4,951 matches
-
aduci tot aminte. Personajele sunt marionete cărora li se întâmplă tot felul de lucruri (mai ales fizice, mai ales sex), dar până și numele lor se uită cât ai clipi din ochi. Când auzi un nume, trebuie să te gândești îndelung care e istoria lui. Nu întotdeauna izbutești să-ți amintești. Manevra multor Desperado de a alterna scurte străfulgerări e amețitoare și David Lodge e inventiv, dar insuficient de ordonat. Intriga e o harababură. Superficialitatea personajelor, pe care nu le cunoaștem
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iar efectul este sentimentul spectatorului că nedreptatea, teroarea existențială nu mai pot continua. Poezia tovarășa lui Pinter din adolescență îl urmărește și azi. Unul dintre poeme (Dumnezeu, 1993) dezvăluie lupta dramaturgului împotriva refugiului sensibilității colective în credință. S-a spus îndelung că Pinter e profund de stânga, ceea ce ar implica în cele din urmă și ateismul, nevoia de a fi mai puternic decât Dumnezeu. Un poem ca cel ce urmează ne dezvăluie fața ascunsă a polemistului și iconoclastului: Dumnezeu a căutat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și totuși cartea nu duce nicăieri? PA: N-am niciun răspuns la întrebarea ta. Nici nu prea știu eu ce e imaginația. Niciodată n-am înțeles prea bine. Student: Din experiența Dvs, care cărți plac mai mult cititorului, cele mai îndelung pregătite ori cele în care spiritul creator și sensibilitatea autorului primează? PA: Nu e nicio diferență. Din câte-mi dau eu seama, nu interesează pe nimeni atunci când te citește dacă sau cât te pregătești. Nu contează decât să le placă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ecran, ori le transmitem în vreun alt fel publicului. Am însă convingerea că întotdeauna cartea ne va însoți. LV. Scrii ușor? Scrii mult deodată? AB. Nu. Ar fi frumos să pot scrie mult deodată, dar nu pot. Scriu greu și îndelung. Nu scriu cu bucurie decât în clipa când începe să "meargă" și simt că fac bine ce fac. LV. La ce ții mai mult din opera ta? Care e ambiția ta secretă? AB. Mi-ar place să se spună despre
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
colaboratori la revistele literare care-și trimit textul scris de mână! Dacă nu mă înșel, W.H. Auden n-a învățat niciodată să scrie la mașină. Fascinant. Oare Pasternak scria la mașină? LV. Într-o zi mai demult, după ce stătusem îndelung de vorbă, m-ai privit lung la plecare și ai adăugat: "Ce crezi tu despre mine e infinit mai mult decât ce cred eu însumi...". E sfială dar e și o enormă îndrăzneală în tot ce scrii. Ești în același
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Riviere în 1872, atestă prezența și diversitatea antropologică a oamenilor în toată peninsula, încă din timpuri străvechi. Hărțile istorică și orografică (a mișcărilor terestre în timp) explică în parte harta antropologică. (Les races et l’histoire, Paris, 1932). Într-un îndelung bioproces gestant, acest spațiu a atras ca un nemaiîntâlnit magnet, asimilând, noii veniți pe cât a fost cu putință, sau coexistând, atunci când asimilarea nu se întrevedea. Cetatea Romei înfloritoare economic, afirma o civilizație în care medicina preluase creator din civilizația și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
apar noi domenii: anatomie generală, fiziologia tisulară, a reproducerii și nervoasă, anatomie patologică, dermatologie, cardiologie, obstetrică etc. începe o structurare dinamică, încurajatoare și obiectivă, dar medicina este încă tributară ambiguităților, speculației arbitrare, fapt ce demonstrează că deși beneficiază de un îndelung trecut, ea se află pe cale de transformare spre medicina modernă propriu- zisă. La progresul medicinei participă medici englezi, italieni, germani, francezi, belgieni, danezi etc., precum și filosofia metodologică și științele exacte. Lecția de Anatomie a doctorului Tulp (1632), a marelui Rembrandt
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
România literară”, „Luceafărul” ș.a. Traduce mult, mai ales din literaturile franceză și rusă, uneori în colaborare. Volumul de debut, Non possumus, apărut în 1972, în condiții grafice de excepție, vădește un poet cu o sensibilitate delicată, având pasiunea metaforei șlefuite, îndelung căutate, și ale cărui trăiri tind să confere evenimentului, indiferent dacă acesta este unul important sau banal, o aură de ceremonie, de sărbătoare a spiritului. Astfel, prezența iubitei transformă camera într-un „sipet purpuriu”, poetul devenind adoratorul mut al misterelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
s-a mutat în Argentina, sub tutela unui tată adoptiv. Din cauza costurilor mari ale coloniei sale multinaționale și multirasiale, a revenit pe scenă, a avut mare succes la Olympia, în Paris, deși avea șaizeci și trei de ani. A fost îndelung aplaudată la Monaco, prilej cu care a cunoscut-o pe prințesa Grace Kelly. A triumfat la Carnegie Hall, în New York. În 1973 s-a căsătorit cu artistul american Robert Brady. La scurt timp, dansatoarea, cântăreața și actrița Josephine Baker s-
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
punctul de vedere al lui Horațiu, formulat de predecesorul său, el îi adaugă o nuanță personală. Ca și Aristotel, a cărui Poetică 3 a fost publicată cu doi ani mai devreme în Italia de către Castelvetro, cu Comentariile sale, el reflectează îndelung asupra efectelor tragediei la public și asupra caracteristicilor pe care trebuie să le îmbrace eroul tragic. Absolut modern, el își ia exemplele atât din tragediile umaniste cu subiect creștin, cât și din Antichitate. Face o listă de subiecte ce nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt concepute din 1630 și până în 1660 aproximativ, datorită gândirii docților și celei a lui Corneille, adesea în conflict cu ei. Ele sunt produsul unor teoreticieni și autori dramatici precum Chapelain, Mairet, La Mesnardière și d'Aubignac, care au meditat îndelung asupra raporturilor pe care le întrețin scriitura și punerea în scenă. Ei au emis reguli plecând de la propria lor experiență a scenei și de la observarea unor piese ale contemporanilor lor. Anii 1630-1640 sunt deosebit de profitabili pentru teatrul francez datorită lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
separarea genurilor comic și tragic, necunoscută în rest. Comedia spaniolă, teatrul elisabetan suprapun procedeele de compoziție ale lui Seneca și amestecul de tonuri moștenit din teatrul medieval. Refuzul contaminării genurilor este exclusiv francez. Astfel se explică discreditarea ce va apăsa îndelung asupra teatrelor străine cauzată de teoreticienii francezi, convinși că nu există decât o singură estetică posibilă, estetica clasică a purității. 6.1. Definiția tradițională a genurilor dramatice Teoreticienii clasicismului reiau, în secolul al XVII-lea, opoziția stabilită de Aristotel între
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
psyché-ul, psihiatria, fenomenologia, psihanaliza, deși încă departe, se întrevăd deja din suita strălucită de întrebări din Paradoxul asupra comediantului (Le Paradoxe sur le comédien). Luigi Riccoboni, venit din Italia pentru a recrea Teatrul Italian din Paris în 171638, a meditat îndelung asupra jocului grație triplei sale experiențe de actor, autor dramatic și director de trupă, experiență despre care ne aduce la cunoștință în Istoria teatrului italian (Histoire du théâtre italien, 1728) și în Reflecții istorice și critice asupra diferitelor teatre din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a fost măsurat, combinat, învățat, ordonat în mintea lui; în declamația lui nu există nici monotonie, nici disonanță." După părerea lui, talentul actorului nu aparține geniului, ci este produsul unei munci înverșunate. Marele comediant, obișnuit cu frecventarea teatrului, a observat îndelung tehnica actorilor care i-au arătat, prin jocul lor, un anumit număr de procedee, de care se servește la rândul lui. Obișnuit cu lumea, pătrunzând în multe din secretele sufletului omenesc, îi stăpânește multiplele grimase. Ceea ce este natural în teatru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a fi emise la modul just, au fost repetate de sute de ori, și că în ciuda frecventelor repetări, încă nu sunt reușite; pentru că înainte de a spune: Zaïre, dar dumneata plângi! sau Vei fi acolo, fata mea40, actorul s-a ascultat îndelung pe el însuși; asta înseamnă că el se ascultă în momentul în care te tulbură și că tot talentul lui constă nu în a simți, cum presupunem, ci în a reda atât de scrupulos semnele exterioare ale sentimentului, încât ne-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie." (întâia Seară) Lessing insistă asupra grijii pe care actorul trebuie să o acorde executării pasajelor îmbogățite cu reflecții morale. "Orice gândire morală trebuie să vină din plenitudinea inimii care debordează; nu trebuie nici să pari că te gândești îndelung la asta, nici să pari că faci din asta ceva demn de laudă. De aceea asta se înțelege de la sine, pasajele de morală se cer a fi învățate mai bine decât tot restul. Ele trebuie spuse fără ezitare, fără cea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în 1738. Lessing, în Dramaturgie, îl citează îndelung pe compozitor. "Orice simfonie compusă pentru o piesă de teatru, spune el, trebuie să se potrivească cu subiectul și caracterul piesei. Astfel, tragediile vor un alt gen de simfonii decât comediile. În muzică trebuie să existe aceeași diferență ca între
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
merge până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner care a realizat "un armonios compromis" între două elemente de frumos care se exclud, Drama și Muzica, el îi reproșează totuși, chiar dacă îi consacră un îndelung elogiu, în 1885, într-un articol intitulat Richard Wagner-Rêverie d'un poète français (Richard Wagner-Reveria unui poet francez), că a păstrat, din cauza tradiționalismului, personaj și intrigă. Logic că afișând o asemenea poziție, Mallarmé nu a creat cu adevărat pentru scenă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
discipolii." Masca, ce suprimă mobilitatea feței, îl fascinează pe Craig pentru aceleași motive. "Oricine înțelege valoarea măștii și a voalurilor și le apreciază, se înrudește cu sculptorul, cu arhitectul, cu lucrătorul în metale prețioase, cu tipograful." Dacă Craig a analizat îndelung hieratismul marionetei și imobilitatea impusă feței de purtarea măștii, a reflectat și asupra puterii mișcării, ce se află la însăși originea teatrului. "Îmi place să-mi amintesc că toate lucrurile se nasc din Mișcare, inclusiv Muzica; și mă felicit că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vise, în care gustul său pentru crimă, obsesiile sale erotice, violența sa, himerele sale, sensul utopic despre viață și lucruri, chiar și canibalismul lui, să se reverse, pe un plan nu presupus și iluzoriu, ci interior." Artaud s-a apărat îndelung de a fi vrut să dea un sens vulgar, grand-guignolesque, cruzimii. Însă el rămâne fascinat de temele tragediei cu sânge și vede în reprezentarea exceselor sale un mijloc de a atinge intensitatea de exprimare căutată. "De aceea, spune el în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de formare a comediantului. El vrea să-l învețe pe actor "psihotehnica", tehnică interioară și exterioară totodată, care îi permite să exploateze fenomenele fizice și psihice "firești". Fondator al Teatrului de Artă de la Moscova în 1898, el s-a explicat îndelung asupra concepției sale despre teatru, în special în memoriile pe care le începe în 1925, și pe care le intitulează Viața mea în artă, ca și în Construirea personajului, lucrare pe care o redactează cu ocazia unei șederi în Franța
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
te vei afla pe platou. Este sigur că de fiecare dată când vei trece acest film în revistă, și îl vei descrie, vor apărea variante. Aceste variații neașteptate și improvizate dau cel mai bun impuls puterii de creație. Trebuie muncit îndelung și sistematic pentru a dobândi obișnuința acestei viziuni interioare. Când se întâmplă ca puterea dumitale de atenție să nu fie suficient de stabilă, când continuitatea subtextului rolului dumitale amenință să se spargă, cramponează-te imediat de obiectele concrete ale viziunii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
număr de credincioși mult mai mare decât al celor din Îngusta Vale a Nilului. În acest fel, cel mai simplu dintre miturile egiptene a cunoscut un orizont de civilizație mult mai amplu și a avut rezonanțe ecumenice. S-a cercetat Îndelung dacă de la speculația teologică s-a mers la alte experiențe (cum ar fi cea gnostică) și s-a ajuns la unele concluzii justificate 2. Dar preferăm să ne oprim aici, În zorii unei experiențe care depășește cu mult sarcina noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fundamental ce ține de theologia civilis - cu doctrina metempsihozei. Tatăl care sacrifică un animal zeilor Își ucide propriul fiu, care și-a schimbat Înfățișarea; tatăl Își Înghite fiul, fiii Își Înghit mama (F 137). Această predică macabră se face auzită Îndelung În epoca romană: „Pitagora și Empedocle afirmă că există o lege unică pentru toate ființele vii și susțin că pe cei prin care un animal este vătămat Îi amenință pedepse de neispășit” (Cicero, De republica, 11, 19). În fața administrației edile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cf. Tertullian, De anima, 45-49; „Augustinianum” 1989), fenomenul oniric atinge la Aelius Aristide gradul maxim de putere. Intimul raport de familiaritate cu „mântuitorul” său se realizează, de fapt, În manifestarea din fiecare noapte a zeului care, reevocată În timpul veghii, discutată Îndelung și interpretată Împreună cu preoții și În cercul credincioșilor care stăteau În sanctuar formând un fel de „cenaclu” religios și literar totodată (Nicosia, 1979, 1984), reprezintă obiectul unei redactări scrise, un fel de jurnal impus de zeu Însuși pentru a conserva
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]