7,862 matches
-
Mike pare surprins și chiar puțin jignit. Nu sunt sigură de ce. Poate e doar dezamăgit că nu o să facă ce vrea cu mine. Aș vrea să plec acum. Mike pare așa de abătut încât mă simt groaznic. Desigur că, în adâncul inimii, știu de ce fac asta. Doar îi spun ce mi-aș fi dorit să-i fi spus lui Adam aseară. Mike plătește de fapt păcatul lui Adam. — Te rog, nu pleca, spune el încet. Hei, dacă nu-ți place muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
53... scădem 20... și asta Înseamnă... O, Doamne ! Privește pagina, necăjită. Mi-a ieșit 33 ! — Din cât ? — Dintr-o sută ! 33 dintr-o sută ! — Ce idioțenie ! — Știu, spune ea serioasă. Sunt urâtă. Știam. Adevărul e că am știut dintotdeauna, În adâncul sufletului, dar... — Nu ! zic, Încercând să-mi Înăbuș râsul. Am vrut să spun că revista asta e o idioțenie ! Nu poți să măsori frumusețea cu centimetrul. Uită-te și tu puțin la tine ! Arăt spre ea. Lissy are cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Se uită din nou la felicitarea mea. Doar sunteți foarte bune prietene, nu ? Și nu vreau să vă văd certându-vă. Mai ales de ziua mea. Îmi zâmbește, iar eu Încerc să-i răspund cu un surâs. Dar, undeva În adâncul sufletului, mă simt din nou ca o fetiță de zece ani. Nu știu cum, dar Kerry reușește mereu să mă prindă pe picior greșit. A făcut asta din clipa În care a venit la noi. Orice ar fi făcut, toată lumea Îi lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
surprinsă. Kerry nu mă sună niciodată la serviciu. De fapt, nu mă sună deloc. Ți-a lăsat vreun mesaj ? — Da. A vrut să știe dacă ai aflat cumva, ești promovată ? OK. Acum o afirm public. O urăsc pe Kerry, din adâncul sufletului. — A, da, spun, străduindu-mă să-mi iau un ton de parcă ar fi nu știu ce Întrebare plicticoasă, pe care o aud În fiecare zi. Mersi. — Te promovează ? Nu știam ! Are glasul strident și ascuțit și câteva persoane ridică interesate capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu un zâmbet de extaz pe față și mă las să cad Într-un scaun. — Știi, Lissy, de când mă știu am avut sentimentul ăsta că o să mi se Întâmple ceva absolut minunat. Pur și simplu, am știut-o... Întotdeauna, În adâncul sufletului. Și uite că lucrul ăla chiar s-a Întâmplat. — Și el unde e acum ? spune Lissy, punând cafea În cafetieră. — O să plece pentru câteva zile. Se duce să facă un brainstorming pentru un nou concept cu echipa lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-i lași să putrezească..., Începe să turuie Jemima, de parcă ar recita poezie și ar putea s-o țină așa până mâine. — Unde-ai Învățat asta, la școala de oafe ? spune Lissy, dându-și ochii peste cap. — Adevărul e că, În adâncul sufletului, sunt de fapt o feministă convinsă, răspunde Jemima. Noi, femeile, trebuie să ne apărăm drepturile. Știi, Înainte de a se mărita cu tata, mami a fost prietenă cu un cercetător științific, care a lăsat-o efectiv cu ochii În soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să facem și un interviu separat cu ea. Tăvăleala mea cu șeful cel mare. Ai putea scoate bani frumoși din povestea asta, adaugă către mine. — Nu ! zic Îngrozită. — Emma, nu mai fi așa mimoză ! se rățoiește Jemima. Crede-mă, În adâncul sufletului Îți dorești mult asta. Nu-ți dai seama, asta poate fi șansa unei noi cariere pentru tine. — Dar nu vreau o nouă carieră ! — Ei bine, ar trebui să vrei ! Tu ai idee cât câștigă Monica Lewisky pe an ? — Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
devenind fabulos de mare pentru cât mă știu toți de pipernicit, Iisus se îndepărta din locul lui din perete de la căpătâiul patului, începea să urce în lumina albăstruie care venea de la televizorul în funcțiune, iar când ajungea la zenit, din adâncul unde căzusem eu răsărea altă imagine a Lui, care tot așa urca în slavă, până sus de tot, când de dedesubt începea să urce încet altă imagine și mișcarea verticală nu se repeta mai mult de zece ori, până mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de fapt, nu pot să suport ideea ca Luke să se întoarcă spre mine, să mă privească nu știu cum și să‑mi spună „Rebecca, ne‑am simțit bine împreună, dar...“ Așa că până la urmă nu spun nimic și zâmbesc mult, deși în adâncul sufletului mă simt din ce în ce mai încordată și mai devastată. Când ajungem la mine acasă, vreau să mă întorc spre el și să mă vait „Chiar pleci la New York? E adevărat?“. Însă în loc de asta îi dau un sărut și zic veselă: — Contez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în fiecare zi la sală, nu? Asta‑i literă de lege aici. Așa că e o cale bună de a mă acomoda. În clipa în care ajung la intrarea centrului de fitness mă uit la reflexia mea în geam, și, în adâncul sufletului, sunt destul de impresionată. Se spune că newyorkezii sunt slabi ca niște sticksuri și în formă, nu? Ei bine, cred că eu arăt și mai în formă decât oricare dintre ei. Zău, uite la tipul ăla chelios, cu tricou gri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
are pe el decât o cămașă transparentă de plastic, cu un peștișor de aur care înoată printr‑un buzunar. Cred că e cel mai nemaipomenit articol vestimentar pe care l‑am văzut în viața mea. Dintotdeauna mi‑am dorit în adâncul sufletului să port ceva extrem de avangardist. Doamne, ce mișto ar fi să am o haină sărită de pe fix și să spun tuturor că mi‑am luat‑o din SoHo. Cel puțin... Oare mai sunt în SoHo? Poate ăsta e NoLita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
că... o să creadă că... Mă opresc. Nu‑mi vine să cred că Luke e în oraș de trei zile și încă nu m‑a sunat. Vreau să spun că știam că totul s‑a terminat. Sigur că știam. Dar, în adâncul sufletului, o părticică din mine credea... Oricum. Evident că nu. — Ar crede că ce? mă stârnește Michael. Nu știu, murmur morocănoasă. Ideea e că între noi nu mai e nimic. Așa că e mai bine... să nu fiu implicată. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să mă prefac surprinsă, să mă simt șocată, așa cum știu că ar trebui. Două luni fără nici o veste... și acum e aici. Ar trebui să fiu complet dată pe spate. Dar, cumva, nu mă simt deloc dată pe spate. În adâncul sufletului, am știut întotdeauna că va veni. Ce cauți aici? zic, străduindu‑mă să‑mi păstrez calmul. — Cum ți‑am zis, am auzit că ești persoana cea mai pricepută la cumpărături din oraș. Mă privește misterios. M‑am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
haina ei gri, militară. Data viitoare va fi rândul meu să-ți dau satisfacție. Mao o salută din cap. Întunericul este de nepătruns, oftează Fairlynn. Sunt un căutător de perle, zice Mao, privind în noapte. Muncesc pe fundul oceanului, în adâncuri, fără aer. Nu de fiecare dată ies la suprafață cu o comoară. Adesea, mă întorc cu mâinile goale, vinețiu la față. Ca scriitoare, înțelegi asta. Uneori, însă, vreau să fiu învăluită în întuneric. Ei bine, ceea ce vreau să zic este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
aurie din Orașul Interzis nu mă mai interesează. Cândva, îmi plăcea nespus să mă plimb pe podul-dragon din cinci sute de blocuri de piatră, dar acum mă tem că o mână misterioasă o să iasă din apă ca să mă tragă în adâncuri. Iau hotărârea de a pleca la Shanghai, unde prietenul meu Chun-qiao a devenit secretarul-șef al Partidului în statele din sud. Am ajuns să depind de Chun-qiao. Selectăm împreună membrii viitorului cabinet. El mi-l recomandă din nou pe discipolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
jur cè în viața mea nu am mai vèzut o femeie care sè-și armonizeze cu atâta naturalețe fiecare mișcare a trupului ca si cum feminitatea ei ar rèzbate în straturi de luminè înspre suprafață transparentè a pielii, iradiind asemeni soarelui care, din adâncurile întunecate ale unui lac, se ridicè spre oglindă apei fècând-o sè se aprindè de strèlucire, O bei fèrè zahèr, nu-i așa?! eu încântat cè își mai amintește de Matei, cel ce bea cafeaua fèrè zahèr, Nu de specialistul Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
viața prezintè, în aspectele ei esențiale, demarcații riguroase și clare, un silogism de genul femeile sunt femei, bèrbații sunt bèrbați, nemaiavând pentru el nevoie de nici o nuanțare sau de explicitèri corecte din punct de vedere politic, Șerban, așadar, disprețuiește în adâncul sufletului sèu pe acei bèrbați care sunt excesiv de atenți în ținutè și pierd prea mult timp cu fleacuri femeiești, Matei abandoneazè subiectul mirosului, ca sè nu parè prea ușuratic în fața prietenului sèu, tècând și despre grijă pe care el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
rèsfirè cu mare încetinealè, calul din b6 adus de alb în apèrarea damei nu face decât sè complice jocul, negrul mutè rege în h2 și e de neoprit, de neoprit e privirea mea care pètrunde cu infinitè îndrèznealè pânè în adâncurile Marianelor din sufletul ei, de nestèvilit sunt îmbrèțișèrile mele în care, înflècèrat și puternic o cuprind, impetuoase și de neoprit sunt, în aceastè clipè, elanurile erotice și imperative ale dorinței mele, Cal în d7 și deschidere pentru nebun, ea sesizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
putea ea, de pildă, să Înțeleagă că, deși ei mestecă atât de vulgar această limbă stâlcită, el se duce, ca absorbit de un magnet, spre locul unde o aude! El se duce Întins spre sunetele care vin de undeva din adâncul lui și fac dintr-odată lumea să devină pe loc atașantă, transparentă... Ce limbă e asta și de ce o Înțeleg atât de bine? De ce mă relaxez dintr-odată când o aud? Limba asta e, poate, țara mea adevărată? Dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul, ca să mă prăbușesc În adâncurile fără fund, umede, Înghețate, care au să se Închidă, uleioase, tăcute, deasupra mea, acoperindu-mă, cu frig și beznă. Al cui ești? Al cui ești? Cine? Eu sunt oaia cea pierdută... De fapt, nu aș vrea Într-adevăr să vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a unor ochi bine cunoscuți, mi-au tăiat calea. Dar mama? Ea unde este? Fără de clipire de geană, simt cum mă cutremur toată. Gesturi fără alibi. Vinovăția timpului și-a ridicat obloanele și mi-am pierdut urma și umbra. În adâncul mut al tăcerii mele, simt cum se petrecea ceva. Ceva vorbea fără cuvinte. Iar gândurile, oaspeți neașteptați, nu au putut să nu-mi ghicească povestea ochilor și a lacrimilor. Sunt oare aceleași lacrimi care mi-au potolit de atâtea ori
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
avea, poate, prilejul de a ne cunoaște mai bine. Amâna răspunsul. Cum doriți, Alteță. Eu vă aștept oricând în modestul meu atelier. Senzația prințului că pictorul era mai mult decât un simplu pictor. Și acel ciudat reflex de feminitate din adâncul ochiului neacoperit... Convingerea celuilalt că prințul intenționa să afle mai multe lucruri despre el... De fapt, ce dorești tu cu propunerea asta? Dante Negro se despărți de prinț și de soția lui cu această întrebare. Îi simțea greutatea la propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cămașa și o lăsase să alunece. Mariam își luase palmele de pe față, își ridicase încet pleoapele, apoi o văzuse trăgând mult aer în piept, ca și cum ar fi lovit-o deodată un val mult prea mare. Flacăra candelei se zbătea în adâncul transparent al ochilor. Însuși sufletul ei pulsa acolo, în miezul lor de lumină verde-albăstruie, radiind o frumusețe fulgurantă. Venise în genunchi lângă el. Își încolăcise brațele în jurul coapselor. Își lipise obrazul de sexul lui. Mariam avea doar optsprezece ani. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vindeca de tristețe. Mijea un puls armonios, senzația de comuniune, de autentic, de viață. În timp, „cartofii” dispăruseră fără urmă. Substanța ei feminină înflorise an de an în forme din ce în ce mai apropiate de perfecțiune. Împreună descoperiseră tărâmul de liniște ascuns în adâncul ființei lor și tot împreună învățaseră să-l ocrotească. Treptat, aflaseră că iubirea era, în sine, o artă cu rădăcini sacre, cu reguli și taine pe care încercau împreună să le înțeleagă și să le respecte. Dar, ca orice artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ca oricând în uniforma de mare general a lui Napoleon. Se trezi vorbind. I se destăinui. Ca să se facă mai bine auzit, îi șopti toate acele mărturisiri la ureche, înfundându-și gura în părul ei și urmărind apoi efectul în adâncul ochilor negri, în sclipirea ascunsă sub fluturarea pleoapelor sidefate. ― Nicicând nu mi s-a mai întâmplat așa ceva, mon général. Dar nici măcar nu mă mir, pentru că ești cel mai fermecător Napoleon dintre toți Napoleonii lumii. Nu își dădea seama dacă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]