5,630 matches
-
În poziție de staționare. Polițistul se făcu livid la față dîndu-și seama că ceea ce el luase drept alge erau În realitate niște plete lungi de un blond venețian care se ondulau În ritmul valurilor declanșate de suflul palelor elicopterului. Marie. Zăcea pe burtă, cu brațele agățate de o biată bucată de lemn. Nici un semn de viață. Cu respirația gîtuită, se uită la scafandrul care, ținîndu-și brațele Încrucișate pe piept, se lăsă să cadă drept spre obiectiv, apropiindu-se de tînăra femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ani mai tîrziu. Lucas Îi căută privirea Mariei și o prinse. - Dacă cineva ar ucide-o pe femeia pe care o iubesc, mi-aș petrece viața căutîndu-i asasinul. Am trecut printre menhiri fără să arunc măcar o privire camerelor care zăceau pe jos și m-am Îndreptat spre faleză. Era ora fluxului și primele valuri se zdrobeau deja ca o spumă de recife, la douăzeci de metri mai jos. Am dus instinctiv mîna la medalionul pe care-l aveam În jurul gîtului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Kersaint despica apele verzi pe care ceața le făcea lăptoase. PM, la cîrmă, fixa linia orizontului cu exaltare; aruncînd o privire spre GPS, corectă ruta. Un mormăit nedeslușit Îi atrase atenția spre bancheta din față. Arthus, al cărui trup Înalt zăcea pe jumătate acoperit cu un pled, Își revenea Încet În simțiri. - Ce caut eu aici? PM reduse viteza, fixă direcția conform indicațiilor GPS și veni să se proțăpească În fața tatălui său, cu o expresie de plăcere sadică. - Amintește-ți, tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
privirea dîrele care mînjeau treptele ducînd spre punte. Se sculă ca un automat și ieși, pășind cu dezgust peste dîrele de sînge. Pe punte era și mai cumplit, sîngele păta bastingajul, iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme reflectoare ațintite asupra lui Îl orbiră. - Poliția! MÎinile sus! Nu mișca! PM, complet rătăcit, se execută. Aceeași expresie de rătăcire plutea peste chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zîmbet, crezînd că o va vedea pe Marie ivindu-se În prag. Stupoarea Îl țintui locului descoperindu-l pe bărbatul care, În ținută de scafandru, cobora drept spre el. - Ryan! Vizitatorul neașteptat nu părăsi cabina decît În zori, cînd Christian zăcea inert pe banchetă. Ryan se aplecă peste masă pentru a lua cu el un mic aparat de Înregistrare pe care-l strecură În sacul etanș. Își Îndreptă pentru o clipă atenția asupra skipperului, de parcă ar fi șovăit, apoi se Îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-și În fire. Fersen intră la țanc pentru a-i spulbera convingerea. - E vorba de Arthus, zise el cu urechea lipită de mobil. O trase rapid pe Marie după el. VÎrît Într-o husă deschisă, corpul lui Arthus de Kersaint zăcea pe chei, unde Îl puseseră pescarii. Sinistră captură: aceștia urcaseră la suprafață cadavrul agățat de un năvod. Detaliu la fel de sinistru, bătrînul avea beregata tăiată de la o ureche la cealaltă. La fel ca necunoscuta din Molène. PM, adus Înapoi de brigada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strălucire, devenind tot mai cleioși sub gelatina morții. L-am târât până la malul apei și l-am rostogolit în râu, pentru ca râul să-l poarte departe de acțiunea mea nefastă, ca sufletul lui să se poată odihni. Multă vreme am zăcut întinsă printre răchitele râului, cu gândul aiurea... tinerii veniți la râu erau din ce mai apatici, se plictiseau, viața era lâncedă, fără acea scânteie ucigătoare a iubirii ce se aprindea la semnul Aspidei. Timpul nu mai are răbdare". Spațiul cotidian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
trecerea. Îmi duc mâinile orizontal în față, ca și cum m-aș pregăti pentru o mare săritură. Cu un ultim efort, mă trag în mâini. La capătul ultimului tunel mă întâmpină o lumină albă, orbitoare. Telefonul fără fir. Gulliver. Drumul furnicilor Extenuat, zac pe spate în iarbă cu ochii închiși, inundați de lumină. Stau așa o vreme, străduindu-mă să nu adorm, de teamă că nu am să mă mai pot trezi. Mă ridic și scot aproape mecanic telefonul să împlinesc singurul gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că fiica lui era atât de diferită de el, că n-o putea recunoaște în nimic care să-i aparțină, nu-l mai deranja acum. Totuși, o indiferență iritantă plana vizavi de persoana ei. De la o vreme scrisorile de la ei zăceau nedeschise pe un colț de masă. Cu timpul, au încetat complet să mai sosească. La ce bun!? Poate mă cred deja mort. Și în fond sunt deja mort în ceea ce-i privește, nu le mai aparțin, așa cum nici ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ce penetrează pe rând trupurile tensionate ale celor cinci bandiți, deghizați în monahi. Săgețile se întorc ca niște bumeranguri și se arcuiesc înapoi în umerii tânărului, reluându-și forma de aripi, după care dispar odată cu el. Cei cinci monahi închipuiți zac în nesimțire pe podea, cauza morții necunoscută, niciun organ vital nu a fost aparent atins. Cei de față l-au identificat pe "îngerul exterminator" cu Jorge. A. Jorge, un tânăr ce locuiește chiar în Ouro Prieto și poate fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
poate fi însoțită de speranță, iubirea se concretizează sub forma obsesiei, psihozei și a depresiei; atunci survine și instalarea bolii. Ea se alimentează ca o căpușă, ca o tumoră, din acest surplus încrâncenat, neeliberat de forțe și energii searbede ce zac în noi, sub forma iubirii interzise, refulate, neîmplinite. Deci atunci când nu poate fi eliberată, obiectivată, iubirea se metamorfozează în boală, afectul paralizat eșuează în fiziologic. Interesant cum Thomas Mann dedică capitole interminabile exercițiilor filozofice ce fac obiectul discuțiilor dintre Settembrini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cuprinsă de o spaimă îngrozitoare, să fii prizoniera propriei tale camere, singura în care-ți puteai găsi odinioară refugiul! S-a trezit brusc, de data aceasta cu visul foarte clar, stăruind ca o amenințare în mintea ei. A continuat să zacă o vreme în pat. A încercat să-și amintească unde a citit că în lumea de dincolo vei fi locuind într-o casă identică cu cea pe care ai avut-o pe pământ. Pentru ca cei de curând sosiți în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ochiul lor sfredelitor. Ca niște pumnale, dinții lor ascuțiți încrețeau apa în jurul ei, dar niciunul n-a schițat vreun gest de atac. Sfârșitul amintirii. "Persona" După ce a ieșit din apă, s-a întins pe mal, pe nisipul fierbinte unde a zăcut o vreme. De data asta îmi amintesc exact costumul de baie cu desene abstracte, în culori vii. Era costumul meu de odinioară, cel pe care l-am purtat cu multă dragoste ani de-a rândul. Da, acum mi-l amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
purtau cu gândul la descrierile din "Bătrânul și Marea" și de-acolo la Santiago al ei, bărbatul cu umerii puternici și rotunzi. Și ea și-l imagina rostogolindu-se pe nisipul fierbinte, printre focile ce forfoteau lasciv și ludic sau zăceau nemișcate la soare. La vârsta la care citise "Bătrânul și Marea" nu văzuse încă "leii de mare", drept care se gândise la ei nu ca la niște foci, ci ca la niște lei puternici, fusiformi; aveau coamele de solzi și cozile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aievea o singură dată, în vecinătatea morții. În acea clipă, încăperea s-a umplut cu un fum de praf cenușiu și dens ca o mlaștină, prin care abia am putut să-mi croiesc drum înapoi către locul dezastrului, unde probabil zăcea prăbușit însoțitorul meu "cățărat" și înghițit de vintrele bibliotecii. Și drumul spre locul damnat a durat o eternitate... cu respirația tăiată, ... căci aerul era complet irespirabil... Și pe parcursul acestor clipe dilatate, eu mă gândeam la istoria acestei povești răzbunătoare.Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zi deveni clar și limpede. Groaza și fericirea puseră stăpînire pe Lupino: pentru prima dată, văzu chipul animalului salvat. CAPITOLUL 13 Întuneric. Lumin\ -D raga mea, ești chiar tu? O, ceruri, mulțu-mescu-vă, am ajuns să trăiesc clipa aceasta! Lupul mutilat zăcuse fără cunoștință mult timp. Ploaia căzuse peste el valuri-valuri, spălîndu-i blana arsă și curățindu-i obrazul. Lupino îl studiase cu atenție, reținîndu-și cu greu frisoanele care-i scuturau trupul. Urmele de pe fața lupului se cicatrizaseră, dar grozăvia mușcăturilor care o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și pe tine. Dar îmi vei înțelege, cred, această ultimă decizie, dacă vei judeca cu mintea mea de pe urmă: oriunde te-ar fi căutat, mama ar fi ales, într-un final, să se întoarcă la locurile nașterii tale. Acolo am zăcut și eu, fără cunoștință, multă vreme după ce rivalii m-au atacat mișelește; acolo v-am așteptat și v-am chemat, de îndată ce am căpătat o fărîmă de putere; acolo am sperat, zile și nopți de-a rîndul, că veți apărea. Și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a lungul tuturor pereților erau rânduite niște rafturi Înalte, ocupate cu șiruri ordonate de vase și recipiente din sticlă și din ceramică pictată. Pe marele banc central, acoperit de o placă din marmură, zăceau câteva mojare de diferite dimensiuni, din piatră, din bronz și din lemn, și apoi o serie de plite pe care fierbeau ulcele și retorte din cupru, emanând un subțirel abur aromatic. Un cuptor dintr-un material refractar emitea, pe fundal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
alegoria biblică din mozaic, și nu pe pământ, cum se spunea că Îl foloseau vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou cu luare aminte spre mozaic. Incizia deteriorase gamba stângă a colosului. Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau pe jos, În mijlocul varului. Ceva sclipea printre fragmente. Un tip de pumnal cu lamă scurtă așa cum Dante nu Își amintea să mai fi văzut În Toscana. Părea o reproducere În miniatură a lamei de cosor pe care țăranii de prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
misteriosul vizitator fugise pe acolo. Dar era prea târziu ca să-l mai urmărească. Tocmai se pregătea să facă cale Întoarsă când băgă de seamă că un lucru se mișca În fața lui. De-a lungul pereților și rezemate de pilaștrii arcurilor zăceau niște grămezi fără formă, asemănătoare unor legături de boarfe, care, Încetul cu Încetul, se ridicau de la pământ. Se lipi se perete, Îngrozit. Așa Își imaginase dintotdeauna deșteptarea oștii morților, În ziua Judecății. Dar acea resurecție avea ceva șovăielnic, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
le respecta agonia. Infernul. Subterana cea joasă, iluminată slab de luminile provenite din puținele ferestruici aflate la nivelul străzii, era Înțesată de miasme insuportabile, devenite și mai cumplite din pricina căldurii de afară. Spațiul era ticsit cu scânduri orizontale pe care zăceau forme omenești acoperite de zdrențe. Alte trupuri erau rezemate de-a lungul pereților, cu capetele plecate peste piept. Câte unul avea puterea să se țină pe picioare, târându-se cu mișcări smintite, Încete, parcă Încercând să scape din ghearele morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ochiului luminos al lui Dumnezeu, un loc unde chiar și puterea lui ceda locul mizeriei cărnii. Revăzu atmosfera apăsătoare din cripta de la San Giuda. Ce deosebire exista Între trupurile la care se uita acum și acelea descompuse și mumificate, care zăceau pe fundul acelui soi de pâlnie infernală? Poate că, În doar câteva ceasuri, cele de aici vor fi precum cele de acolo, destrămate și pierdute până la ziua Judecății. Ori de câte ori cobora o scară descoperea o cetate a durerii, o via crucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
esențe cu care să Învingă duhoarea cumplită de carne moartă și vie. Dante Își Înăbuși senzația de vomă care Îi urcase În gâtlej. — Unde e cadavrul? Întrebă. Celălalt Îi arătă spre una din băncile aflate lângă perete. Trupul lui Ambrogio zăcea complet despuiat, În parte ascuns vederii de cineva care stătea lângă el, aplecat să observe. Pentru o clipă, Dante se gândise că unul dintre muribunzi Încerca să iscodească pe chipul mortului propriul său viitor cumplit. Dar veșmintele sale deschise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dormeau În subsol, În așteptarea deșteptării. La acele cuvinte, un murmur străbătuse rândurile credincioșilor. Dante surprinse câteva comentarii șoptite despre oasele enorme găsite la o fermă din Mugello. Dar Bruno continua fără să ia În seamă comentariile. — Cei dinaintea noastră zac În gropile lor, nu morți ci adormiți, declamă cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat În sinea lui dovada pentru propriile sale cuvinte. E cu putință să Îi deșteptăm și să ședem cu ei la masa Domnului. Acest lucru e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
drapat. O picătură de sudoare Îi coborî pe frunte. Femeia Își scosese de pe față masca de călătorie, iar acum i se arăta În Întreaga ei frumusețe. — Ai ascultat? o Întrebă el. Antilia Încuviință din cap. Fixa cutia de abanos care zăcea Încă pe tejghea. Nu am spus nimic, adăugă Teofilo cu un freamăt În glas. Când... când ai de gând să pleci? Ea continua să tacă. — Aș putea să vin și eu cu dumneata? Spițerul se apropie și ridică mâinile până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]