5,364 matches
-
Cristescu, se ridica, apoi se așeza iar, emitea ipoteze, se contrazicea, o lua de la capăt. O făcea cu o voluptate și dispoziție de zile mari. Maiorul dădea din cap trăgând cu coada ochiului spre Florence. La un moment dat, femeia tresări. Interveni brutal: ― O iei razna! Melania se afla pe scaun, chiar lângă ușă. Mă uitam la cameea aia caraghioasă și mă întrebam de ce o mai poartă. Tot timpul a stat acolo, fără să se miște. Da, da chiar pe scaunul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și pe ăsta! Lasă, dom'le, emoțiile artistice! îl repezi Grigore Popa. Inventarie grupul și râse din gît: Sîntem va să zică cinci inși. Noroc că Vâlcu lipsește. Asta înseamnă, aproximativ, 150 de mii de căciulă. Hm, n-ar fi rău... Panaitescu tresări. Repetă năuc, ducîndu-și mâna la frunte: ― O sută cincizeci de mii? Calculă repede, mecanic, cu ochii repeziți în tavan: Adică șapte sute cincizeci de mii de franci francezi, două milioane de pesetas... Fantastic! ― Chestia e cine ne dă banii ăștia, rânji Matei
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
începea vânzoleala până noaptea târziu. " Da, ceva s-a întîmplat..." Pleacă pentru trei săptămâni la Iași, anunță bătrânul fonfăit, cu o gură fără salivă. Se lăsă să cadă în fotoliu. Genunchii înțepeniți nu voiau să-l mai asculte. Valerica Scurtu tresări: ― Pleacă?! ― Peste un ceas. Te roagă să-i dai înapoi valiza. Femeia privi nehotărâtă în jur. Nu-i era frică de Melania Lupu, o bleagă, nici de Popa, hapsân, dar prăbușit, neputincios. Se temea de Matei. Fantezia încinsă, dezlănțuită, născocea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Vai, copii! îi admonestă dulce bătrâna. De ce vorbiți așa? * Vâlcu își frecă mâinile înghețate. Prin ușa deschisă se vedeau valiza pregătită și un sac mic de voiaj. Se adresă bătrânului zîmbind: ― Mi-ați promis niște cărți pentru concediu. Grigore Popa tresări: ― A, da... Păru gata să se ridice, apoi se răzgândi. Mă simt cam ostenit. Alege-ți singur... Raftul de jos, sub radio... Vâlcu îl scrută surprins. Ridică din umeri și dispăru în camera bătrânului. Melania Lupu observă în șoaptă: ― Ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
al doilea în același pat. Panaitescu sforăia. Îi alunecase capul peste marginea fotoliului. Mărul lui Adam se zbătea viu, ca un animal mic prins în cursă. Vâlcu se apropie pășind fără zgomot. Îi prinse delicat ceafa căutând altă poziție. Panaitescu tresări căscând un ochi congestionat, încleiat de somn, apoi adormi din nou. Contabilul zâmbi. Își luă valiza și părăsi locuința. La ferestre, un soare de iarnă, aspru, spăla florile de gheață, migălite peste noapte. * Valerica Scurtu crăpă subțire pleoapele. Întâlni privirea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
prea îngrozitor... Atinse ușor brațul sculptorului: De ce? Nu înțeleg nimic. Tânărul îngenunche din nou, mirosind buzele cadavrului. Simți o aromă iute, de migdale. ― Cianură? întrebă Grigore Popa. ― Da... Cred că da. Valerica Scurtu plângea cu sughițuri. Trupul sfâșiat de convulsii tresărea electrocutat. În fond, moartea lui Panaitescu o lăsa rece. Deși conviețuiau în aceeași locuință de ani de zile, se cunoșteau foarte puțin. Profesorul fusese un vecin comod și discret, calitate ținând mai mult de o superbă indiferență vizavi de tot
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-ți biciuiești nervii... Sculptorul avu un gest de nerăbdare: ― Nu suport becul când afară e ziuă. Clar? Își privi ceasul: Poate că ar trebui să anunțăm Miliția. E aproape 9, 30. Ne vor întreba de ce am așteptat atât. Valerica Scurtu tresări. Privea constant într-un singur punct, evitând trupul lui Panaitescu. Îngăimă: ― Miliția?! ― Așa se obișnuiește când oamenii își dau duhul din senin, explică sardonic Matei. Grigore Popa cu bărbia nerasă prinsă între degete se interesă ironic: ― Te-ai gândit cumva
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în maximum 20 de minute termin și eu. Ce-a zis medicul legist? Locotenentul ridică din umeri: ― Cianură. Autopsia va fi o simplă formalitate. Maiorul privi în gol apoi se îndepărtă cu umerii încovoiați. Bătu în ușa Melaniei Lupu. * Popa tresări. În prag apăruse Doru Matei. Se apropie vorbind în șoaptă: ― Nu-mi place! Bătrânul opri balansoarul și întinse gâtul. ― Ce nu-ți place? ― Caraliul ăla gras nu se desprinde de scrin. Îl măsoară, îl pipăie... Poate apasă o dată bine... Grigore
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în spatele unei baricade. Amabilitatea ― o amabilitate convențională ― le poleia subțire manevrele. Pentru prima oară, avea certitudinea că discuțiile nu duc nicăieri, că trebuie abordat un alt gen de anchetă. Un gând tulbure îi aduse pe buze cuvântul "complot" și Cristescu tresări, privi uimit în jur ca și cum impresia ar fi răsărit de acolo, din odaia bătrânei, ar fi generat-o un obiect, o mobilă sau altceva. Melania Lupu continua să zâmbească. Vorbea frumos, o voce care-și păstrase tinerețea, ținea mâinile delicate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
adînc: ― Domnișoara Scurtu are dreptate. Tablourile astea sânt un blestem. Le vom preda domnilor de la Miliție. E desigur mai bine așa. Vorbea fără să-și dezlipească ochii de spinarea femeii. Valerica Scurtu rămase cu degetul în orificiul discului. Spatele-i tresări, traversat parcă de un curent electric și lăsă receptorul. Începu să plângă. Melania Lupu suspină ușor. Pe buze îi alunecă un zâmbet de gheață. Bătrâna ciugulea drageuri mici de ciocolată dintr-o pungă cafenie. Întinse reflex bomboanele spre Valerica Scurtu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ancorîndu-și degetele ca niște căngi în brațele acoperite de o husă de creton. Matei, negru de furie, răcnea cu spume la gură. ― Idiotule! Cum i-am omorît? Își întinse palmele goale: Cu ce? Explică-mi, cap de bou! Cum?! Popa tresări. Nimeni nu-l insultase vreodată. Nici chiar în liceul militar. Își strânse buzele subțiri. Avea să țină minte... Melania Lupu izbucni în plîns: ― Domnilor! Vă rog, domnilor... Gîndiți-vă... ― La ce, cucoană? La ce să ne gîndim? Sculptorul se mișca dezordonat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
chef să sparg ceva, gândi Doru Matei. Nu mai suport liniștea... O aud, mi s-a agățat de timpane, mă doare!" "Panaitescu și Valerica, gândi Grigore Popa. Ce destin... Amândoi, acolo... Presimt..." ― Presimt că e zadarnic, spuse răgușit bătrânul. ― Ciudat! tresări sculptorul. Mă gândeam la același lucru. ― Prea târziu, șopti Melania Lupu. Niciodată nu te poți întoarce. CAPITOLUL XII CARE E TRUCUL? Avea 46 sau 47 de ani, iar primul lucru care te izbea era siguranța. Privind-o, simțeai că va
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Un cadou absurd și, dacă te gândești la cutia aceea pretențioasă umplută cu fleacuri ieftine, mărgele de sticlă și strasuri, îți dau lacrimile. ― Când spuneți că s-a întîmplat? Femeia ridică din umeri. ― Recent, în orice caz. Două-trei zile înainte de... Tresări. Dumnezeule! S-a gândit probabil să-i lase ceva... Un ultim gest. ― Aceasta ar fi o interpretare romantică, zâmbi maiorul. Domnul Vâlcu a văzut cutia? ― Da. Panaitescu l-a rugat să-l însoțească. Marin e un mare amator de obiecte
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Îi rămăsese mașina în pană chiar vizavi de noi... Patru ore a durat reparația. Băgă încă o fondantă în gură, uitîndu-se la sculptor cu un aer vinovat. Dădea impresia că mănâncă pe furiș. Exclamă cu gura încleiată: ― Domnule Matei! Tânărul tresări, apoi un rictus lung îi despică buzele. ― Al dracului de repede îți vin ideile! Ești sigură că nu te-au fulgerat mai de mult? ― Domnule Matei! repetă fericită. Ce-ai zice... de o statuie? ― O statuie?!? ― Sînteți sculptor, aveți totul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Rembrandt... mi-au devenit odioși! Am să urlu, totuși..." Cei doi așteptau ghemuiți. Pe fața sculptorului se citea deznădejdea. Pe a Melaniei Lupu, nimic. Văd că domnul Van der Hoph întîrzie, observă bătrâna cu o voce limpede, de cristal. Sculptorul tresări. ― Cine? Da... Întârzie. ― Asta nu înseamnă însă că ne-a abandonat. Tânărul tăcu. ― Nu mă ascultați, domnule Matei! V-ați pierdut curajul, și zău n-aveți nici un motiv. " Curaj, auzi ca prin vis celălalt. Îmi închipuiam că dacă mă iau
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pe cineva mai distins! Cum se poate să n-o cunoști? Este Melania Lupu. Senzația sezonului! Te poți considera norocoasă dacă acceptă să ia masa la tine. Un succes boeuf... Dumnezeule! Unde naiba e comutatorul? ― Aici! răspunse o voce. Bătrâna tresări și se lipi de perete. Auzi un hohot de râs și brusc se aprinse lumina. Cu mâna încă pe comutator, Marin Vâlcu schiță un salut. ― Bună seara, Melania. Se aflau într-o sufragerie micuță cu mobilă clasică de nuc. Deasupra
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de n-am murit! 32 {EminescuOpVI 33} {EminescuOpVI 34} {EminescuOpVI 35} 360În văsduhul plin de-a nopții moale luminoasă ploae El văzu o fată mândră, îmbrăcată-n lunge straie De argint, ce sta ca umezi pe-a ei trup care tresare, Ca o creangă mlădioasă sub a vântului suflare. Naltă e, subțire este, ochii mari adânci ridică, 365Părul ei de aur moale până la călcîie-i pică Și cu poalele ei albe șterge stelele-i senine, Lacrimi lungi ce curg pe fața-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Călin - și stinge flacăra roșă - mă scapă. 485Iară cioara, cumu-i cioară, cum aude că o urcă, Nici una nici două iute se coboară, nu se-ncurcă Și lăsând din bot să-i cadă două picături de apă Potolește para roșă, ce tresare, fuge, crapă, Și cu botul o ciupește, curge sânge ca fier roș, 490Încît lacul cel albastru e-ncrușit ca vinul roș. Smeul a murit... Se face om Călin și se îndreaptă Cu trei fete - mpărătese unde frații îl așteaptă. Pe-ntinsori
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-l sun pe Hunter acum și să-i spun că descoperisem totul? Sau eram sub influența momentului? Să o sun pe Lauren și să-i spun ei ce descoperisem? Sau ea ar fi chemat imediat avocații? Poate ... —Bună, iubito. Am tresărit. Fusesem atât de cufundată În gândurile mele, că nu-l observasem pe Hunter intrând În apartament. Înainte să pot spune ceva, el mă săruta de bun-găsit și mă mângâia pe păr, ca și cum putea să-și dea seama că aveam nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
luam micul dejun Împreună, În ziua următoare, la o masă liniștită dintr-un colț la Jack’s pe West 10th Street. Dar am văzut-o pe Sophia seara trecută, la Alixe. Ea avea pandantivul la gât, spuse Marci. Nu, am tresărit eu, incapabilă să-mi ascund Îngrijorarea. Asta este imposibil. Ia uite, am adăugat eu, arătându-i pandantivul, pe care Încă Îl mai purtam În jurul gâtului. — Este identic cu cel pe care-l purta ea, susținu Marci. Asta este ciudat. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
dovedit că mă înșelasem. Femeia era într-adevăr perfectă, într-adevăr încarnarea sublimă a angelicului și a frumosului, iar vederea ei, așezată pe treptele de la intrarea casei, strângând în brațe cei doi copii mici, era suficientă pentru a face să tresară inima unui bătrân morocănos. Tom și cu mine stăteam pe partea cealaltă a străzii, poziționați strategic după trunchiul unui roșcov înalt, și ce m-a mișcat cel mai mult la femeia iubită de nepotul meu a fost libertatea absolută a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
serviciu ne-ar fi făcut dacă mă scutea de tăcerile de joia. Hmmm, a făcut el. Hmmm. Va trebui să mă gândesc. O să-ți comunic decizia mea până la sfârșitul săptămânii. Se uita drept la mine și, de câte ori vorbea, sprâncenele îi tresăreau caraghios. Vă mulțumesc, i-am spus. Știu că sunteți un om înțelept și cred că inima are să vă îndemne să mai înmuiați regulile ca să ajutați un copil. N-aveam de gând să-i spun ce gândeam cu adevărat. Îmi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vină, am văzut ieri că-i e frică de conu Costache. Jacques și cu mine ieșim zilnic o oră, dimineața, pe cheiul gârlei, să ne uităm la pescăruși - distracția lui principală -iar papa citește Universul, distracția lui principală. Azi-dimineață a tresărit când a găsit la rubrica Întâmplări din Capitală o știre despre subiectul nostru de conversație de ieri și mai ales când a văzut - dragul de papa! - că e pomenit și el, de altminteri doar într-o mică paranteză. Când ne-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
propriile gânduri. Își răsucea din când în când în jos vârfurile mustăților șatene, care de-obicei stăteau ușor ridicate. Barbă n-avea, renunțase de câțiva ani la ea, după destule ezitări. Dar i se părea că e mai tânăr așa. Tresăriră toți trei când bolnavul deschise ochii. Îi vedeau pentru prima oară privirile și îi izbi cafeniul adânc în niște ochi imenși. Erau plini de uimire: căuta să înțeleagă unde se află. — Stai liniștit, ești pe mâini bune, spuse doctorul Rosenberg
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
în locul redingotei, și o legătură de gât din mătase mov. Avea un aer de licean întârziat, care nu i venea rău, părul cam lung și mustața erau castanii, cu luciri blânde, în schimb obrajii erau tăiați cu o anume asprime, tresărind ușor când își strângea buzele, ca și cum l-ar fi străbătut un fior. Era om de lume și n-avea nevoie de mult timp ca să priceapă că familia Margulis nu era dintre cele mai înstărite. Nu voia să facă paradă de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]