5,338 matches
-
formarea); folosirea numeralului ordinal (exprimarea secolelor); distributiv; colectiv, multiplicativ; ● Pronumele personal în acuzativ cu și fără prepoziție; pronumele în dativ cu și fără prepoziție; pronumele relativ; locul pronumelor combinate cu în grupurile verbale, propoziția asertivă și imperativă; pronumele de politețe; pronumele demonstrativ; particulele pronominale ci, ne; pronumele posesiv; pronumele interogative; pronumele nehotărâte; ● Verbul: indicativul prezent al verbelor regulate și neregulate; perfectul compus al verbelor regulate și neregulate; imperfectul verbelor regulate și neregulate; perfectul simplu al verbelor regulate și neregulate; viitorul simplu
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]
-
distributiv; colectiv, multiplicativ; ● Pronumele personal în acuzativ cu și fără prepoziție; pronumele în dativ cu și fără prepoziție; pronumele relativ; locul pronumelor combinate cu în grupurile verbale, propoziția asertivă și imperativă; pronumele de politețe; pronumele demonstrativ; particulele pronominale ci, ne; pronumele posesiv; pronumele interogative; pronumele nehotărâte; ● Verbul: indicativul prezent al verbelor regulate și neregulate; perfectul compus al verbelor regulate și neregulate; imperfectul verbelor regulate și neregulate; perfectul simplu al verbelor regulate și neregulate; viitorul simplu și viitorul anterior; condiționalul prezent și
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]
-
multiplicativ; ● Pronumele personal în acuzativ cu și fără prepoziție; pronumele în dativ cu și fără prepoziție; pronumele relativ; locul pronumelor combinate cu în grupurile verbale, propoziția asertivă și imperativă; pronumele de politețe; pronumele demonstrativ; particulele pronominale ci, ne; pronumele posesiv; pronumele interogative; pronumele nehotărâte; ● Verbul: indicativul prezent al verbelor regulate și neregulate; perfectul compus al verbelor regulate și neregulate; imperfectul verbelor regulate și neregulate; perfectul simplu al verbelor regulate și neregulate; viitorul simplu și viitorul anterior; condiționalul prezent și trecut; folosirea
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]
-
personal în acuzativ cu și fără prepoziție; pronumele în dativ cu și fără prepoziție; pronumele relativ; locul pronumelor combinate cu în grupurile verbale, propoziția asertivă și imperativă; pronumele de politețe; pronumele demonstrativ; particulele pronominale ci, ne; pronumele posesiv; pronumele interogative; pronumele nehotărâte; ● Verbul: indicativul prezent al verbelor regulate și neregulate; perfectul compus al verbelor regulate și neregulate; imperfectul verbelor regulate și neregulate; perfectul simplu al verbelor regulate și neregulate; viitorul simplu și viitorul anterior; condiționalul prezent și trecut; folosirea condiționalului; modul
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]
-
și neregulate; perfectul compus al verbelor regulate și neregulate; imperfectul verbelor regulate și neregulate; perfectul simplu al verbelor regulate și neregulate; viitorul simplu și viitorul anterior; condiționalul prezent și trecut; folosirea condiționalului; modul imperativul (tu, noi, voi); folosirea imperativului cu pronumele de politețe; conjunctivul prezent și trecut; conjunctivul imperfect și trapassato; concordanța timpurilor la modul indicativ; concordanța timpurilor la modul conjunctiv; fraza ipotetică; verbele frazeologice (cominciare, iniziare, finire, smettere); verbe tranzitive și intranzitive (alegerea auxiliarului); forma activă, pasivă și reflexivă; verbele
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]
-
a lexicului; de lexic și de morfosintaxă, - folosirea corectă a semnelor de punctuație la nivelul folosind adecvat semnele propoziției și al frazei; ortografice și de punctuație - aplicarea adecvată a cunoștințelor de morfologie în exprimarea scrisă corectă: articolul, substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul, conjuncția, prepoziția, interjecția, sintaxa propoziției și a frazei. Notă: Se recomandă următoarele texte: Testo poetico "Tanto gentile e tanto onesta pare" Dante Alighieri Canto V dell'Inferno, La Divina Commedia Dante Alighieri "Solo e pensoso" Francesco Petrarca "Erano
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]
-
în limbaj este accentul pus asupra sensurilor implicite ale cuvintelor și formelor, structurile care exprimă puterea sunt parte ale felului în care cuvintele sunt folosite, de la utilizarea cuvântului „om” cu literă capitalizată pentru a te referi la întreaga umanitate, până la pronumele personal standard „el” ce devine pronume pentru o persoană de gen incert, sau ca o înlocuire a clasicei diateze reflexive. Acesta este exemplu cel mai evident al schimbărilor dintre dicțiune și discurs pe care postmodernismul le patronează. Un concept important
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
sensurilor implicite ale cuvintelor și formelor, structurile care exprimă puterea sunt parte ale felului în care cuvintele sunt folosite, de la utilizarea cuvântului „om” cu literă capitalizată pentru a te referi la întreaga umanitate, până la pronumele personal standard „el” ce devine pronume pentru o persoană de gen incert, sau ca o înlocuire a clasicei diateze reflexive. Acesta este exemplu cel mai evident al schimbărilor dintre dicțiune și discurs pe care postmodernismul le patronează. Un concept important în perspectiva postmodernă asupra limbii este
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
și folosite pe chaturi și webloguri. Ortografia limbii poloneze este în general fonemică, cu unele excepții (de exemplu, poate fi scris "ż" sau "rz"). Poloneza este o limbă flexionară și păstrează sistemul protoslav de șapte cazuri pentru substantive, adjective și pronume: nominativ ("mianownik"), genitiv ("dopełniacz"), dativ ("celownik"), acuzativ ("biernik"), instrumental ("narzędnik"), locativ ("miejscownik") și vocativ ("wołacz"). Există două numere: singular și plural. În trecut a existat și numărul dual. Rămășițele lui sunt vizibile în flexiunea numeralelor. Sistemul polonez al genurilor este
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
acorda corect în gen adjectivul cu substantivul, trebuie să se distingă doar patru genuri la singular (se combină clasele 1 și 2) și doar două genuri la plural (se combină clasele 2, 3, 4 și 5). Pentru selectarea corectă a pronumelui, sistemul genurilor mai poate fi simplificat la trei clase la singular și două la plural. Forma verbelor poloneze se modifică după persoana, numărul și genul subiectului. Verbul se mai caracterizează și prin categoriile de diateză (activă, reflexivă și pasivă), aspect
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
acțiunea se face sau se făcea în mod repetat), pe lângă forma de aspect perfectiv "napisać". Timpurile verbale poloneze sunt: Sufixele timpului trecut se adaugă la verb sau la cuvântul din propoziție care se accentuează cel mai puternic, ca de exemplu pronumele interogative. Al cincilea timp polonez, viitorul imperfectiv, este o construcție analitică și se compune din forma de viitor simplu a verbului auxiliar "być" („a fi”) + fie infinitivul ("będziecie robić"), fie participiul trecut ("będziecie robili") imperfectiv. Ambele forme au același înțeles
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
particula "że": "Cożeście zrobili?" („Ce ați făcut?”). Este o evoluție a formei "Cóż zrobiliście?" care este învechită și folosită doar în cazuri speciale, de exemplu în limbajul biblic. Ca în limba română, persoana subiectului este inclusă în verb. De aceea, pronumele personal în funcție de subiect se folosește numai pentru scoaterea în evidență a subiectului: "Co wy zrobiliście?" sau "Co wyście zrobili?" („Voi ce ați făcut?”) Participiul trecut se acordă în gen și număr cu subiectul: Forma de plural în "-li" se folosește
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
slabă, care sunt, în plus, împărțite în paradigmele mai mici, conform unor criterii diverse (precum schimbări fonetice, grupurile consoanelor, etc.). Înafară de aceasta, islandeză permite subiectul oblic, un fenomen prin care anumite verbe determină cazul subiectelor lor. Substantivele, adjectivele și pronumele sunt declinate după patru cazuri și numere (singular și plural). Deosebirea tu-dumneavoastră („"țérun"”) pare să fie în curs de dispariție, dar încă este întâlnită în adresări structurale oficiale. Verbele se conjugă după timp, mod, persoană, număr și diateză. Există trei
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
gramaticale sau chiar și conjugări. La începutul său, suedeza veche era cu mult diferită față de forma sa modernă în sensul că avea un sistem mult mai complex de cazuri gramaticale și deja moștenise sistemul tipic germanic al genurilor. Substantivele, adjectivele, pronumele și anumite numerale erau declinate în patru cazuri. În afară de cazul nominativ, care a rămas, au existat cazurile genitiv (mai târziu posesiv), dativ și acuzativ. Sistemul de genuri era asemănător cu cel al limbii germane moderne, având genurile masculin, feminin și
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
sau sufixe ("-en", "-n", "-et" sau "-t"), depinzând de genul său și dacă se termină în vocală sau nu. Articolele hotărâte "den", "det" și "de" sunt folosite doar pentru variații ale definitivității substantivului. Acestea pot de asemenea să fie și pronume demonstrative sau determinanți demonstrativi când sunt folosite cu un adverb, cum ar fi "här" („aici”) sau "där" („acolo”) pentru a forma "den/det här" sau "denna/detta" („acesta”); "de här" sau "dessa" („aceștia”), "den/det där" („acela”) și "de där
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
hus" („o casă verde”) și "gröna stolar" („scaune verzi”). Terminațiile formei hotărâte a adjectivului sunt identice cu cele de la forma nehotărâtă plural, de exemplu "den gröna stolen" („scaunul verde”), "det gröna huset" („casa verde”) și "de gröna stolarna" („scaunele verzi”). Pronumele din limba suedeză este similar cu cel din engleză. În afara celor două genuri naturale, "han" și "hon" (el și ea), există de asemenea două genuri gramaticale, "den" și "det", genul comun și neutru. Spre deosebire de substantive, pronumele au o formă adițională
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
gröna stolarna" („scaunele verzi”). Pronumele din limba suedeză este similar cu cel din engleză. În afara celor două genuri naturale, "han" și "hon" (el și ea), există de asemenea două genuri gramaticale, "den" și "det", genul comun și neutru. Spre deosebire de substantive, pronumele au o formă adițională de obiect gramatical, derivată de la forma antică a dativului. "Hon", de exemplu, are următoarele forme de nominativ, posesiv și obiect: Suedeza folosește și pronumele reflexive posesive pentru persoana a treia (acestea făcând referire la subiectul propoziției
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
două genuri gramaticale, "den" și "det", genul comun și neutru. Spre deosebire de substantive, pronumele au o formă adițională de obiect gramatical, derivată de la forma antică a dativului. "Hon", de exemplu, are următoarele forme de nominativ, posesiv și obiect: Suedeza folosește și pronumele reflexive posesive pentru persoana a treia (acestea făcând referire la subiectul propoziției), o caracteristică limitată limbilor germanice de nord. Suedeza avea în trecut genitivul, care era poziționat la sfârșitul sau la începutul frazei. În suedeza modernă, genitivul este reprezentat de
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiind "pizza", "pastă" sau "spaghete". Italiana derivă din latină vulgară, o variantă populară a limbii latine. Aparține familiei limbilor indo-europene și italice și face parte dintr-o ramură mare a limbilor romanice. Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect. Lei și Loro (scrise cu L mare) au
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
o posesiune teritorială a Chile. Există câteva diferențe importante între dialectele limbii spaniole folosite atât în Spania cât și în America Latină. În Spania se consideră comună pronunția castiliană conform standardului național, iar folosirea "laísmo" (o tendință de a pune un pronume de complement direct "la" în locul celui de complement indirect "le") este dezaprobată. Spaniola are trei pronume de persoana a II-a la singular: "tú", "usted" și "vos". În general, "tú" și "vos" sunt neformale, dar folosirea lor depinde de țară
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
Spania cât și în America Latină. În Spania se consideră comună pronunția castiliană conform standardului național, iar folosirea "laísmo" (o tendință de a pune un pronume de complement direct "la" în locul celui de complement indirect "le") este dezaprobată. Spaniola are trei pronume de persoana a II-a la singular: "tú", "usted" și "vos". În general, "tú" și "vos" sunt neformale, dar folosirea lor depinde de țară - în Spania utilizarea pronumelui "vos" este limitată la liturghie, iar în Argentina "tú" este cosiderat arhaic
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
la" în locul celui de complement indirect "le") este dezaprobată. Spaniola are trei pronume de persoana a II-a la singular: "tú", "usted" și "vos". În general, "tú" și "vos" sunt neformale, dar folosirea lor depinde de țară - în Spania utilizarea pronumelui "vos" este limitată la liturghie, iar în Argentina "tú" este cosiderat arhaic. "Usted "(derivat din "vuestra merced", ce justifică abrevierea "vd.") este forma cea mai formală și folosită pentru a arăta respectul față de interlocutor. Multe dialecte ale limbii spaniole se
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
prepoziții și se pune adjectivul după substantiv. Spre deosebire de română, în spaniolă atât articolele hotărâte cât și cele nehotărâte sunt proclitice. Tipologia sintaxei este de obicei SVO, dar schimbările sunt comune. Astfel ca majoritatea limbilor romanice, în spaniolă se poate pierde pronumele personal, când nu este necesar din punct de vedere al contextului. Flexiunea verbelor în spaniolă este una dintre cele mai complexe arii ale gramaticii spaniole. La fel ca în limba română, verbele limbii spaniole conțin informații mult mai multe decât
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
sufixului "-mente" la adjectivul feminin (de exemplu "afortunada" - norocosă → "afortunadamente" - din fericire). Această paradigmă este comună limbilor romanice occidentale și poate de asemenea fi găsită în română, în cazul adverbelor precum "actualmente". În spaniolă se folosesc articolele hotărâte și nehotărâte, pronumele demonstrative, pronumele posesive, pronumele interogative, numerale cardinale, numerale ordinale și numerale nehotărâte ca cuvinte determinante, la fel ca în română. Majoritatea lor nu formează un subiect de declinare, dar există excepții care urmează modelul declinării al adjectivelor, precum numeralul "un
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
la adjectivul feminin (de exemplu "afortunada" - norocosă → "afortunadamente" - din fericire). Această paradigmă este comună limbilor romanice occidentale și poate de asemenea fi găsită în română, în cazul adverbelor precum "actualmente". În spaniolă se folosesc articolele hotărâte și nehotărâte, pronumele demonstrative, pronumele posesive, pronumele interogative, numerale cardinale, numerale ordinale și numerale nehotărâte ca cuvinte determinante, la fel ca în română. Majoritatea lor nu formează un subiect de declinare, dar există excepții care urmează modelul declinării al adjectivelor, precum numeralul "un".
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]