KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1966 1967 1968 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

era aproape terminată: clic de oprire, clic de pornire: nenorocitul ăla de cîine urla. Mickey: „Șase ani și zece luni petrecuți aici și să pierd eu redutabilul creier al lui Davey taman Înainte să ies. Cu așa tsurus mă Întorc acasă. Mickey Junior, nu-ți mai linge puța, faigeleh ce ești!“ O voce stranie: „Adu-i o cățea și n-o să mai simtă nevoia“. Cohen: „Dumnezeule, să fii atît de sprinten și de bine dotat! Așa e cîinele ăsta, ca Heifetz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
CÎntărește riscurile. — Bun, tu Îl iei pe Stanton. Tomberon Își frecă obrazul - palid, țepos. — Am... adică atunci cînd a fost Karen aici și eram inconștient... am...? — Nu știe nimic din ce nu ai vrea să se știe. Acum du-te acasă! Vreau să vorbesc cu White. Vincennes ieși. Într-o zi Îmbătrînise cu zece ani. White spuse: Latura Hudgens... astea-s povești! Acum toate tunurile pe Dudley! — Nu, mai Întîi trebuie să cîștigăm nițel timp. — Aha, Îl protejăm pe tăticu’? Dumnezeule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
În pat. Max Peltz coțăia o curvuliță minoră. Miller Stanton era la o petrecere la care, Întîmplător, se afla și amicul vostru homo Brett Chase. PÎnă acum avem trupa de americani get-beget de la Badge of Honor. David Mertens, scenograful, e acasă, cu infirmierul lui. O fi și el poponar. Ce vreau eu... Exley, la fix: — Domnule sergent, cenzurează-ți limbajul și treci la obiect. Valburn fierbea. Billy D. simula plictisul. Dar ceva din ultimele propoziții nu-i dădea pace - Își plimba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Jack, fă următoarele: filează casa lui Mertens și vezi dacă Îl poți găsi pe White, apoi... Îl vînează pe Perkins. De unde să...? — Încearcă să-l găsești. Și apoi, cu sau fără el, noi doi ne vedem mîine la ora nouă acasă la Mickey Cohen. O să-l chestionăm pe subiectul Dudley. Vincennes se uită În jur. — Nu văd aici pe nimeni de la Omucideri. — Tu și Fisk ați interceptat cazul, așa că Omuciderile nu știu. Pot să țin cazul În curtea A.I. cam douăzeci și patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
pe trotuar și cu bara de protecție Înfiptă Într-un copac. Locul șoferului, bordul și schimbătorul de viteze erau pline de sînge, cu amprente palmare perfecte pe exteriorul parbrizului. Kleckner jumuli tăblițele de Înmatriculare. Ed Îi spuse să ducă mașina acasă, să o ascundă și apoi să se alăture echipei de căutători. Apeluri de curtoazie de la un telefon public: comandantul de schimb de la secția Rampart, medicul de serviciu de la morga municipală. O minciună: Parker voia să țină asasinatele sub obroc douăzeci și patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
al anchetei Nite Owl. O sîrmă la Închisoarea de femei: adjunctul Dot Rothstein avea și ea o „situație urgentă În familie“. Intuiția: ei n-aveau nimic altceva decît niște teorii, În timp ce Dudley avea grijă de „chestiile compromițătoare“. Jack conduse pînă acasă, Încercînd să se scuture de rămășițele unui vis: bolboroselile de autist ale lui Davey Goldman. „Olandezul“ era Dean Van Gelder. „Pisica irlandeză“ era Dudley. „Băieții cu francizele și-au Încasat-o - trei pistolari, poc, poc, poc“: ăștia erau „pistolarii“ - Stompanato

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

Apoi, cu mâna tremurândă, a potrivit mult timp cheia și a descuiat, iar toate zgomotele se auzeau amplificate de partea ceastălaltă a ușii, în apartament. A intrat încet, pipăind după întrerupător și ciulindu-și urechea. „Să vezi că nu-i acasă guguștiucul, iar a luat-o razna“, a zis, întorcându-se spre vecina ei, care îi urmărise toate mișcările, fără să scoată o vorbă. „Hai, intră.“ Odată cu ele a intrat în vestibul, răspândindu-se pe dată în întreg apartamentul, un miros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
beau până la urmă, și s-a așezat privită atent de cealaltă, care se ridicase să o ajute și să-și ia ceașca, și-acum sta cu mâinile împreunate peste genunchii strânși, doar geanta și-o lăsase jos, lângă fotoliu. „E acasă guguștiucul și iar m-a făcut să dau cafeaua în foc“, a zis bătrâna doamnă. „Se ține de șotii.“ Iar după un timp: „Nu știu ce m-aș face fără el“. Coborându-și privirea asupra ceștii fierbinți pe care nu îndrăznea încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ascuțit al celeilalte femei răsunând prin toate încăperile, întrebând și dând ordine, cântând de una singură, strigându-i menajerei că vrea cutare sau cutare lucru, scotocind peste tot. Prinsese un curaj nemaipomenit în ultimele săptămâni, se simțea deja la ea acasă, mai înainte venea în cursul zilei și pleca noaptea târziu, probabil spre vreo margine a Bucureștilor, acum rămânea peste noapte. Oricum era cu totul alta decât în prima zi când, întorcându-se cu copiii de la casa bătrânească de la țară, către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
se grăbește spre dormitorul profesorului. Ce rost ar fi avut să o întrebe ce caută acolo? Era cu siguranță ultima achiziție a soțului ei, de multă vreme o înșela, era convinsă de asta, dar până atunci nu-și adusese prada acasă, nici chiar în lipsa ei. Iar femeia aceasta, deși înaltă, subțire, cu părul lung mult prea negru, ca la bruneții din naștere, nu era mai frumoasă decât altele pe care le văzuse întâmplător, dar era mai aprigă. A intuit asta din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sosea pe neașteptate în casele prietenilor ei din vremuri vechi, cu tabieturi și odăi prăfuite, pe care îi trezea din amorțeală, se ducea la teatru, la concerte, oricine ar fi cântat, la cinematograf, ar fi făcut orice să se întoarcă acasă cât mai târziu. De multe ori aproape de miezul nopții, atât de frântă de oboseală și cu picioarele atât de umflate în pantofii din alte timpuri, încât nu-i mai trebuia mult să adoarmă, epuizată, după ce-și pieptăna îndelung în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
un glas, a stat mai mult, dar era atâta liniște, încât nu m-au tulburat deloc, nu știu mai nimic, nu era să trag cu urechea. Treaba lor, oricum puteau face ce doreau. Mai târziu a condus-o pe femeie acasă, nu mai știu când s-a înapoiat, adormisem ori el a intrat fără vreun zgomot. A doua zi, când a plecat la serviciu, a lăsat ușa cămăruței lui întredeschisă. Nu descuiată, întredeschisă. Poate scăpase clanța din lăcașul ei, n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
se oprea în fața apartamentului, își lega un tampon cu spirt în dreptul gurii, pătrundea doar în vestibul; iar el, netemător, îi declara cu emfază: unde n-ar fi norocul ăla să mai fiu și eu puțin gripat și să mai stau acasă, luând-o din scurt, nu-i vreme de lenevit! trebuie să reluăm plimbările! încât, mai în glumă, mai în serios, mai mult de frică, se făcea bine. Cum ieșea pe balconul-terasă, unde-și făcuseră cuib doi guguștiuci, și se pornea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cu toate că era de prevăzut că vor reacționa ca și cum s-ar fi simțit ofensați și ea ar fi fost cea vinovată? Ce era mai simplu decât să spună, cum a și făcut-o, că era o asistentă care îl ajuta și acasă la orânduirea fișelor de curs? N-ar fi avut nici un rost vreo discuție cu el, era mult prea îmbrobodit, a încercat o singură dată și s-a ales doar cu niște vorbe scârboase despre cât de nu știu cum e cealaltă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai repede sub scaun semnase deja cererea ei și îi punea o ștampilă și din acel moment ea avea o slujbă și o leafă, oricât de mică ar fi fost. Rezolvarea asta a venit exact la timpul potrivit pentru că, ajunsă acasă, avea să afle, cu stupoare, că bărbatul ei făcuse recurs, nu-i plăcea, probabil, să locuiască unde locuise în ultimele luni, într-o mansardă, și voia să se întoarcă în casa cu scară interioară împreună cu țigăncușa care îi era acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
an, zece, e al meu și va fi cel mai nemaipomenit, desigur. Așteptând, în ’36, în ’38 chiar, în toamna lui ’40 și în iarna care i-a urmat, în fiecare seară cu spaime reînnoite, să i se întoarcă soțul acasă, când bântuiau nebunii, derbedeii, zurbagiii, toată pleava orașului, distrugând magazine, arzând cărți despre al căror conținut habar n-aveau, lovind și ucigând oameni, vânând evreii și pe cei cu vederi de stânga, cum era bărbatul ei, ba chiar pe oricine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
că, în timp ce ea stă aici și zace, afară toate continuă. Iar orice efort să nu se mai gândească e inutil. Mâinile îi sunt umede de o transpirație rece, stă rezemată de tăblia patului, privind spre fereastră, întocmai cum stătea rezemată acasă, nu cu mult timp în urmă, când îi povestea lui Andrei Vlădescu întâmplări pe care nici nu credea că le mai ține minte ori că ar avea curajul să le istorisească cuiva. Dar aici e singură, infirmiera vine cu treburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să spun, dar știu și spun, e secretul meu cum am aflat. Nici nu intra bine în cămăruța lui, își arunca pantofii, își descheia grăbită nasturii și fermoarele, își arunca hainele pe jos și se vâra în pat, zorindu-l. Acasă la ea, îndată ce părinții îi plecau undeva, trăgea jaluzelele și-l trăgea pur și simplu peste ea, pe sofaua lată. Sau, îmbujorată și cu inima în gât de teamă să nu fie prinsă, făcea dragoste cu el când ai ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
foarte târziu, ar fi putut fi singurul lucru pe care să și-l amintească din acea stare de treziebețiesomn, însă numai cu o nemăsurată strădanie. Însă atunci se gândi la camera în care zăcea și apoi la camera ei de acasă și la toate camerele în care zăcuse ori numai dormise vreodată ce îi apăreau nu numai îndepărtate și străine, ci chiar ostile și lucrături ale unui neștiut dușman ce-i pregătea capcane. Apoi, nu mai știa bine dacă e trează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
prăbușește pur și simplu în ceva fără fund. Dar cum să spună? Ce să spună mai întâi? Cum să spună mai întâi? Al patrulea cerc Starea de teamă și de neliniște n-o părăsi nici după două săptămâni de stat acasă. Se ridica din pat cu greu și se urmărea zilnic în oglindă, mijindu-și ochii îndelung asupra chipului slăbit, reflectat ușor tulbure. S-a schimbat atât de mult? Mințea oglinda? Încerca să se poarte firesc, ca și cum nimic nu se întâmplase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
din ea? Doctorii ăștia de astăzi sunt niște trăsniți, te reped și nu-ți spun mai nimic, l-a întrebat pe unul și a luat-o peste picior: „Ce zici, mamaie, ești acum întreagă, te poți da jos și pleca acasă? Asta-i tot! Ai să te poți uita și după flăcăi. Ce-am tăiat înăuntru e treaba mea!“. N-a avut curajul să mai întrebe o dată. Dar îi e greu să evite cerbicia lui Andrei Vlădescu, care i-a învățat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și pe urmă pleacă. Nu-i place cum pregătește soră-sa mâncarea și o refuză întotdeauna. În fond, are puterea să se descurce și singură, numai să aibă cu ce. Dar de Andrei Vlădescu nu poate scăpa. Când se întoarce acasă, își aruncă geanta în camera lui, apoi dă buzna în dormitorul ei, ciocănind în ușa mare un ritm muzical, numai de el știut. Scularea, îi zice, somnul prea lung și lenevia distrug România, să fim vioi! O ia la întrebări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
proastă ai fost? îi bătea soră-sa din pumni, dacă îți doreai inel cu briliante, îl puteai lua cu tine! -, dar era convinsă că îl va regăsi la întoarcere - că doar n-or să-l ia nemții cu ei, au acasă destule! - și chiar regăsindu-l și păstrându-l încă multă vreme, până și atunci când, hodorogit, oricum îl înlocuise cu alt aparat, iar plăcile erau și ele altfel, ca astea din fața ei. Pune deoparte toate discurile, nemulțumită. Altceva căuta. Răscolește în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sunt bune. Încă sunt. Într-un fel oarecare, nu are importanță în clipa asta, dar încă sunt. Prea se gândește la povestea asta a încăprezenței în lume. Două săptămâni, cât a stat în spital și de două săptămâni, de când e acasă, n-a existat zi în care să nu fi cugetat la bătrânețea ei. E sigură, foarte sigură acum, că a ajuns la capăt. Nu contează că acest capăt o să fie mâine sau la sfârșitul anului, important e că ea îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
o trăiască mai departe, așa cum admitea că mulți din jurul ei puteau fi de altă părere, dacă le-ar fi povestit. Se simțea mai tânără, o iluzie, desigur, nu ajunsese atât de fără minte încât să și creadă. Se întorcea întotdeauna acasă cu o stare sufletească pe care n-o mai trăise de foarte multă vreme. Nu numai din parc, ci de oriunde s-ar fi dus se întorcea în felul acesta. Cel mai nimerit i s-ar fi spus frenezie. Săgeata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]