6,080 matches
-
Ben Zvi, Ierusalim.1967 " Jews în nineteenth-century Egypt" New York University Press, 1969. ("Arabii în Israel: un studiu politic") Maarakhot, Ierusalim. 1971. (Eretz Israel bimey Abdul Hamid...) "Abdul Hamid’s Palestine : rare century-old photographs from the private collection of the Ottoman sultan now published for the first time"/ selected and introduced by Jacob M. Landau. Jerusalem : Carta, 1979. (Prakim betoldot ha'amim bedorenu) (Toldot yehudey Mitzrayim batkufá haotmanit 1517-1914) editură Misgav Yerushalayim, Ierusalem 1988 (Hamiyut haaravi beIsrael -1967-1991 - hebetim politiyim) Am Oved
Yaakov Landau () [Corola-website/Science/317746_a_319075]
-
strategic al vremii, a fost obiect de dispută între puterile din regiune. Cetatea a fost asediata de două ori de Ștefan cel Mare, prima oara în 1462 și a doua oară în 1465. Ulterior, în 1484, cetatea este cucerita de sultanul turc Baiazid al II-lea. Pe la mijlocul secolului XIV, la Chilia este atestata o intensă activitate comercială. De aici se exportau spre capitala Impreriului bizantin mari cantități de grâu, miere, ceară, vin, sare, pește și alte produse. În plus, cetatea Chilia
Asediile cetății Chilia () [Corola-website/Science/317839_a_319168]
-
cetății. Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare reconstruiește cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (cetatea Chilia Nouă). La lucrări participa 800 de zidari și 17.000 de ajutoare. În 1484 are loc campania sultanului Baiazid al II-lea în Moldova. Pe 6 iulie 1484 începe asediul cetății Chilia, apărată de moldovenii conduși de pârcălabii Ivanco și Maxim. După opt zile cetatea este cucerita de invadatori (14 iulie). Cetatea Chilia este stăpânita de otomani până în
Asediile cetății Chilia () [Corola-website/Science/317839_a_319168]
-
așezări în bazinul Terekului, unde au înființat orașul de frontieră Terski. La sfârșitul secolului al XVI-lea, cazacii de pe Terek au organizat o serie de raiduri împotriva regiunii Temriuk, pe atunci în Imperiului Otoman, atacuri care l-au făcut pe sultan să se plângă țarului Ivan cel Groaznic. În 1589 a fost fondat primul avanpost de pe râul Sunja, iar pe cursul inferior al Terekului a fost fondată localitatea Terski Gorodok. Pe durata timpurilor tulburi, cazacii de pe Terek au plecat în 1606
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
și dragoni ale armatei imperiale ruse, în vreme ce majoritatea s-au transformat în simpli țărani și negustori. Doar peste câți ani, administrația rusă a fost forțată să-și schimbe decizia în legătură cu cazacii zaporijieni, odată cu escaladarea conflictului cu Imperiul Otoman. În 1778, sultanul turc le-a oferit zaporijienilor permisiunea să-și reconstruiască „Siciul” în Delta Dunării (Siciul Dunărean). Potiomkin a sugerat în 1787 să se formeze o „Armată a zaporojienilor loiali” în jurul a unor atamani foarte respectați. Noua formațiune căzăcească a jucat un
Cazaci din Kuban () [Corola-website/Science/317819_a_319148]
-
pescuit” pe râul Ingul, în teritoriul de sub controlul otoman. Păcălind vigilența asediatorilor ruși, cazacii au reușit să scoată în afara fortificațiilor în jur de 5.000 de oameni, adică aproximativ 30% din efectivele Aramatei. Acești cazaci s-au așezat cu permisiunea sultanului pe malul stâng al Dunării în Bugeac, care făcea pe atunci parte din Imperiul Otoman. Cazacilor li s-au adăugat numeroși iobagi care fugiseră de pe moșiile din Rusia. Pe la 1778, numărul acestora era de aproximativ 12.000 de bărbați. Administrația
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
acest număr mare de cazaci ar fi mult mai de folos dacă ar fi organizat sub forma tradițională a Armatei cazacilor și le-a alocat teritorii din Transnistria, pe cursul inferior al Nistrului, după depunerea jurământului de credință fată de sultan. Apropierea războiul ruso-turc din 1787 - 1792 a divizat comunitatea cazacilor. În vreme ce o parte a lor s-au reîntors în Rusia și s-au alăturat „Armatei zaporijienilor loiali” (care avea să se transforme în Armata cazacilor de la Marea Neagră), formată din cazaci
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
Armata cazacilor de la Marea Neagră), formată din cazaci care aleseseră să rămână în Rusia în 1775. După războiul ruso-turc (1806-1812|războiul ruso-turc din 1806 - 1812)]], Basarabia a fost ocupată de Imperiul Rus, iar cazacii și-au pierdut toate teritoriile pe care sultanul le repartizase lor. După înfrângerea Imperiului Otoman, o parte a cazacilor s-au retras împreună cu armata turcă pe malul drept al Dunării. Sultanul le-a permis să-și construiască în Delta Dunării un nou Sici la Caterlez (Sfântu Gheorghe), chiar
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
1812)]], Basarabia a fost ocupată de Imperiul Rus, iar cazacii și-au pierdut toate teritoriile pe care sultanul le repartizase lor. După înfrângerea Imperiului Otoman, o parte a cazacilor s-au retras împreună cu armata turcă pe malul drept al Dunării. Sultanul le-a permis să-și construiască în Delta Dunării un nou Sici la Caterlez (Sfântu Gheorghe), chiar lângă așezările deja existente ale cazacilor nekrasoviți și lipovenilor. Între cele două grupuri s-a născut o rivalitate crescândă, de vreme ce ambele grupuri depindeau
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
aval, pe Insula Mare a Brăilei. Noua locație era mai puțin favorabilă pescuitului, ceea ce a făcut ca atamanul de tabără Pomelo să organizeze reîntoarcerea în Rusia a aproximativ 500 de cazaci. În 1800 a izbucnit rebeliunea lui Osman Pazvantoğlu împotriva sultanului Selim al III-lea. Pazvantoğlu a încercat să-și asigure loialitatea nekrasoviților și le-a promis tot teritoriul de pe cursul inferior al Dunării. Sesizând apariția șansei rezolvării o dată pentru totdeauna a rivalității cu nekrasoviții, zaporijienii au trecut de partea sultanului
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
sultanului Selim al III-lea. Pazvantoğlu a încercat să-și asigure loialitatea nekrasoviților și le-a promis tot teritoriul de pe cursul inferior al Dunării. Sesizând apariția șansei rezolvării o dată pentru totdeauna a rivalității cu nekrasoviții, zaporijienii au trecut de partea sultanului. În timpul luptelor care au urmat, ambele tabere ale cazacilor au suferit pierderi importante. După înfrângerea rebeliunii, zaporijienii au fost răsplătiți, permițându-li-se reîntoarcerea la Caterlez în 1803. Nekrasoviții reușiseră între timp să câștige sprijinul comandantului militar al Ismailului, Pehlevanoğlu
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
legătura cu Gladki. Acesta din urmă a fost ales ataman de tabără pe 1 octombrie 1828. Odată cu izbucnirea noului război ruso-turc din 1828 - 1829, armata rusă de sub comanda feldmareșalului Peter Wittgenstein a înaintat în teritoriul controlat de otomani, amenințând Siciul. Sultanul a dorit să-i mute pe cazaci în regiunea orașului Adrianopol și a ordonat mobilizarea Armatei Siciului Dunărean la Silistra. Gladki a ales să-i mobilizeze doar pe cei care păreau că sunt pro-turci, adică aproximativ 2.000 de oameni
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
ei și-au dovedit vitejia în luptă în timpul asaltului Issaccei. Zece dintre cazacii care au participat la această luptă au fost decorați cu „Crucea Sfântului Gheorghe”. Cazacii care au refuzat să-l urmeze pe Gladki au avut o soartă tragică. Sultanul a cerut ienicerilor să distrugă Siciul și să masacreze populația. Chiar și cazacii care erau mobilizați la Silistra au fost dezarmați și trimiși la muncă în regiuni izolate ale Turciei. După terminarea războiului, Imperiul Rus a obținut controlul aspra unor
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
de 2.336 persoane (din care 687 femei). Noua armată a fost singura armată a cazacilor care a avut o componentă navală, având în sarcină paza de coastă a Caucazului și Crimeii. Cazacii care au reușit să scape de răzbunarea sultanului, dar nu s-au reîntors în teritoriile controlate de Rusia s-au mutat în Delta Dunării. Aici ei au format sate cu 1.095 familii (în 1830).. În cursul timpului, acestor cazaci li s-au alăturat țărani-iobagi care fugeau de pe
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
ce considera că Biserica Catolică era malefică ) sau evanghelizarea unor popoare păgâne (Cruciadele Nordice pentru catolicizarea statelor păgâne baltice) sau pentru stoparea expansiunii otomane (Cruciadele Târzii) . În anul 1453 Constantinopolul, centrul ortodoxismului și capitala Imperiului Bizantin, a fost cucerit de către sultanul otoman Mahomed al II-lea și de armata sa de ieniceri musulmani, punând capăt culturii bizantine. Astfel, Biserica Greacă ajunge într-un declin, retrăgându-se în teritoriile actuale ale Greciei, iar Patriarhia Constantinopolului rămânând fără nicio influență și putere. Ulterior
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
le-a trimis de aici. Șamil a primit în 1869 permisiunea să plece la Mecca pentru îndeplinirea obligației sacre Hajj. El a călătorit de la Kiev la Odesa, de unde a continuat pe calea apelor spre Istanbul, unde a fost primit de sultanul Imperiului Otoman, Abdülaziz. Șamil a fost găzduit ca oaspete al sultanului la Palatul Topkapî, după care a plecat spre Mecca pe o corabie oferită de către sultan. După terminarea pelerinajului la Mecca, Șamil a murit la Medina în 1871, în timp ce vizita
Imam Șamil () [Corola-website/Science/318226_a_319555]
-
să plece la Mecca pentru îndeplinirea obligației sacre Hajj. El a călătorit de la Kiev la Odesa, de unde a continuat pe calea apelor spre Istanbul, unde a fost primit de sultanul Imperiului Otoman, Abdülaziz. Șamil a fost găzduit ca oaspete al sultanului la Palatul Topkapî, după care a plecat spre Mecca pe o corabie oferită de către sultan. După terminarea pelerinajului la Mecca, Șamil a murit la Medina în 1871, în timp ce vizita orașul. A fost înmormântat în cimitirul Al-Baqi', unde sunt înmormântate mai
Imam Șamil () [Corola-website/Science/318226_a_319555]
-
Odesa, de unde a continuat pe calea apelor spre Istanbul, unde a fost primit de sultanul Imperiului Otoman, Abdülaziz. Șamil a fost găzduit ca oaspete al sultanului la Palatul Topkapî, după care a plecat spre Mecca pe o corabie oferită de către sultan. După terminarea pelerinajului la Mecca, Șamil a murit la Medina în 1871, în timp ce vizita orașul. A fost înmormântat în cimitirul Al-Baqi', unde sunt înmormântate mai multe personalități ale istoriei islamice. Cei doi fii mai mari ai lui Șamil, Cemaleddin și
Imam Șamil () [Corola-website/Science/318226_a_319555]
-
centrală. Numărul cazacilor din Turcia a crescut după desființarea Armatei cazacilor zaporijieni și distrugerea Siciului Zaporijian. Aproximativ 5.000 de cazaci au fugit din Zaporijia și s-au refugiat în Delta Dunării (aflată în acele vremuri sub controlul otomanilor), unde sultanul le-a permis să reconstruiască Siciul. După mai multe conflicte cu nekrasoviții, o parte a acestor cazaci s-a reîntors în Rusia, în vreme ce alții au rămas de partea turcilor și au participat alături de ultimii la acțiunile militare împotriva luptătorilor pentru
Cazaci din Turcia () [Corola-website/Science/318299_a_319628]
-
a hărții detaliază coasta vestică a Africii și coasta estică a Americii de Sud. Harta este semnată de către Piri Reis, un amiral al Imperiului Otoman, geograf și cartograf, fiind datată în anul islamic 919 AH, echivalentul anului 1513 AD. A fost prezentată sultanului Selim I în 1517. În legenda hărții, Piri Reis a înscris faptul că harta a fost elaborată pe baza a 20 de grafice și mappae mundi. Conform lui Piri, aceste hărți includeau opt hărți ptolemaice făcute în vremea lui Alexandru
Harta lui Piri Reis () [Corola-website/Science/319502_a_320831]
-
opta soții a lui Ibn Saud, prințesa Fahda bint Asi Al Shuraim din tribul Shammar. El a fost al 15-lea dintre cei 37 fii ai fondatorului Arabiei Saudite, Abd al-Aziz ibn Saud. Doi din potentialii moștenitori ai tronului, prinții Sultan bin Abd al-Aziz și Nayef bin Abd al-Aziz, au murit înainte de a putea fi încoronați. În august 1962, a primit funcția de comandant al "Gărzii Naționale Saudite", iar în martie 1975 pe cea de vicepremier, ca în iunie 1982 să
Abdullah bin Abdulaziz al-Saud () [Corola-website/Science/319065_a_320394]
-
întâlnește cu George W. Bush și se reîntoarce aici în aprilie 2005, când se întâlnește cu același președinte. În iunie 2009, Abdullah îl primește pe Barack Obama care vizitează Arabia Saudită. Moștenitorul aparent al regelui Abdullah a fost fratele său vitreg, Sultan bin Abdul-Aziz Al Saud, până la moartea acestuia la 22 octombrie 2011. Titlul de prinț moștenitor a trecut la următorul frate vitreg, Prințul Nayef, care a murit la Geneva la 16 iunie 2012. După decesul său, regele Abdullah, în vârstă de
Abdullah bin Abdulaziz al-Saud () [Corola-website/Science/319065_a_320394]
-
Asediul Ierusalimului din 1187 a avut loc în perioada 20 septembrie - 2 octombrie. Sultanul Saladin recucerește Cetatea Sfântă și are loc căderea Regatului Ierusalimului. Aceasta declanșează a treia cruciadă în scopul recuceririi acestei cetăți de către creștini pentru a doua oară. Regatul Ierusalimului, slăbit de lupte interne, a fost învins în bătălia de la Hattin care
Asediul Ierusalimului (1187) () [Corola-website/Science/319110_a_320439]
-
bătălia de la Hattin care a avut loc la 4 iulie 1187. Cea mai mare parte a aristocrației cetății, din care făcea parte și regele Guy de Lusignan, a fost făcută prizonieră iar Saladin a luat sub stăpânire cetatea. Prin septembrie, sultanul cucerește și Acra, Nablus, Jaffa, Toron, Sidon, Beirut și Ascalon, având ca prim scop împiedicarea debarcării trupelor europene care puteau veni ca ajutor pentru localnici. Localnicii care au reușit să scape s-au refugiat în Tyr, singura cetate ce nu
Asediul Ierusalimului (1187) () [Corola-website/Science/319110_a_320439]
-
Montferrat. În Tyr, Balian de Ibelin îi solicită lui Saladin să-i asigure trecerea către Ierusalim în scopul eliberării soției sale, Maria Comnena, și a restului familiei. Saladin este de acord cu condiția ca Balian să nu ridice armele împotriva sultanului și să nu rămână mai mult de o zi în Ierusalim. Dar, patriarhul Heraclios, regina Sibylla și restul locuitorilor îi cer să preia conducerea luptei de apărare a creștinismului și astfel Balian își încalcă jurământul. Cu toate acestea, Saladin asigură
Asediul Ierusalimului (1187) () [Corola-website/Science/319110_a_320439]