KorAP: Find »[drukola/base=îndura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...196 197 198 ...215 >

5,366 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Colac peste pupăză, foametea, ciuma, lingoarea, frigurile negre bântuiau într-o veselie, că nu mai pridideau popii cu slujbele de îngropăciune. Un blăstăm cumplit se abătuse asupra Moldovei! Nădușeau sfinții monahi prin mănăstiri cu slujbele, tămâierile, aghezmuielile, doar-doar s-o îndura Cerul de vreun ajutor, de ceva, că de altunde nici o nădejde... Blăstămu' a bântuit sălbatic un pătrar de veac și mai bine. Țara risipită se ducea de râpă... O așa scârbă cuprinsese țara, de-i era omului silă să mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu tot sângele năvală în cap, amenințător. "Nu mai vor?!?!" Ce "nu mai vor?!?!" Cum "nu mai vor?!?!"... E vreme de război, nu-i pe vrute au nevrute!! E după poruncă!! Altfel!!... Avem prunci, muieri, bâiguie tânărul cu ochi albaștri. Îndură-te Doamne... Că noi... Să ne și tai... tot fugim, spune cu glasul înăbușit în căciulă. Toader, speriat, strigă la el: Nu așa, Năică!! Nu așa!! Aiasta-i răzvrătire!! strigă Mihail și trage sabia să-l taie. Ștefan mânios-mânios, gata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce gândesc oamenii... A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
frica de moarte; să cugete la nimicnicia vieții și la nemurirea sufletului în Raiul lui Allah; să-și blesteme zilele când au călcat pe pământul spurcat al afurisiților de ghiauri moldoveni... "Din muntele de scârnă ce aburește miasme de molimă, îndură-te Doamne, blagoslovește-i cu o boleșniță cinstită!" spune Ștefan cu ochii spre cer, batjocoritor, implorând Pronia Divină. De-ar bântui o drăgălașă de ciumă neagră. M-aș mulțumi și c-o lingoare leșinată, n-aș zice ba și măcar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mințile că m-am luat după aista!! și arată acuzator spre Isaia. Numai el!!... El e capul răutăților!!... El a pus la cale hiclenia!! El a scris cărțile trădării!! El a turnat otrava!! El!!! Numai el!!!.. Eu nu!... Eu nu!...Îndură-te! Am prunci! Cinci! Rămân pe drumuri!...Îndură-te, "Stăpâne"!! O să-ți fiu cu credință! Câine o să-ți fiu!!... Câine!!... Scârnă împuțită! șuieră cu ură Isaia. Otreapă! Negrilă se tăvălește în spasme, împroșcând cu spumă la gură: El!!!... El!!... Taie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
arată acuzator spre Isaia. Numai el!!... El e capul răutăților!!... El a pus la cale hiclenia!! El a scris cărțile trădării!! El a turnat otrava!! El!!! Numai el!!!.. Eu nu!... Eu nu!...Îndură-te! Am prunci! Cinci! Rămân pe drumuri!...Îndură-te, "Stăpâne"!! O să-ți fiu cu credință! Câine o să-ți fiu!!... Câine!!... Scârnă împuțită! șuieră cu ură Isaia. Otreapă! Negrilă se tăvălește în spasme, împroșcând cu spumă la gură: El!!!... El!!... Taie-i capul!!... Înțeapă-l! Numai el!!! Eu nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
al Moldovei... Să nu-i fie dat omului cât poate să pătimească. -Totdeauna am fost singuri, spune Ștefan cu durere. Mă întreb: de ce nu ne iubește nimeni? Suntem noi mai răi ca alții? Desigur, avem păcatele noastre... Domnul o să se îndure de noi și-o să ne ierte, că mult am suferit... Avem destui vrăjmași... Dar, uneori, nu știu cum se face, suntem proprii noștri vrăjmași... Ne-au învrăjbit necazurile... "Dezbinarea"!... Aiasta ne roade... Mereu loviți, mereu rupți, dezbinați de istorie am rămas cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pentru țară... Cât despre glorie, osanale, lauri... Aleluia!... De când am ajuns domn, m-am lecuit de aieste năluciri deșarte. Nevoile, durerile țării, munca m-au făcut să înțeleg că nu pentru mine nu gloria, nu măririle -, ci puterea de a îndura, de a dărui, de a lupta... Pe mine Moldova mă doare... Dumnezeu mi-a dat în grijă aiastă țară s-o fac mai bună și nu să mă umflu în pene ca un curcan nătâng în Scaunul meu de la Suceava

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
obosite însă, rămân pe pământ. Timpul lui Ștefan Vodă nu s-a sfârșit! se aruncă cu elan Daniil, Răbdare fiule! Nici o împărăție n-a durat numai prin sabie. Istoria ne-a tăbăcit cu atâta suferință, că avem tăria de a îndura, de a răbda... Timpul meu n-are răbdare! spune Ștefan plin de neastâmpăr. N-am stofă de mucenic să aștept "Plinirea vremii"... Eu vreau ca vremea aceea să vină aici, azi, acu! Să te audă Dumnezeu. Am visat catedrale... Da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

cu un soi de adversitate responsabilă, pentru că «din păcate, moartea îl privește pe om» (249) și pentru că moartea mamei - prim imbold al scrierii cărții - l-a determinat să reacționeze, să caute un remediu împotriva acestei inadmisibile agresiuni pe care o îndurăm toți și în fața căreia ar trebui, socotește el, să fim solidari. Explicația modului cărții este de găsit în secvența unde se evocă ultimul zâmbet al mamei: «... revărsarea aceea imensă de zâmbet curat, deschis, numai suflet, a umplut patul, odaia, inima

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
autorul, că originile lui bulgărești au influențat atitudinea altora față de el. În nici un caz atât de grav, încât să se poată vorbi de a-ți purta crucea originii etnice. În schimb, întâmplări din îndepărtata copilărie pot avea valoare explicativă. Umilința îndurată de bunic, bătut de jandarmi, l-a putut marca definitiv pe copil. Deși folosindu-se voit de exagerare, Valeriu Cristea are dreptate să scrie: „... o simplă palmă poate traumatiza cât o deportare” (334). Drama la care mă refer se înscrie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
ceartă, tot în șoaptă, dar nu la modul „clasic”, îndemnându-mă, pur si simplu, să stau liniștit, ci dându-mi-l de exemplu pe Iisus, a cărui moarte pe cruce era tocmai comemorată în acea zi! El a putut să îndure tot ceea ce a îndurat, iar mie îmi este greu să rămân, un ceas-două, în genunchi!? Argumentul (în primul rând, de bun simț) era strivitor. Din acea clipă nu m-am mai lamentat și mi-am continuat în tăcere, cum am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
dar nu la modul „clasic”, îndemnându-mă, pur si simplu, să stau liniștit, ci dându-mi-l de exemplu pe Iisus, a cărui moarte pe cruce era tocmai comemorată în acea zi! El a putut să îndure tot ceea ce a îndurat, iar mie îmi este greu să rămân, un ceas-două, în genunchi!? Argumentul (în primul rând, de bun simț) era strivitor. Din acea clipă nu m-am mai lamentat și mi-am continuat în tăcere, cum am putut, dificilul exercițiu al

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
considerat că am meritat-o din plin. Că am plătit îndelung, din greu pentru ea. Nu puteam bănui atunci că pentru extraordinarul, miraculosul 22 decembrie 1989 va trebui să plătesc și în continuare, cu alți ani grei, insuportabili. Să plătesc îndurând alte nedreptăți, alte persecuții, alte încercări (și mai agresive) de marginalizare literară. Dacă trebuie, voi plăti, n-am încotro. Probabil că am „furat” și mi-am însușit prea mult din fericirea generală provocată de Revoluție. Am „furat”, vorba unui mare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
ce-o fi, în casă. Nu l-am putut găsi însă nicicum, se pitise undeva, i se făcuse frică de mine, tocmai de mine!... nu știu... A doua zi, în zilele următoare nu s-a mai auzit... S-o fi îndurat cineva de el, în cele din urmă... O fi pățit cine știe ce... Nici nu vreau să mă gândesc, dar, de fapt, numai la asta mă gândesc. Înțelegi? E insuportabil! Nu pot să văd un câine al nimănui pe stradă, muiat de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382

fărâmituri din Trupul Domnului când îl loveau cu biciul. Au auzit și loviturile și cuvintele de batjocură și au văzut și scuipările și gemetele și toată răutatea umană dezlănțuita. Dacă vezi, te ia groază. Toate par a vorbi câte a îndurat Domnul pentru noi. L-au bătut, a fost tras de barbă și multe cuvinte josnice I sau spus. Toate parcă șoptesc tainic de câte a îndurat pe nedrept. Privim cu ochii sufletului în trecut și lăcrimam de durerea Lui. Câte

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
răutatea umană dezlănțuita. Dacă vezi, te ia groază. Toate par a vorbi câte a îndurat Domnul pentru noi. L-au bătut, a fost tras de barbă și multe cuvinte josnice I sau spus. Toate parcă șoptesc tainic de câte a îndurat pe nedrept. Privim cu ochii sufletului în trecut și lăcrimam de durerea Lui. Câte a făcut El pentru noi, iar noi ce-I dăm în schimb? Păcate și răutate. Aprindem fiecare pelerin câte o lumânare și ieșim din acea închisoare

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
Pe tot acest parcurs al Drumului, părintele David citea câte o Sfântă Evanghelie la opririle care s-au petrecut cu Domnul când mergeau spre Golgota să-L răstignească. Toți eram triști și cu lacrimi în ochi cugetând la câte a îndurat Domnul Iisus pentru noi. Mi-am amintit de un cântec pe care il cântă tata: „Pe Drum, cu spini încununat, / Cu Crucean spate, nemâncat / Iisus azi trece iar. E cald și Crucea este grea, / Sudori se scurg pe Fata Să

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
robit în Egipt. Erau munciți fără milă, bătuți, chiar si omorâți au fost. A umplut lumea cu evrei. Locul unde a stat și a privit Domnul Iisus orașul Ierusalim Iar credinciosul Moise a dobândit Milă de la Milostivul Dumnezeu. S-a îndurat de Moise, de rugăciunile lui. I S-a arătat în vis să ia poporul evreu și să se întoarcă în țara lui. Egiptenii n-au vrut să le dea voie și le-au pus piedici. Atunci Dumnezeu i-a spus

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
îmi spunea tainic: „Ai reușit! Am fost cu tine pentru că M-ai chemat să te ajut. În toate.” în toate, El a fost ajutorul meu. De aceea plâng de multe ori și acum când scriu aceste rânduri cum S-a îndurat Milostivul Dumnezeu de mine, cea fără de ajutor omenesc, cum de nu m-a părăsit. Și așa eram nebăgata în seamă și mulți au lovit în sufletul meu și inima mea cea întristata. Dar El, și numai El m-a ajutat

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357

refuzat, devenind un mal aimé, un neiubit, dar unul care va supraviețui tentației sinuciderii scriind cartea despre iubire, sperând, vai, că această carte va cădea într-o zi în mâinile celei de care era îndrăgostit și că ea se va îndura de suferința lui... În cartea citită și recitită de mine, la diferite vârste, se descriu stările îndrăgostirii: între iubiți stă ceva, ca o fantomă, ceva ca o ființă orbitoare, acaparatoare, cei doi simțindu-se singuri de tot deși împreună. Studiile

Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
a călătorit, adunând amintirile „prietenilor”. Astfel au fost adunate 97 de biografii. Printre „prieteni” se află și o femeie fascinantă, Rabiah din Basra. Ea jurase ca niciodată în viață să nu ceară ajutorul cuiva, servind cu înțelepciunea ei pe alții, îndurând incomoditatea vieții cu mult curaj. Printre sufiști erau: un rege, patru sclavi, hoți, adică toate categoriile sociale ale acelui timp. Prima traducere europeană a avut loc în 1931, făcută de Reynold A. Nicholson (profesor la Cambridge), traducere care l-a

Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
împarți credința în mai multe religii. Birgitta (Trotzig) îmi telefonează de la Öland ca să-mi spună că s-a simțit bine la mine. Aproape același lucru mi-l spune și Lionel: „A fost o gură de aer proaspăt, ca să pot să îndur infernul care mă așteaptă la Bruxelles!”. Melancolie după plecarea lui și a lui Ralf, care s-a abținut curajos să nu se certe cu tatăl lui. Despărțirile sunt sfâșietoare pentru mine. E bine să ne întâlnim cu cei iubiți, dar

Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
o oră la telefon - mi-a spus că pământul nu-i mai suportă pe oameni și că-i va arunca de pe suprafața lui ca pe niște insecte. Imagine apocaliptică la care nu mă gândisem până acum. Pământul ca înger care îndură multe de la „paraziții” lui laborioși, o imagine străveche. Biserica începe să militeze din ce în ce mai concret împotriva poluării planetei. În același timp, cu ipocrizie, își investește banii în industria de armament, asta aici, în Suedia. Nu e cazul sectelor și al bisericilor

Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
Oare îl pescuisem eu? Aici, în Stockholm? Se zbătea încă și vroiam să-l omor cu o lovitură de măciucă în cap, exact cum văzusem că se face aici, în Suedia, și chiar peste tot în lume. Dar nu mă înduram. Fanny (Kempe) vroia să-i tai o bucată de pește, dar, deodată, peștele s-a ridicat, scăpând, zburând în aer! Am răsuflat ușurată privind solzii de argint ai peștelui, spunând că era un somon, rudă cu cel sculptat la Stadshuset

Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu (2004) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]