4,986 matches
-
libertatea de adoptare a acestei reviziuri a calendarului de către fiecare biserica ortodoxă în parte când va crede de cuviință. Din acest motiv în prezent mai sunt câteva biserici care nu au întrebat calendarul iulian Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Ortodoxă Ucrainiană și calendariștii vechi greci. Un al doilea punct important în discuțiile de la Constantinopol din 1923 a fost modalitatea de serbare a Paștelui. Faptul ca unele biserici au decis sa indrepte calendarul
Paștele catolic, mai devreme decât Paștele creștin-ortodox. Care este motivul () [Corola-website/Journalistic/102171_a_103463]
-
perioada 1893 - 1910 a făcut-o cunoscută pe întregul mapamond, Darclée impunându-se pe principalele scene din Paris, Berlin, Florența, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova. Cunoscătoare a mai multor limbi, germana, franceza, italiana, spaniola, engleza, greaca și rusa, a fost apreciată de mari compozitori, de la G. Verdi, Ruggiero Leoncavallo, J. Massenet, Alfredo Catalani, la G. Puccini. Fiind conștientă de unele probleme pe care le înregistra vocea sa, a preferat să se retragă definitiv după ultimul spectacol susținut la
Patru românce care au făcut istorie în lume - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102245_a_103537]
-
publicist, animator cultural -Născut la Comănești, Județul Bacău - 18 iulie 1953; -Liceul de Cultură Generală cu bacalaureat obținut în 1972; -Școala de Arte Bacău (1973-1977), cursuri de regie și actorie absolvite cu media 10; -Limbi străine: franceza (bine), engleza, italiana, rusa (mediu); -Debut cu poezie în revista ATENEU, 1967; - Specializare în jurnalistică (stagiu în Elveția, redactor la Quotidienne de La Cote, Morges - Lausanne 1992) -Universitatea București - Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (2006 - 2008) - nefinalizat - Membru al Uniunii Scriitorilor din România - filiala
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]
-
Ortansa Tudor (n. 8 iunie 1931, Sfântul Gheorghe, județul Tulcea) este un publicist, editor și traducător de poezie și proză poetică din franceză, rusă și spaniolă. Domiciliul: Montreal, Canada. Născută în anul 1931, absolventă a Facultății de limbi și literatură rusă (1954) și a Facultății de limbi și literatură română (1970) - ambele la Universitatea din București. I. După 4 ani de funcționare în învățământul
Ortansa Tudor () [Corola-website/Science/337582_a_338911]
-
Mihai Viteazul”, unde a funcționat până la pensionare; obține gradul didactic I cu teza: "Principiile didactice în procesul de predare - învățare a limbilor moderne", pe care le-a aplicat publicațiilor sale didactice "Gramatica limbii ruse de uz școlar, manualele de limbă rusă pentru ultimele clase de liceu", în colaborare cu vorbitori nativi de limbă rusă, reviziile după 1990 și cele axate pe relațiile culturale româno - ruse revenindu-i în exclusivitate. II. Din anul 1987, după pensionare, încep preocupările legate de revizia și
Ortansa Tudor () [Corola-website/Science/337582_a_338911]
-
Română” din metropola canadiană și la diverse manifestări artistice ale diasporei române. Manifestă interes față de activitatea Fundației „Emile Nelligan” și Fundația Culturală Română.. Pasiunea principală a Ortansei Tudor a fost și rămâne traducerea de poezie și proză poetică din franceză, rusă, spaniolă, subliniind de fiecare dată bogăția și expresivitatea limbii române, dovedind că traducerea literară poate deveni artă.
Ortansa Tudor () [Corola-website/Science/337582_a_338911]
-
deținuții politici sau de rang înalt. Bastionul Trubețkoi, reconstruit în anii 1870, a devenit blocul principal al închisorii. Prima persoană care a evadat din închisoarea cetății a fost prințul anarhist Piotr Kropotkin în 1876. Alte persoane celebre încarcerate în „Bastilia rusă” au fost Șneur Zalman din Liadi, țareviciul Alexei Petrovici, Artemi Volînski, Tadeusz Kościuszko, Aleksandr Radișcev, grupul Decembriștilor, Grigori Danilevski, Fiodor Dostoievski, Maxim Gorki, Mihail Bakunin, Nikolai Cernîșevski, Leon Troțki și Iosip Broz Tito. În timpul Revoluției din Februarie 1917, fortăreața a
Fortăreața Petru și Pavel () [Corola-website/Science/337604_a_338933]
-
Catedrala Sfinții Petru și Pavel (în ) este o catedrală ortodoxă rusă situată în Fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg, Rusia. Ea este primul și cel mai vechi punct de reper din Sankt Petersburg, fiind construită între 1712 și 1733 pe insula Zaiaci de pe râul Neva. Catedrala și fortăreața au fost
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337603_a_338932]
-
volume. A urmat publicarea colecției"Sämtliche Romane" în 1898 (22 volume), urmată de o nouă serie în 1902. În 1890 și-a publicat autobiografia intitulată "Finder und Erfinder" (2 vol., 1890). Romanul său "In Reih' und Glied", tradus în limba rusă ca "Один в поле не воин" [literal "Odin v pole ne voin", proverb care înseamnă „Un om de pe câmp nu este un războinic” sau „Un om singur nu poate câștiga un război”] (1867-1868), cu protagonistul său revoluționar Leo (inspirat de
Friedrich Spielhagen () [Corola-website/Science/337636_a_338965]
-
a învățat să cânte și la instrumente muzicale cum ar fi tobe, djembe și pian. Studiile și dorința lui Ben de a comunica cu alții, au avut ca rezultat însușirea a șase limbi străine: franceza, engleza, olandeza, poloneza, spaniola și rusa. Pentru a-și câștiga existența, din anul 2007 și până la sfârșitul anului 2009, Heine a lucrat în diverse domenii: ca și copywriter într-o agenție de comunicații din Belgia, iar apoi ca profesor de limbi străine și antrenor, la diferite
Ben Heine () [Corola-website/Science/337654_a_338983]
-
Slonim și Marco Slonim; 23 martie 1894 - 1976) a fost un om politic, critic literar, cărturar și traducător rus. A fost membru al Partidului Socialist Revoluționar și, în 1917, a servit ca deputat al PSR pentru Basarabia în Adunarea Constituantă Rusă. El s-a alăturat guvernului de la Samara în primele faze ale Războiului Civil, opunându-se atât bolșevicilor, cât și elementelor conservatoare ale Mișcării Albe. Desemnat să facă parte din Delegația Externă a partidului său, Slonim a susținut, fără succes, revenirea
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
existent între unitatea bolșevicilor și nehotărârea și fracționismul eserilor. A fost încă activ după Revoluția din Octombrie, care a plasat Rusia sub administrația exercitată de Consiliul Comisarilor Poporului dominat de bolșevici. Slonim a devenit candidat al eserilor pentru Adunarea Constituantă Rusă la alegerile din 25 noiembrie 1917, concurând în sud-vestul provinciei Basarabia. A obținut mandatul de deputat în urma victoriei zdrobitoare a eserilor, devenind, la vârsta de 23 de ani, cel mai tânăr parlamentar. Câteva zile mai târziu, Basarabia s-a proclamat
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
bolșevic”. În acel an, el a publicat la editura H. Bemporad & figlio un studiu în limba italiană despre ideologiile revoluționare ale lui Béla Kun și Ligii Spartachiste, intitulat eponim "Spartaco e Bela Kun", și două memorii: "La rivoluzione russa" („Revoluția rusă”) și "Il bolscevismo visto da un russo" („Bolșevismul văzut de un rus”). Acesta din urmă a fost tradus în limba franceză în anul următor ca "Le Bolchévisme vu par un russe". "La Revue Critique des Idées et des Livres" l-
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
fost în mod explicit împotriva emigranților cadeți din Paris și s-a luptat cu liderul lor, Piotr Struve, pentru controlul asupra Universității Ruse Libere. De asemenea, a avut o abordare seculară a anticomunismului, a deplâns apropierea emigranților de Biserica Ortodoxă Rusă — biserica, susținea Slonim, nu reprezenta un fundament adevărat al culturii și identității ruse. Aceste poziții au fost rezumate în caracterizarea sarcastică a lui Slonim în "Sovremennye Zapiski" ca o „voce nepartizană a frontului larg liberal-democrat, cu unele tendințe care sunt
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Maritain. A realizat traduceri și a editat cărți pentru tipărire: în 1930 "Svět hoří" de Čestmír Jeřábek și în 1934 "Mémoires d'une aventurière" de Adele Hommaire de Hell. Împreună cu Reavey, el a publicat una dintre primele colecții de proză rusă tradusă în limba engleză (1934), care este de remarcat, de asemenea, pentru includerea realiștilor socialiști Alexandr Fadeev și Feodor Gladkov. Cu ajutorul lui Gide, antologia de literatură sovietică a lui Slonim și Reavey a fost tipărită de editura Gallimard în 1935
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
în Spania și lua vaporul SS "Navemar" de la Sevilla către New York, alături de prietenii Zosa Szajkowski și Mark Zborowski. Slonim a ținut inițial prelegeri pe teme rusești la universitățile Yale, Chicago și Penn, înainte de a deveni, în 1943, profesor de literatură rusă și literatură comparată la Colegiul Sarah Lawrence din Yonkers. În paralel cu publicarea unor articole diverse în reviste academice americane, Slonim a contribuit, de asemenea, la revista culturală evreiască "Yevreiski Mir". Într-un articol publicat în 1944 în acea revistă
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
inteligentă și alertă”, atrăgătoare „pentru un public cultivat mai degrabă decât pentru specialiști”. "The Epic", potrivit abordării lui Eugène-Melchior de Vogüé, s-a axat pe romanele și dezbaterile culturale din secolul al XIX-lea, fiind mai puțin interesată de literatura rusă mai veche. A urmat în 1953 un al doilea volum, "Modern Russian Literature", care acoperă perioada de la Anton Cehov până în anii 1950, și un studiu biografic, "Tri lyubi Dostoyevskogo" („Trei iubiri ale lui Dostoievski”). El s-a întors în Italia
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
Vladimir Ivanovici Valuțki (în ) () a fost un scenarist sovietic și rus. Artist emerit al RSFS Ruse (1987). Între anii 1964 și 2013 a scris un număr de 60 de scenarii. Vladimir s-a născut în Moscova, RSFS Rusă într-o familie mixtă ruso-poloneză. Tatăl său, Ivan Ivanovici (Janovich) Valuțki, s-a mutat din Polonia la Moscova, la începutul Primului Război Mondial, împreună cu mama lui, Maria Ivanovna Valuțkaia, și cu fratele său, Ștefan. A studiat ingineria și a construit aerodromuri în timpul
Vladimir Valuțki () [Corola-website/Science/337679_a_339008]
-
în Serbia (vezi mai jos), P. J. Šafárik s-a căsătorit cu Júlia Ambrózy de Séden (în ; 1803-1876), o tânără de 19 ani, foarte inteligentă, care se născuse în 1803 în Serbia de astăzi. Ea vorbea slovaca, ceha, sârba și rusa, și l-a sprijinit pe Šafárik în activitatea sa științifică. În Serbia, ei au avut trei fiice (Ľudmila, Milena, Božena) și doi fii (Mladen Svatopluk, Vojtěch), dar primele două fiice și fiul cel mare au murit la scurt timp după
Pavel Jozef Šafárik () [Corola-website/Science/336014_a_337343]
-
Vaja Pșavela tratează viguros problemele ridicate de interacțiunea individului cu societatea, a omenirii cu lumea naturală și a dragostei umane cu dragoste de țară. Conflictul dintre individ și temi (comunitate) este descris în poemele epice "Aluda Ketelauri" (1888, în traducere rusă în 1939) și "Gazdă și oaspete" (1893, în traducere rusă în 1935). Personajele principale din ambele lucrări ajung să pună în discuție și în cele din urmă să ignore legile învechite susținute de comunitățile lor, în călătoria lor personală spre
Vaja Pșavela () [Corola-website/Science/336060_a_337389]
-
societatea, a omenirii cu lumea naturală și a dragostei umane cu dragoste de țară. Conflictul dintre individ și temi (comunitate) este descris în poemele epice "Aluda Ketelauri" (1888, în traducere rusă în 1939) și "Gazdă și oaspete" (1893, în traducere rusă în 1935). Personajele principale din ambele lucrări ajung să pună în discuție și în cele din urmă să ignore legile învechite susținute de comunitățile lor, în călătoria lor personală spre o mai mare umanitate, care o transcende pe cea provincială
Vaja Pșavela () [Corola-website/Science/336060_a_337389]
-
în piesa "Cel respins" (1894). Vaja Pșavela idealizează ritualurile vechi ale pșavilor, puritatea lor și nedegenerarea lor, comparându-le cu valorile a ceea ce consideră el ca fiind civilizația falsă. Înțeleptul Mindia din poemul epic „Mâncătorul de șerpi” (1901, în traducere rusă în 1934) moare pentru că el nu-și poate reconcilia idealurile cu nevoile familiei sale și cu cele ale societății. Intriga catalizatoare a consumării de carne de șarpe de către Mindia într-o tentativă de sinucidere - care generează în schimb obținerea unor
Vaja Pșavela () [Corola-website/Science/336060_a_337389]
-
care generează în schimb obținerea unor cunoștințe oculte - constituie o folosire literară a motivului folcloric central prezent în Șarpele Alb (Frații Grimm), care sintetizează tipul de poveste nr. 673 din sistemul de clasificare Aarne-Thompson. Poemul epic "Bakhtrioni" (1892, în traducere rusă în 1943) prezintă rolul jucat de triburile muntenilor georgieni în revolta din Kakheti (Georgia de Est) împotriva asupritorilor iranieni în 1659. Vaja Pșavela nu are rival nici în domeniul poeziei georgiene în deosebitele și evocatoarele sale reprezentări ale Naturii - pentru
Vaja Pșavela () [Corola-website/Science/336060_a_337389]
-
Otoman, începând cu Războiul Ruso-Turc din 1877-1878. În termeni specifici, se referă la protecția și libertăților fundamentale ale armenilor din comunitățile învecinate. „Chestiunea armeană” cuprinde o perioadă de 40 de ani a istoriei armeano-otomane, în contextul politicii engleze, germane și ruse între 1877-1914. Termenul „chestiunea armeană” este folosit adesea de armeni pentru a se referi la lipsa de recunoaștere de către Turcia a evenimentelor legate de Genocidul Armean. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, Marile Puteri au început să se intereseze
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
Ruso-Turc din 1828-1829. În același an, Rusia a anexat Hanatul Erevanului, Hanatul Nahicevan și teritoriile rurale înconjurătoare prin Tratatul de la Turkmenchay. După Tratatul de la Turkmenchay, armenii care trăiau în continuare sub dominație persană au fost încurajați să emigreze în Armenia Rusă, iar 30.000 de armeni au urmat chemarea. Rusia a anexat părți semnificative din teritoriul ocupat de armeni. Potrivit recensământului rus din 1897, 1.127.212 armeni se aflau pe teritoriul Rusiei (Gubernia Erevan, 439.926; Gubernia Elisabethpol , 298.790
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]