6,215 matches
-
Gura ei a rămas căscată. Un domn cu breton mă arată cu degetul și se întoarce spre o doamnă cu mustață. Ți-am zis io, Geto, că el e? Amărâtu n-are bani nici să se tundă. Ia uite ce barbă are, zici că-i maimuță din preistorie. Mă uit la hanoracul jerpelit cu care am rămas în mână. Probabil că n-are mai mult de jumătate de kilogram. Cu doar doi lei mi-aș fi făcut cel mai senzațional costum
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
uit în oglinda minusculă. Mă uit la mine. Mă uit la fața mea. Pasărea tace. Încerc să-l văd pe copilul care se juca cu piesele de Lego, acum vreo patruzeci de ani. E încă acolo. Doar că are o barbă rară, plină de fire albe. Ridic oglinda, arunc o privire pe străduța pustie, iau piciorul de pe frână și apăs ușor accelerația. Ready or Not Îl salut și dau să mă așez pe scaunul din fața lui. Omul se ridică și-și
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
chițcăiturile popândăilor și ciripitul nocturn al păsărilor. Dar, deodată, a răsunat un scârțâit puternic ca de copaci retezați, urmat de câteva plescăituri în apă. Tot atunci s-a luminat puțin a ziuă și în fața noastră a apărut un moș cu barba lungă. Sau, poate, lumina timidă a cerului nu se schimbase, doar detunăturile dinspre râu trezindu-ne din ațipeala ori așteptarea noastră plicticoasă. Moșneagul, mic de statură, cu ochi scânteietori, purta pe cap o pălărie uzată, tuflită și caraghioasă. Pe umărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
apropiase de noi ca o umbră. Tata îl mângâie pe bot, fără a se sinchisi de moș. Hai, spre podul de lemn mi se adresă, nesigur de el. În lumina palidă a nopții, moșneagul parcă zâmbea, parcă își râdea în barbă. Venea dinspre el un sunet straniu, ca un nechezat de mânz. De la podul de lemn, din care nu mai rămăsese aproape nimic, am încălecat amândoi pe spinarea umedă de ploaie și transpirație a calului și am pornit pe râu în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pământ ca să fie doborâte și înghițite de balaurul negru ce șerpuia cu repeziciune la vale. Adunătura de oameni privea îngrozită, în timp ce o femeie țipa cu disperare, necontrolat. Tata își întoarse privirea uimită și resemnată, totodată, spre mine, fiindcă moșul cu barba lungă și toiagul în mână dispăruse, așa cum venise pe nesimțite. Moșul ăsta apare și dispare când nu trebuie, spuse cu ciudă tata. Să mergem spre casă, primejdiile se pare că au trecut. Tata pășea tăcut, cu privirea ațintită drept în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Bagă-ți urechile în căciulă, blegule! Și asta n-o uitam. Îmi dădeam seama că n-o spunea cu răutate, o spunea când îl supăram. Astfel, mă ierta. De sărbătorile de iarnă, bunicul se deghiza în Moș Crăciun. Își punea barbă albă de vată și o glugă roșie pe cap. Bunica ne spunea să așteptăm cuminți. Noi, copiii, ne ițeam pe la uși și pe la geamuri să-l vedem pe Moș Crăciun cum vine prin troiene de zăpadă. Spuneam poezii, primeam cadouri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
taică-tu că era antrenor, altfel jucai fotbal la Pocreaca, acolo unde s-a răsturnat știi tu care car. Nu încerca să tragi, lasă-te păgubaș, o să râdă copiii ăștia de tine. Lasă-te păgubaș, auzi?! Antrenorul își râdea în barbă: Unghiul e bun, soarele ține cu mine, trebuie să le arăt ce pot chiar dacă am patruzeci și cinci de ani. Eu am fost bun la vremea mea, foarte bun, dar am avut ghinionul să am un tată tiranic care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
spre grădină. Ziua veneam, priveam cu luare-aminte scaunul, apoi plecam. Când lipseam din încăpere, aparatul de filmat înregistra tot ce se vedea și se mișca în jur. În curând voi afla despre ce e vorba, îmi spuneam, zâmbindu-mi în barbă. După o oră-două reveneam: șezlongul se lăfăia pe alee în razele soarelui. Atunci am oprit cu o nerăbdare firească camera de luat vederi. Videorecorderul a redat imaginile înregistrate dar nici urmă de șezlong. Seara și dimineața dinspre grădină venea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
altor legi care presupun negarea divinității și restructurarea universului. Imaginea debutează cu o gură de grotă, „spărtura ultimului pește spintecat de Iona”. O plajă cu multe lemne și pietre creează impresia începutului de lume. Iona apare ca un schivnic, cu barba fâlfâind (marcă a trecerii timpului): Răzvrătit împotriva timpului universal ce impune o dimensiune tragică perisabilității umane, Iona are forța desprinderii de contingență, pentru a transcende în cosmicitatea ființei, în lăuntrul ascuns al subconștientului, singura soluție a libertății absolute: Superioritatea „trestiei
Avatarii conştiinţei-de-sine. De la existenţialismul kierkegaardian la parabola literară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
trei ani, l-au "omorât" pe tata în Paiațe de Leoncavallo. Atât de tare am plâns, că biata mama nu mai știa pe unde să mă scoată afară din loja artiștilor. M-am dus cu lacrimile înnodându-mi se în barbă în cabina tatei ăo împărțea cu regretatul Ion Stoian), ca să-l întreb "de ce l-au omorât?". Puțini ani mai târziu, tot tata filma în TVR duetul Contele de Luna-Leonora din Trubadurul, împreună cu Mioara Cortez-David. Eram fascinat de această soprană blondă
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
trebuia s-o faci. Ieșeai, dădeai autografe cu orele, trebuia să zâmbești și să fii draguță cu toți. Unii, mai ales prin Italia, se cam sastisiseră și o ștergeau pe ușa din spate. Cel mai bine stăteau bărbații, care aveau bărbi, mus tăți, machiaje... Cum și le dădeau jos, nu îi mai cunoștea nimeni. — Ați ieșit vreodată prin spate? — Niciodată! Să știu că cineva mă așteaptă pe mine și să mă evapor englezește? Ce te-ai face tu, marele artist, fără
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
dintre ofurile mele. La epoca aceea, mi-ar fi plăcut să fac Iocasta. Mai încoace, aș fi putut face Sfinxul. — Erwartung de Schönberg nu ați cântat niciodată. — Nu am vrut. — Vi s-a cerut? — Da, când am făcut Castelul lui Barbă Albastră de Bartòk la Paris. Nu aveam nici în clin, nici în mânecă. Vocea umană nu mi s-a cerut niciodată. — Medium însă, da. — O, da, prima oară la Paris, în franceză, apoi la Catania, în regia compozitorului însuși, Gian
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
adevarat magice. După lectură celor Opt raiuri pe care i le adusese Emanuel, Proust răspunsese, spre disperarea prințesei, printr-o epistola în versuri burlești. « Conjuncția » avea să se realizeze în 1912, la bălul ziarului L’Intransigeant, cănd scriitorul, « palid, cu barbă crescută, cu gulerul paltonului ridicat » (2), îi provocase Marthei Bibescu o indicibila senzație de teamă, asemănătoare aceleia pe care o încerca fiind copil, la auzul poveștilor lui Hoffmann. Prințesa evitase întreaga seară să-i vorbească lui Proust; se pare însă
Prinţesa Bibescu în ţara lui Proust. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Cristina Poede () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1430]
-
pare însă că întâlnirile neîmplinite, asemenea călătoriilor care nu s-au realizat, provoacă mai multe emoții decât cele care au reușit. Mulțumită evocărilor Marthei Bibescu, posteritatea păstrează câteva admirabile portrete proustiene: cel de la bălul din 1912, « cu fata palida și barbă neagră, de Crist armean », în 1920 la Ritz, « miraculos de tânăr, purtând doar mică mustață neagră, era tânărul din carte, acel Marcel Proust de la Combray, de la Balbec, de la Doncières, prietenul lui Swann, al lui Saint-Loup, al contesei de Guermantes și
Prinţesa Bibescu în ţara lui Proust. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Cristina Poede () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1430]
-
anul 2009, campionul absolut la comunicarea pe Internet, dintre toți candidații, a fost Remus Cernea, candidatul Partidului Verde. Vizibilitatea lui publică înainte de alegeri era practic inexistentă. În doar câteva săptămâni de campanie, candidatul la președinție Remus Cernea, un tânăr cu barbă și plete, care apărea în imaginile oficiale într-un tricou imprimat cu un slogan în limba engleză (Think Big), a adunat 5.700 de suporteri pe pagina sa de Facebook, aproape 2.000 de prieteni pe site-ul de socializare
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
de resurse) îți concentrezi campania pe online, și nu pe media tradițională“. Concluzia poate părea corectă, dar, dacă privim lucrurile din altă perspectivă, Remus Cernea a avut o campanie extrem de eficientă. Un candidat fără imagine publică, atipic, cu plete și barbă, fără costum și cravată, din partea unui partid anonim, fără apariții în ziare și la televiziune, a reușit să se plaseze pe Cartea fețelor 206 locul 8 la alegerile prezidențiale din 2009. Toți candidații care au terminat cursa electorală în fața lui
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
Maria. Cu Sanda rămâne până în 1959. Despre ultima soție, Lucia, "Lou" pentru prieteni, voi vorbi ceva mai jos. La un moment dat, Păstorel Teodoreanu, cu care era în relații amicale, l-a sfătuit în glumă să nu-și lase vreodată barbă, fiindcă ar crește albastră ! Din aceste multiple încercări, nehotărâri și renunțări s-ar putea crede că pilotul nu punea prea mult preț pe ideea de familie. Și totuși, la fel de adevărat este că și-a iubit foarte mult părinții, i-a
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
personalul de serviciu o puteam avea mult mai ușor, ținând seama că știam mult mai bine limba franceză decât engleza. Am fost condus în biroul comandantului, un comandant din aviația franceză, o figură simpatică, după câte îmi amintesc, cu o barbă sub formă de colier olandez. După ce i-am arătat actele oficiale, i-am adus la cunoștință misiunea mea, rugând a mi se da posibilitatea să ajung la Viena, unde aveam întâlnirea cu echipa de Cruce Roșie. În același timp am
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
de mister, fie că eu mai crescusem și veneam aici doar în vizită, fie că n-a dat prilej de liturghii negre oficiate de puștimea stârnită de sex, fie - și mai ales - fiindcă avea drept paznic un neprietenos arhanghel cu barbă, prea vigilent și prea strașnic: bunicul. El preluase un teren cultivat totuși cu grijă, chiar dacă urmele delăsării începeau să se arate (mare parte dintre fructe erau viermănoase), fără ca, de fapt, să mai contribuie cu altceva la persistența lui decât cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
biserică (o bisericuță ortodoxă nouă, Sfântul Nicolae, în fața impozantului Liceu maghiar de fete ROCHIA DE BAL 113 Marianum, pe strada Regele Ferdinand) și ocupam balconul - de unde îl zăream pe respectabilul meu bunic, înalt, zvelt, în reverenda lui neagră, mătăsoasă, cu barba albă, îngrijită, căzându-i pe piept, citind în strană cu glas cântat și solemn. Gelu și cu mine ne așezam întotdeauna unul lângă altul, mână în mână și lipiți unul de celălalt, cu pulpele picioarelor presându-se cât puteam, pereche
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
făcut-o preotului dr. Elie Dăianu, protopop greco-catolic și fost președinte (sau vicepreședinte) al Senatului în epoca ce a urmat Unirii din 1918. Îl zăream uneori, de copil încă, pe străzile Clujului, cu statura lui dreaptă, dar mlădioasă, impunătoare, cu barba lui albă, patriarhală, masivă (ca a lui Walt Whitman - mi-am spus mai târziu): știam cine e, căci eram cumva rude prin alianță: fiica lui se căsătorise cu vărul primar al mătușii mele, Elenuța, dar nu-l salutam, căci dânsul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
devenise aici proprietar taică-său, locuiau mama ei vitregă și sora acesteia, profesoare încă amândouă la Școala Normală de Fete și înfocate naționaliste. Aveau un nepot, student în ultimul an la medicină, frumușel băiat, brunet și sprâncenat (deși nu purta barbă, eu îl văd în amintirea mea cu barbă: iluzie optică nu fără semnificație), ascuns acum pe undeva, ca legionar, iar bătrânele se arătau - cu discreție, căci erau dintre aceia care în orice împrejurări își păstrează cumpătul și demnitatea - îngrijorate de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
vitregă și sora acesteia, profesoare încă amândouă la Școala Normală de Fete și înfocate naționaliste. Aveau un nepot, student în ultimul an la medicină, frumușel băiat, brunet și sprâncenat (deși nu purta barbă, eu îl văd în amintirea mea cu barbă: iluzie optică nu fără semnificație), ascuns acum pe undeva, ca legionar, iar bătrânele se arătau - cu discreție, căci erau dintre aceia care în orice împrejurări își păstrează cumpătul și demnitatea - îngrijorate de soarta lui. Deși îmi era milă de bietul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în locul papucilor galbeni cizme negre” (Veress, 1928-1929, 379). Odată cu veșmintele se schimbă și interioarele caselor, mobilele europene luând locul celor orientale, îngreunând și mai tare adaptarea la nou. Tânărul pictor relatează cu amuzament: „Tot modei europene a căzut jertfă și barba frumoasă neagră a lui Cantacuzeno, cu care eram bine. Acest boier avea un cap de o rară frumusețe și mă durea sufletul, când a trebuit să-și rază barba, care nu se potrivea deloc cu costumul său francez. Aparținând și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
pictor relatează cu amuzament: „Tot modei europene a căzut jertfă și barba frumoasă neagră a lui Cantacuzeno, cu care eram bine. Acest boier avea un cap de o rară frumusețe și mă durea sufletul, când a trebuit să-și rază barba, care nu se potrivea deloc cu costumul său francez. Aparținând și el înaltei aristocrații române, se cerea să imite moda europeană și deoarece casa sa era frecventată și de generali ruși, și-a aranjat-o cu mobile moderne, căci portul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]