5,344 matches
-
fizică și mentală. Îmi tolera toanele și hachițele, îmi suporta melancoliile negre, rămânea calmă în timp ce tunam și fulgeram împotriva G.O.P.-ului, a C.I.A.-ului și a lui Rudolph Giuliani. Mă distra cu devotamentul ei nebunesc față de Mets. Mă uimea cu cunoștințele enciclopedice despre filmele vechi de la Hollywood și cu talentul de a identifica fiecare actoraș uitat care apărea trecător pe ecran („Uite, Nathan, uite-l pe Franklin Pangborn... uite-o pe Una Merkel... uite-l pe C. Aubrey Smith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
însă și un element înduioșător în tot acest darwinism rutier : cînd semnalizezi că vrei să intri pe o bandă sau pe o stradă, iar cel din spatele tău chiar îți respectă semnalizarea și îți permite să „te bagi”, ești atît de uimit, încît simți nevoia să-i mulțumești, clipind de două-trei ori cu ambele semnalizatoare. Un strop de normalitate, și începi să crezi că lumea e plină de oameni drăguți... Abureală și cutremurare De cîteva zile bune, cum am cîteva clipe libere
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de autentic al unui individ sau al altuia în fața societății. Cînd o astfel de interpretare devine însă loc comun, viziune despre lume și despre sine a unei întregi societăți, ceva nu este în regulă cu acea societate. Este ceea ce a uimit-o și pe Monica Heintz cînd și-a început cercetarea antropologică asupra eticii muncii în România : După ce nemulțumirea existentă în interiorul țării dusese la identificarea unui țap ispășitor întîi în moștenirea socialistă, apoi în neimplicarea Occidentului, ca și în corupția și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
-l elimină. Iar a vorbi despre așa ceva e cumva primejdios, când ești o mare gazetă cu tipografie proprie și te lauzi cu rotativa unică în România, adusă tocmai din Würzburg. Mai bine fac alți confrați, dau știri americănești care te uimesc din cale-afară, dar nu devin subiecte de dispută: de pildă că un tipograf culege 12 mii de litere pe zi. Dacă socotim că distanța străbătută de mână, pentru fiecare literă, ar fi de 2 pași, reiese că pe timp de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Alexandru, care ridică din umeri spre fratele lui, peste creștetul străinului - nu putea să facă prezentările, uitase să-l întrebe pe necunoscut cum îl cheamă. Bărbatul deschise ochii pe care-i strângea și spuse încet: — Dan Crețu. Frații se uitară uimiți unul la altul, iar Alexandru simți că-i cade ceru-n cap, asta-i mai lipsea! — Pe fratele meu Alexandru l-ați cunoscut, iar eu sunt Mihai Livezeanu. Continuă cu bună dispoziția și încrederea care, așa cum învățase, făceau parte din
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de izotopi preonici inteligenți a următorului program-experiment, care va fi reevaluat la sfârșitul hexamerului. Eu m-am oferit voluntar și sunt sigur că și tu vei face același lucru pentru simplul motiv, că planeta este a noastră. Văd că ești uimit. Trebuie să-ți revii! Nu pricep nimic. Cum să-mi revin? În timp ce tu ai stat în Muzeul de Istorie a Galaxiei Moluște, Planeta noastră s-a odihnit, și-a revenit, i s-au regenerat resursele naturale epuizate și distruse de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nici o diferență între activitățile zilnice și trăirile intense din timpul nopții. Când se va simți odihnit și va coborî din pat, la cafeaua de dimineață ce o va servi cu o mare întârziere, va avea ce povesti soției. O va uimi când îi va relata, până în cele mai mici amănunte, prin câte a trecut într-o singură noapte. De obicei, uita cu totul evenimentele trăite de el din momentul când punea capul pe pernă și adormea, până în clipa când se trezea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
îl întrebă soția, mirată de optimismul de care dădea dovadă. Spre surprinderea lui, chiar în acea fracțiunea de secundă, cu o claritate pe care nici el nu și-o putea explica, își aminti toate amănuntele cu care dorise să-și uimească soția la cafea, drept pentru care răspunse prompt: Exact. Numai că nu-mi dau seama dacă a fost vis sau realitate... În timp ce repetă de mai multe ori cele două cuvinte ce se completează reciproc "vis și realitate", străduindu-se să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
urăsc unii pe alții. Tot e mai bine în lumea lui. Eschimoșii, oricât de oropsiți or fi, nu se bat între ei, ci din contra, își unesc forțele ca să poată învinge vitregiile naturii și să obțină hrana necesară. Ceea ce-l uimi la culme pe Bidaru și îl făcu să nu priceapă nimic, era cel de al treilea grup de oameni care semănau cu el; la fel de numeros, cam cât toate triburile de locuitori ai nordului luate la un loc, inert, liniștit și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
întocmit, însă sunt la Miliție, la Biroul de Pașapoarte. Dacă în plină iarnă, un trăsnet ar fi nimerit între ei și ar fi despicat masa în două cu tot ce era pe ea, tot nu ar fi rămas atât de uimit. De aceea, numai după ce s-a scurs un timp suficient pentru a sorbi în liniște o ceașcă de cafea chiar și opărită, abia bâigui: Nu-mi vine a crede... Vorbești serios sau glumești? Cât se poate de serios. Mâine ne
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un semnal acustic sau luminos, își poate etala concret rezultatele cercetărilor individuale în legătură cu tema pusă în discuție, pe anumite spații din dioramele cu plasmă, amplasate de-a lungul pereților laterali. Am vrut să trec imediat la subiect, însă m-a uimit un lucru. Acvariile și dioramele virtuale, cu care trebuia să lucrăm la ora respectivă, erau complet goale. Deși au fost verificate de mine personal, stocările holografice, care reproduc perfect cadrul natural viața și mediul în care trăiesc specimenele ce trebuiau
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ținând-o de bărbie. - Anuca... Domnu! răspunse fata, scuturându-și codițele bălane. - Da‟, de-a cu ești tu, bălăioaro? o întrebă văzând-o atât de isteață. - De-a lu‟ Chiuariu, păduraru‟, Domnu! îi răspunse cu o stăpânire de sine, care uimea. - Și, câți ani ai, fată frumoasă? - Opt, Domnu..! răspunse ea fără să clipească. - Și, îți place sa înveți? - Mult, di tăt, Domnu... da‟ n-am di pi ci! ...glasul ei suna rugător, schițând și un zâmbet. - Hm?! făcu învățătorul, pe
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
chip plăcut și cu glas cald și blând. Avea multa dorință și voință să învețe...Timpul petrecut la școală, îi deschidea orizonturi noi, pline de încântare. In scurt timp,Anuca citea și scria... deprindea buchea cărții cu o repeziciune care uimea... Căuta să dea de rostul lucrurilor... începea sa înțeleagă, să cunoască o lume nebănuită până atunci. Învațătorul, de fiecare dată când se apropia, de dânsa, îi punea mâna pe creștet și o mângâia... ceea ce îi dădea un imbold nebănuit. Încă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Anuca străbatea cu Sultan și cu Pârvu, pădurea și n-a lipsit o dată de la școală. Astfel, în scurt timp, în toată făptura ei se observă o mare schimbare... Îi punea uneori învățătorului, întrebări în afara lecției, de o complexitate care îl uimea. „... I‟adivărat, Domnu ...că, între stele și oameni sânt asemănări care‟i leagă?! „Că fiecare om își are steaua lui... și felul lui!“ „...Când omu‟ moari, îi cade steaua din cer și se stinge odatî cu el?! „Îi adivărat, Domnu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ea comparându-se cu Don Quijote în luptă cu morile de vânt. Trăiește un simțământ de revoltă împotriva propriei vieți „greșite”, invocând introspectiv vechiul îndemn socratic: Cunoaște-te pe tine însuți! Autorul își exersează priceperea în tehnica monologului interior. Eroina este uimită că a pierdut o viață întreagă la infectul ghișeu. „Vreau afară!”, strigă vocea ei interioară. Se zbate în îndoieli și în contradicții, sperând că-i vor trece „gărgăunii”. Rareș Tiron are intuiția ironiei destinului. Într-o zi, întârziind la serviciu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nici storurile și nici vreo perdea nu erau trase. Era una dintre acele odăi, care, deși nu sunt spațioase defel măsurate în metri pătrați, asigură, totuși, libertatea de mișcare mereu, prin orânduirea mobilelor într-un mod inteligent. Ceea ce m-a uimit Z 30 Rareș Tiron oarecum a fost flacăra slabă și pâlpâitoare a unei lumânări de ceară, ce ardea pe o măsuță foarte scundă, răspândind în jur numai fâșii tremurânde de lumină, cu nuanțe întunecate, chiar acum, în secolul în care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de tot. Acum, totul se duce numai între mine și ea!” Gândea ciudat și uimitor, știu, însă nevoia acestui bărbat, ce își găsea atât de bine locul în sufletul său, tronând cu 44 Rareș Tiron multă fală și întâietate, mai uimi și pe alții. Astfel, nu-i niciun secret că atrase curând atenția tuturor celor din jurul său, nedumerindu-i cu aceste idei ale sale bizare și de neînțeles, îngrijorându-i și punându-i pe gânduri, dar, mai cu seamă, atrase atenția
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
oceanului. Electricianul îmi urmărește atent privirile așteptând din moment în moment să mi se umple fața de stupefacție și să exclam: fantastic! sau nemaipomenit! sau măcar o!-cum era la modă sau cum cerea eticheta să exclami chiar dacă nu erai uimit. Să exclam, așadar, din curtoazie. Intuiam deja multe idei legate de funcționalitatea unei astfel de încăperi, dar preferam să tac și totodată să-l și provoc pe Valy la dialog. Ce zici, d-le Gerard? Ce să zic de ce anume
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a întors din aceste locuri. Nimeni n-a numărat zilele de nisip, nici zilele de „pământ pustiu“. — Atunci mergem spre moarte? — Faptul că nimeni n-a reușit nu înseamnă că nu se poate face. Dădu din cap cu neîncredere: — Mă uimește această încredere pe care o ai în tine însuți, zise. Mie începe să-mi fie frică. — Frica e cel mai mare dușman în deșert, veni răspunsul. Frica duce la disperare și la nebunie, și nebunia duce la stupiditate și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai găsit „Marea Caravană“? încuviință cu un gest și arătă în spatele lui. — E acolo; la trei zile de drum. Celălalt clătină din cap, ca și cum i-ar fi venit greu să creadă sau l-ar fi uimit faptul că exista cu adevărat. Apoi închise ochii și respiră cu greutate. Nu mai spuse nimic și, după zece minute, muri. Gacel rămase nemișcat, stând pe vine în fața lui, respectându-i agonia, și doar când își dădu seama că îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și frumoasa, captivanta și memorabila aventură pe care îi fusese dat s-o trăiască în pragul maturității, ce-i avea să-i marcheze viața pentru totdeauna și pe care bătrânii aveau s-o povestească ani și ani de-a rândul, uimind tinerii cu isprăvile singurului bărbat ce a sfidat o întreagă armată și „pământul pustiu“ din Tikdabra în același timp. Și le va povesti nepoților săi ce-a simțit în acea zi petrecută în compania spiritelor „Marii Caravane“, și cum le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
burlac se îngrămădeau sute de fotografii în culori, minunate, pe care le făcuse de-a lungul a peste doi ani de muncă meticuloasă; fotografii care la un moment dat aveau să ilustreze o carte voluminoasă cu care Anuhar-el-Mojkri aveau să uimească lumea datorită descoperirii sale: Frescele de la El-Akab. Și acolo, undeva, încă nu știa unde, dar avea un presentiment, urma să găsească, în sfârșit, ceea ce căutase de la început: o replică a „Marțienilor de la Tassili“, acele figuri gigantice de peste doi metri înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
minusculă gară de munte și conductorul anunță că aveau la dispoziție zece minute ca să-și cumpere ceva pentru cină, Gacel nu putu rezista tentației, sări jos și alergă până la marginea peronului, ca să pipăie zăpada albă cu propriile-i mâini. îl uimi consistența ei. Mai mult decât răceala, l-a impresionat acea moliciune de nedescris, ușor scârțâitoare, care se topea între degetele sale, care nu era nici ca nisipul, nici ca piatra, diferită de tot ceea ce pipăise până atunci, și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prezintă importanță. Ce vină aveam eu, dacă niște evaluatori, limitați axiologic, nu erau în stare să interpreteze corect răspunsurile? Când eram la școală, în prima pruncie mai ales, îmi erau dezvăluite, printr-o intuiție grozavă, toate misterele existenței și-i uimeam pe toți cu răspunsurile mele. Într-un rând, a venit la noi în clasă un domn pe care doamna îl numea tovarăș și ne-a întrebat care dintre noi mergem la biserică. Pentru a salva onoarea clasei, deoarece nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
dă curent cu țârâita, atunci când merge cu mine la biserică. Și am mai zis că e mișto la biserică, pentru că preotul nu pune note, ca la școală, nici nu înjură, ca milițianul, și mă laudă mereu. Domnul tovarăș a rămas uimit de inteligența mea, s-a uitat lung la doamna noastră ceva în genul "n-am mai văzut un copil atât de luminat" și, când a văzut că are cu cine angaja o convorbire, a continuat: "Și ce faci tu acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]