13,186 matches
-
derutăm în curând. Am cotit încă o dată la dreapta, apoi la stânga, apoi m-am întors pe o alee dintre un șir de case de trei etaje. Apoi am traversat drumul de câteva ori și am tăiat-o pe o mică alee care ne-a scos aproape de marginea parcului Battersea. Ne-am oprit și am ciulit urechile. Se auzea zgomotul obișnuit al traficului și de departe, sunetele unei petreceri care abia începea să se încingă, la câteva străzi distanță. Dar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de el, spuse ea. — Dacă a fost cineva. — A fost. Știu eu că a fost. Am mers în continuare pe drumul principal și între noi s-a căscat un mic spațiu nefamiliar. Până la portalul de la intrarea noastră era o scurtă alee mărginită de câțiva leandri răzleți și acolo, înainte de a descuia ușa, sperasem să încerc să-i fur Fionei o primă sărutare. Dar atmosfera nu mai era propice. Ea părea încă încordată, ținându-și poșeta strâns la piept, iar eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ușa și m-am strecurat afară; Fiona m-a urmat până la trepte. Se făcuse răcoare și era liniște. Fuioare subțiri de ceață atârnau în aer și se încolăceau straniu în jurul luminii albe a lămpilor stradale. Am urcat și am coborât aleea, peste peluzele de iarbă și m-am uitat în ambele direcții pe stradă. Nimic. Apoi am căutat printre arbuști, băgându-mi capul printre ramuri, strivind crenguțe și pătrunzând brusc prin fiecare deschizătură din frunziș. Tot nimic. Numai dacă... — Fiona, vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
tot ai adus vorba, spuse el cu nonșalanță. M-am și întâlnit cu el o dată: i-am dat un interviu acum câțiva ani. Era genul de om băgăreț, recunosc. În orice caz, lucrurile s-au liniștit. Slavă Domnului. Ajunseseră la aleea principală. Roddy viră și intră pe ea și imediat s-au cufundat într-un tunel întunecat de frunziș. Poate că în zilele de de mult, era suficient de lată pentru a încăpea pe ea un vehicul destul de mare, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Își puse paharul cu vin pe balustradă și spuse: Hai să coborâm la ponton s-o întâmpinăm cum se cuvine. Coborârea spre lac implica traversarea a încă trei peluze - toate năpădite de iarbă neîngrijită, crescută sălbatic - legate între ele de alei abrupte pe care trebuiau să umble cu grijă pentru că multe pietre erau desprinse sau aveau crăpături ascunse, suficient de mari pentru a-ți prinde în ele piciorul. În sfârșit, o serie de trepte de lemn putrezit coborau până la apă. Ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trebuie trecută cu vederea. Sper că rămâi la dejun? Phoebe trase adânc aer în piept și înaintă spre el. — Ești un gunoi și o lepădătură! Comandă-mi un taxi. Acum! — Cum dorești. Să-i spun să aștepte la intrarea în alee? Au fost ultimele cuvinte pe care i le-a spus. A închis ușa în urma lui și a lăsat-o singură, amuțită, copleșită de dimensiunile uriașei încăperi. Dar în următoarele ore, Phoebe a reușit să-și înăbușe furia și a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la Winshaw Towers. — Mi-o iei înainte splendid, Michael. Capacitatea ta de premoniție este incredibilă. Am ajuns acolo puțin după ora zece. Probabil știi că, deși se vede de la o mare distanță peste mlaștini, Winshaw Towers are în față o alee străjuită de copaci stufoși, deci mi-a fost destul de ușor să-mi ascund mașina puțin mai departe de casă și să ajung pe jos fără să atrag atenția. Pe vremea aceea - și cine știe, poate și acum - prin casă patrula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu cearta, am ieșit să mă plimb ca să mă calmez. Ca de obicei, ea își bătuse joc de aspirațiile mele de scriitor și, pe bună dreptate, sufletul mi-era zguduit de o sfâșietoare autocompătimire când am pornit valvârtej pe o alee în direcția pădurii pe care o exploram în plimbările duminicale din copilărie. Fără îndoială că eram mânat și de un impuls pornit din subconștient. Voiam să revăd locurile unde fusesem fericit (și care fuseseră desigur scena primelor mele încercări literare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
picioare găinile alea nenorocite ca să-ți verific circuitul. — Ascultă, cum crezi că... Glasurile se topiră. Am coborât de pe contanier și mi-am scuturat praful de pe haine. În timp ce mă îndreptam spre gardul de la marginea pădurii, am văzut o furgonetă venind pe alee și oprindu-se. Pe o parte era scris PUI VII JUMULIȚI - O DIVIZIE A GRUPULUI BRUNWIN. Pe atunci nu-mi era cunoscută denumirea. Dorothy credea foarte mult în cercetare și dezvoltare și pe parcursul anilor, Grupul Brunwin își construise o reputație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o pereche de porți din fier forjat. Se deschiseră la atingerea lui și Michael bănui că în sfârșit călătoria lui era aproape încheiată. Când ieși din tunelul de beznă aparent nesfârșit, înecat în noroi și năpădit de bălării care constituia aleea de intrare, pătratele aurii ale luminilor de lampă care străluceau la ferestrele reședinței Winshaw Towers puteau părea aproape prietenoase. Dar această impresie nu putea dăinui nici măcar unei priviri fugare asupra masivului și înfricoșătorului castel. Pe Michael îl trecură fiori când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ieșit să mă uit în garaje. M-am gândit că a plecat fără să ne anunțe. — Și ...? — Mașina e încă acolo, dar oricum nu-i va mai fi de folos. Unul din mestecenii aceia uriași a căzut peste ea și aleea de ieșire e complet blocată. Deci acum suntem cu toții cu adevărat izolați aici. Michael râse. — La ce vă așteptați? spuse el. Era încă legat de scaun și nu în cea mai bună dispoziție. Noi, psihopații ne gândim la toate, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse Michaeel. — Ce-i asta? O nouă teorie? Individul e un magician perfect! Ce e de data asta, Michael - Planul Nouă din spațiul cosmic? Abbot și Costello se întâlnesc cu Omul-Lup? — Domnul Sloane și cu mine am ieșit să verificăm aleea de intrare, spuse Michael. E acoperită cu noroi, deci orice urme de cauciuc se vor vedea clar. Dar se mai văd urmele pașilor mei: sunt cele mai recente urme de pe alee. N-a mai intrat nici o mașină de poliție de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Domnul Sloane și cu mine am ieșit să verificăm aleea de intrare, spuse Michael. E acoperită cu noroi, deci orice urme de cauciuc se vor vedea clar. Dar se mai văd urmele pașilor mei: sunt cele mai recente urme de pe alee. N-a mai intrat nici o mașină de poliție de când am venit eu. Hilary păru pe moment convinsă. — L-ai văzut pe polițist. L-au văzut și Mark și Dorothy. Spui deci că era un impostor? — Cred că era însuși Mortimer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai bine de două ore. Abia văzând prin perdelele groase de ploaie, mai să o dărâme rafalele de vânt, se luptă să înainteze în curtea din față și se îndreptă spre capela familiei, situată într-o mică poiană de lângă capătul aleei des împădurite. De jur-împrejurul ei copacii gemeau trosneau și foșnau în timp ce furtuna își dezlănțuia rafalele sălbatice, imprevizibile. Spre marea ei surprindere, ușa capelei era deschisă și o lumină pâlpâia înăuntru. Două lumânări ardeau pe altar. Fuseseră aprinse recent, deși capela însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
țină în frâu, dar chiar în momentul acela erau răspândiți pe drum, pândind, asaltând casa cu un întreg arsenal de teleobiective, sau stând posaci în mașinile lor, în speranța că vor sări în fața oricui va îndrăzni să se aventureze pe alee. — Mă întreb dacă lucrurile vor reveni vreodată la normal, spuse Michael. Se întoarse brusc spre Phoebe. O să vii curând să mă vezi la Londra, da? — Cu siguranță. Cât de curând. Mâine sau pomâine. Nu știu ce m-aș fi făcut dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în 1992, asigurînd astfel continuitatea politicii de sănătate. Dar, desigur, Henry Winshaw n-a mai apucat acest triumf. Bec, Priză, Fasung (engl.) (n.tr.) (după mai multe amînări îngrozitoare) Banca Lătrătătorilor (engl.) (n.t.) Casa de numărat (engl.) (n.t.) Aleea mălaiului (engl.) (n.t.) Ținutul banuților (engl.) (n.t.) FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\ Ce hacuiala.doc PAGE 174
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lungă mă gândesc la cei plecați: Părinți, prieteni, rude și la frați. În șoaptă parcă le răsuna cântul Împrăștiat apoi în zare, când pornește vântul. Acum sunt trist și-adorm cu tine-n gând Și te zăresc mergând pe o alee suspinând. Se-aude iar în noapte cântul tău de dor Ce se oprește înspre ziuă în pridvor În lunga noapte, curând eu voi pleca, Dar și acolo eu te voi visa. Bătrân și singuratic în lumea mea pustie Voi fi
Lunga noapte by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83186_a_84511]
-
puternică, mă alesese personal să lucrez la revista ei. Acum aveam un motiv serios să plec din Connecticut, să mă mut - singură, ca un adult În toată puterea cuvântului - În Manhattan și să am casa mea. Când am intrat pe aleea casei În care copilărisem, m-a cuprins o veritabilă surescitare. Îmi vedeam În oglinda retrovizoare obrajii Îmbujorați de frig și vânt și părul zburlit și ciufulit. Nu eram machiată și jeanșii Îmi erau murdari jos În urma eforturilor din zilele precedente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
prețios ca el. După ei, sosea o femeie cu fiul ei, un băiețel vag șchiop, cu ochelari. Apoi urma o bătrînă indiancă, suferind de reumatism. Băiețelul șchiop rîcÎia uneori cu gheata mai mare mușchiul și mizeria dintre dalele sparte ale aleii care ducea spre intrare, În timp ce maică-sa vorbea cu domnul Leonard În hol. O dată, nu demult, s-a uitat În sus și a văzut-o pe Kay urmărindu-l, apoi l-a auzit făcînd gălăgie pe scări, insistînd să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a unei molii. În acele momente putea foarte bine să fie și orb. Și cît de neplăcut ar fi pentru el! se gîndi Duncan. Această idee Îi deschise din nou pofta de rîs, iar cînd ajunse Împreună cu domnul Mundy În aleea din fața casei, chiar Începu să rîdă, iar domnul Mundy se contamină și Începu și el să rîdă. Era un fel de reacție nervoasă față de cameră, de nemișcarea de acolo și de bariera de cuvinte blînde. Privirile li se Întîlniră În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ducea În White City, să ia ceaiul cu fratele ei. Dar detesta metroul, nu putea să sufere Înghesuiala, mirosurile, mizeriile și vîrtejurile neașteptate de curent. La Marble Arch, În loc să coboare În stație, se duse În parc și se plimbă pe aleea de lîngă trotuar. Parcul arăta minunat, cu soarele tîrziu apunînd deasupra lui, cu umbrele lungi, albăstrui, dîndu-ți senzația de răcoare. Stătu În fața fîntînilor și urmări jocurile de apă, și chiar se așeză o clipă pe bancă. LÎngă ea veni o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Se apropiară de locul unde era fanfara, iar muzica deveni mai tare, fără să mai pară sincopată. Merseră mai repede și recunoscură, În sfîrșit, melodia. — O! zise Helen, și rîseră, pentru că nu era altceva decît Da! Nu avem banane. Părăsiră aleea și găsiră un loc care le plăcu, pe jumătate Însorit, pe jumătate umbrit. Pămîntul era tare și iarba foarte galbenă. Helen puse sacoșa jos și despături bucata de creton; o aranjară, Își scoaseră pantofii, apoi așezară mîncarea. Berea era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
foc; erau cutii de conserve, sticle și mesaje obscene pe pereți. Dar cutiile erau ruginite, iar sticlele argintate de vreme. — Vagabonzi, zise Reggie. Vagabonzi sau dezertori. Și cupluri de Îndrăgostiți. Se Întoarseră la pîrÎu. Pariez că asta-i o veritabilă Alee a Îndrăgostiților. Viv Îl ciupi. Și tocmai tu ești cel care o găsești Întotdeauna. El Încă o ținea de mînă. Îi ridică degetele pînă la buze, aparent sfios, prefăcîndu-se pătruns de modestie. — Ce să mai zic? Unii au acest dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Că-și Împing trupurile unul În celălalt, În pielea, mușchii și respirația celuilalt. Asta Însemna cu adevărat să simți că explodezi de dorul cuiva. Nu așa. Pe vremea aceea nu-și spuneau glume despre pături sau saltele din puf și alei ale Îndrăgostiților. În ultima secundă el Îi Închise palma, căuș pentru spermă. Apoi se lăsă pe spate, Îmbujorat, transpirînd și rîzÎnd. Ea mai stătu o clipă lipită de el Înainte să-și retragă degetele. El și săltă capul și carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
imense și gropi, unde pămîntul fusese săpat În diverse locuri, pentru a umple saci cu nisip. Încercară să se țină departe de zonele cele mai afectate, mergînd mai mult sau mai puțin fără vreo țintă anume, dar luînd-o, oricum, pe alei mai retrase. La intersecția a două alei late o luară spre nord; drumul le duse Înainte apoi În jos, printr-o pădure, iar după cîteva alte minute ieșiră la un lac. Apa era Înghețată pînă la malul celălalt. Vreo douăsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]