5,261 matches
-
bine". Iată un crez poetic militant nedezmințit niciodată de poet. Singurul subiect demn de o poezie angajată este glasul colectivității: " Cât de foanfă, de surdă și de rablagită vă este lira/ Trece timpul pe lângă voi ca un fulger,/ ca un blestem cuvenit/ și urechea voastră nu-l aude/ și ochii voștri rămân orbi mai departe,/ poeților, căzuți din timp ca frunzele pomilor moarte". Întreaga existență, cea domestică, a străzii, a colectivității, devine sursă de poezie și, cum spunea însuși poetul, sentimentele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
legământ cu dreptatea și libertatea apărată cu tărie de-a lungul istoriei, de aceea îi înfierează pe trădători: "Să ardă carnea coaptă ca o bubă/ li se usucă ochii/ Ca stropii din găvane vara/ și sufletul se-mpute până seara" (blestemul ne trimite la Arghezi). Virgil Teodorescu se poate spune că reprezintă "gestul demitizator, al discreției și al sincerității". Limbajul lui este simplu, direct, dar încărcat cu imagini, nu arareori la modul ludic. Poetul îmbină suavul cu grotescul în două planuri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cândva a fost marea, deci viața. Sentimentul Pustiei este sugerat printr-un peisaj dezolant: "E toamnă pe pământ și-n cer/ E iarnă grea: de-atâta amar de vreme/ Nu mai trimite iarna peste mări/ Decât bubuituri și jale și blesteme". Ni se pare că trecerea prin purificare, transcenderea materiei presupune la Ioan Alexandru o cale în spirală, urcând astfel în cercuri spre înalt, într-un univers de joc apocaliptic, reminiscențe, cum remarcă Ion Pop, din lectura romanticilor germani; trimiterea la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lirice și reportaj liric. Critica s-a manifestat cu destulă reținere în fața acestei poezii ostentativ folclorice, de expresie ciudată, suprarealistă, ezoterică, într-o muzică nepământeană, sau de joc absurd, dar și într-o incantație severă și gravă specifică bocetului sau blestemului popular. În pofida reținerilor, toți criticii recunosc în Ion Gheorghe un poet autentic. "O caracteristică a poeziei lui este spiritul bogomilic, prezent și în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai perioadei", caracteristică remarcată de E. Simion, în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prezent și în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai perioadei", caracteristică remarcată de E. Simion, în lucrarea "Scriitori români de azi". La Ion Gheorghe simțim mai pronunțată atmosfera ocultă, prin care mișună specii fabuloase, vrăjitorii, descântece, blesteme și bocete, toate aduse cu un scop, și anume, redescoperirea ființei noastre culturale constante în ciuda vitregiei sorții. Dinamica realității și reportajul Încă din "Căile pământului", întâlnim elemente de transcriere directă, lipsită de transfigurare, a unei realități plasate în lumea satului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se lovește înduioșată, pietrele se macină sonor, ramurile se descărnează de fructe". Un sentiment blagian de liniște absolută încheie poemul: "Și de-atâta încordare și tăcere/ Iarba se aude înțepând bocancii/ și trecând prin piepturile celor șase". Poemul asimilează structura blestemului ce are, de-altfel, în literatura noastră, o străveche tradiție: "brațele-i ca vreascurile codrilor să se usuce,/ pașii să-i rămână nemișcați ce lemnele,/ numele între tâlhari să i se lase". În "Cariatida", așa cum spune Ion Pop, în "Poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reabilitare a unor motive poetice compromise de o viziune simplificat idilică și superficial anecdotică a multor poeme pătrunse, atunci, înainte de vreme, în manualele școlare"1. Și în aceste poeme, domină tonul oracular, aura de legendă, cu incantații de bocete și blesteme, un limbaj familiar sau tehnic, păstrând însă doza de dramatism și de mit care ascund o mișcare puternică și fascinantă. Forța vizionară a poetului Ion Gheorghe, indiferent dacă ne aflăm în sfera monumentalului sau în transcrierea caligrafică a elementelor simbolice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
apocaliptic. Imaginile sunt expresioniste, nisipul se extinde cosmic. O stare frenetică de curgere prin an creează poetului o neliniște, pentru că, așa cum moartea constituie sfârșitul unui ciclu, și înflorirea, ajunsă la apogeu, marchează declinul, deci începutul morții: Iarăși cădem într-un blestem de înflorire,/ iarăși alunecă părinții înapoi". Natura intră într-o anumită tensiune, un foșnet material de aprindere fumegă în "Tulburele de decembrie", "Tulburele de aprilie", în "Tulburele de mai", în "Tulburele de etern". Fără cenzuri interioare, poemul "Infernul" se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în care mutațiile spirituale determinate istoric sunt aduse în raport cu tărâmul existențial în care sălășluiește o întreagă dezrădăcinare etică, abateri de la datorie, biografii cumplite, de aici și discursul rechizitorial al poetului "Sub tine, timp, noi singuri, dușmani, ca și prieteni,/ ducem blestemul dulce al frunții noastre.../ însă, din vreme-n vreme, revin asupra noastră/ Aceste mult prea triste și prea urâte fapte.". În etapa actuală, poezia patriotică cunoaște o largă dezvoltare, ea stă parcă sub semnul poeziei deschise de Adrian Păunescu. Formula
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lumii să scape categoriilor de bine și rău, ba chiar și celor de adevăr și fals. Să ne întrebăm care sunt noile concepte sub semnul căror ne așezăm, pe nesimțite, existența. * Frumusețea unei persoane este în egală măsură dar și blestem: bucuria atenției celorlalți este dublată de timpul ce trebuie consacrat pentru întreținerea ei, timp trăit în felul acesta cumva pentru alții. Ușurința cu care pot fi rezolvate anumite situații datorită bucuriei vizuale pe care-o produce are drept corelativ absența
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
copilului: adultul nu observă sau se face că nu observă ori nu răspunde corespunzător progreselor unui copil. Tot aici intră lipsa voinței sau incapacitatea adultului de a furniza atenție și stimulare copilului în cursul zilei; abuzul verbal (țipete, jigniri, înjurături, blesteme); cerințe excesive privind performanțele copilului; penalizarea copilului pentru un comportament pozitiv, normal (zâmbește, chicotește, se mișcă, explorează, manipulează obiecte, vocalizează); penalizarea copilului când manifestă semnele unei stime de sine; penalizarea copilului pentru folosirea unor abilități interpersonale absolut necesare în obținerea
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
act mecanic. Citesc, dar totul rămîne la suprafața creierului. Nimic nu mișcă în mine, în adînc. Un fel de moarte a inteligenței. în momente dintr-astea nu vibrează decît sentimentele”. (p. 300-301) Și: „Cel mai îngrozitor lucru în viață: singurătatea. Blestem. Seamănă a moarte sau mai bine zis seamănă a ceea ce credem că ar putea fi moarte”. (p. 387) Similarități se găsesc și în unele pagini din jurnalul lui Alice Voinescu, notate cu un deceniu mai tîrziu: „Curg zilele fără să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pentru personajele de prim-plan. Pentru că protagoniștii adevărați sunt ceilalți, sunt oamenii de hârtie ale căror întunecate revelații mărturisesc o eternă apocalipsă. Toți actanții textuali (precum, bunăoară, Nebgrohd, "zeul mic și taciturn", cu dinții verzi și "caninii mai ascuțiți decât Blestemul și coamele tigrilor", Călărețul albastru, "cel ce călătorește printre amintiri vii ca rănile", oamenii-îngeri triști, drapați în întuneric, Ucigașul sumbru, cu "neobosit trup, neobosit trup, bun de umplut Abisul" sau Faraonul din casa înnegurată, care, Cu ochiul stins, "grăbește venirea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
numit-o "foioasă"; eufemism care, în traducerea autorului spovedaniei cu poemul la tâmplă, devine nici mai mult, nici mai puțin decât un fel de... proxenetism de cuvinte! Adi Cristi recunoaște practic în mai multe rânduri că este efectiv devorat de blestemul scrisului de poezie ("oprește-mă din scris căci "am luat-o la vale "/ am luat-o " la prăbușire "/ am pierdut noțiunea timpului și a spațiului/ am pierdut toate noțiunile de fapt/ nu mai am nici cu ce și nici cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu mai am decât nebunia scrisului/ de a scrie întruna chiar dacă nu mă mai ascultă cuvintele/ chiar dacă nu le mai țin minte/ scriu în virtutea faptului că am scris toată viața/ ca un motor din tecuci" (subl. aut.). Această secvență din blestemul care mă devoră, inclus în opul Pasărea fără aripi (Editura Tipo Moldova, Iași, 2003), demonstrează cât se poate de evident faptul că Adi Cristi este pe deplin conștient de riscurile majore ale ritmului acesta halucinant al scriiturii poetice, asumându-și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
copac/ trec prin lumină o macină o desfac/ soarele frunzelor unui copac// vin ei de demult de aiurea/ vin să macine lumea-pădurea/ trec prin acoperiș prin pereți/ cu răsuflet greu cu răsuflet/ și trec prin carne prin suflet// Ca un blestem pe capătul crucii/ tocmai când nu te aștepți/ vin bursucii" (Vin bursucii). Ori pe Blaga, "fiul faptei" autohtone, devenit un ciudat călător prin înfrigurata Alaska (I): "Fiul mamei mele broasca dacă eram// Cât de tandru orăcăiam/ Cum mă cântau ce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în termeni aproape mistici: Pe trupul tău de tânără femeie / Emoții tari precum parfumuri rare/ Se-aprind ușor cum taina în moscheie,/ Ca jertfa răsărind blând pe altare. // Tăcerea rănii clipa ți-o supune, / Te-nchidă-n rouă și-n blestem curat./ Bruma se-aprinde-n iederă și-apune/ Când lacrimile reci te-au fulgerat. // Pe trupul tău înzăpezit de teamă/ Damnat mă las jertfit de-atâtea ori./ Emoții crude precum umbra-n ramă/ Ne regăsesc în tainicii fiori.// Se-aprinde bruma-n
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de aur. 2. La mărul de aur din Paradis, limpede crisalidă, timp inert, interzis, sacră omidă așteptând sărutul promis, la mărul de aur din Paradis. 3. La mărul de aur, tainic pas, înflorită elitră, fluture curcubeu pe umărul pământului, greu, blestem talisman, pubelă tezaur, la mărul de aur. 4. Expandată secundă, hotar deschis, la mărul de aur din Paradis". Pe parcursul lecturii, devine însă din ce în ce mai vizibil faptul că textele sunt mai mult decât rodul unei trude poietice altoite pe o erudiție de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vor să vină/ pentru clipa înghețată/ când Temnicerul va veni" (Clipa înghețată). Reiterând tiparul cunoscut, al suspendării lui Iisus între cer și pământ, între viață și moarte, poetul se dăruiește unui abis resimțit, întocmai ca pharmakon-ul grecesc, când ca un blestem, când ca o binecuvântare, dar întotdeauna ca un dat necesar, ca o realitate imanentă ființei: "cuiele/ sârma ghimpată sunt necesare". Așa se explică și apetența pentru glisarea perpetuă între un ieri al suferinței epurate grație unei încrederi în sensul ei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de-a-ntregul camuflată. Eul poetic revine însă întotdeauna în forță în alte cicluri de poeme ale solitudinii mândre, dornic să-și clameze de fiecare dată diferența înnobilatoare (a se vedea, bunăoară, seria de autoportrete din Agenția de eufemisme: autoportret cu blestem, autoportret în oglinzile somnului, autoportret cu prăpastie, autoportret cu iluzie etc.). Statuat din nou, în fond, drept demiurgic, în maniera poeziei moderniste, el își declamă orgolios drepturile po(i)etice, preocupat a da seamă aici de propriile tribulații în căutarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
evită întâlnirea și confruntarea decisivă cu oricare dintre divinitățile duale, care să îi certifice scindarea. Tensiunea extremă a alterității interioare transpare însă din cele câteva confesiuni tulburătoare ale pluralității ontologice, resimțite romantic sau modernist, ca un har deturnat, uneori, în blestem. Ele nu sunt deloc străine de aspirația romantică a contopirii contrastelor în numele unui ideal al identității precum cel definit de Schelling sau Fichte, dar nici de problematica alterității scripturale, convertită în dat inexpugnabil al ființei artistice, după cum au mărturisit-o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
paradoxal al identității europene: dezbinările și conflictele sînt cele care au stat la baza diversității culturale, devenită componentă a identității europene. În concluzie, identitatea noastră și unitatea noastră europeană provin din dezbinare și conflict. Am făcut astfel o binecuvîntare din blestemul nostru originar, însă am păstrat și blestemul însuși, statul-națiune, nu sub forma sa paranoică ce dezlănțuie războaie, ci sub forma sa de suveran necondiționat, care respinge orice instanță superioară ce ar dori să îl subordoneze. Din prezent asupra trecuuluit Prin
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
sînt cele care au stat la baza diversității culturale, devenită componentă a identității europene. În concluzie, identitatea noastră și unitatea noastră europeană provin din dezbinare și conflict. Am făcut astfel o binecuvîntare din blestemul nostru originar, însă am păstrat și blestemul însuși, statul-națiune, nu sub forma sa paranoică ce dezlănțuie războaie, ci sub forma sa de suveran necondiționat, care respinge orice instanță superioară ce ar dori să îl subordoneze. Din prezent asupra trecuuluit Prin conștiința a ceea ce leagă originile conflictuale de
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
civic, un garant al existenței unor virtuți încă obnubilate. Reconsiderând-o cu fervoare, la 1840, Kogălniceanu evoca "ura, interesul, pisma, toate patimile" ce dezbinau o societate în curs de schimbare. Situația se arăta disperată ("Doamne, clama G. Lazăr, până când anii blestemului?"), însă istoricul a știut să vadă, dincolo de clipă, efectul regenerator al suferinței. "Ba nu, vremea pieirii nu ne-a venit, citim în Arhiva românească, sângele nostru este tânăr, pentru că este înnoit prin nenorociri." Era numai nevoie de o nouă solidaritate
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
coșmarul războiului. Odată cu Chipul cioplit și mai ales prin Fața a doua (ambele apărute în 1967), expresia se decantează, glasul de trâmbiță al poetului coborând spre șoaptă. Chiar dacă obsesia ororilor războiului nu a dispărut, o tristețe gravă ia locul tumultului de blesteme. Renunțând să se mai erijeze în răzbunătorul lumii, să se considere purtătorul de cuvânt al unei generații, M. începe aventura căutării de sine, continuată, în alt plan, prin versurile din Până la Iov (1970). Acum el ambiționează sondarea universului mitic, ancestral
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]