60,135 matches
-
antologie “Artă sfșiată” poeți merituoși, din țară și din diaspora română, membrii ai LSR ori USR, cu volume mai multe ori mai puține, publicate la diferite edituri din țară și din străinătate, care au scris despre orice mișcă-n univers, pornind din atemporalitate, de dincolo de Zidul lui Planck, dincolo de Big Bang, din haos, din absolut, o poezie antropologică, a existențialității din micro și macrocosmos, În altă ecuație, ontologică. Nu voi numi nici pe poet, nu voi menționa nici poezie, aș face
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
știu a săpa În adânc ... pot aduce la lumină esența gândului. “Flacăra cunoașterii bântuie conștiința poetului - neîmpăcat cu senzația „de vid metafizic” acesta Încercându-și aripile și zborul În „necunoscut”... În imaterial și ilimitat. Purtând amprenta fragilității lucrurilor, eul lăuntric pornește În căutarea certitudinii propriei identități, identitate „risipită Într-o lume a aparențelor”. Poetul simte nevoia permanentă de a-și Îmbogăți limbajul, de a găsi noi mijloace de expresie, și astfel - Cuvântul scris - purtător de semnificații și sonorități fine, profunzime, emotivitate
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Drumul s-a dovedit atât de minunat, mereu Înseninat de spiritu-i Înălțător, dar atât repede și fără milă curmat! Am rămas din nou În fața unei răscruci, strângând În pumni țărâna și neînțelegând de ce... de ce? Cu sufletul plini de răni, am pornit mai departe și iată cum “ Două lacrimi de cer” se rostogolesc din ochi-mi Îndurerați Întru amintire! Dintr-un suflet prea plin, s-a născut poezia, pe care “Lumii o dăruiesc”... și veacurile vor trece, așternând cenușa uitărilor peste inimi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ai minte, femeie! Mai bine du-te acasă și trage un pui de somn și apoi, când se mai lasă puțină răcoare, poți merge să-ți termini treaba. Fa, Antoneto! Ia mai lasă-mă tu cu sfaturile tale, eu am pornit să fac un lucru și nu mă Întorc din drum. Spunând acestea, fără a se uita spre consăteanca sa, Saveta, și-a Înnodat mai bine baticul sub bărbie, și-a pus sapa pe spinare, și a plecat În treaba ei
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
mulțumesc pentru acest sentiment născut, renăscut În sufletul meu. Te-ai strecurat În gândurile mele și Încerci să păstrezi o distanță aparentă, cred că prudent este cuvântul cel mai potrivit ( așa mi se pare). În fiecare noapte, Înainte de a adormi, pornesc Într o lungă și minunată călătorie alături de tine. Tu ești lumina nopților mele de singurătate, izvorul de apă vie la care-mi potolesc setea de dragoste și tandre mângâieri, raza de bucurie reaprinsă În dosul unei lacrimi. Nu te supăra
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
-și permită( de ce nu!) să servească masa la restaurant. Lumea este atât de variată În ce privește educația, cultura, Înțelegerea lucrurilor și importanța lor În această existență, Încât este inutil să pierzi clipe prețioase, Întrebându-te „de ce?”. După ce ne-am organizat, am pornit spre primărie, mergând pe aleea castanilor. În scurt timp, a apărut și televiziunea locală. Am oferit un scurt interviu, cu destule bâlbâieli, mereu nefericita emoție! și am recitat două strofe din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. De ce
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
am confruntat În ultima săptămână. Luna august a Început să fie cu adevărat un cuptor Încins. Ce-i asta? Doamne, ce pustiu! Eu nu rămân aici! Pot sta foarte bine și În bălării, la mama acasă. Eram dezamăgită, alarmată și pornită pe harță. Ai puțină răbdare. Mănăstirea se află dincolo de aceste ziduri. Hai să vedem despre ce este vorba și apoi ai să tragi concluzii. Întrând În cetate, În fața noastră, se Întindea o alee cu trandafiri de toate culorile, care te
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
mare, ca și suprafață, unde sunt cultivați: meri pitici, peri, pruni, cireși, vișini, nuci, viță de vie... După ora 16.00, mi-am luat o carte și un caiet, poșeta, În care aveam telefoanele mobile și multe altele, și am pornit prin livadă. Iarba era cosită de cel mult două zile. Mirosul de fân proaspăt te Îmbăta cu aduceri-aminte. Merele, abia se pârguiau, ca și prunele, de altfel. De culoare albastru Închis, cărnoase, ușor acrișoare, prunele mi-au făcut cu ochiul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ale incendiului, dublate de schimbarea vremurilor și a generațiilor, contribuie, mai ales cele din urmă, la luarea hotărârii sătenilor de a ridica o nouă biserică, pe ruinele celei vechi, făcând-o să renască din cenușă, precum mitica Pasăre Phoenix. Hotărâre pornită din convingerea că „Biserica este comoara spirituală a unui sat, fără aceasta oamenii vor fi săraci și bolnavi sufletește.”. „Ploaia” - „poem” dedicat ploii și copilăriei evocată în deplina ei libertate și inocență. Povestirile comprimate, „Ploaia”, „Pomii lui moș Anton”, „Fântâna
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dar el nu se întorcea. Îl căutasem prin drum, nu era. Întrebasem vecinii, nimeni nu-l văzuse. M-am întors acasă. Știam că se mai ducea câteodată la un coleg de grădiniță, care locuia ceva mai departe. Tocmai când să pornesc să-l caut, apare și el. Așa și zise, că fusese la colegul său de grădiniță. L-am certat bine pentru fapta lui și el îmi promisese că nu va mai face. Când se facu ora de culcare, copilul începu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fusese altceva decât un semn, pentru a ne convinge; doar eu o rugasem să ia orice din cele ce aveam, numai nu copilul. După ce copilul se făcuse bine, ne povestise că în acea zi, el și cu prietenul său se porniseră la pădure după ghiocei. În drum, departe de sat, îi întâlni un om care venea de la brigada de tractoare în sat. Când îi văzuse, îi întrebă mirat unde se duceau. Copiii, sinceri, îi spuseră adevărul. El îi luă la certat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
așa cum le fusese înțelegerea. El ne spunea și nouă, ca să știm că nu tot ce cerem de la Dumnezeu ni se dă, ci numai ceea ce El știe că ne va fi de folos. Ne spuse zâmbind că și hoții când se pornesc la furat spun: „Doamne, ajută!”, dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu îi ajută, în schimb, atunci când cerem ceva de folos, fie chiar și numai un suspin, gândindu-ne la cele de trebuință, El ne va trimite ajutorul Său. Întâlnirea cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
erau la stână sub grija ciobanului. Mama mea, care era bolnavă și nu putea munci la câmp, făcea ce putea pe lângă casă. Eu eram un copil care mă plictiseam repede și mereu ieșeam din ogradă, fără ca să-i spun mamei, pornind în căutarea aventurilor. Îmi vizitam buneii, moșii și mătușele, nașii de botez, prietenele și neprietenele, dintr-un capăt al satului, până în celălalt. Când ajungeam acasă flămândă, mama mă certa, sărmana, zicea că nici mâncare nu merit, dar îi trecea repede
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din cele sfințite zicându-și „Hristos a Înviat!” și apoi se așezau la masa de sărbătoare. Momentele plăcute și bucuriile copiilor urmau încă. După masă, Alexandra și cu surioarele ei, ca toți copiii satului, îmbrăcați în hăinuțe de sărbătoare, se porniră cu „Hristos a Înviat!” pe la vecini și rude. După amiază, urmau jocurile copiilor ce se adunau în uliță, schimbul de cozonac (fiecare considera că al lor era cel mai gustos), poveștile de bucurie a multora și așa trecu ziua de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
că nu erau sincere cu ea. Era sigură că ele vedeau rochița ei, dar nu ziceau nimic din părere de rău sau ciudă, cum credea ea. Ioana le zise că se întoarce acasă, că o așteapta maică-sa și se porni. Atunci una din ele o întrebă când își cumpărase rochia. Ea îi răspunse mândră că i-o cususe maică-sa. Cealaltă se apropie de ea prefăcându-se că vrea să se uite mai bine la rochie și chiar să încerce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Mama nu zicea nimic, în tot acel timp cât tata îmi vorbise, ea privea în jos. Doream atât de mult să știu ce gândea ea atunci. A doua zi, pregătisem tot și luându-mi rămas bun de la părinți și soră, pornisem la drum. Afară ploua. Făcusem câțiva pași și deja lacrimile își făcuseră apariția. Simțeam că tata mai stătea la poartă și mă privea, rugându-se lui Dumnezeu să mă întărească, dar n-am mai întors capul înapoi. Mă întrebam în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
târziu la sfat. Atunci, îl întrebam pe tata tot ce doream să știm. El cunoștea multe lucruri, dar cel mai mult îi plăcea să ne vorbească despre credință, pe care o considera cea mai de preț învățătură. De unde am fi pornit, până la urmă, ajungeam la ea, la credință. Avea tata un fel al său de a ne vorbi, un dar de la Dumnezeu, ne simțeam imediat absorbiți de această temă. Ne dădea multe sfaturi, care ne-au fost de mult folos pe parcursul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
grijă, dar până atunci mai are de trăit că noi mai avem nevoie de el. Peste încă un an revenisem. Găsisem poarta legată. Tata nu era acasă. Simțisem un gol adânc, era prima dată când nu-l găseam acasă și pornisem să-l caut. Era la finii lui. Era sărbătoarea Schimbării la față a Domnului și el, după Sfânta Liturghie, fiind invitat de fina, se dusese la ea acasă. Noi eram mulți, copii și nepoți. Când ne văzuse, începuse a plânge
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
totul anume așa. După câteva zile, o rugasem pe sora să-mi povestească cum murise tata. Ea îmi spuse că în acea duminică, bunul nostru tată, ca de obicei, se trezi dis-de-dimineață, trebălui puțin prin gospodărie, se pregăti și se porni la Sfânta Biserică. Ajunse la poartă și, acolo, înainte de a intra, schimbă câteva vorbe cu o persoană, după care cerându-și iertare, își scoase pălăria, se închină și intră în curte. În biserică, se pregăteau de a începe Utrenia. Ajuns
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Era iarnă, frig și multă zăpadă. Curent electric la sate nu era. Se întuneca devreme, așa cum este iarna. În ziua cu pricina, mirele își pregăti devreme calul și sania pentru plecare, apoi se îngriji bine și el și, spre seară, porni la drum, în căutarea aceleia care urma să-i fie iubita sa soție, pentru tot restul vieții. Părinții fetei îl primiră foarte bucuroși, îl invitară în casă, unde gospodina umpluse masa cu bucate și vin din cel mai gustos. Stând
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a o ajuta să se pregătească de plecare. Tatăl fetei și mirele rămaseră singuri. Cel mai mare îl învăța pe cel mai tânăr multe despre viață, îl sfătuia așa cum își sfătuie orice părinte bun copilul său când e gata să pornească pe drumul vieții, dar avea și grijă să nu rămână paharele goale nici pentru un moment, tot îndemnându-l să mai cinstească din vinul său cel bun. Moș Ion aștepta cu nerăbdare momentul în care i se va spune care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Acuma aveau toate motivele pentru a închina paharele cu vin, care mereu erau pline. Mirele, fericit, se cherchelise de-a binelea. Părea să fie mulțumit și tatăl fetei. Peste ceva timp, apărură mama cu fata care era gata de a porni la drum. Purta un cojoc care o ascundea mai toată, ca să nu înghețe pe drum. Își luă ceva haine și lucruri cu ea, apoi, luându-și rămas bun de la părinți, plecă cu iubitul ei care, de fericire, abia se mai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe care i-l jucase tatăl fetei și, fără să mai stea pe gânduri, înjurând și ocărând, repede se îmbrăcă, silind-o și pe ea să facă același lucru și, înfuriat peste măsură, înhămă calul la sanie, urcară ambii și porniră în satul vecin, la părinții fetei. Aceștia erau gata de așa ceva și chiar îi așteptau. Flăcăul începuse a se revolta și a striga la ei, dar bătrânul, fiind mai șmecher ca el, îl luă cu binișorul zicându-i: - Ascultă, Ionică
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și i se făcu dor de ei. Bătrânul privea trist prin geam, gândindu-se la ceva ce numai el știa. Domnișoara tânără și modest îmbrăcată se ridică de pe scaunul ei, rugându-l pe conductor să oprească la următoarea stație și porni spre ieșire. Când trecu pe lângă bătrânel, încercă să bage mâna în buzunarul lui și ieși foarte repede. Nadea observă, dar nu reuși să scoată niciun cuvânt, ușile autobuzului se și închiseră. - Stranie domnișoară! se gândi ea. Și cui ar putea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și ieși foarte repede. Nadea observă, dar nu reuși să scoată niciun cuvânt, ușile autobuzului se și închiseră. - Stranie domnișoară! se gândi ea. Și cui ar putea să-i treacă prin cap că un hoț poate fi așa? Autobuzul se porni. Nadea îi zise bătrânelului: - Moșule, vezi de nu ți-a dispărut ceva din buzunar, că am văzut cum domnișoara, care a ieșit, încerca să te controleze. - Mie să-mi dispară? întrebă mirat moșul. - Da, dumitale. Am văzut cu ochii mei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]