KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1967 1968 1969 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

se poartă de parcă ar fi beată), dar nu se gândea la așa ceva, nu voia să gândească pur și simplu. Ci doar să umble, să vadă, să discute, să asculte, să adulmece. Acesta a fost motivul pentru care nu se afla acasă în dimineața când Andrei Vlădescu a fost dus la spital. Uneori ieșea devreme, desigur, după ora opt, uneori mai târziu, dar înainte ca soarele să înceapă a fierbe. Neauzind nici un zgomot în camera lui, nici nu-l credea acasă. Nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
afla acasă în dimineața când Andrei Vlădescu a fost dus la spital. Uneori ieșea devreme, desigur, după ora opt, uneori mai târziu, dar înainte ca soarele să înceapă a fierbe. Neauzind nici un zgomot în camera lui, nici nu-l credea acasă. Nici în cursul nopții nu-l auzise cum, de câteva ori, ieșise din cameră să vomite în closetul din vestibul, iar dacă ar fi ajuns până la ea vreun zgomot, oricum n-ar fi pus ieșirile lui pe seama vreunei indispoziții. Fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
fi încăpățânat să nu mediteze la ce se întâmpla cu ea, așa ceva și-ar fi spus. De fapt, cu o excepție sau două, n-a văzut pe nimeni mai mult de o dată. Rărindu-și drumurile și rămânând mai mult timp acasă, trebuia să-și ocupe ziua. Nu era simplu. Asculta multă muzică, dar de la o vreme s-ar fi putut spune că aparatul de radio mergea în neștire, iar ea nu dădea atenție prea mare celor transmise. Mânca mereu mai puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ești aici, bucură-te de toți prietenii și colegii pe care nu i-ai mai văzut de atâta vreme...“ Bineînțeles că nu-mi fac griji și-i văd și mă bucur de chipurile lor, pentru că te știu între timp aici, acasă, binedispusă, întremată Îchiar dacă uneori ai momente grele), iar domnul Andrei Vlădescu, care îți este ca un copil și, prin urmare, mie ca un frate, are grijă de tine și ne-ar putea alerta de se întâmplă ceva. Dar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și cel mai adesea erau apeluri greșite. Ticăitul diferit al ceasurilor și ornicelor răsuna ca lovituri de ciocan în tăcerea încăperilor cu mobile vechi pe care se așternea praful. Primul lucru pe care Andrei Vlădescu îl făcea când se întorcea acasă era să deschidă larg ușa-fereastră a balconului-terasă, acceptând zăpușeala ce pătrundea odată cu respirația precipitată și plină de viață a orașului. În aerul fierbinte sclipeau fire de praf, funigei și puf de flori și de arbori. Sprijinit de marginea de fier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sau acela din spate, actori ca și tine, dar cu alte roluri, deși apropiate, dar altele, să te împiedice ori să-ți sară de gât, dintr-odată mulți din mulțimea înconjurătoare par să-ți fie dușmani sau posibili dușmani. Întors acasă, e izbit de liniștea de cavou a unei lumi încremenite în care doar rotițele ceasurilor și ornicelor sunt vii. Liniștea devine insuportabilă. Deschide ușa-fereastră către respirația egal agitată a orașului care continuă să trăiască la fel ca înainte, indiferent la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
simte un gol. Până dimineață mai e mult. Până la trenul de la miezul nopții mai e mult. N-are cui telefona. N-ar suporta să se ducă la un cinematograf. Dintr-o plimbare nu s-ar alege cu nimic, ar veni acasă topit de căldură și cu aceleași gânduri. Nu poate sta singur, numai cu gândurile lui. Își aprinde o țigară, iese pe balconul-terasă, privește lumea. Îi vine ideea să-i telefoneze Sultanei Ștefănescu, nu se gândește mult, caută numărul în agendă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cilindrică se continua cu gamba la fel de deformată. N-a știut dacă trebuia sau nu să vadă toate astea și n-a spus nimic. Au schimbat un timp vorbe aiurea, fără interes, despre ce s-a petrecut în lume, în oraș, acasă. Bătrâna doamnă Marga Pop se întrerupea la răstimpuri, aducea încet în dreptul gurii o batistă făcută ghemotoc în mână, în care scuipa cu zgomot gâjâit sputa formată în gât ce-o împiedica să respire. Vorbeau încet, pentru că, în liniștea din jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în sfârșit din drum - și el: am făcut drumul ăsta lung, pe căldura asta, și o să-l mai fac pentru că știu că are nevoie și de fapt nici nu știu dacă nu-l fac pentru mine, speriat de pustiul de acasă, deși - și ea: încât și după-amiaza asta se va sfârși, ca și altele, în lumină și în liniște și în calm, mulțumită calmantelor și numai sputa asta din gât care o sufocă și pe care e nevoită să o scuipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
uscat se învârtejea pe străzile orașului vuind a viață. Toate astea nu se știe dacă s-au petrecut întocmai; cine însă poate spune că nu au fost așa? Iar dacă au fost astfel, este din nou de înțeles de ce, întors acasă și rămas singur, nu se putea bucura nici de liniște, nici de singurătate, simțind o apăsare ca o primejdie ce urma să vină. Al nouălea cerc Toate continuau, dar era ca și cum ar fi rămas suspendate, pentru că trecuse, el, dincolo de acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
să spună sau n-ar mai fi avut puterea sau nu mai voia, acum chiar și glasul fiindu-i altul, distanțat și rece, vorbind ușor indiferentă, ca și cum ar fi vrut să se ascundă. Îi spunea ce trebuie să mai facă acasă - el încuviințând -, că i-ar plăcea ca el să locuiască mai departe tot acolo, să nu se mute, să păstreze tabloul cu cosașii, ceasul electric și - atunci el izbucnind: „Ce Dumnezeu?!“ - să-și mai aducă aminte de ea și atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-te, te așteaptă de prea multă vreme. Nu mai sta cu o bătrână ca mine“, i-a zis. Mi-l închipui amintindu-și, abia acum, la întoarcere, ca și cum făcuse orice să nu se gândească la întrevederea cu doamna Marga Pop. Acasă, s-a așezat la masa de scris, înainte de a despacheta lucrurile, și-a notat totul, de parcă s-ar fi temut să nu uite ceva, dar cine știe dacă lucrurile s-au petrecut cum le-a notat sau n-au fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a oprit în drum spre casă, abia i-a spus câteva cuvinte despre cei ce se strânseseră acolo. Nici n-o interesa. Era mult prea prinsă cu primele ei zile de serviciu. Nu observase nici măcar starea lui de tensiune. Revenit acasă, cu gândurile întoarse în el însuși, n-a auzit zgomotele slabe din apartament. A descuiat, a văzut lumină și ușile tuturor camerelor deschise. S-a trezit brusc. A înaintat încet, cu respirația tăiată și un nod în gât. În camera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
petrecea până-n zori, în ciuda interdicțiilor. Altă dată ori poate alte dăți ea ar fi înnoptat în casa lui dintr-un cartier al Bucureștilor vechi, unde locuia cu părinții atât de vârstnici, că nici nu mai înțelegeau când băiatul lor sosește acasă și se retrage în singura încăpere cu ferestre la stradă. Așa că n-au știut ce să le spună securiștilor care le-au pus o grămadă de întrebări a doua zi, dar vecinii, ce tremurau când au fost luați la întrebări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
au urmărit îndeaproape, câți erau, șapte inși în trei mașini. Fata președintelui n-a spus nimic, a înțeles că trebuie să se întoarcă, a gonit spre București ca într-o cursă de formula unu și, după ce și-a lăsat iubitul acasă, s-ar fi oprit glonț în fața maică-sii, cu gura până la urechi. Firește, nimeni nu poate știi dacă a fost chiar așa, dar spun unii că ar fi făcut mare tărăboi că nu e lăsată să-și trăiască viața cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
trupul femeii respiră și parcă răspunde. Și i se mai părea că aude un sunet trist de flaut, dar nu era decât liniștea sfârtecată de ecourile lumii de afară, până și-a amintit că aceleași sunte le mai auzise și acasă și, prin urmare, răsunau în mintea lui și nici măcar nu erau adevărate, ci înaintarea înceată și sigură a liniștii cu care trebuia să suporte firescul. Probabil era trist, dar nu disperat. Probabil se simțea singur, dar îi rămăsese credința. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
bulevardelor. Același fel de mulțime în oricare parte a orașului, preocupată, grăbită, frământată, vociferând, tropăind, trăind. Aceeași mulțime fără de care orașul n-ar fi fost așa cum este: imens, enervant, obositor, prăfos, aglomerat, acaparator, obsedant și drag. Când a ajuns, târziu, acasă, erau de mult strânși la praznic în jurul unei mese lungi improvizate din mese împrumutate de prin vecini și acoperind în mare parte covorul enorm, cu flori uriașe, ce vor fi arătat extraordinar la vremea când fuseseră împletite, cu multe decenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
casa singură, cu chiriașii ăia care nu sunt în stare nici să plătească singuri lumina? Cum de unde știu? Ea mi-a spus! Ați adus toate lucrurile de la spital? Eu nu mai stau mult, se întunecă și, până ajung la mine acasă, mai fac o oră. Vrea cineva cafea? Câte sunt? stați să vă număr. Sună telefonul, răspunde tu. Pe mata te caută, domnule Andrei Vlădescu, o duduie. I-a răspuns Ioanei Sandi. S-a terminat? Da. E multă lume aici, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mea. Sunt sigură că ții minte totul. Poate o să înțeleg și eu în felul ăsta. Pricepi?“ Ce să-i povestească? Ședința de partid începuse la opt dimineața și se încheiase spre miezul nopții, fără vreo pauză, după care au ajuns acasă frânți de oboseală, cu capul plesnind de durere - „ei, pe dracu’, sunt sigură că nu toți!“ -, bine, nu toți, dar unora cel puțin le plesnea capul de durere, convinși că vor avea o noapte de coșmar - „sau mai multe, uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
puteau observa „înclinațiile spre pahar“ ale unora Îcum se spune în referat), înclinații necaracteristice. Dincolo de aceste momente, personal n-a avut mijloacele și metodele care să-i permită să observe viața fiecăruia. Situația lui familială îl ținea mai mult pe acasă. Ca membru al fostului birou, nu-și găsește o vină, de aceea, că nu a observat viața celorlalți dincolo de zidurile redacției, poate un viitor birou va fi mai norocos și va avea mijloacele. Și iarăși a făcut o pauză lungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
poate să nu fi înțeles...“ „Ioana, trezește-te! Iar cazi în transă.“ „Iartă-mă, știi bine că asta mi se întâmplă de căte ori discutăm subiectul ăsta. Vrei să pleci?“ „Nu încă. Mi-e teamă să mă întorc prea devreme acasă. Mi-e teamă să nu m-aștepte vreunul din ăia care vor să mă dea afară din apartament. Nu e stupid că mi-e teamă? De parcă teama ar fi mai puternică decât trufia și mânia și tot restul, înaintez printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mari izbea lumina cald-tristă a toamnei gălbui. Zbârnâitul strident al telefonului s-a auzit iarăși, dar n-a mai răspuns; putea fi oricine, putea fi din nou femeia aceea de la etajul patru care îi pândise probabil ieșirile, știa că este acasă, îl căutase la ușă, apoi la telefon, sunându-l după aceea din sfert în sfert de oră. Refuzase să-i vorbească, nu voia să știe ce dorește; era ușor de bănuit. A căutat într-o mapă mai veche și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
un cărturar din acele veacuri. Uneori i se părea că are în sânge plumb. A început să bea, dar nu într-atât încât să se piardă și nimeni nu știa cât, pentru că își cumpăra sticle și nu le golea decât acasă, când era singur. În alte seri le făcea vizite nenumăratelor prietene pe care le păstrase din anii trecuți, uneori întârzia în patul lor, dar nu știa de ce și gândul îi era tot la cele petrecute peste zi. Într-o seară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pe coridoarele spitalului, frământându-și mâinile, trasă la față, speriată sau îngrozită chiar și așteptând; și apoi se afla la capul patului, urmârindu-l cum respiră și pândindu-i tresăririle care s-o convingă de încă existența lui; apoi câteva ore acasă, cu cafele și calmante, nereușind să doarmă și simțind sprijinul fără margini al Aurorei Mocanu, care-și lăsase treburile și stătea cu ea, vorbindu-i întruna, înainte de a se duce din nou la spital, la căpătâiul celui ce acum mișca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
își va impune să nu mai cârtească. Uite, așa încep marile aventuri, cu câte un fleac ca ăsta. Sau marile compromisuri. Nu-i nici o deosebire între una și alta. Se simțea obosit, dar agitația zilei, călătoria, fusele orare, veștile de acasă, îmbrățișările Ioanei Sandi continuau în el, împiedicându-l să adoarmă. Ochii îi lăcrimau și umbrele străine ale încăperii îi erau ostile. A coborât pleoapele, dar un timp a continuat să vadă aceleași umbre ostile. Întindea mâinile către ele, cu palmele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]