KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1962 1963 1964 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439

fost fâșâitul ștergătoarelor de parbriz și ploaia care bubuia pe acoperișul mașinii. Am trecut prin suburbiile adormite și, într-un final, taxiul m-a depus în fața casei. Care era cufundată în întuneric. I-am mulțumit politicoasă taximetristului că mă adusese acasă. El mi-a mulțumit politicos pentru suma de bani pe care i-o înmânasem. Și ne-am luat la revedere. Era unu și zece. Mi-am deschis singură ușă și am intrat în tăcere. Nu voiam să trezesc pe nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
avea să-mi fie s-o părăsesc pe mama. Nu numai pentru că-mi era de mare folos cu Kate. Nu, sincer, vorbesc serios, știam c-avea să-mi fie un dor teribil de ea. Era ca și cum plecam din nou de-acasă. Ba avea să fie chiar mai rău, pentru că atunci când plecasem prima oară, în urmă cu șapte ani, fusesem încântată să o iau din loc, abia așteptasem să dispar ca să-mi fructific iminenta libertate. Acum era altfel. Eram cu șapte ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
speranțe. Și acum, dacă mă gândeam la aspectul ăsta, realizam că el îmi deschidea o întreagă serie de noi temeri. Ce se întâmpla dacă lui Kate nu-i plăcea de noul bărbat? Dacă devenea geloasă, făcea scandal și fugea de-acasă? Of, Doamne! Ei, nu trebuia să-mi fac încă griji din cauza asta. Era prematur, mai ales că deocamdată mi-era teamă că nu aveam să mai întâlnesc niciodată un alt bărbat. Ei, nici chiar așa. Nu agonizam la gândul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
am pierdut curajul pe ultima suta de metri. —Și de ce-mi spui acum? l-am întrebat. — Pentru că totul s-a rezolvat. —Ei, ce noroc ai avut că Helen te-a invitat încoace, iar eu s-a întâmplat să fiu acasă, nu? l-am întrebat înțepându-l ușor. —Claire, mi-a spus el îngrijorat. Dacă n-ai fi fost acasă, te-aș fi sunat. Eu am crezut că te-ai întors demult la Londra. Altfel te-aș fi căutat mai devreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
s-a rezolvat. —Ei, ce noroc ai avut că Helen te-a invitat încoace, iar eu s-a întâmplat să fiu acasă, nu? l-am întrebat înțepându-l ușor. —Claire, mi-a spus el îngrijorat. Dacă n-ai fi fost acasă, te-aș fi sunat. Eu am crezut că te-ai întors demult la Londra. Altfel te-aș fi căutat mai devreme. Nu, sincer, m-a asigurat el atunci când a văzut privirea sceptică pe care i-am aruncat-o. —Bine, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
gândit alarmată. Dar părea în regulă. —Cel mai greu mi-a fost când s-a născut copilul, a continuat Adam. Nici măcar nu știam dacă se născuse sau nu. Nu știam dacă era băiat sau fată. Apoi am sunat la Hannah acasă, iar tatăl ei mi-a spus că era o fetiță și că era bine. Și că Hannah era și ea bine. Dar mi-a spus că Hannah nu voia să discute cu mine. Ce oribil! am șoptit. — Da, a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
fie bine. Cum o să fie în stare să vorbească, o s-o duc la psiholog. Glumesc, a adăugat el când a văzut expresia mea oripilată. Știu că nu e situația perfectă în care să crească un copil. Să fie smulsă de-acasă, maică-sa să dispară pentru un an întreg, iar ea să aterizeze la taică-su, care nici măcar n-o cunoaște. Dar eu o să fac tot posibilul să-i fie bine. Și ce-o să se întâmple când Hannah o să se întoarcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320

bunicul bunicului matern cu mustăți apocaliptice și-un lanț de ceas pe care i l-am arătat ieri și frizeriței. Avusesem senzația că era convinsă, după forma pe care o dăduse tunsorii mele, că-s de la țară. CÎnd am ajuns acasă cu părul În sus Împietrit În gel galben, s-a speriat copilul deși nu se sperie aproape niciodată, din cauză că bunica lui maternă a trăit live asediul Leningradului Între șapte și unsprezece ani. Sau o fi fost ziua cînd, un an

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
În sobă. L-am scos mult mai tîrziu, printr-un efort mental retroactiv. Era mai viu decît Înainte, mai grăsuț, și de altă culoare. Probabil din pricina carbonizării. Ori ziua cînd, după ce-am picat primul examen la facultate, am venit acasă și mi-am stins țigara pe dosul mîinii stîngi, semnul Îl mai am și-acum, am urlat pe covorul persan și-am constatat că nu-mi plac medicina, anatomia, ciucurii covorului persan, asistenții universitari, colegii cu excepția unei blonde la fel de Înaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-n care trăim. N-ar mai fi multe de spus, acum sînt pe la pagina 180, dar m-a părăsit forța de-a cerne cuvinte ca nenorociții ăia de căutători de pepite prin mîzga din capul meu deoarece, cînd vin după-amiaza acasă, cad Într-un somn adînc din care nu mă mai trezesc decît pentru a pica Într-o Înviorătoare stare de prostrație. CÎnd, de fapt, ar trebui să fiu mai agitat psihomotor, pe pagină, În societate. Dar nu. Mă duc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
etajul 68 făcîndu-și praf urechea muzicală. Asta povestesc ei făcîndu-se pulbere pe tînguirea saxofonului din dreapta Cesariei ale cărei morgandinho, atunci cînd plouă și devin și ele insuportabile pentru cei de vîrsta a doua, pot fi Însoțite de lama lui Cohen, acasă, la Boa Vista, În Capul Verde al păsărilor colorate tăcut, nod muzical al unor civilizații oarecum dispărute, cu linii melodice simple, sferice, micuțele sfere rubinii ale nostalgiei rostogolindu-se direct la țintă, În pompa musculară despre care unii au susținut cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
vorbă de boemă, de Utrillo, se citea, se comenta, se stingeau țigări În paragrafe fără filtru și observațiile sclipeau În traiectorii intersectîndu-se prin aer Într-o grilă de fluturi multicolori cu ac de cravată, cîteodată mă plictiseam de moarte, plecam acasă mai cult. Nu știu ce făceau ceilalți după ce se termina ședința de umblat pe litere pe la nouă și jumătate, cel mult zece seara, uneori ne-o termina portarul. Poate mergeau la o votcă, poate se mai plimbau printre proiectele și copacii degerați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
la o votcă, poate se mai plimbau printre proiectele și copacii degerați din Cișmigiu, poate se duceau În apartamentul vreunuia dintre ei să continue discuțiile, să aprindă altele noi. Cu voci schimbate, În Întunericul altor Încăperi, micșorîndu-se progresiv. Eu plecam acasă mai Întregit spiritual, cu geamantanul. Era un geamantan mic de navetă, În carouri. Prima mea lectură. Cu toate că, În chip confuz dar Îndîrjit, sperasem să scap de supliciu, mi-a venit și mie rîndul Într-un tîrziu nu foarte Îndepărtat. Aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
noapte și așa mai departe. Dar a existat o acea empatie inscrutabilă ce se ivește Între doi oameni suferind de boli oarecum nervoase, bazată pe lecturi comune, mirări, perfuzii, creație și un constant crescător respect. L-am vizitat pe Cristi acasă de cîteva ori, lucru care nu mi s-a Întîmplat cu prea mulți scriitori sau oameni, și recunosc că afirmația televizată a lui Cristian Tudor Popescu este adevărată: Cristi nu putea suporta lumea prea multă vreme. Îi făcea rău. Avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
duc peste trei, patru ani la fabrică. Altfel s-ar putea s-ajung să cînt prin stațiile de metrou ca să nu murim de foame. La ghitară și cu tamburina legată de piciorul stîng. Pentru că eu nu mă mai duc azi acasă, la serviciu, e iarnă și ăsta-i singurul anotimp care-mi lipsea din panoplie, nesiguranța zilei de mîine, ca să găsesc În fiecare seară rațiunea de a mă da cu capul de pereți, că-s din BCA, În timp ce-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
acolo prin vagin, acesta din urmă trebuie să aibă dimensiuni ieșite din comun sau Îl poți Întinde cu hotărîre și multă forță pînă intri În colul uterin, introduci două degete bine ascuțite, după care perforezi uterul, și, dacă te afli acasă, așa cum e mai normal, rămîi fără uter, fără punctul G, cu peritonită și satisfacția c-ai verificat cu mijloace obiective o existență echivocă, unele neclarități necesită sacrificii chiar la domiciliu. Domnul director a adormit, după ce a aruncat prin toată casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
argint, și-i dai drumul textului să meargă pe birou. Spre surpriza mea eram tot mai des acostat pe stradă de fete tinere care mă-ntrebau ce mai fac, textul țăcănea abia audibil, mă pierdeam complet, surîdeam creștinește, le pipăiam. Acasă cădeam În visare. Adevărul este că niciodată nu m-am simțit atît de minunat ca-n zilele acelea. Sigur că-n timpul demontărilor succesive Îți mai scapă cîte-o piesă pe covor, rostogolindu-se printre hîrtii mototolite, printre ciucuri, o cauți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
și nu m-a abordat nimeni feeric. Un puști apărut de nicăieri m-a privit iscoditor cîteva secunde, proțăpit În fața mea. Mesteca gumă. Fără nici o explicație a făcut un balonaș grețos și l-a spart, speriindu-mă. M-am Întors acasă. Cum m-a văzut, Mariana a-nceput să cînte. De la linia melodică introductivă simplă, de iubire stinsă, a trecut În registrul unui dispreț suportabil apoi, pe nesimțite, la insulte, fazan și parazit care nu-i bun de nimic decît să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
mîinile, e nițel marcat de ce se-ntîmplă prin casă, iată varianta lui la Scufița Roșie, a fost odaată, o bunicuuță, care mergeea, și-a călcat-o mașina, se ascunde-n debara și, În final, mi-am pierdut serviciul. Fiindcă dacă stai acasă și scrii cu speranța că vei mai lua un premiu din care să-ți achiți datoriile provocate de celălalt, vine o clipă cînd ești dat afară de la locul de muncă. De la o vreme a-nceput să mă doară și piciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
apă, tulumbe tehnicolore, microunde, flash-uri care te orbesc, măști, raze, fum, oglinzi, iluzii optice adevărate, pînă și-n cele mai cretine movies cu asasini seriali filmările și luminile sînt fără greșeală, pică fix pe detaliu, pe mamelon, și pleci acasă sau În lume cu pavilioanele urechilor aplatizate de decibeli cubi. Estetica vizualului perfect stăpînită nu mai este Însă-n concordanță cu scopul, mai Întotdeauna minor, dacă nu rizibil. Se Încearcă diferite deschideri. Supape. Se Încearcă degeaba, fiindcă tehnologia ultra Înaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
sediul Cuvîntului cum aveau ei scris pe o listă, că tocmai văzuseră firma pe care nu scria nimic. Îngrămădindu-se În camioane, s-au Îndepărtat zbierînd În zgomot de motoare cîntecul Pieței Universității: „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, pînă nu ne-om cîștiga, libertatea noastră”. Cer frumos. Ora douăsprezece. Sonor: Ofranda muzicală, de Bach. Tăiat la: Cadru interior: O sufragerie de bloc. Se disting cîteva mobile ieftine. În centrul imaginii, ecranul televizorului, pe care se vede președintele țării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
goală. La televizor, președintele țării spune că pe 13-15 iunie anul trecut minerii au venit la București ca să planteze flori În Piața Universității. Plan detaliu: flori. Sonor: Țiuitul mirei. Plec de la cinematograf cu țiuitul mirei În urechi și mă duc acasă să beau ceva tare, să ascult muzică, să citesc un ziar. Să mă deconectez, filmul ăsta mi-a făcut rău. Numărul 9 al României Mari este exact ce-mi trebuie, un concert Înălțător Închinat răposatului pitic. Prima parte a lucrării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
La Început am crezut că nu e Jane. Pe urmă am sperat să se schimbe actrița, doar se mai Întîmplase o dată, la trecerea de la copilărie la adolescență, am așteptat fenomenul transmutației mai Întîi cînd se căsătorește, pe urmă cînd pleacă acasă, apoi cînd vine de-acasă, ei bine, nu se schimbă. E tot ea. Singura explicație plauzibilă a misterului hitchcock prin care Zeffirelli a ales-o pe Charlotte Gainsbourgh pentru rolul titular ar fi că femeia se trage direct din scriitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
nu e Jane. Pe urmă am sperat să se schimbe actrița, doar se mai Întîmplase o dată, la trecerea de la copilărie la adolescență, am așteptat fenomenul transmutației mai Întîi cînd se căsătorește, pe urmă cînd pleacă acasă, apoi cînd vine de-acasă, ei bine, nu se schimbă. E tot ea. Singura explicație plauzibilă a misterului hitchcock prin care Zeffirelli a ales-o pe Charlotte Gainsbourgh pentru rolul titular ar fi că femeia se trage direct din scriitoare, vreo strănepoată pierdută, pentru că are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
cu lupa, din fericire. Zic din fericire, deoarece cum știe orice operator, organul masculin iritat nu are mister, nici chiar Într-un plan sagital de disecție. Dar asta e, Domnița a rămas cu respirația tăiată de la rădăcină, s-a dus acasă, a făcut un duș și n-a venit Psycho. Pentru că-n Basic Instinct nu vezi nici măcar iepurașul fiert În oala cu supă din Atracție fatală, singurul moment pentru copii dintr-o poveste unde Cruella joacă și ea cu spatele lipit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]