12,690 matches
-
tragic și grotesc - iată o „temă” (o „themă”, cum ar fi spus Ion Vinea...) prin care viitorul Fondane se alătură colegilor săi de generație simbolisto-modernistă și preavangardistă, de la Bacovia și simboliștii moldoveni la Tristan Tzara. Nostalgia expatriatului din 1923 față de ținuturile „coloniei” natale și față de limba română exprimă, în fond, o dramă a identității periferice, peste care se suprapune cea a condiției de Ahasverus, de evreu rătăcitor și de exilat etern. Volumul din 1930 este recuperarea unei provincii devenite imaginare (ținuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ținuturile „coloniei” natale și față de limba română exprimă, în fond, o dramă a identității periferice, peste care se suprapune cea a condiției de Ahasverus, de evreu rătăcitor și de exilat etern. Volumul din 1930 este recuperarea unei provincii devenite imaginare (ținuturile bucovinene din Herța natală) și a unui acasă de neatins. O caracterizare evocativă pătrunzătoare a celui mort în 1944 în lagărul de la Auschwitz îi aparține lui Emil Cioran, prietenul său de idei din diaspora pariziană. Vorbind retrospectiv, într-un „exercițiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cui n-au căzut? Și inima cui n-a tăcut? Ah, luntrele toate spre-apus un val aherontic le-a dus! [1937] * IN PREAJMA STRĂMOȘILOR Pe lespezi dacă te-apleci auzi scarabei sărutând părinteștile luturi, crengile noastre căzute-n adânc, în ținuturi amare și reci. Pe lespezi urechea de-o pui, audu-se viermi cu freamăt porniți pe căile vremii cu carnea noastră să se cuminece pe rând în nouă duminece. [1937] * CORBUL Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingei un corb.Îl vezi, fetița
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
dus ? Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt ? De la basmul sângelui spus întoarce-ți sufletul către perete și lacrima către apus. ÎN PREAJMA STRĂMOȘILOR Pe lespezi dacă te apleci auzi scarabei sărutând părinteștile luturi, crengile noastre căzute-n adânc, în ținuturi amare și reci. Pe lespezi urechea de-o pui, audu-se viermii, cu freamăt porniți pe căile vremii cu carnea noastră să se cuminece pe rând în nouă duminece. CÎNELE DIN POMPEI Văzui în Pompei acel câne roman. Așa ni-l
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
a amenințarea. Saxo îți va vorbi în numele lor. Acum dispari din fața ochilor mei! În timp ce ieșeam, judecătorul Saxo mi-a făcut cunoscute ordinele pe care le primise, fără emoție, ca și cum ar fi vorbit cu glasul altcuiva. Trebuia să mă duc în ținutul stăpânit de tribul Ariberti, croindu-mi drum prin păduri dese și sălbatice dincolo de Tagliamento, două mile la sud de locul unde via Postumia se-ntâlnește cu izvoarele râului pe care romanii îl numesc, lipsiți de fantezie, Fiume. Acolo aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de oieri, unde ne-am lăsat caii la un individ șchiop care avea grijă de gâște. Am luat-o pe jos până-ntr-o pădurice ce se rărea treptat, dând la iveală un luminiș de o frumusețe ieșită din comun. Ținuturile acelea încă nu-mi erau familiare; cu atât mai puțin traseul întortocheat pe care, plin de brațe, cotituri, lățiri și gâtuiri îl făcea râul. Acolo, după ce s-a despărțit în două brațe la o milă în amonte, râul se reunește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
glas stins mi-a spus: - Ridică-te, Stiliano, fiu al lui Evangrio, mi s-a spus că ai călătorit și că ai o misie importantă la cancelaria ducală. Ai auzit ceva legat de cel care se proclamă noul profet în ținuturile arabe? Mi-am ridicat privirea pentru a o întâlni pe a sa: nu era încețoșată sau pradă demenței celor bătrâni, ci doar învăluită în cenușiu între trandafiriile pleoape căzute. Aș fi vrut să evit întrebarea, dar el a stăruit, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și când bănuitoare și sfredelitoare, i se golea brusc de orice expresie. Când mi-a venit rândul să iau cuvântul, m-au apucat palpitațiile. Mi-a cerut să intervin chiar regele în persoană. - Tu, m-a apostrofat el, ești împuternicitul ținutului lui Faroald? Da, tu ești. Era întunecat la față, după care, pe neașteptate, a început să râdă. - Așa e, tu, longobardul cel negru. Dar nu ești atât de negru cum mi s-a spus, ai putea fi unul din Benevento
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de negustor care se află aici prin voința lui Faroald. M-am gândit mult cum să acționăm, și cer îngăduința să-i caut pe Rotari și pe ceilalți prin tatăl meu și administratorul lui, slujindu-mă de relațiile lor în ținuturile bizantine. În tăcerea ce se lăsase, regele s-a încruntat, și-a arcuit sprâncenele, m-a măsurat din cap până-n picioare, după care a izbucnit într-un hohot de râs. - Ești tu în stare, o mână de om, să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să fie Gundo, singurul care, neavând copii, ar fi lăsat în urma lui doar o femeie văduvă. Și-n plus, era cel mai mic de stat dintre longobarzi, putând astfel să treacă drept un slujbaș oarecare. Trebuia să ne strecurăm în ținuturile bizantine ca niște simpli pelerini, trecând pe cât posibil neobservați. Socotisem, pe baza timpului scurs între răpirea lui Rotari și apariția lui Andras la Pavia, cât de departe s-ar fi putut afla tinerii prizonieri. Nădejdea noastră era provincia Ravennei, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
justifice starea garnizoanei. Făceau parte dintr-o mică moșie din apropiere; bogată doar în țânțari și broaște râioase, ne-a spus. S-a lăudat că ar fi luptat de mai multe ori împotriva soldaților exarhatului și a briganzilor care infestau ținutul de la hotarul cu râul Pad. L-am crezut, deoarece avea pe corp semnele confruntărilor. Ieșirea furioasă a lui Gundo ne-a costat trei piese de argint, după care Wathiri s-a pus în slujba noastră. L-am înduplecat să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un loc numit Muta și despre care se povesteau lucruri urâte. - E o mănăstire fortificată în care nimeni de la palat n-a călcat vreodată și unde se pun la cale vrăjitorii și alte fărădelegi. Au acces doar apropiații stăpânului acelui ținut, oameni care se recunosc între ei după o anumită pecete înfierată pe corp. A mai spus că, după credința lui, prizonierii puteau să se afle fie la Muta, fie pe o navă plecată de la Classe în nu se știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mânzește. A ascultat povestea, devenind tot mai mânios, dar, în cele din urmă, mâhnirea i-a trecut. Spre surprinderea noastră, în dimineața stabilită, ne-a fost dat să-l revedem pe Marcello și să ne treacă peste fluviul Pad, prin ținuturile bizantine. S-a apropiat de mine, nu înainte de a fi dat unui cărbunar un frumos grunz de sare. - Iată-te din nou, fals pelerin ce-mi ești, isprava ta a dat naștere la o mare tulburare. Cel puțin o monedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cer drept despăgubire: sunt atâția soldați în jur, că nu reușesc să mărit nici măcar doi desagi de sare. L-am liniștit: - Când vom ajunge la Adria, o să-ți dau moneda. Îți pot garanta și imunitatea pentru cele săvârșite odinioară în ținutul longobard. A râs, ca și cum aș fi spus o tâmpenie, întorcându-mi-o: - Cu aurul sunt de acord, imunitatea însă ține-o pentru tine. Cu totul altceva ar fi dacă ne-ai garanta c-o să putem trăi fără să facem contrabandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sulița doi dami și un cerb. Faroald și Rotari se întreceau în vânătoarea cu șoimul sau își spuneau cuvinte încifrate, stând pe niște pietre mari într-o poiană nu foarte îndepărtată de curte. Într-o dimineață, când zăpada troienise tot ținutul, împovărând crengile copacilor, Faroald nu s-a mai trezit. Murise în patul său, fără să dea vreun semn. Fața îi era împăcată, ca cea a unuia care doarme. În chip de doliu, toți longobarzii au frânt câte o săgeată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în codrul fără de sfârșit al Walhallei și nu ne mai călca locuințele, să nu cumva să vii să ne arăți cum se destramă carnea pe tine! Fiecare luptător și-a aruncat săgeata frântă pe mormânt. Au venit longobarzii și din ținuturi îndepărtate zile-n șir să-și arunce săgețile. După care, deasupra mormântului au înălțat o casă, semănând cu ultima în care locuise, dar nu mai mare decât un sarcofag obișnuit. După opt zile, într-o adunare care s-a ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai vedeau flăcări în Cividale, ci doar coloane de fum. Am străbătut ținutul friulan fără să ne iasă cineva în cale, căci, imediat ce eram zăriți, satele se goleau și oamenii se ascundeau în păduri. Mergeam pe drumul ce ducea în ținutul slavilor, aliați cu avarii. Trebuia să conving oamenii să stea liniștiți și să aștepte momentul cel mai potrivit pentru a face ceva, să nu acționeze nesăbuit primejduind viața, a lor și a celorlalți. Rotari era cel mai agitat. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a speriat de noi. A chemat câinii înapoi și a venit spre noi. Auzind-o vorbind, inima mi s-a umplut de bucurie. Vorbea același grai slav al unei populații care trăia în munții din spatele orașului Cividale: ajunseserăm, așadar, în ținutul slavilor de apus, la aproape șapte zile de hotarele Italiei. Femeia aceea, bărbatul ei, precum și copiii lor vor rămâne pentru totdeauna în inima mea. Făceau parte dintr-o comunitate trăind în câteva case risipite prin luminișurile codrilor. Erau oameni sălbatici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
altfel n-ar mai fi rămas bărbat care să muncească pământul și să pască turmele. Longobarzii de pe domenii s-au adunat ulterior într-o întrunire și l-au numit duce pe Grasulf. Primul său ordin a fost acela ca fiecare ținut să trimită un număr de servi pentru reconstruirea orașului. Grasulf a spus, adresându-se fiilor lui Gisulf: - De îndată ce se termină reconstrucția, am să renunț la ducat în favoarea voastră, în calitate de tutori ai lui Gumbert, și aflați că bărbații din Cormons i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-n piept ceea ce va ieși din această granulă. L-am întrebat ce era substanța aceea și mi-a explicat că era suc de mac alb, o plantă care se găseau în puține locuri: în văile de munte la sud de ținuturile slavilor și, mai din abundență, în Persia și mai departe spre Soare-Răsare. - Tu o să iei hotărârea când dezlegi frânghia și pui capăt acestui tratament. Durerea va reveni și va fi atât de puternică, încât o să-i oprească inima. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vârstei. Erau frați, fiii Gambarei, care se deosebea de toate celelalte femei printr-o mare iscusință și inteligență. Primul popor cu care s-au întâlnit, în pelerinajul lor de căutare a unei noi patrii au fost scriptofinii 1, trăitori în ținutul umbrelor lungi, unde zăpada nu se topește nici măcar în toiul verii, care se îmbracă în piei de animale pe care le vânează, mâncându-le carnea crudă. S-au hotărât să nu se oprească în acele stepe înghețate și sălbatice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
supraviețuire; întăriți de deznădejde, au ieșit învingători. La scurt timp însă au avut de suferit de pe urma unei secete grozave, care a durat mai mulți ani și care i-a îmboldit din nou să plece și de-acolo. Astfel au străbătut ținutul Mauringia, locuit de poporul asipiților 2, și au ajuns în regiunea numită Golandia, instalându-se în locurile numite Antab, Bantaib și Burgundaib. Cam pe vremea aceea, romanii i-au cunoscut pe winnili și i-au numit „longobarzi“ din pricina lungilor bărbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și tâmplarii supraviețuiau fiindcă era nevoie de ei, dar numai cei mai rudimentari, căci pentru longobarzi conta funcționalitatea lucrurilor, în timp ce cărămidarii, aurarii, gravorii, dăltuitorii, mozaicarii, pictorii și cei iscusiți în alte meșteșuguri nobile fie că migraseră de ani buni în ținuturile bizantine, fie că dispăruseră rapid pe motiv de bătrânețe sau din lipsă de discipoli. Longobarzii considerau arta bizantină ca fiind coruptă, și, la rândul lor, artiștii refuzau să se plece în fața gustului unor oameni pe care-i numeau barbari. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deși se împreuna cu Gaila zi de zi, aceasta nu reușea să prindă rod. Când mi-a îngăduit să decorez palatul cu un mobilier mai comod și mai puțin rudimentar, am reușit să fac să se-ntoarcă la Brescia din ținuturile bizantine o mână de meșteri tâmplari. Familiile lor, la început rămase acasă să vadă cum se vor aranja lucrurile, în momentul în care li s-au alăturat la Brescia, au răspândit vestea că în oraș erau bine primiți și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rog. Avea inima îndoită, căci dintr-o asemenea călătorie era posibil să nu mă mai întorc. - Lasă-mă să vorbesc cu Arioald, a insistat el. - Asta nu, prietene. Lasă-mă să plec. Îți cer un document de liberă trecere prin ținuturile longobarde. Nu l-am convins, și continua să clatine din cap. - Înțelege-mă bine, Rotari. N-am de gând să te părăsesc, și fii sigur că o să mă-ntorc; posibilitatea de a supraviețui în călătorie este mai mare decât cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]