5,010 matches
-
în vântul serei Ca niște fluturi chinuiți, Din țările durerei. Ca elev al lui Macedonski, Cincinat Pavelescu păstrează tonul de festival, euforia. Câteodată iese din diletantism și dă dovezi de o puternică invenție fantastică (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire în fața misterului vieții, ascunsă sub o aparentă ușurătate ștrengărească: Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând, Nu m-am târât, n-am pizmuit, Am fost și sunt un biet smintit Care visează chiar mergând. Eu niciodată n-am muncit
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
rămas. Eu sunt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctând tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de univers. Părea cum că natura arareori sătulă De vechile tipare căta izvoade noi; - Cum de-a putut fragila și fina libelulăVîslind atâtea veacuri, s-ajungă pîn' la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
un monstruos al dialecticii. Scriitorul se coboară minuțios la detalii, pe care le mărește independent, făcând din ele niște reprezentări suficiente. În mașinăria prin care se degradează unitatea biologică a pisoiului părintelui Damian, limba, laba, nasul, ochiul formează momente de uimire și de atenții plastice. "Abjecțiunea" de care s-a vorbit atâta nu e decât un program artistic de a folosi, ca în pictură, orice coloare indiferent de proveniența ei, de altfel în tradiția bisericii, care exaltă materia înjosită, spre a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
plin de repulsie pentru femeile pierdute, având doar vocația legăturilor cvasi-matrimoniale, fără obligații legale. Liceenii plănuind fugi în America amintesc literatura lui André Gide. Mihail Celarianu e și poet remarcabil, la modul prelung elegiac al lui Shelley, în care cântă uimirea în fața universului, a pădurilor bunăoară: Pădurile, pădurile-nnegrite Cu duhuri la tot pasul de-ntuneric, Ce murmură cu freamăt negrăit, Eu știu, în șoapta lor nemuritoare Ce taină uriașă-a-ncremenit. Într-alte poezii mai recente face elogiul florilor, mallarmeizînd în linia Macedonski-Anghel
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și al treilea ca „sărac”, în special astăzi o dată cu venirea globalizării negative. 4. Al patrulea element constitutiv al corupției, asupra căruia studiile converg, este cunoscutul său privilegiu, acțiunea ascunsă, invizibilă. Când corupția este descoperită, indignarea noastră izbucnește înainte de toate din uimire, datorită faptului că nu ne-am dat seama, pentru că s-a propagat fără să fi auzit vreun zvon. Uneori ne mirăm în fața persoanelor implicate despre care nu am fi gândit niciodată că ar putea fi implicate în așa ceva. În sensibilitatea
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
grilă ideologică și politică de Nicolae Iorga. Deschizând seria interpreților publicisticii eminesciene prin articolul "Un nou Eminescu apăru...", Iorga deplasează discuția în spațiul dezbaterilor ideologice. Pledând pentru întoarcerea la publicistica eminesciană în cadrul mișcării sămănătoriste, istoricul notează în 1905: "E o uimire câtă bogăție, logică, prevedere, căldură, câtă mare și morală înțelepciune de om superior, genial se cuprinde în acele buletine politice, dări de seamă teatrale, notițe despre cărți, care aveau simpla menire de a umple coloanele goale ale bietei foi ieșene
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
european este acela al continuității și al conviețuirii dintre cele două curente, în lipsa unei demarcații clare, care să probeze și voința unei caracterizări pozitive a fenomenului. Într-o interpretare care duce lucrurile și mai departe, Søren Gosvig Olesen își manifestă uimirea în legătură cu penetrarea noțiunii de postmodernism în Franța, mai ales că acest critic afirmă că nici noțiunea precedentă de modernism nu era una cunoscută aici: "Chiar dacă discursul despre un astfel de postmodernism devine (și) în Franța familiar, acest lucru este cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
stabilind ca ziua înmormântării sale să se celebreze în mod solemn. B) Mattei Paris Cronicarul, un călugăr benedictin din Abația Sfântul Alban, nu trece cu vederea vina celor două ordine ce par să se fi transformat. Același autor își arată uimirea față de această transformare (acum însă în sens pozitiv) în „Historia Anglorum” (1250-1255), în această adnotare din anul 1235: «În aceste vremuri, Ordinul Predicatorilor și al Minorilor (le pune împreună) a început să crească și să prospere în așa măsură, încât
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
subvenții cu o minunată dărnicie. Pe timpul șederii mele la Londra, am văzut cum preadulcele Isus i-a ajutat pe frați cu multe donații pentru construcțiile lor, pentru cumpărarea cărților, pentru extinderea domeniului și alte necesități, ceea ce ar trebui să stârnească uimirea tuturor. De aceea, frații trebuie să-l iubească și să-l laude pentru totdeauna mai mult decât pe toți ceilalți binefăcători. 23. La Oxford, Roberto, negustorul de stofe, a fost cel care i-a primit primul pe frați și le-
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
individ pe nume Keith Ă l-a Întrebat cu voce tare pe un prieten din celălalt capăt al sălii: „Auzi, Eric, ce-ai pus la patru?”. „C”, a răspuns Eric. „Hai, mersi”, a răspuns Keith. Înainte să-mi revin din uimire, un alt deținut a adresat o Întrebare fără o țintă anume: „A răspuns careva la Întrebarea 12?”. „Chattel”, a venit răspunsul de undeva, din spatele clasei. Am oprit testul pe dată și le-am spus tuturor că, dacă astfel de răbufniri
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
văzut că Lincoln se oprise să se odihnească. Hotărât să i-o ia Înainte, a continuat să crape lemne fără a se odihni până la prânz. Oprindu-se În cele din urmă la pauza de masă, el a rămas mut de uimire văzând că grămada de lemne a lui Lincoln era mai mare decât a lui. Întrebându-se cum de a fost posibil așa ceva, a decis să taie lemne și În timpul pauzei de prânz. A continuat să taie Înverșunat până la sfârșitul zilei
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Cu care numai omul a fost dotat din ceruri”. În Serafita (1872) imaginația este mai slobod pămînteană, erosul mai vinovat. Heliade cîntă „buzișoarele” de coraliu, „limbulița” iute, dar trece repede pe puntea ce duce spre „focariu sacru” și „olacaustul divinilor uimiri”. Asta după ce fixează pe frumoasa Serafita În ambianța grădinilor empiree: „Ești fericirea lunii și centru-n firmament.” Tendința de a sfinți femeia vine din poezia evului mediu. Heliade cutează s-o identifice cu „misticul trianglu”, spiritualizînd complet ideea de feminitate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ruine de veche monăstire, Pe naltele clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute, Ce stau ca niște visuri din ochi nedispărute, Și astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Răpit de dor, el cade pe gînduri cîte-un an!”... Întorcîndu-ne la lirica obișnuită, observăm că punctul maxim al eresului alecsandrian este beția drăgăstoasă: „În beția drăgăstoasă Ochișorii-ți strălucesc, Obrajeii-ți ruminesc, Crinișorii-ți Înfloresc De mă-mbăt și mă uimesc...” Uimire Înseamnă, de bună seamă, fascinație. A privi este dorința cea mai mare a Îndrăgostitului („Stai, ah! stai să te privesc”), a netezi părul Îngerului este o voluptate nesperată, a sfîrși pe sînul fecioresc este un gînd aproape mistic. Alecsandri vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dezastrul global. O senzație, Întîi, de cădere, de „clătire” a sufletului, de zmintire, apoi, a lucrurilor: „Toate-au lipsit de la mine, de toate petrec departe, Toate curg spre osîndirea ticăloasăi melc soarte. Alerg, mă duc și vin iarăși, cufundat Întru uimire, Căci cu nimică nu să-mpacă sufletul de pătimire. Abia zorile răvarsă și doresc de asfințire, Pentru că În toată vremea sufletul mi-i În clătire.” De la clătirea sufletului, Conachi ajunge la trecerea lumii spre neant: „Lumea stă pe o schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
preconizează sinuciderea: „Ore fatale ce mă opriți De-a bea paharul ce-atît doresc?” Anton Pann prezintă În CÎntece de lume un repertoriu mai colorat de chinuri și jertfe: afazia, smintirea („vorba, mintea ce-am avut, / Cu totul o am pierdut”), uimirea (adică rătăcirea cugetului), insomnia, coșmarul, o prăpădire, pe scurt, generală: „trăiesc moarte vie”. Se va vedea cît de schimbătoare este, totuși, umoarea poetului. Cel care anunță, aici, că nu mai are vorbe pentru a obține Îndurarea femeii („Nu mai am
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spulbere aura mistică, cvasireligioasă din jurul mitului eminescian. În consecință, Lovinescu găsea perfect legitimă tentativa de a literaturiza existența omului de geniu, câtă vreme "genialitatea" în cauză nu mai era percepută ca un "miracol" și nu mai constituia un prilej de uimire perpetuă: Deși n-au trecut decât 50 de ani de la dispariția poetului și mai întâlnim și azi oameni care l-au cunoscut sau l-au văzut în situații mediocre constată criticul de la Sburătorul -, el ne pare totuși a nu fi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
realitate, pentru că doar "nemțoicuța", mai snoabă, se arată dezamăgită ("Adâncimea pe care o așteptasem, în care trebuia să privesc și față de care trebuia să mă înfior nu exista!"149), pe când "Bălăuca" trăiește parcă într-o stare de euforie perpetuă, cu uimirea că poetul i-a citit atât de bine în suflet, fără s-o fi cunoscut înainte. Cele două femei nu practică, prin urmare, același tip de lectură. Motivele invocate de Lovinescu sunt, în primul rând, rasiale: Mite ("năsoasa", cum o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Pe Mite și-o imaginează, de asemeni, "păpușă", dar când o ridică în brațe și vrea să se "joace" cu ea, își dă seama de "greutatea" femeii și dă înapoi speriat ("Ce forță inaccesibilă, în fața căreia mă prostern", exclamă cu uimire poetul). "Nemțoicuța" intră și ea în rolul de mamă dispusă la jertfa de sine ("ai nevoie de mine, cum n-are nimeni altul din câți cunosc eu"), înclinată fiind mai mult spre duioșie decât spre admirație ("pe lângă inteligență, ai și-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
entuziasm și regrete patriotice sincere, pentru nivelul său foarte înalt de civilizație și cultură. Nici un termen de comparație nu era (și nu este încă) posibil cu situația grea, umilitoare, din țările românești. De atunci și de acum. Ceea ce produce mereu uimire și euforia descoperirii unei alte lumi, aproape neverosimile, devenită subit un model absolut de organizare a societății și statului. Dar și o cauză de depresiune și revoltă, de descurajare și emulație, uneori eroică, de ieșire din starea în care ne
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
îndeobște cu dispreț capturarea unor astfel de făpturi inferioare, iar Pequod nu fusese trimis în expediție spre a le vîna îde fapt, trecuse pe lîngă multe din ele în preajma insulelor Crozett fără a-și lăsa la apă ambarcațiunile), totuși, spre uimirea întregului echipaj, se anunță că în ziua aceea trebuia capturată o „balenă normală“, dacă se va ivi prilejul, cu toate că fusese capturat un cașalot, al cărui cap atîrna acum lîngă bordul vasului. Prilejul nu întîrzie să se arate. Către partea de sub
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încă. Forfotește sala, telefoanele mobile se închid pe rând și în aer e un chef de joc și bine. Au uitat să strângă decorul, așa pare murmură o voce în dreapta. Au uitat, răspund în timp ce mă amuz în mintea mea de uimirea și frumusețea momentului ce se pregătește. În ultimele trei zile am devenit complice la toate ascunzișurile acestui spectacol, la toate cele pe care le-am putut intui ca ascunzișuri și ghici încet încet. Un sunet sparge întunericul și nerăbdarea, un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care "sancționează premial" grosolănia și vulgaritatea, spiritul primar agresiv, impostura fudulă, aroganța ciocoiască și vanitățile fanariote renăscute; nici de neîncrederea și suspiciunea în legi și oamenii justiției câtă vreme "totul se poate aranja" altundeva și altcumva; nici, mai ales, de uimirea perplexă a oamenilor cinstiți că viața onestă, dusă în modestie și cumpătare după reguli simple și clare, ce n-au nevoie să fie reinventate, nu valorează nimic pe lângă un ticălos isteț, pe lângă un viclean înrăit, dar de succes, pe lângă un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
semnificații și e în fond o metaforă realizată cu mijloace poetice de cea mai fină nuanță. Scenaristul care recită mereu versurile legendei se confundă cu de fapt cu Manole ziditorul neîntrecut pe care îl tot evocă. Și evocîndu-l mereu, spre uimirea tinerei (fără nume), care, treptat, începe să-l înțeleagă și să fie fascinată de visul lui, scenaristul zidește biserica visată, o zidește în ființa tinerei necunoscute. Se petrece un proces de creație cu dublu rezultat: creatorul se împlinește pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în realitate filmică un drum nesfârșit de lung, anevoios și consumator de talent i-au aparținut în întregime regizorului. Au trecut doi ani de atunci, în care nu am mai știut nimic despre viața filmului, iar acum am descoperit, cu uimire și emoție, rezultatul. Mergeți și vedeți Ana lui Alexa Visarion! Este un mit în mișcare, exact ca o biserică neterminată, dar niciodată uitată, scufundată în amintire, de unde ne urmărește destinele și ne înnobilează iubirile, oricât ar fi acestea de spulberate
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]