7,098 matches
-
trăite, va încheia o etapă și va începe o alta. Drumul are astfel caracter probator, dovedindu-i împăratului Verde nu numai care este nepotul său, dar și calitățile pe care ar fi vrut să le aibă cel căruia îi încredința împărăția. Narațiunea este amplă, sudând parcă două basme; de aceea este socotită un roman alegoric, chiar cu trăsături de epopee, ceea ce l-a făcut pe Garabet Ibrăileanu să afirme: Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
a învățat de la aceștia să se implice afectiv în narațiune, chiar când povestește la persoana a III-a, să întrerupă din când în când narațiunea cu intervenții de tipul: merg ei cât merg și într-o târzie vreme, ajung la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este ... , sau: și cum mergea el, ........ numai iaca i se înfățișează înainte ... , care mențin trează atenția auditorului, legând în același timp între ele episoadele narațiunii. Unic prin genul lui
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
prin învățăturile primite și datorită propriului lor elan, care i-a determinat să urmeze în funcție de forța lor exemplul învățătorului lor: PURIFICAREA EULUI APARENT ÎN VEDEREA REALIZĂRII EULUI ESENȚIAL. Acest sacrificiu de sine activ constituie singura condiție care poate deschide calea spre "împărăția Cerurilor", loc imaginar unde orice spaimă este învinsă, unde nu domnește decît bucuria nepieritoare numită simbolic "veșnică". Încoronare a vieții mitice, mitul creștin este bizat pe simbolul încarnării spiritului. Iisus, om unic, ilustrează prin viața sa reală adevărul simbolic al
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lor obsedante. Aceasta nu este decît o altă expresie pentru reconcentrarea dorințelor multiple în dorința esențială. Reconcentrarea aceasta este recompensa supremă a meritului, "locul" bucuriei; ea este "poarta strîmtă" care duce la locul simbolic al răsplății, numit în mitul creștin "împărăția Cerurilor" (pe care omul o poartă în el). În alte mituri el este numit Nirvana și Tao. Faptul că manifestarea sufletului prin intermediul psihicului nu are loc în timpul vieții omului explică adevărul mitic potrivit căruia omul chiar dacă întreaga sa viață nu
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și ei de "Cel Veșnic", Mesia Noului Testament: Iisus, numit simbolic "Cristos". Înțelegînd greșit vechile profeții, care anunță venirea unui Mesia spiritual, poporul așteaptă un Mesia carnal, un demagog care să-i ducă la victorie în lupta împotriva romanilor. Dar împărăția lui Cristos "nu este în lumea aceasta" (în această lume perversă și măcinată de permanente lupte pentru putere). Dezamăgit, poporul aservit îl reneagă pe noul profet și îl lasă în voia sorții în lupta împotriva fariseilor. Viața sa și moartea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
-lea va fi religios. Militantă sau nu, laicitatea își epuizează resursele sale preponderent intelectuale, hiperraționale. Ideologiile care au născut marile nebunii ale secolului al XX-lea, sunt și ele stinse, epuizate. O nouă dogmă tinde către unicitate: "Căutați mai întîi împărăția economiei și toate se vor adăuga vouă". Determinarea religioasă a economiei determină religia însăși. "Mîna invizibilă" a pieței, cu reflexul său social este în fapt mîna lui Dumnezeu. Nu omul reglează economia; de cîte ori a încercat să devină, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
dragostea cuvioșilor era atât de mare, încât aveau aplecare și înțelegere pentru fiecare om, iar anduranța lor în suferință, încercare sau necaz le era sprijinită și întărită de Hristos, de credința în El și de gândul la bunătățile veșnice ale Împărăției Lui. Scopul Părinților, așa cum subliniază și scrierile filocalice, a fost să facă din inima fiecărui creștin - sănătos ori pe patul de suferință - un altar aprins de flăcările iubirii de Dumnezeu și de oameni, pe care să ardă neîncetat focul rugăciunilor
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
Dumnezeu, a cărui cunoaștere nu ne poate veni decât pe calea Revelației”<footnote A. MICHEL, Mystère, în Dictionnaire de Théologie Catholique, Tome X, 2ᵉ Partie, Paris, 1928, col. 2586. footnote>. În același sens, Mântuitorul Hristos le vorbea ucenicilor despre taina Împărăției cerurilor (Mc. 4, 11), iar Apostolul Pavel despre taina ascunsă de veacuri care s-a revelat prin Iisus Hristos (Rom. 16, 25; Col. 1, 26; Efes. 3, 9). Misterul suferinței ne este dezvăluit pe cruce. Suferința ne este revelată într-
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
vi s-ar întâmpla ceva străin; dimpotrivă, bucurațivă, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, ca să vă bucurați Și să vă înveseliți Și la arătarea slavei Lui” (I Pt. 4, 12-14). Suferința nu este un semn al îndepărtării de fiii Împărăției, ci o pecete distinctivă a apartenenței la ea. Astfel că a fi unit cu Hristos înseamnă și a împărtăși suferințele Sale Și a nădăjdui să împărtășeȘti Și slava Sa înălțată<footnote ALISTER MCGRATH, op. cit., p. 94-95. footnote>. „Suferința din prezent
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
dragostea cuvioșilor era atât de mare, încât aveau aplecare și înțelegere pentru fiecare om, iar anduranța lor în suferință, încercare sau necaz le era sprijinită și întărită de Hristos, de credința în El și de gândul la bunătățile veșnice ale Împărăției Lui. Scopul Părinților, așa cum subliniază și scrierile filocalice, a fost să facă din inima fiecărui creștin - sănătos ori pe patul de suferință - un altar aprins de flăcările iubirii de Dumnezeu și de oameni, pe care să ardă neîncetat focul rugăciunilor
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
Dumnezeu, a cărui cunoaștere nu ne poate veni decât pe calea Revelației”<footnote A. MICHEL, Mystère, în Dictionnaire de Théologie Catholique, Tome X, 2ᵉ Partie, Paris, 1928, col. 2586. footnote>. În același sens, Mântuitorul Hristos le vorbea ucenicilor despre taina Împărăției cerurilor (Mc. 4, 11), iar Apostolul Pavel despre taina ascunsă de veacuri care s-a revelat prin Iisus Hristos (Rom. 16, 25; Col. 1, 26; Efes. 3, 9). Misterul suferinței ne este dezvăluit pe cruce. Suferința ne este revelată într-
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
vi s-ar întâmpla ceva străin; dimpotrivă, bucurațivă, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, ca să vă bucurați Și să vă înveseliți Și la arătarea slavei Lui” (I Pt. 4, 12-14). Suferința nu este un semn al îndepărtării de fiii Împărăției, ci o pecete distinctivă a apartenenței la ea. Astfel că a fi unit cu Hristos înseamnă și a împărtăși suferințele Sale Și a nădăjdui să împărtășeȘti Și slava Sa înălțată<footnote ALISTER MCGRATH, op. cit., p. 94-95. footnote>. „Suferința din prezent
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
într-un singur exemplar, ceea ce crea relații speciale între deținător și cei dornici s-o consulte. Despre moroi nu vă voi spune decât că în repertoarul morfologiei corporale din zona Cernăuților erau posesori de sâni și dispenser seminal. 60 "Atunci Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare, care și-au luat lămpile și au ieșit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte. 3 Cele nesăbuite nu și-au luat cu ele și untdelemn atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
grup de avangardă dornic de a se sincroniza și chiar a depăși, fie și la modul fantezist, oniro-anticipator, nivelul de cunoaștere al timpului. Acum îmbrățișează Baudolino ideea-forță ce va deveni obsesie: găsirea preotului creștin (nestorian) Ioan și a fabuloasei sale împărății. Baudolino rămâne totuși, prin însăși gena sa italică, un spirit practic, apt să facă lucrurile să se întâmple și să schimbe cursul vieții, în timp ce prietenul său Abdul, să zicem, nu pregetă să recurgă la transa halucinogenă spre a-și visa
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nu pregetă să recurgă la transa halucinogenă spre a-și visa propria iluzie, spre a avea viziunea fantasmaticei princepese de departe, de care va fi îndrăgostit până la moarte. Ceea ce nu înseamnă că până la urmă Baudolino și ai săi, călători spre împărăția Preotului Ioan, nu-și merită numele de cruciați ai unei fantasme. Înainte însă de marea călătorie, Baudolino, revenit în Frascheta sa natală, probează că el, genius locis, este trup și suflet al comunității, om de onoare. Atașamentul lui față de familie
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Este anul 1203. Baudolino, sexagenar, dă semne de oboseală și de căință, mustrat de amintirea tatălui său împărătesc. Atras până și el în rețeaua de ficțiuni a fiului adoptiv, Frederic luase parte, sub pretextul unei cruciade, la călătoria crailor spre împărăția Preotului Ioan. Murise însă, cum vom vedea, în împrejurări încâlcite. Ambiții eșuate, pierderea femeii iubite, frustrări paricide. Bilanțul unei vieți ce nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Grupul însuși se destramă pe drum, prietenii dezamăgesc. Personajul posedat de putere
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Abundă inventarele faunistice, petrografice, caricaturile umanoide, dar și detaliile grozave despre boli, torturi, morți atroce, cu un picior în istoria trecută și viitoare, cu celălalt în oceanul invenției. Fapt e că cei 12 crai își irosesc ceva ani în anticamera împărăției Preotului Ioan, Baudolino întreținându-se cu tânărul Diacon, pregătit printr-un fel de supliciu mutilant în vederea moștenirii tronului. Căindu-se pentru a sa tinerețe pierdută, Diaconul este primul care pune la îndoială existența împărăției, bănuind că totul e o invenție
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
își irosesc ceva ani în anticamera împărăției Preotului Ioan, Baudolino întreținându-se cu tânărul Diacon, pregătit printr-un fel de supliciu mutilant în vederea moștenirii tronului. Căindu-se pentru a sa tinerețe pierdută, Diaconul este primul care pune la îndoială existența împărăției, bănuind că totul e o invenție pusă la cale de eunuci. Față cu această denaturare interesată a realului, Diaconul însuși se retrage în fabulație, în ficțiunea consolatoare. Dar să revenim la cel din urmă avatar al lui Baudolino, cel de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
vinovat, psihanalitic vorbind. Despătimirea nu exclude mizeria fiziologică. Baudolino este lapidat pentru rostirea adevărului. Obstinația lui inflexibil-testamentară se circumscrie totuși în jurul a trei proiecte: cinstirea memoriei lui Abdul, veritabil poet vizionar și jertfelnic, prin ridicarea unei capele; reeditarea călătoriei spre împărăția Preotului Ioan, împlinind astfel o sacră făgăduință făcută illo tempore lui Frederic; găsirea ypatiei și a fructului pântecului ei. O triadă de proiecte imposibile, demne de făclierul ficțiunii fără frontiere. Așadar romanul poate să reînceapă, să curgă în ciclicul vad
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
domeniului luminos. Citind În hermă bohmeană eșecul terapiei de șoc pe care magul-luceafăr-fulgor i-a administrat-o Katalinei se regăsește În următorul pasaj comentat de Jung În Arhetipurile și inconștientul colectiv: „... corespunzător lui Ioan 1,5 pătrimea aparține fulgerului, crucea Împărăției gloriei, iar natura, adică lumea vizibilă (Katalina, n.n.) și adîncul Întunecat, rămîne În această reprezentare a lui Bohme neatinsă de lumina Împătrită /(Luceafărul - fulgor) și de aceea persistă În obscuritate”. Drama poemului este În ultimă instanță nerecunoașterea “imperiului gloriei” și
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
descentralizat, ce pare a-și refuza esențele tari ale miracolului. Cele mai reușite versuri din Altarul de pelin ("dialogul alb cu un crin/ așa începe orice rai/ martor Dumnezeu") ne conving de faptul că, într-adevăr, "cu această întâmplare/ începe împărăția". Referințe critice (selectiv): Ioan Holban, în "Evenimentul de Iași", 26 iulie 2003; Ioan Holban, în "Evenimentul de Iași", 28 octombrie 2006; Ioan Holban, în "Evenimentul de Iași", 19 aprilie 2008; Emilian Marcu, în "Convorbiri literare", nr. 8, august 2007; Marius
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Întregii Melancolii,/ Împărat al Singurătății de sus și de mijloc,/ Stăpânitor/ Absolut al regatului Dor/ Și prinț Senior/ Al Tristeții,/ Dăm știre la toți ca să fie cu luare aminte/ Cătră solia trimisului nostru numit Menestrel". Este vorba, desigur, despre o "împărăție" lirică circumscrisă acelorași coordonate melancolie grea, solitudine apăsătoare, deși căutată, tristețe irepresibilă, dar și o ironie terapeutică prin care începe deja să prindă contur o geografie simbolică absolut inimitabilă, în centrul căreia se poate localiza "Cetatea Putreziciune". Viziunile fantaste ale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
său, pentru recuperarea oamenilor din "obscurul lor principiu". Și le-a spus: "Deci, de veți asculta glasul Meu și veți păzi legămîntul Meu, dintre toate neamurile îmi veți fi popor ales, că al Meu este tot pămîntul; îmi veți fi împărăție preoțească și neam sfînt". Așa a intrat, cu adevărat, în istoria lumii, poporul evreu. Un popor suferind aproape permanent de amenințarea recurentă a nimicirii, dar refuzînd disperarea și renăscînd, de fiecare dată, ca prin minune. Un popor încăpățînat, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
unui asemenea accent axiologic este sentimentul valorizării superlative a lumii de aici și căutarea împlinirii hic et nunc. Aceste date aruncă în derizoriu orizontul eshatologic în care, prin proiectul ei fundamental, instituția mănăstirii e ancorată. Departe de a fi o împărăție a spiritului, aici se face apologia exteriorului și a libertăților sale. O anchetă, Păcăința starețului, Dragoste și smerenie, Jalba cuviosului Pitirim, Amintiri din mănăstire, Pustnicii de sub stâncă ș.a. ilustrează perfect această contradicție. Astfel, mănăstirea definește un spațiu insular în care
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
posibil are implicații majore asupra vieții pămîntene; de exemplu, Purgatoriul le permite cămătarilor să scape de Infern.89 Îndelungatul proces al "mondenizării" e încununat de Reforma din secolul al XVI-lea, mai ales prin gîndirea lui Calvin. De acum înainte, împărăția lui Dumnezeu e de construit pe pămînt. Calvin glorifică voința de a acționa în lume: pe pămînt, oamenii trebuie să muncească, fără întrerupere, spre lauda Creatorului. Este triumful ideii de "individ în lume". Reușita, bogăția individuală nu mai sunt neapărat
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]