KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...196 197 198 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

fâlfâiau flamuri cu blazonul domeniului Ōmura. În fața steagurilor, stăteau așezați pe scăunele pliante câțiva oficiali printre care se afla și slujbașul de la judecătorie care le pusese întrebări. Unul dintre ei se ridică de pe scăunel și le strigă numele, apoi se aplecă să-i șoptească ceva la ureche celui care părea să-i fie superior. Acesta era un bărbat rotofei. Desfăcu o hârtie pe care era scrisă pedeapsa și o citi. Sufla un vânt înghețat. În zare marea spumega. Când pedeapsa fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

tremură mâna. Se căută prin buzunare după alte cartușe și le pipăi pe cele prinse pe pieptul tunicii. Se-ntoarse spre Wilson, care stătea În spatele mașinii fără portiere, ca o cutie, alături de soția sa. Rânjeau amândoi nerăbdători și Wilson se aplecă În față și Îi șopti: — Uite păsările alea-n picaj. Înseamnă că bătrânul și-a părăsit prada. Uitându-se pe celălalt mal al râului, Macomber zări deasupra copacilor vulturii care se roteau și se repezeau spre pământ. — S-ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
dar ea Își trase mâna. Privind peste râu la băieții care jupuiau leul, Își dădu seama că ea văzuse totul. Cum stăteau acum, soția sa Întinse brațul și-l apucă pe Wilson de umăr. El se Întoarse și ea se aplecă peste scaun și-l sărută pe gură. — Ei, na acum, zise el, Înroșindu-se și mai tare. — Domnul Robert Wilson, spuse ea. Frumosul domn Robert Wilson cu fața sa cea roșie. Apoi se așeză din nou lângă Macomber, privind pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
și-n cafenea, și cum țintise cu vârful rotunjit al spadei locul ăla plin de praf de pe greabănul taurului unde mușchii se făceau o cocoașă acoperită de peri scurți, coarnele mari, știrbite de la numeroasele lovituri date-n lemn, care se aplecau când el se pregătea să-l dea gata, și cât de ușor intra sabia, ca Într-o bucată de unt ceva mai tare; cum Împingea mânerul spadei, cu brațul stâng lăsat jos și ținut În cruciș, cu umărul stâng Împins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
de la țară, ți-ar fi și mai frică. — Ba nu, zise Paco. Prea făcuse de multe ori În gând chestia asta. Prea de multe ori văzuse el coarnele taurului, botul lui umed, urechile care-i tresăreau, apoi capul care se apleacă și atacul, tropăitul copitelor și taurul Înfierbântat trecând pe lângă el, În timp ce-și rotea capa, atacând din nou În timp ce el Își rotea iarăși capa, apoi iar și iar și iar, până ce se termina totul - Îl răsucea pe taur În jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
bărbatul. Nu-mi place să las lucruri În urmă. * * * Acum era seară și el adormise. Soarele dispăruse-n spatele muntelui și umbra se lăsase peste toată câmpia. Mici vietăți Își căutau hrana pe lângă tabără - le privea cum ieșeau din tufișuri, aplecându-și rapid capetele și dând din coadă. Păsările nu mai stăteau pe pământ. Se adunaseră ciorchine-ntr-un copac. Acum erau mai multe. Servitorul lui stătea lângă pat. — Memsahib mers să vâneze. Vrea bwana ceva? — Nimic. Se dusese să-mpuște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
adormise. Nu putea să-l dea de pe ea. Reuși să se scoată de sub el, se ridică-n picioare și-și Îndreptă rochia și haina, apoi Încercă să-și pună părul În ordine. Jim dormea, cu gura puțin deschisă. Liz se aplecă și-l sărută pe obraz. Nu se trezi. Îi ridică ușor capul și-l scutură. El Își schimbă poziția capului și Înghiți. Liz Începu să plângă. Se duse până la marginea pontonului și se uită la apă. Din golf se ridica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
era frig, se simțea Îngrozitor și totul Îi părea dus. Se-ntoarse la Jim și-l mai scutură o dată ca să fie sigură. Plângea. — Jim, Îi spuse. Jim. Jim, te rog. Jim tresări și se Încovrigă. Liz Își scoase haina, se aplecă și-l acoperi cu ea. Îl Înveli cu grijă. Apoi plecă pe doc și pe urmă, pe drumul Înclinat și prăfuit, spre patul ei. O ceață rece venea prin pădure dinspre golf. Pe chei la Smyrna Cel mai ciudat, Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
ridică-n picioare. La fel făcură unchiul George și cei trei indieni. Nick duse ligheanul În bucătărie. Unchiul George Își privi brațul. Indianul tânăr zâmbi, amintindu-și ce se-ntâmplase. — O să-ți pun niște apă oxigenată, George, zise doctorul. Se aplecă deasupra femeii. Era liniștită acum, cu ochii Închiși. Era foarte palidă. Habar n-avea ce se-alesese de copil, nu știa nimic. — Mă-ntorc dimineață, spuse doctorul, ridicându-se. Pe la prânz o să vină asistenta de la St. Ignace și o să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Ad mulțumit. Nu se grăbește niciodată. Un om coborî taluzul și, traversând poiana, se apropie de foc. Salut, Bugs, spuse Ad. — Salut, răspunse Bugs. Avea voce de negru. Nick Își dăduse seama că e negru după cum mergea. Stătea cu spatele la ei, aplecat deasupra focului. Se Îndreptă. — El e prietenul meu, Bugs. Și el e nebun. Îmi pare bine să vă cunosc, spuse Bugs. De unde spuneați că sunteți? — Din Chicago, răspunse Nick. — Frumos oraș. N-am Înțeles bine, cum vă cheamă? — Adams. Nick

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
auzit ce-a spus domnul. Punea felii de șuncă Într-o tigaie mică. Când tigaia se-ncălzi și untura Începu să sfârâie, Bugs se așeză pe vine pe picioarele lui lungi de negru, Întoarse șunca și sparse câteva ouă deasupra, aplecând tigaia Într-o parte și-n cealaltă pentru ca ouăle să fie stropite cu untură. — Domnu’ Adams, sunteți drăguț să tăiați niște pâine din sacul acela? spuse negrul, Întorcându-se spre Nick. — Sigur. Nick băgă mâna-n sac și scoase o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
cu untură. — Domnu’ Adams, sunteți drăguț să tăiați niște pâine din sacul acela? spuse negrul, Întorcându-se spre Nick. — Sigur. Nick băgă mâna-n sac și scoase o bucată de pâine. Tăie șase felii. Ad, care Îl privea atent, se aplecă spre el. — Nick, dă puțin cuțitu’ ăla. — Nu-i dați nimic, domnu’ Adams, aveți grijă de cuțitu’ ăla. Campionul se trase Înapoi. Sunteți drăguț să-mi dați pâinea, domnu’ Adams? Întrebă Bugs. Nick i-o aduse. — Vă place pâinea Înmuiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
În timp ce el era lovit peste picioare cu nuiele. Tropăia smucit pe lângă barrera. La un moment dat a Înțepenit și unul dintre băieți l-a apucat de frâu și l-a dus mai departe. Picadorul și-a Înfipt pintenii, s-a aplecat Înainte și a Început să-și agite sulița În fața taurului. Sângele curgea Întruna dintre picioarele din față ale calului. Era amețit și se clătina. Taurul nu se hotăra să atace. O pisică În ploaie Erau doar doi americani În tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
de pâine, cu pernuțe și cu câte-o ploscă de vin din piele, fluierând și strigând Încontinuu. În cele din urmă, epuizat de la atâtea Înjunghieri neîndemânatice, taurul Își strânse picioarele și se lăsă la pământ, și cineva din cuadrilla se aplecă peste el și-l ucise cu un puntillo. Mulțimea trecu peste barrera și-l Înconjură pe toreador; doi bărbați Îl ținură cât Îi tăie cineva coada. Apoi Începu s-o fluture-n aer și un puști i-o smulse și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-n largul său și se temea că-n orice clipă ar putea s-apară un paznic sau o poteră a cetățenilor din oraș. Vedea casele din oraș și campanilele de dincolo de creasta dealului. Își deschise cutia cu momeli. Peduzzi se aplecă și-și băgă două degete late și groase În ea, printre gutele umede. — Ai ceva plumb? — Nu. — Tre’ să ai niște plumb, spuse Peduzzi agitat. Tre’ să ai piombo. Piombo, ceva piombo. Tre’ să-l pui chiar aici. Chiar deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
cumva ciudat. Da, știu ce zici, spuse Nick. — Te cred. — Mai luăm o sticlă? — Eu nu mai vreau, spuse George. Stătură așa, Nick cu coatele pe masă, George sprijinit de perete. — Helen e Însărcinată? Întrebă George, dezlipindu-se de perete și aplecându-se spre masă. — Da. — Când o să-l facă? — Pe la sfârșitul verii. — Și ești bucuros? — Da. Acum sunt. — O să vă-ntoarceți În State? Cred că da. — Vrei să te-ntorci? — Nu. — Dar Helen? — Nici ea. George tăcu un timp. Se uita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
poate că n-o să mai mergem niciodată la schi. — Tre’ să mergem, spuse Nick. Nimic nu merită dacă nu schiezi. Sigur c-o să mergem. Trebuie. Mai bine ne-am promite. Nick se ridică-n picioare. Își Închise haina strâns. Se aplecă peste George și luă unul din bețele sprijinite de perete. Îl Înfipse-n podea. — Promisiunile n-au nici un sens. Deschiseră ușa și ieșiră. Era foarte frig. Zăpada avea o crustă tare. Drumul urca pe deal printre pini. Își luară schiurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Gardner, care-și trăgea pantalonii, și-l Întrebă „Care-i treaba, George?“ pe cel mai firesc ton, pentru că n-avea sens să-l bată la cap - George putea să-i spună sau nu. — N-o să câștige, spuse George foarte Încet, aplecându-se și Încheindu-și pantalonii. — Da’ cine-o să câștige? Întrebă bătrânul, aplecându-se spre el ca să nu-i poată auzi nimeni. Kircubbin, spuse George, și dacă-i așa, ține-mi și mie vreo două bilete. Apoi bătrânul i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
cel mai firesc ton, pentru că n-avea sens să-l bată la cap - George putea să-i spună sau nu. — N-o să câștige, spuse George foarte Încet, aplecându-se și Încheindu-și pantalonii. — Da’ cine-o să câștige? Întrebă bătrânul, aplecându-se spre el ca să nu-i poată auzi nimeni. Kircubbin, spuse George, și dacă-i așa, ține-mi și mie vreo două bilete. Apoi bătrânul i-a zis ceva cu voce tare și George Îi răspunse ca și cum glumea: — Să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-n spate, trecându-și brațele prin curelele pentru umeri și mai luă din greutatea de pe umeri Împingându-și fruntea Într-o bandă largă. Tot era prea greu. Era mult prea greu. Într-o mână Își ținea valiza de piele și, aplecându-se-n față ca să mențină greutatea legăturii sus, pe umeri, merse pe șoseaua paralelă cu șinele ferate, lăsând În spate orașul ars În fiebințeala zilei, și ocoli un deal străjuit de altele două, pe șoseaua care-l ducea Înapoi În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
și privi În sus. Sus, printre coroane, adia vântul. Își Închise ochii din nou și adormi. Se trezi Înțepenit și cu dureri. Soarele aproape că apusese. Sacul era greu și curelele i se Înfipseră-n carne când Îl ridică. Se aplecă, cu sacul În spate, Își ridică valiza și, ieșind din pădure, o porni spre râu prin lanul de ferigi. Știa că n-are cum să fie mai departe de-o milă. Coborând un deal plin de buturugi, ajunse pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
mare de la mâna stângă În mulinetă ca s-o oprească. Era o senzație ciudată. Cum apăsa, firul se Întinse brusc și, dincolo de bușteni, un păstrăv uriaș făcu un salt Înalt. În timpul saltului, Nick Înclină vârful lansetei. Dar simți totul când aplecă lanseta ca să slăbească presiunea, simți că Încordarea era prea mare, presiunea prea tare. Și, desigur, firul se rupsese. N-aveai cum să confunzi acea senzație, când toată acea Întindere elastică părăsește firul care devine pentru o clipă tare și rigid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
firimiturile. Mâncă sendvișurile și apoi luă apă cu șapca să bea. La umbră era răcoare, cum stătea pe buștean. Își scoase o țigară și Încercă să aprindă un băț de chibrit. Chibritul intra-n lemn, lăsând o dâră mică. Se aplecă peste buștean până găsi un loc mai tare și aprinse chibritul. Stătea fumând și privea râul. În față, râul se Îngusta și forma o mlaștină. Apa devenea lină și adâncă, și mlaștina era plină de cedri, În pâlcuri, cu crengi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
prinsă de creștetul capului ca să nu se vadă de sub bască Îi dădea un aer ciudat. — N-arăți prea bine, spuse Retana. — Doar ce-am ieșit din spital. — Auzisem că ți-au tăiat piciorul. — Nu, s-a făcut bine. Retana se aplecă peste birou și Împinse spre Manuel o cutie de lemn În care-și ținea țigările. — Ia o țigară, spuse. — Mulțumesc. Manuel Își aprinse țigara. — Vrei un foc? Spuse, Întinzând chibritul spre Retana. — Nu, Își flutură Retana mâna, nu fumez niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
poți ucide doi tauri noi. — Ai cui sunt? — Nu știu. Ce mai rămâne prin țarc. Ăia pe care n-o să-i accepte veterinarii ziua. — Nu-mi place să țin locul cuiva. — Păi, poți să accepți sau nu, spuse Retana. Se aplecă peste niște hârtii. Nu mai era interesat. Vaga Înduioșare pe care o simțise când Îl văzuse pe Manuel și care-i amintise de zilele de altădată trecuse. I-ar fi plăcut să-l pună În locul lui Larita, pentru că așa putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]