KorAP: Find »[drukola/base=amintire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...196 197 198 ...1585 >

39,601 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

dacă au atins țărmul visat și ce bagaje poartă cu ei... Și, revenind la cartea în chestiune, Cursa rapidă, plecată iarăși din rada marelui port Editura Junimea, către noi, cititorii, îmi place s-o evoc pentru că mi-a rămas în amintire ideea centrală o dorință etern-umană (sau vanitate?!) care ne umflă pânzele corăbiilor; visăm să urcăm într-o cursă rapidă, care să ne ducă direct, confortabil și sigur la destinație. Unii au noroc. Cei mai mulți însă avem de înfruntat viscole și întroieniri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Paula prinsă în joc, întărîtată, lipită de el se pare că gelozia e mai eficientă decît coniacul. Rîsul femeii, semn că i-a descoperit momentul de cădere, aduce în mintea lui Radu imaginea găleții răsturnate și-i trimite în urechi amintirea înjurăturilor lui taică-său, dimpreună cu zornăitul lanțului, cînd vaca s-a speriat și-și scutură coarnele. Gheorghe, Gheorghe, nalt cît bradu' rîdea mama lui, mărunțică de nu se vedea de după tufele de trandafiri, pe lîngă care venea în fugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
încet. *** Mihai lasă biletul de voie portarului, ieșind în fugă, să prindă cursa care vine dinspre capătul liniei. O clipă, în graba sa, întoarce capul spre pavilionul administrativ, ridicînd privirea către ultimul etaj, doisprezece, unde este serviciul Plan-Producție, fulgerat de amintirea femeii cu care stătea Don Șef de vorbă. "Ar trebui să judec și eu ca Vlad" gîndește, trecîndu-și arătătorul de-a lungul nasului. Ajuns în stație însă, regretă că nu și-a făcut drum pînă sus, să întrebe ce plan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mașina directorului; e înțolită fain are de unde!, mai trebuie să-mi măsor nasul; Teona ce nume aristocrat! nu-i de mine! Are ceva din...", gîndește Mihai, oprindu-se la timp, căci s-a jurat să n-o mai recheme în amintire vreodată pe femeia aceea cu care a stat vreo opt luni în anul întîi de facultate; a cunoscut-o în foaierul unui teatru bucureștean; seara era plasatoare, ziua mătura culoarele și spăla scrumierele. Tot drumul pînă în oraș, retras în spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lung, sub brazii de la Poiana Brașov "pierdere de timp", gîndește Mihai cu ciudă la vremea petrecută în "tabăra de instruire a uteciștilor", la care a fost invitat ca tînăr scriitor. Dacă-i să-și amintească ceva frumos, își începe întotdeauna amintirile cu Margareta, femeia de serviciu de la liceu, pe care o plasează imediat undeva într-un colț curat al sufletului, așa cum țăranul cu respect pentru cele sfinte, pune întotdeauna icoana de valoare în camera de curat, în colțul dinspre Răsărit. Cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tocăniță de cartofi fierbinte și cu mămăliga mare, aburind pe masă... Apoi... Nu! Sub nici un chip nu vrea să-și mai amintească ceea ce a urmat... O lasă pe Margartea să stea acolo, în colțul rezervat icoanelor; preferă să-și continue amintirile cu doamna Mia, șefa de Cadre de la fabrica de încălțăminte din București, unde lucra bunul său prieten Lie, un oltean cu suflet de aur, venit dintr-un sat de pe lîngă Novaci. O lună întreagă s-au "iubit" la telefon; doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
facultate... De-aici, de la mansarda mea, trebuie să cobori cal de rasă; am să te oblig să-ți descoperi Steaua Polară...>>" După opt luni, l-a trimis brusc înapoi în stradă... Ce rost mai are să-și amintească? Mai bine recheamă în amintire cele cîteva luminițe: o profesoară de Istorie, cunoscută ca bucătăreasă, pe litoral, pe vremea cînd a lucrat și el ca bucătar, în vacanța lui '65, la cantina 3 din Eforie Sud femeia tocmai ieșise din închisoare, reabilitată, intrată acolo, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
toate trei frumoase, toate inteligente, atît de scăpărătoare în discuții, de acaparatoare ca intelect că nici una, din trei, nu s-a lăsat sau n-a sugerat posibilitatea de-a fi cunoscută ca femeie. Nici nu-i pare rău; păstrează trei amintiri frumoase. Peste care, ca o constantă a gîndului, domină imaginea Mariei Stăteanu, femeia văzută prima oară cu un an în urmă în foaierul teatrului din localitate: mîndră, frumoasă, cu o ținută dreaptă, aproape împărătească, îmbrăcată elegant, cu niște cercei superbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ridică de pe sticle, aruncați cu precizie spre locul unde se află el, semn că l-au urmărit tot timpul. Ca răspuns, Mihai înclină capul într-un gest delicat de salut și se întoarce spre ușă. Abia afară, în plin viscol, amintirea banilor pierduți dezleagă nodul din gîtul său, eliberînd potopul de sfinți. Cînd se liniștește, își dă seama că a ajuns deja în Cartierul de Nord, în fața blocului și se grăbește să urce, să aibă timp să-și facă o cafea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
marginea șoselei. Toți pasagerii au făcut ochii mari. Șoferul înghite nodul urcat în gît, scapă o înjurătură printre dinții încleștați, schimbă furios viteza și calcă accelerația. Cursa pornește cuminte, supusă. Ninge abundent, așa cum a mai nins cîndva, demult, doar în amintirea părinților sau bunicilor. În dreapta, începe un șir lung de copaci înalți, stufoși, cei mai mulți dintre ei fiind stejari. Apoi, locul stejarilor e luat de sălcii mari, pletoase, cu cîte un stejar secular ici și colo. Brusc, desimea copacilor se termină, apar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ruga să revină: Te rog, dacă poți... "E prea de tot! Nevastă-sa vine din spital, și eu..." ...treci pe la spital și mai uită-te la femeia împunsă de vacă... o întoarce. În mintea lui Radu se repede cu violență amintirea găleții răsturnate, asociată cu fiorul de gheață al gestului de respingere scăpat de sub controlul Paulei azi, pe la amiază. Mîna ei, care mototolește acum nervoasă capătul cordonului de la capot, o mai simte încă îndepărtîndu-i mîna un gest care, asemeni tuturor gesturilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
prin fața galantarelor, gîndind ce să cumpere, împins într-o parte și-n alta de lumea ce se agită, înfrigurată, cu hainele pline de apă de la zăpada topită aici, la căldură. Zgomotul unor sticle cu lapte aduce în mintea lui Mihai amintirea sticlelor de coniac sparte la prînz. Merge la autoservire, ia un coș și începe să se plimbe printre rafturi, atent să nu repete povestea. Cînd își dă seama că-i destul de amețit, ca să mai fie stăpîn pe mișcări, lasă, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fără durere, aproape pe nesimțite, parcă te-ar cuprinde somnul. "Sînt încă trează, conștientă! Afară de fetiță mai am ceva pentru care să-mi pară rău? Dacă Radu ar fi murit atunci, după primul an de căsnicie, ar fi rămas în amintirea mea... În ultima vreme însă... E drept, și eu, încercînd să-mi umplu golul interior cu pasiunea pentru teatru... Nu!... Imposibil! De ce să-mi pară rău pentru Mihai?! Nici nu cred că mi-a făcut curte. A fost mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Întreab-o cînd vine de la serviciu. E-acasă, doarme probabil. Cu-atît mai bine. Întreab-o pe ea dacă să mai vin pe la voi! se înfurie brusc Mihai, amintindu-și zîmbetul superior al Mariei Săteanu de aseară, din barul-pivniță, ori pivnița-bar, a cărei amintire, de la jocul de lumini, gesturile largi ale lui Săteanu, batjocura Mariei, pînă la imaginea interiorului sofisticat și-a gîndului că toată instalația e făcută de sudorul uzinei, pe de pomană, mărește furia lui Mihai, învecinînd-o cu ura, poate chiar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cum femeia asta, cu potaia ei lungă, ca o jucărie, face notă discordantă..." Gîndul ăsta nu-l mulțumește. Ca din treacăt, privește de cîteva ori spre bătrînă, observînd-o mai bine: la cei peste șaizeci de ani, păstrează încă foarte multe amintiri ale unui chip împodobit cîndva cu trăsături elegante. Nici cutele, nici oboseala din jurul ochilor, încă vii în calmul lor, frizînd blazarea, și poate nici hainele modeste, uzate în mare parte, dar cu semne vizibile de eleganță și gust în croială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
va trebui să apeleze la Mihai, să-l împrumute cu ceva bani, să facă față cheltuielilor ulterioare. "Ce bine-ar fi să-i ajung soț! se bucură el, încălzit de calorifer, singur în toată sala, încercînd să-și construiască în amintire imaginea fetei. Fiica unui mare doctor... Sorina mi s-a lăudat o seară întreagă cu gestul larg al lui tăticu' mare specialist dealtfel -, care a cedat o sută de mii, cîștigați la Loto, clubului sportiv Voința, aflat cu echipa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu privirea într-acolo, fascinat de vîrtejurile albe, chibzuind cum să aducă vorba, să ajungă la ceea ce-l obsedează de aproape douăzeci de ani: copilul său. Femeia privește și ea fereastra, fără să audă nimic, decît ce-și cheamă în amintire, din vremea altui viscol... Se pregătea să meargă la Operă; tocmai îi telefonase fata că vine s-o ia, însoțită de prieten. Ați și sosit? a întrebat, auzind zgomot de pași în salon. Dumneavoastră?! s-a mirat, văzîndu-l pe bărbatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o degustare, căreia femeia, răscolită deja de trupul înfierbîntat care îi apasă burta, simte nevoia să răspundă, încolăcindu-și brațele pe după gîtul tînărului cînd îi simte palmele strecurate cu dibăcie pe sub poalele capotului de mătase... "Doamne!" se cutremură bătrîna, pradă amintirilor. Ce s-a întîmplat? întreabă profesorul întorcînd capul. Poftim?! tresare bătrîna, deschizînd ochii. Aa, viscolul ăsta... adaugă roșind toată, apoi se ridică imediat de pe scaun și se întoarce la locul ei, fără să ia în seamă gestul prin care profesorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
prin sala restaurantului, adunînd ceștile de ceai. Cînd ajunge prima dată în ușa bucătăriei, văzînd-o pe Letiția cum spală, ca o fetiță pusă la muncă de părinți vitregi, i se face milă; dar la a doua trecere, rotunjimea formelor și amintirea serii precedente, cînd fata l-a dezamăgit, dovedindu-se a nu fi cîtuși de puțin începătoare, trezesc în el dorința, împingîndu-l la o încercare de-a o lua de braț. Ce-ați hotărît? îl întreabă fata, indiferentă la atingerea bărbatului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Roma... o Europă fascinantă pentru ea, îngrijorătoare pentru proaspătul ei soț, ai cărui ochi, obosiți de studiu mai tot timpul, se pierdeau în zbuciumul gîndului după fiecare lectură a ziarului de dimineață. Dar de dincolo de voința ei revine obsedant în amintire seara cu viscol, vizita bărbatului în haine de șiac, orele dimineții cu nămeți cît gardurile, prin care s-a pierdut bărbatul, gîndul nebun că a făcut un gest necugetat, apoi obsesia că trebuie să-l revadă, să se convingă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apoi copilul, greutățile... murmură ea, total absentă, fascinată de jocul viscolului în fereastră. "...copilul, greutățile..." reverberează în profesor vorbele femeii, făcîndu-l să se simtă tăiat în două de valul unei răceli cumplite. Și-n aceeași clipă, ca un blestem, în amintire, îi apare holul Universității: de după unul din multele panouri cu lozinci, o făptură de coșmar, cu niște ochi mari, de jivină hăituită, aceiași ochi care au tăiat în două întunericul camerei sale cu sclipirea lor -, îl trage în umbră: Vincențiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tînăr ca s-o fac... Ce mănăstire m-ar fi primit? Pe dumneata?! Dumneata n-aveai de ce, chiar singur ai spus mai înainte că erai prea mic pentru... surîde femeia, apoi se întoarce la visarea ei, continuînd să-și scalde amintirile în viscolul de afară. Și din surîsul femeii, înflorit înăuntrul fortăreței, construită cu cinci foi de viță, în care s-a retras, amintirea lui naște surîsul fetei, cel de atunci, cînd a împăturit actul de naștere, cu linie la "numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că erai prea mic pentru... surîde femeia, apoi se întoarce la visarea ei, continuînd să-și scalde amintirile în viscolul de afară. Și din surîsul femeii, înflorit înăuntrul fortăreței, construită cu cinci foi de viță, în care s-a retras, amintirea lui naște surîsul fetei, cel de atunci, cînd a împăturit actul de naștere, cu linie la "numele tatălui", a troznit încuietoarea poșetei și s-a pierdut în lumina soarelui de toamnă, dincolo de ușile încărcate cu fier forjat. "Bătrîna bănuie, ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în același loc: mîna fetei ieșită de după paravane, din care se smulge cu putere, eliberîndu-se. Apoi rîsul batjocoritor al femeii de la fabrica de confecții în patul lui, manevrîndu-l ca pe o păpușă, trimițîndu-1 din umilință în extaz și invers, alte amintiri, studentele cu care flirtează, fără să se atingă de vreuna chiar cînd ea insistă, versul lui Voiculescu mînjit de buzele sale și, persistent, ceața tot mai groasă pe ochi. Vă e rău, dom' profesor? îl aude pe Lazăr lîngă umărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
născînd în el sentimentul umil al culpabilității, făcîndu-l să-și plimbe iarăși privirea de la genunchi în sus, printre coapsele lungi, să fie sigur că nu a agățat vreun fir. Își desfăcea asemenea unei femei obscene / Picioarele"... izbucnesc cu violență, în amintirea lui Mihai, versurile lui Baudelaire despre hoitul "pe un prundiș zvîrlit", întregind fiorul de gheață ce l-a cuprins, coapsele femeii, deformate pe cuvertura bej de pe pat, asemănîndu-le cu hălcile de carne, diforme, de pe tejgheaua măcelarului un amestec dezgustător de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]