12,537 matches
-
viață a marii boierimi cu aceea a burgheziei. (Ă). Istoricii literari nu puteau nega că junimismul a Întâmpinat Împotriviri, că au existat manifestări care au respins teoriile literare și artistice promovate de junimism prin revista Convorbiri literare. Vorbind de acești «adversari» ai junimismului, mai toți istoricii literari folosesc aceeași tactică. Cu lux de amănunte sunt redate criticile antijunimiste ale lui Hajdeu, Aron Densușianu, V.A. Urechia, N. Scurtescu, Anghel Demetriescu sau Al. Macedonsky și În mod fugar lupta antijunimistă a presei
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cele pe care le-a reprezentat teoria relativității și teoria cuantelor. Merită să fie semnalat că argumentele acelor autori care contestă existența unei relații interne strânse între „Analitică” și teoria științei naturii a lui Kant erau îndreptate nu numai împotriva adversarilor filosofiei transcendentale, bunăoară a empiriștilor logici, ci și împotriva pozițiilor susținute în cunoscute lucrări de exegeză a filosofiei teoretice a lui Kant din anii ’50 și ’60. Astfel, Stephan Körner aprecia, în monografia sa consacrată lui Kant, că autorul CRP
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Georg Bilfinger sau Johann Peter Reusch pot fi întâlnite de asemenea încercări de derivare a legii inerției și a legii egalității acțiunii și reacțiunii din principii a priori. Asemenea încercări au întreprins, la mijlocul secolului al XVIII-lea, chiar și cunoscuți adversari filosofici ai lui Wolff, bunăoară Christian August Crusius, a cărui operă era bine cunoscută lui Kant24. Nici unul dintre acești autori nu menționează legea a doua a mișcării a lui Newton. Ceea ce este deosebit de semnificativ dacă avem în vedere că legea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Perspectives on Science, no. 5, 1997 și „Kant’s Justification of the Laws of Mechanics”, în Studies in the History and Philosophy os Science, vol. 29, no. 4, 1998. Concluzia lui Watkins este că atât wolffienii, cât și unii dintre adversarii lor, încearcă să ofere o ontologie inteligibilă pentru corpurile fizice și totodată o întemeiere neempirică pentru legile care guvernează mișcarea corpurilor. Principia lui Newton nu încearcă nici unul din aceste lucruri deoarece elaborează principii matematice mai degrabă decât metafizice, iar legile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că Hegel este un critic al științei newtoniene, în timp ce filosofia teoretică a lui Kant își avea punctul de plecare în știința epocii și își propunea să explice cum este posibilă știința matematică a naturii. De aici marea rezonanță a îndemnului adversarilor idealismului absolut: „Înapoi la Kant”. Modelul filosofic german, așa cum s-a profilat el îndeosebi prin opera lui Kant, Schopenhauer și, mai târziu, prin scrierile neokantienilor, domina conștiința filosofică europeană. Situarea multor tineri intelectuali români, fondatori de școli, instituții de cultură
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dobândirea capacității de a face uz de propria lor rațiune și câștigarea sprijinului popular pentru îmbunătățiri graduale ale instituțiilor și formelor de viață este o operă de lungă durată. Într-o epocă dominată de înfruntarea dintre susținătorii Revoluției franceze și adversarii ei ultraconservatori, Kant și-a afirmat încrederea că singura cale a schimbărilor îndrumate de rațiune în viața colectivităților omenești este calea reformei. Întrebarea „revoluție sau reformă?” nu era în acele vremuri la ordinea zilei. Și totuși, Kant pare să fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
oameni luminați, capabili și deprinși să facă uz de rațiunea lor. Corolarul necesar al acestei presupoziții este că orice cauză care va fi sustrasă examenului critic și sancțiunii rațiunii îi va diviza și învrăjbi pe oameni. Ea îi avea drept adversari pe cei afectați, lezați prin promovarea ei. Aceștia vor trebui neapărat combătuți, înfrânți, neutralizați. Iar dacă opoziția lor va fi una puternică, eficace, așadar primejdioasă pentru cauză, ei vor trebui să fie nimiciți 18. Identificarea deplină cu cauza și devotamentul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
opun, indiferent dacă este vorba de cauza neamului, a rasei sau a partidului unic. Este o constatare curentă că resorturile afective cele mai profunde ale identificării individului cu o cauză suprapersonală, care va fi sustrasă examenului critic, stau în imaginea adversarului condus de o altă opțiune. La întrebarea: „Cum devin grupuri mari de oameni, uneori chiar colectivități cuprinzătoare, adversari de neîmpăcat a căror religie va fi dominată de imperativul afirmării a ceea ce este perceput drept cauza proprie prin nimicirea celor care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că resorturile afective cele mai profunde ale identificării individului cu o cauză suprapersonală, care va fi sustrasă examenului critic, stau în imaginea adversarului condus de o altă opțiune. La întrebarea: „Cum devin grupuri mari de oameni, uneori chiar colectivități cuprinzătoare, adversari de neîmpăcat a căror religie va fi dominată de imperativul afirmării a ceea ce este perceput drept cauza proprie prin nimicirea celor care i se opun și prin neutralizarea celor care nu aderă la ea?”, răspunsul ne este la îndemână. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
se exprimă în această privință într-un mod lipsit de orice echivoc. Interesele națiunii trebuie să constituie instanța supremă a judecății, deciziei și acțiunii deoarece tocmai prin ele se dezvăluie absolutul unei comunități etnice. Raționalismul și individualismul sunt caracterizate drept adversarii ei cei mai redutabili. În sensul spiritualității ortodoxe - susținea Nae Ionescu - nu există decât comunități, și nu indivizi. Individul este dator să se subordoneze în mod deplin nevoilor comunității și să fie gata să se jertfească pentru comunitatea de neam
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o literatură a veșnicei inițieri, a „încercărilor” la care e supus eroul și, nu în ultimul rând, a represaliilor fizice îndurate fără crâcnire, cu un fel de fatalism amuzat de sine. Vânjos, energic, curajos, Philip Marlowe este însă victima unor adversari nemiloși, incapabili să respecte minimele reguli ale cavalerismului. Din acest punct de vedere, el contrazice scenariul romanelor medievale, în care eroul iese învingător de fiecare dată, oricât de dificile ar fi obstacolele ce-i stau în cale. Marlowe nu participă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
numea „nedesăvârșirea umană a lui Marlowe” trebuie căutate sursele seducției exercitate de erou asupra cititorului. Marlowe e, simultan, și dincolo, și dincoace, fără a face cu ochiul către degustătorul de literatură, dar și fără a mima doar că încasează pumnii adversarilor. „El e nu doar centrul cărților, ci și al atenției noastre”, subliniază autorul citat, marcând un punct esențial ce-l diferențiază pe detectivul din deșertul californian de oricare alt mare personaj al literaturii enigmistice de până la el. Oricâte amănunte din
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cu indiferență din paharul de whisky cu gheață. Energia lui intelectuală se consumă rezistând tentațiilor, ofertelor, seducțiilor sau, pur și simplu, amenințărilor. Cinismul detectivului e consecința eforturilor epuizante de a nu se lăsa prins în malaxorul unei societăți decăzute. Spre deosebire de adversarii săi, Marlowe se știe învins dinainte. Titlurile cărților sunt, în primul rând, autoreferențiale: The Big Sleep, Farewell, My Lovely ori The Long Goodbye vorbesc despre potențialitatea negativă a lumii străbătute de eroul ale cărui convingeri etice sunt amenințate în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
seama de ea prea târziu, când și-a construit propria lui variantă, propriul portret-robot. Cu această biografie și cu aceste date caracteriale, Marlowe este o întrupare a străinului, a inadaptatului, a singuraticului nu doar incapabil să se integreze, ci și adversar natural al acestui univers. Ființă-aruncată-în-lume, el are senzitivitatea unui ecorșeu și reactivitatea unei mimoze. Platoșa verbală e mânuită cu abilitate - însă doar până în clipa când devine evident că partida a fost pierdută. Atunci, în singurătatea de ghețar a micului său
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
le-am aruncat unde-am apucat. Metafora „matului în șase mutări” îl particularizează pe Marlowe în larga familie a detectivilor. Predecesorii săi erau personaje infailibile: ei puteau anticipa nu doar șase, ci șaizeci și șase de mișcări în avans ale adversarilor. Ei erau, într-un sens scolastic și terestru, „profesori de psihologie” pentru care natura umană nu avea secrete. Capabili să reconstituie, precum paleontologii, scheletul unui animal uriaș pornind de la un fragment de os, vechii detectivi nu trăiau niciodată în prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
mai degrabă de o vrajă bolnăvicioasă decât de arta autentică (vezi celebrul său eseu The Guilty Vicarage). Cu aceste atuuri de partea sa (or, mai degrabă, forțat de împrejurări să-și dezvolte propria sa... metafizică, opusă răului fizic produs de adversari), era inevitabil ca eroul să joace, treptat, după o partitură proprie. La zece ani după ivirea pe lume, gata înarmat de luptă, el începe să aibă inițiative. Chiar dacă, aparent, Chandler își critică eroul, tonul e mai degrabă unul de autoalintare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
subsolurile sale limba engleză e victima construcțiilor lingvistice seci de la reuniunile cluburilor Rotary, ramificațiile superioare pot conduce la crearea a ceea ce constituie „cel mai durabil lucru în scris: stilul”. Firește, va trebui să plătească pentru asta, va avea de înfruntat adversari și rezistențe. Dar va beneficia, pe termen lung, de avantajele acestei încăpățânări născute din speranță și credință în superioritatea textului literar: Agentul tău literar va strâmba din nas, editorul va înțelege greșit și va fi nevoie de oameni de care
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a țesăturii de cuvinte, de senzații și imaginar. Simplul fapt de a fi descoperit soluția nu are nici o valoare. Actul lecturii devine, necesarmente, unul participativ, interactiv, bazat pe convenția conform căreia cititorul e un semen al autorului și nu un adversar ireductibil al acestuia. Acest parteneriat nu trebuie, însă, redus la o simplă și seacă negociere între parteneri egali în subtilitate. Strategia autorului conține, instinctiv, un spațiu de manevră invizibil pentru cititor. Enigma trebuie, la un moment dat, fisurată. Dacă misterul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
impresia că-și alege clienții și metodele. Aici, lesa e mult mai scurtă și capacitatea de a-și impune punctul de vedere - drastic limitată. Marlowe intuiește, de la bun început, că va fi obligat să joace pe un scenariu scris de adversari. Acesta e motivul pentru care nu deleagă nimic din îndatoririle ce-i revin: mișcându-se pe un teren nisipos, el ajunge rapid la concluzia că singura șansă de a duce la bun sfârșit investigația e să se implice în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
înaltă clasă. Excelenta calitate a descrierilor, spectaculozitatea replicilor, arta cu adevărat fascinantă a comparației, plăcerea hiperbolizării, a lansării unor expresii metaforice ori metonimice dau cărții o consistență estetică indubitabilă. În absența unor probe materiale zdrobitoare, Marlowe încearcă să-și învingă adversarii prin limbaj (William Marling crede că vorbirea lui Marlowe e împrumutată din felul de a vorbi al gangsterilor din filme, dar și din vastul repertoriu al cărților polițiste ale vremii. Afirmația e doar parțial convingătoare. Marlowe vorbește așa cum ar vorbi
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
soi de agresivitate în raport cu literatura obișnuită (scrisă de „băiețași încrezuți, gagicuțe simpatice foc, doamne și domni robiți fluxului conștiinței și romancieri de redacție”) ia locul entuziasmului. Mare cititor de literatură contemporană, Chandler devine partizanul pe față al literaturii-ca-poveste și un adversar al sterilelor experimentalisme ce năpădiseră odată cu triumful poeticii moderniste. Oricât ar părea de straniu, o asemenea evoluție are legătură cu viziunea politică a scriitorului. El nu poate înțelege distrugerea modelului literar clasic, la fel cum nu înțelege cum poți fi
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fi procurat o imensă plăcere. Mândria de a se ști sărac - mai mult, de a fi condamnat pentru totdeauna la sărăcie - îi induce o stare de cvasiîncântare, ce degajă o enormă energie, folosită, apoi, ca un berbece capabil să destabilizeze adversarul. Prins la mijloc între două lumi care se hărțuiesc la nesfârșit, între polițiști și infractori, Marlowe e suspect pentru primii și demn de dispreț pentru ceilalți. Sentimentele polițiștilor sunt exprimate - simplu! - prin bătăile repetate pe care le încasează detectivul. La
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cf. Laplanche și Pontalis, Vocabulaire de la psychanalyse, PUF, Paris, 1990). Urmând logica inductivă - de la cunoscut spre necunoscut -, primul drum al lui Marlowe duce la clinica doctorului Bonsentir. Evident, fără nici un rezultat, decât acela că detectivul își face o imagine asupra adversarului. Încercarea de a-l intimida eșuează: replica lui Bonsentir spune totul despre personaj și despre duritatea abia ascunsă de ochii săi adânciți în orbite: Domnule Marlowe, ești un omuleț care se ține de fleacuri. Nu-ți pierde vremea încercând să
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
onoarei persistă chiar și acolo unde corupția pare să fi sufocat orice urmă de umanitate. Vorbindu-i despre fosta soție, Marlowe știe că intră pe un teritoriu nu doar sensibil, ci de-a dreptul primejdios. El nu mai este doar adversarul obraznic, ci un potențial rival amoros. Pomenind-o pe Mona Mars, Marlowe întinde o coardă ce riscă să plesnească instantaneu; urmărește, în felul acesta, să dobândească un ascendent psihologic asupra lui Mars după ce, într-un fragment anterior, îi sugerase nu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
îmbunătățirea relațiilor cu Uniunea Sovietică, unul dintre potențialii învingători. În cadrul guvernelor conduse de generalii Rădescu și Sănătescu, comuniștii au reușit să acapareze posturi-cheie, grație implicării rusești. În martie 1945, Moscova a impus guvernul Petru Groza, iar comuniștii au început intimidarea adversarilor politici. Pregătirile pentru represiunea fizică au început din primele zile ale noului guvern, întrucât în vara lui 1946 ministrul de Interne Teohari Georgescu organizase deja o primă epurare a vechilor cadre din minister, dar și o înlocuire a acestora cu
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]