izbucnit în plâns. Trebuia să-i povestesc Zilpei despre gândurile astea și s-o întreb dacă nu există vreun cântec care să le aline. Și dintr-odată am avut senzația clară că ceva se schimbase în univers. Că ceva important nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Poate că zâmbetul lui fuseese unul amabil mai degrabă, decât un semn de recunoaștere. Probabil că eram o proastă. Dar chiar când începusem să mă tem că aveam să mă dau de gol în fața mamelor mele într-un hohot de plâns, am fost salvată. Regele însuși a trimis după mine. Hamor nu-i refuza nimic tinerei lui concubine și când Așnan a întrebat dacă fiica cea drăguță a lui Iacob n-ar putea să-i țină de urât în timpul convalescenței, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Nehesi, uimit și fără să înțeleagă nimic, dar când a văzut-o pe Re-nefer, Nakht-re s-a ridicat în picioare s-o îmbrățișeze, iar hârtiile s-au împrăștiat peste tot. Când brațele lui au cuprins-o, Re-nefer a izbucnit în plâns - și nu erau lacrimi de ușurare sau de fericire ale unei femei care se bucura că se reîntâlnește cu familia, ci suspinele grele ale unei mame al cărei fiu fusese ucis în patul lui. A căzut în genunchi și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
combatanți; el pentru a-și impune ideile cu forța, eu pentru a le lua în derâdere. Când mă certa, trânteam ușile prin toată casa până ce biata mama, care era din ce în ce mai bolnavă și abia se mai ridica din pat, izbucnea în plâns. Asta ne înstrăina și mai mult unul de altul și ne-a fost și mai ușor să ne șicanăm reciproc, cu rare izbucniri de tandrețe pe care ne grăbeam să le uităm amândoi, de parcă ne era rușine de ele. Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a-l ajunge din urmă, l-am văzut intrând la closet și am rămas să-l aștept. Deodată am auzit un zgomot curios și mi-au trebuit câteva clipe până să mă lămuresc că Hingherul plângea, ascuns în closet. Un plâns nervos, de om obosit. Și am plecat de-acolo, ca să nu-l mai aud. Pentru că asta e faimoasa noastră generozitate. Ne ferim să nu ne murdărim cumva de singurătatea și de suferințele altora... O săptămână a bolit după aceea Hingherul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în lume nu vroiam să mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel, Daniel unde ești?” Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească să ies din ascunzătoare. Apoi m-ar fi silit să-l sărut pe bătrânul acela cu obrazul ca de ceară și cu buzele însângerate; era tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au plecat, lăsând-o singură în fața cafenelei; ea striga mai departe, batjocoritor: „Momâilor, muților, nu sunteți în stare de nimic, nici măcar să mă faceți să tac”. Și de disperare că nu mai avea pe cine să ocărască, femeia izbucnise în plâns. Dar Marta nu era rea de gură. Din partea ei pescarii n-aveau de ce să se teamă. De aceea o priveau cu dușmănie și poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținând-o în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plânge, te urâțește”. Am simțit-o cum se încordează și credeam că va urma un gest violent, că-mi va da o palmă, oferindu-mi astfel pretextul de care aveam nevoie; dar nu se întâmplă nimic. Laura se oprise din plâns și mă privea cu o tristețe adâncă, dureroasă, uscată, care m-a înduioșat, încât în loc să plec am devenit tandru. Am strâns-o cu brațul teafăr și am stat lipiți unul de altul până ce mirosul ei m-a amețit. Atunci am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă fără a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se sprijini de lance cu fruntea și începu să hohotească de plâns. Era un soldat aproape bătrân. Iahuben îl privi cu milă. Simți descleștîndu-i-se din inimă o mânie surdă. Se întoarse să se uite după preot: scaunul lui se legăna ușor la umbra zidului regal. Deodată Iahuben auzi ceva icnind. Întoarse repede
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Se uită la Auta și zise încet: - Mi se pare că este prietenul tău care a zburat cu noi! Auta nu răspunse. Ședea cu pumnii încleștați pe genunchi. Apoi nu mai putu să îndure și izbucni într-un hohot de plâns. Dar numaidecât își strânse buzele și se stăpâni căci, fără a se mai sfătui cu nimeni, cârmaciul îndreptă luntrea asupra armatei atlantei. Auta cuprinse cu ochii oastea de robi: în fruntea ei, cu arcul pe umăr și cu o lance
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
În pădure să fugim. Nu mai vreau să văd pe nimeni, numai pe tine... Auta îi mângâie părul. - Cum să trăim în pădure? Ca sălbaticii? Și până, la urmă tot vom fi descoperiți. - Ca sălbaticii! spuse fata printre sughițuri de plâns. M-am săturat și de tata și de palatele lui... Nu mai vreau să fiu preoteasa lunii, nici... nimic. Vreau să fiu numai cu tine. Hor nu îndrăznea să-i tulbure. Dar cârmaciul îi trezi din această visare: - Trebuie să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură. Zise răstit: - N-ai fost tu momeala din capcană, Nefert? Spune sau te ucid! Nefert izbucni în plâns. - Dar ai spus că știai că am să vin! spuse Auta mai moale. Fata îl privi drept în ochi. O bătea luna în față. Ochii îi erau curați. - Inima mea îmi spunea, de la ea știam... zise Nefert. Cum crezi că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]