7,814 matches
-
orice caz el n-o să se clintească de acolo, pentru ca nimeni să nu poată crede că ceda teren În fața ofensivei unei nebune. Dar cum autoritatea Îi era subminată, stopul rămăsese pe roșu și lumea se tăvălea pe jos de rîs, bietul de el nu mai putu suporta și-și Întoarse privirea, văzu un automobil care probabil că trecuse pe galben, oricum stopul era acuma pe galben și el, furios și găsind soluția salvatoare, fluieră din țignal, cu pistolul la șold și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
au intrat și puii: Julius face un pas, cu gîndul să se aplece și să-i mîngîie: găina și puișorii fug speriați, Încă o insultă și el care voia să-i mîngîie și să-i zîmbească lui Guadalupe, a speriat bietele păsări, care au prins să cotcodăcească și el din nou o insultă pe Guadalupe, care nu Înțelege și e surdă și de aceea el crede că-l urăște. Să se uite la Carlos poate că n-ar fi o insultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
asta cînd era pe jumătate adormit, Între vis și realitate, nu acum cînd suia cu mare atenție În Cadillacul său ca un avion pe drumul Încă neterminat care ducea la casa de cristal. „Am făcut-o de oaie“, se gîndi bietul Lastarria ajungînd În dreptul locului de parcare, În fața casei inundată de lumini: nu mai era nici o mașină, venise cel dintîi: „Juan Lastarria e grăsanul ăla fandosit care vine Întotdeauna primul și pleacă ultimul la toate cocteilurile din Lima“, spuseseră odată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care Susan se simți ca și cum ar fi băut un pahar de coca-cola la gheață și Își ridica mâna ca să-și dea șuvița pe spate, o lăsa pe suedeză să aștepte și abia acum i-o Întindea, fâcînd-o să pară o biată adolescentă cu pantalonii murdari. — Vrei să vii să iei masa cu noi? o Întrebă cu un aer suveran, semănînd cu regina Angliei și cu Greta Garbo. Hai să mîncăm la Acvarium. Nu știi, nu cred că pot, răspunse suedeza cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Își duse cupa la gură și bău o Înghițitură destul de mică, fără să-l intereseze prea mult gustul băuturii, Îl interesa mai mult să se uite la grăsanul de Bello, care se Întorsese Într-o rînă, mînca Într-o parte bietul istoric, nu voia să-i vadă pe cei patru băiețandri care așezați la altă masă, se distrau pe seama lui și izbucniseră În rîs de mai multe ori pînă atunci, era furios foc pe ei. Ei, dimpotrivă, erau fericiți; erau cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
zbura, saltul mortal Dumnezeu știe ce număr, ieșea mereu din apă sprijinindu-se În mîini pe marginea bazinului și pentru a nu știu cîta oară alerga spre trambulină cu tălpile pline de mucuri care se stingeau fără să-l ardă. „Bietul străin“, spusese Carmincha, dar acum știau cu toții cine era Carmincha, nu mai schimbați o vorbă cu Carmincha și tu, Pepe, las-o mai moale, trebuia aplicată legea cartierului. Dar fetele din cartierul Marconi au spus că nu, că nici vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bine să ai biroul aici. SÎnt și oameni care locuiesc acolo, din clasa de mijloc, Julius, din clasa de mijloc, ba chiar mai de jos, uneori oameni foarte săraci și femeia cu pielea albă Îmbrăcată foarte sumar e văduva unui biet funcționar și În fiecare lună se duce să-și ia pensia... Pensia, darling, pe care o primesc văduvele celor care lucrează la instituțiile de stat. Femeile astea locuiesc În asemenea hardughii pentru că plătesc o chirie mică fiind chiriași vechi, Întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un moment de neatenție al ei ca să facă o săritură și să aterizeze cu torsul lui uriaș pe un taburet. După ce-și redobîndi strălucirea, simțindu-se din nou impunător, Al Capone Îi făcu un compliment grozav În stil vechi bietei Susan, țintuind-o cu privirea În clipa În care ea voia să-i arate afecțiune, Susan se intimidă puțintel, fiindcă Al Capone vorbise și o privise cu subînțeles: era un compliment, desigur, dar mai era și un trecut de succese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de cămăși pe care le mai avea de călcat În seara aceea. „Coana-mare“, comentă Carlos, ducîndu-și mîna la tîmplă și făcînd semn că nu e În toate mințile cînd văzu că se Îndepărtează. Nu mai era nimic de făcut cu biata Coană mare, pierduse simțul timpului, Îi lăsa pe toți cu gura căscată cu trăsnăile ei. Abraham stinse țigara și se Întoarse la bucătărie, pe cînd Celso și Daniel se pregăteau să pună masa pentru Julius. În schimb, pentru Carlos ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prezența dumneavoastră. Am stat de vorbă și m-am sfătuit cu soțul dumneavoastră cu privire la planurile noii case; Îmi Închipui ca vă interesează și pe dumneavoastră să știți cum o să fie casa — Te cred, domnule arhitect; dar ce poate face o biată femeie decît să-și Încredințeze soarta În mîinile lui Dumnezeu? De unde să iau eu forțe ca să țin curată o casă și mai mare decît asta?... E atît de grea să găsești senatori de Încredere. Poate că dumneata ai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Dar lui Julius nu-i mai păsa de nimic. Știa acum ce Înseamnă să te culci cu o fată și se simțea la aceeași Înălțime cu fratele lui. Bobby Îi făcea și el o mulțime de necazuri, era din ce În ce mai violent, bietul de el putea să-și piardă mințile de atîta Învățat. Deocamdată, Într-o dimineață l-a drăcuit și l-a Înjurat de mamă pe profesorul de chimie recomandat de mătușa Susana. Dar Încordarea nu s-a terminat aici. În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Înconjurat de cîteva femei care se tăvăleau de rîs de glumele pe care le născocea. — De ce fugiți de mine? Oare nu sînt fermecător? — Întotdeauna ai fost simpatic, Îi spunea una. Dar nici să nu te apropii de mine, spunea alta. Bietul Vlăjgan! exclama Puicuța. Nimeni nu-l bagă În seamă! Așteaptă pînă-ți trec vînătăile astea de la ochi! — Uite-i pe Santiago și Lester, anunța deodată Puicuța, privindu-i cum intră și se apropie de bar. — Eu plec! Străinul ăsta lovește ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
motorul automobilului. — Dar să nu mergem prea departe... În curînd se luminează de ziuă. Ce vrei să fac dacă Lester nu dă semne de viață? S-au Întors după ora șapte ca să-l trezească. N-a fost greu. Da, da, bietul de el se simțea foarte rău și se văita tot timpul, pînă l-au convins că dormise cîteva ore și că acasă o să-i dea ceva să mănînce, ca să se poată culca din nou și să doarmă mai departe. Santiago
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
boala copilului, clima, apa, Dumnezeu știe ce i-a stricat stomăcelul copilului. La o săptămînă de cînd veniseră, a Început să plîngă. La Început noaptea, pe urmă În timpul zilei și de la o vreme a Început să plîngă zi și noapte bietul copil, sărmanul de el, nu știa să spună ce-l doare, mai mult ca sigur că-l omorîse doctorul dîndu-i să bea niște siropuri amare. Din nou o podidi plînsul pe Nilda și ceilalți stăteau În jurul ei complet zăpăciți. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a-i cere lui Juan Lucas s-o ducă În Europa chiar mîine, se gîndea descumpănită la sărutul rapid pe care i-l dăduse Julius cu cîteva clipe Înainte, cînd au intrat În palat Se gîndea și iar se gîndea biata Susan, se gîndea complet distrată, din pricina asta avea să greșească parfumul. În mod nedeslușit se simțea ca și cum ar fi rămas cu ceva, ca și cum Julius i-ar fi lăsat ceva În păstrare, zicîndu-i: „ține-mi-l puțin, te rog, mă Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de data asta sortit unei ca riere de star, poate un mare actor sau un pictor celebru, aveam să am cele mai senzuale iubiri și cele mai burdușite con turi elvețiene... „Vezi că se poate?“, i-am aruncat în treacăt bietului „Who Am I?“ și apoi l-am dezinstalat pentru totdeauna. Mintea uma nă se arătase încă o dată triumfătoare în fața unei sim ple mașinării... Ce bine-ar fi ca în viața noastră cotidiană să pu tem alege, ca în joculețul meu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
știu... poate pentru că mă caut pe mine însumi... Încerc de toate, vreau să mă rea lizez, nu vreau să trec anonim prin viață...“ „Și te-ai găsit? Pe tine însuți, adică?“ l-am întrebat cu naivitate. „Nu cred, încă nu...“ Bietul meu văr! Nu știa pe-atunci că avea să devină pentru toată viața un anonim inginer într-un orășel de provincie. În acea noapte, însă, el mi-a des chis, fără să știe, o zonă la care, con topit cum
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
fiecare nuanță a zâm betului lor, să-ntoarcă pe toate fețele fiecare cuvânt al lor, să filozo feze despre feminitate ca arhetip, să dezvolte o mis tică-ntreagă în ju rul marii zeițe a dragostei și a morții. Întind, adică, de bietele două-trei femei cu care-au avut de-a face, de parc-ar vrea să supli nească astfel, prin calitatea scriiturii, cantitatea de fi citară de expe riență. Oricât ne-am strădui, prin urmare, nu putem ieși din dilema voicaniană: meta
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
și acesta, gâjâind în șoaptă, i-a po vestit cele de mai sus. Le povestea oricui, dar nimeni n-a pus pân-acum povestea pe hârtie. O fac eu, în cele din urmă, deplin conștient de faptul că nu aceste biete pagini vor duce mai departe amintirea lui Cristian Vasile, ci refrenul etern al Zarazei: Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza, Cine te-a iubit, Câți au plâns nebuni pentru tine Și câți au murit. Vreau să-mi dai gura-ți
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
care unii colegi au încercat să acrediteze ideea greșită că structuralismul ar fi revolut. În realitate, nu structuralismul, ci marxismul e revolut, tova răși!“ De data aceasta nu s-a mai râs în hohote, ci doar în pumni. De altfel, bietul profesor, personaj central al unui imens folclor studențesc (el e cel care rostea an de an la cursul lui celebra frază „Bolinti neanu a debutat cu o fată tânără pe patul morții“), a fost curând înlocuit la decanat de un
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Elisabeta și cu mine, primeam reve lația fără să cercetăm. Dacă primul curs fusese atât de abscons și de savant, n-aveam nici o îndoială că după un an de zile Eco, Barthes sau Todorov aveau să ni se pară niște bieți diletanți în ale semioticii... Din păcate, cu prima ședință de inițiere din sălița kafkiană s-a cam terminat tot cursul! Spre uimirea noastră, timp de un an de zile după aceea n-am mai făcut altceva decât să întoarcem pe
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de facul tate, într-o tabără de lângă faimoasa mânăstire pe lângă care se tot plimbă umbra lui Mircea. Era o tabără de copii între șapte și paisprezece ani, care n-aveau nici o bănuială despre ce-i aștepta. Căci Sincu aranjase ca bieții puști nevinovați să ne servească drept cobai pentru un sofisticat experiment de poetică aplicată. Am fost cazați la grămadă într-un vast dormitor și am mâncat la un loc cu copiii și cu profesorii lor. Totul în acea tabără a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
oamenii băgau de seamă că, pe zi ce trecea, Săndica avea tot mai multă paloare și suferință adunate pe chip. Și, parcă i se topea carnea trupului. Ajunsese mai firavă ca o umbră, toată lumea se întreba ce se întâmplă cu biata fată; devenise tot mai tăcută, tot mai mohorâtă, se înstrăinase de toți și de toate. Într-o zi, boala a fost mai tare decât ea și a doborât-o. De la spitalul din satul vecin, au trimis-o la oraș. Aici
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
balcon, hrănind-o, bucurându-se de viața ei și amăgindu-se cu gândul că, de fapt, n-au plecat niciodată din mediul rural. Sigur, cântatul unui cocoș ori măcăitul unei rațe îi calcă pe nervi pe vecinii din bloc, așa că, biata vietate sfârșește destul de repede și, o dată cu moartea ei, se destramă și sublima iluzie. Alții, tânjind tot de dorul satului, “ochesc” vreun petic de pământ și nu se lasă până nu pun pe el ba niște ceapă sau usturoi, ba cartofi
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
peste care, cum ziceam, am trecut, vreau să vă aduc la cunoștință că s-a hotărât în consiliul de conducere, să faceți doar o oră de pregătire suplimentară pe săptămână, nu trei, cum faceți acum, că i-ați năucit pe bieții elevi, îi epuizați, nu altceva, mai ales că această clasă a dumneavoastră e, oricum destul de slabă. Și măcar de-ați lucra ceva ca lumea acolo, la pregătire. Dar am auzit că le vorbiți elevilor de fleacuri, de jocuri, mă mir
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]