6,191 matches
-
să-și împodobească și uneltele de muncă: jugurile carelor, șeile de lemn, codiriștile de bici, botele(bâtele) ciobănești, cupele de muls (donițele), ciubărașele, balercuțele (damigenele); furcile de tors; stativele (război de țesut), sucalele de țevi, vârtelnițele, pieptenii (pentru cânepă), rășchitoarele, căruțele și rădvanele (briștele de lux). Sculptura populară sătească se înscrie în circuitul mondial de valori de o mare originalitate și autenticitate. Frumusețea și generozitatea naturii care a dat omului lemnul pădurilor s-a metamorfozat în mâinile creatorilor populari (și costișeni
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
determina să nu plecăm în necunoscut, nu au putut s-o convingă pe mama să rămână. Am avut un mare noroc atunci când ne-am hotărât să plecăm și să găsim un om cu suflet mare, care să ne ducă cu căruța la gară, aflată la cca 7 km. Astfel am putut pleca la drum cu câteva bocceluțe cu lucruri, având grijă să luăm cu noi și pe Hera, cățelușa noastră, care parcă prevestind ceva rău, se lipise de noi. În drumul
AM TRECUT PRIN DOUA REFUGII. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Alexandrina Comandaşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1678]
-
tensiune și nedreptăți care ne-au marcat pentru toată viața. Iunie 1940. Luați prin surprindere, pregătirile de plecare s-au făcut în grabă, sub imperiul agitației generale. Oameni de bună credință, colegi ai mamei mele, ne-au venit în ajutor. Căruțele, șase la număr, s-au prezentat fără a fi apelate. S-a încărcat la întâmplare. Despărțirea, cu plânsete și pocnete de bice. Am plecat! Noi, familia în trăsură, urmați de căruțași. Am gonit nebunește până la Prut. Ne-am oprit, după cum
POVESTEA REFUGIULUI MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Codreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1674]
-
s a derulat fără evenimente deosebite. Doar oboseala și disperarea! Când ne-am oprit în fața porții bunicilor, iapa s-a prăbușit. A murit de epuizare. Noi ne-am revenit greu, înconjurați de dragoste și înțelegere. În urma noastră a ajuns o căruță, descărcată pe jumătate, dar omul a ținut să fie alături de noi până la capăt. După plecarea din Braniște, totul a fost prădat. A urmat o perioadă plină de privațiuni și neliniște. Am revenit la Moara de Piatră în toamna anului 1941
POVESTEA REFUGIULUI MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Codreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1674]
-
și să mergem cu el la primărie unde staționa o coloană militară română care mergea la Botoșani. Mama a hotărât să rămână cu cele două surori mici. După multe rugăminți am reușit să ne îmbarcăm într-un furgon militar. Câteva căruțe cu refugiați care ne urmau au fost atacate de un grup de indivizi, bănuiesc că erau localnici, care, în final, s-au retras după intervenția unor cavaleriști români. La părăsirea localității de domiciliu, norocul nostru a fost că eram însoțiți
UN REFUGIU “CIUDAT“. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Corneliu Emil Dănilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1679]
-
Și de această dată avertizarea a venit târziu. Primul semnal a fost dat atunci când pe data de 15 martie 1944 liceele din Bălți au încetat activitatea. Am aflat adevărul și ajuns urgent acasă avertizând părinții. A doua zi am încărcat căruța și am plecat cu toții, abandonând a doua oară tot ce aveam. De data asta am părăsit localitatea fără incidente, mulți nu știau adevărata stare de lucruri. Am trecut Prutul și ne-am oprit la casa bunicului din satul Râșca. Dar
UN REFUGIU “CIUDAT“. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Corneliu Emil Dănilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1679]
-
știrea: VIN RUȘII!!! Un vacarm de nedescris a cuprins întreaga zonă, militarii au început să se retragă în grabă, oamenii alergau în toate părțile, zvonurile, din ce în ce mai înfiorătoare, băgau groaza în populația din Tighina. Tatăl meu a făcut rost de o căruță, care a fost încărcată cu puținul folositor ce-a încăput pentru lunga pribegie spre necunoscut, în care plecam pentru a ne salva, lăsând în urmă aproape totul. Ținta călătoriei noastre o știa doar tata să trecem cât mai repede granița
UN REFUGIU TRIST. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nona Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1671]
-
ne salva, lăsând în urmă aproape totul. Ținta călătoriei noastre o știa doar tata să trecem cât mai repede granița spre România și apoi vom vedea ce se va mai întâmpla. Am ajuns la graniță noaptea, unde erau zeci de căruțe și mulți oameni cu saci în spate sau cu bagaje voluminoase, fiecare încercând să ajungă cât mai repede pe celălalt mal al Prutului și am reușit acest lucru foarte greu, iar după câteva zile am sosit în orașul Vaslui. Aici
UN REFUGIU TRIST. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nona Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1671]
-
era cumplită și fără iertare. Bolnavii erau aruncați departe, dincolo de zidurile orașului și nici măcar rudele nu mai cutezau să se apropie de ei. Mureau acolo ca niște sălbăticiuni, și gunoieri plătiți Împărătește pentru această treabă ingrată Încărcau hoiturile Învinețite În căruțe și le Îngropau Într-un loc pustiu, al cărui nume stârnea fiori. Când fața frumoasă a lui Hermann se acoperi de buboaiele acelea hidoase, Simeon Îl ascunse Într-o chilie din fundul curții. Nimeni nu știu că zace acolo. Din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fără grabă și sfială. Nu priviți cu frică Împrejur și siliți-vă să stați mereu În urma mea. Trebuie să trecem prin curte nebăgați În seamă. Apoi căutăm vreun colț Întunecos unde să vă ascundeți până găsesc un țăran cu o căruță cu care să ieșim din cetate. Trebuie să plecăm Înainte de a sosi Adalbrecht și Eglord. — Cum, Eglord nu e aici? se bucură Adelheid. Unde s-a dus? — Nu știu, numai Satana Îi știe de urmă. Cine știe ce fărădelege pune iar la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ajunseră Într-un coridor Întunecat care du cea la bucătării. Acolo, Simeon Îi arătă o firidă plină de paie și zdrențe de tot felul. Ascundeți-vă aici, domniță. Stați până vin eu să vă caut. Mă duc să găsesc o căruță cu care să putem ieși. Nu vă mișcați din loc, orice s-ar Întâmpla, până ce nu vin eu. Adelheid se cutremură. Prin paie foiau șobolani și duhoa rea era de nesuportat. Dar știa că nu are de ales, astfel că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dată se Înfiora, temându-se să nu fie descoperită. În sfârșit veni Simeon, tuși ușor și Întrebă șoptit: — Domniță, sunteți aici? Da, da, răsuflă fata ușurată. Bine c-ai venit. Mi-a fost atât de frică. Veniți, veniți. E o căruță care pleacă acum și care ne ia și pe noi. N-a fost ușor să-l Înduplec pe țăran. Iertați-mi În drăzneala, domniță, a trebuit să-i spun că sunteți ibovnica mea și că vrem să petrecem câteva ceasuri
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mogâldeața Înfășurată În zdrențe, din care răsărea numai o față murda ră sub o basma trasă pe frunte. Pe Sfântul Trudpert, aproape că am mustrări de cuget că ți-am luat atâția bani! adăugă el râzând. Fugarii se urcară În căruță, se ascunseră În fân și țăranul dădu bice cailor. Făcuseră de-abia câțiva pași, când, deo dată, se auziră din turn trâmbițe care anunțau sosirea stăpânului. Fără a bănui primejdia, căruțașul luă calul de căpăstru ca să-l strecoare prin mulțimea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care umpluse curtea. Din greșeală Îl Împinse pe unul dintre scutieri și acesta se Întoarse furios. Văzându-l pe zdrențuros, Îl lovi cu sabia, fără multă vorbă. La vederea sângelui tovarășii lui se Înve seliră și, apuncând de roți, răsturnară căruța. Vederea celor două ființe omenești care se prăvăleau dintre paie le spori veselia și-i traseră afară. — Dați-le foc cu fân cu tot, strigă unul. Cum ideea li se păru foarte nostimă, câțiva se repeziră spre bucătării ca să aducă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu care noi aveam Încă de mulți ani bune legături de afaceri și În care avem deplină Încredere, și l-a rugat să meargă Împreună cu mine la Zürich. Dânsul n-a pregetat nici o clipă și s-a grăbit să umple căruțele cu mărfuri, astfel că În câteva ceasuri am fost gata de călătorie. Giancarlo ajunsese cu istorisirea sa la capăt. Cei doi care Îl ascultaseră tăcură Îndelung. Solomon se Întreba dacă Îi va revedea vreodată pe Bodo și pe tatăl lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o apariție nu tocmai obișnuită nici în oraș, așa că nu-i greu de închipuit cu ce stare de spirit am intrat în "sat”. Satul era o pădure adevărată, prin care drumul brăzdat de urmele neuniforme și adânci ale roților de căruță, era un chin și pe lângă bicicletă. Pe margini zăream cocioabe cu garduri (mai degrabă schelete de garduri) din leațuri strâmbe din loc în loc, întărite de unul-doi copaci, dar și ăia cu frunzișul rar. Mergeam la deal. La o adică
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
din scânduri negeluite. Ne-am spălat într-un fir de apă care trecea mai jos de drum. Drumul era neasfaltat, locurile necunoscute, de aceea eram zoriți să ajungem cât mai departe, pedalând de zor. Din urmă ne-au ajuns, cu căruța, niște unguri. Văzându-ne cinci oameni pe patru biciclete (fetița avea vreo trei-patru ani), s- au oprit să afle de unde veneam și încotro mergeam. Prietenoși, ne-au îmbiat cu ce transportau - palincă. Sigur că i-am refuzat, politicos. Urma o
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
să-mi dispară bicicleta, să mă atace vreun câine, să mă lase puterile, să... Dar îmi împlinisem un vis. BÂRA, BOGHICEA - 2005 După întâlnirea cu George în fața episcopiei, am luat-o spre Luțca, Sagna, Bâra, apoi Boghicea. El dorea o căruță care să accentueze aspectul rustic al casei de vacanță și auzise că pe acolo, (la Boghicea, mai exact) putea găsi meșteri pricepuți la adaptarea artizanală a clasicelor vehicule rurale. Chiar pe podul peste Siret mi-a sunat telefonul; mă gândeam
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
că, măcar la întoarcere ne va fi foarte ușor, urma să tot coborâm. Doar că urcușul nu se mai termina... Odată ajunși în sat, cineva ne-a îndrumat spre un "rotar” (am înțeles că-i vorba despre cel care face căruțe). Numai că respectivul nu se mai ocupa cu așa ceva, fiind accidentat și bătrân, dar ne-a recomandat pe altcineva - Costică, zis Poșoarcă. Doar că locuia pe dealul din față. Cum era de bănuit, perspectiva urcatului din nou pe o pantă
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
bine am adus patru sticle de bere, de la barul de alături. Omul, firesc apărându-și interesul, era viclen. George voia un preț rezonabil, meșterul (cam afumat) ceruse o sumă exagerată: două milioane pentru o roată, adică vreo zece milioane pentru căruță întreagă. Replica: Nu se poate! Uite nea Costică, am băut o bere împreună, ajunge, noi plecăm și gata! Matale faci căruță în două zile și vrei atâția bani... Știi, cu banii ăștia îți poți cumpăra o mașină. Mihai, dai mașina
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
un preț rezonabil, meșterul (cam afumat) ceruse o sumă exagerată: două milioane pentru o roată, adică vreo zece milioane pentru căruță întreagă. Replica: Nu se poate! Uite nea Costică, am băut o bere împreună, ajunge, noi plecăm și gata! Matale faci căruță în două zile și vrei atâția bani... Știi, cu banii ăștia îți poți cumpăra o mașină. Mihai, dai mașina ta cu atâția bani? Cunoscându-mi vehiculul (cel vechi, din 1971) am răspuns, pe bună dreptate că: nici cinci nu mi-
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
pe ea. Vezi nea Costică ?!. Meșterul susținea sus și tare că-i multă muncă, trebuie lemn de diverse esențe, însă chiar nevasta încerca să-l atenționeze că cerea prea mulți bani. Eu, neștiind nimic despre cât ar putea valora o căruță, dar fiindcă aflasem ceva de la celălat rotar, mi-am dat cu părerea: auzisem că un milion și opt sute ar fi destul. Ultimul preț al meșterului: patru milioane. George, hotărât zicea că mai mult de trei nu dă, fiindcă nu-i
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
pe bună dreptate: "Cum să vii cu mașina ta prin bolovanii ăștia, pe drumul ăsta ?!”. Au bătut palma, au scris suma și condițiile pe-o hârtie, au făcut schimb de numere telefon și gata, a rămas ca-n două săptămâni căruța să fie gata. La întoarcere, drumul a fost ușor, mergeam mereu la vale. Astfel am putut observa un Centru Social la Bâra și peisaje de care iarna avea să-mi fie dor. Odată ajuns acasă am constatat uitându-mă în
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de zor, fără a mă simți obosit, am ajuns la Mircești. Spre casa lui Alecsandri zburam pe lângă biserica catolică, pe lângă dispensar, panicându-mă (din cauza vitezei atinse la vale - cred că vreo 50 km. / oră), dacă eram obligat să depășesc vreo căruță pe drumul relativ îngust. Numai că acolo, chiar în fața intrării în curtea casei memoriale, când să cobor de pe bicicletă, tragedie: mi s-au agățat pantalonii de șea și s-au descusut între picioare. Destul de mult... Speriat, analizam dezastrul. Chiar cu
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
purtat în modul cel mai civilizat cu noi, manifestând, dincolo de corectitudine, sentimente de înțelegere și de milă. Ulterior, am meditat mereu asupra celor întâmplate atunci și mi-am dat seama că ei nu erau vinovați. Alții erau! Pe lângă noi treceau căruțe cu cai, pline cu fel de fel de obiecte și hăinăraie, ba și scaune și mese și dulapuri. Printre mulțimea de lucruri aruncate claie peste grămadă în căruțe, vedeam figurile descompuse de groază și neputință ale unor bătrâni și bătrâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]