5,796 matches
-
sau chiar pe poteca vieții În plinul ei, pentru că nu este timp să te mai uiți Înapoi. Poate că la ora aceasta când scriu, mata ești Într-o odaie, Închisă, privind doar soarele pe geam, sau poate chiar din cauza vreunei colege de slujbă cu minifustă și piciorușe calde și turburătoare, privești Într-acolo . Am avut o discuție amplă cu tov. preș. al Com. de artă de aici. A sosit, la muzeu, un pictor (i-am văzut lucrările) și mi le-a
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
cu mine, vă așteptam la „Galeria oamenilor de seamă”, mata ai avut bunăvoința să vii la mine cu musafirii. Am regretat foarte mult că nu eram și eu, cu maestrul Gherasim , totuși o clipă l-am recuperat. Mi-a spus colega matale, că Îmi vei spune ce a fost, când mai dai prin Fălticeni. Văd că șoferul de la Cultură nu a apărut Încă, așa că trebuie să mai aștept până voi lua tablourile. Cu sentimente deosebite și prietenie, Teodor Tatos </citation> <citation
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
avea cel puțin milă de creația altuia, pentru locul său natal . Totuși, „ochiul stăpânului Îngrașe vita”. Totul e: să nu strice ce-ai făcut mata. D-na Ungureanu s-a bucurat auzind de d-na Niculescu-Varone, care i-a fost colegă la universitate, la lb. română (D-na Ungureanu are 2 licențe: româna și germana). În ceea ce privește pe denigratorul matale, consolează-te: toți i-am avut . Neamțul are un proverb foarte bun, „Die schlechsten Früchte sind es nicht woran die Vespen nagen
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
bilete mai ieftine. O „bună creștere” prost plasată... Mâncăm la restaurantul aeroportului. Dialogul cu domnișoara care ne descrie felurile de mâncare este de tot hazul. Nu știe nici un cuvânt în engleză, dar nu se grăbește să cheme pe vreuna dintre colegele sale să o ajute. Are convingerea că vom înțelege și în spaniolă, de aceea ne explică rar, răbdătoare, cu o veselie abia reținută, meniul afișat. Și chiar înțelegem... Observ călătorii - foarte gălăgioși - care așteaptă zborul spre Lisabona. În rumoarea sălii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Nicolae și Adrian pleacă într-o excursie literară oferită de organizatorii portughezi, excursie pentru care trebuia să apuci să te înscrii din timp. Eu reușesc să trimit de la laptopul lui Bernd Gutberlet, la Chișinău, un prim e-mail cu salutări Anișoarei, colega noastră din redacție. Prin intermediul ei, cercurile concentrice ale mesajului meu vor ajunge și la celelalte ființe dragi de acasă. Apoi, optăm în trei - Vasile, Andrei și cu mine - pentru varianta Lisbon by step, o experiență obligatorie pentru cel care vrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dar nu se aude mai nimic în zgomotul gării. În plus, trecerea spre ușa vagonului o blochează acei care și-au primit doar una din valize și rămân să aștepte până hamalii o „descoperă” și pe a doua. Unele dintre colegele noastre, vesele și entuziaste, dornice de dialog în trenul care ne aducea de la Lisabona, au acum o expresie destul de derutată, pleoștită chiar. Mă gândesc că asemenea momente trebuie depășite cu răbdare și înțelegere. Pentru a rezista. Proiectul în care ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
e țară francofonă, ne-am cultivat relații speciale cu Franța și, mai important, avem scriitori foarte buni - îmi „dezvolt”, pe un ton doar aparent ironic, nedumerirea și amărăciunea, însă vorbesc tot pentru mine, pentru că femeia s-a retras, zâmbind, la colegele de la casierie. O scenă ridicolă, pe care mi-o asum integral. Tac și număr cărțile autorilor albanezi, destul de multe... Librăria Mollat e fabuloasă. Autori și titluri care te intimidează. Cum să mai înghesui lumea cu scrisul tău? Săli și compartimente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
două caturi și mai multe camere, cu săli de bucătărie și celelalte necesare unui trai confortabil, găzduiește anual câte 12 scriitori din Europa, câștigători ai unor burse de creație de până la trei luni, oferite de Conseil Général, Département du Nord. Colega noastră din Trenul Literaturii, prozatoarea franceză Annie Saumont, a stat aici în octombrie și decembrie 1997 și ne asigură, într-o scurtă luare de cuvânt, că s-a simțit excelent. A scris trei nuvele și și-a revăzut trei cărți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
abile, siguranță neostentativă. Alură latino. Am văzut, de altfel, mulți nemți intens bronzați, mai ales femei, dezinvolte și deloc urâte, în pofida prejudecății care bântuie pe la noi despre nurii fiicelor lui Siegfried. Luni, 19 iunie VASILE GÂRNEȚ: Mesaje de la Ana Druță, colega noastră de la Contrafort, care ne scrie ce se mai întâmplă la Chișinău. Au fost doar câteva telefoane nesemnificative la redacție, nimic urgent...Căldura mare, se vede, a mai potolit apele și în mediul cultural basarabean. Mai există un loc însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
urmează o cădere iminentă în apa mării, printre alge, pietroaie și pești multicolori, dar nu se întâmplă nimic din toate astea, „levitezi” comod peste abisul verzui. În sala de Internet de la parterul pavilionului italian am recepționat un mesaj de la Anișoara, colega noastră din redacție: ne scrie că totul e în ordine, lumea literară se pregătește pentru un nou simpozion „româno-român”, la care se vor auzi aceleași lamentații, prin sate bântuie o secetă cumplită. Lumea e paralizată de căldură și de frică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai moale căderea. Tinerii în armuri, pesemne membri ai unui cerc specializat în turniruri medievale, care seacă portmoneele turiștilor germani, luptă din greu și cam stângaci. Totuși, rundele se succed una după alta, cu repeziciune. Favoritul lui Felicitas pierde duelul. Colega noastră, ce ciudat!, pe cât de ironică se arătase inițial față de ideea acestui turnir butaforic, își ia până la urmă rolul în serios și se grăbește să iasă în față (tunsă scurt, cercei în urechi, guleraș alb peste o pelerină gri, largă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un potențial infractor, lipsit de un document «blindat», ca al tău, elvețian, sau ca acela al lui Richard Wagner, care, deși e neamț născut în România, locuiește la Berlin și are un pașaport cu însemnele Uniunii Europene!”, îi răspund, iar colega noastră clatină din cap, cu un aer de mirare și compasiune. „Tocmai balticii, pe care îi simpatizezi atât de mult, să nu te lase să intri în țara lor!” La controlul actelor, pașaportul meu fusese îndelung cercetat, întors pe toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
inscripție ciudată, sibilinică. Un caz mai rar întâlnit în practica serviciilor de pe aici, extrem de vigilente și avizate în legătură cu tot ce vine dinspre Kaliningrad. Soldatul - prea tânăr ca să-și amintească de vremurile când eram „republici-surori” - își întrebă în cele din urmă colega, superioară în grad, ce e cu bizarul tărâm de unde vin, dar aceasta, probabil neștiind mai multe, nu-și pierdu totuși aplombul (funcția o obligă!) și îi explică, pe un ton prefăcut-indiferent (așa am intuit), că avem o „viză colectivă” și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
CIOBANU: La hotelul din Vilnius reușesc pentru prima dată să vorbesc la telefon cu ai mei, din Chișinău, după câteva săptămâni de absență, când nu am riscat să-mi consum banii pe convorbiri telefonice, ci doar am schimbat cu Anișoara, colega de la redacție, mesaje electronice. Celularele colegilor vest-europeni par, deocamdată, niște unelte din viitor pentru noi. Seara, îmbrăcați în straiele noastre cele mai bune, mergem la Primăria Vilniusului, pentru întâlnirea/recepția rituală cu oficialitățile orașului. Simt, din nou, că suntem în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din Chișinău specializat în „promovarea”, contra plată, a limbilor moderne, deschis la începutul deceniului trecut și botezat Oferta (o denumire ea însăși neobișnuită, un termen „capitalist”, anunțând noile vremuri „desfundate”). Umblam la cursuri împreună cu VASILE GÂRNEȚ și cu Valentina Buzilă, colega noastră de la Editura Hyperion, de unde îmi câștigam pâinea. Noi trei eram singurii români din grupă, restul - evrei ruși din Chișinău. Se pregăteau să emigreze - Gorbaciov tocmai slăbise șuruburile, iar imperiul scârțâia din toate încheieturile precum o corabie mâncată de cari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din Trenul Literaturii - există și din aceștia. Unii refuză să mai intre în biserici, spunând că e aproape sufocant să suporte „atâta credință”. „De ce fac esticii trasee turistice din vizitarea bisericilor? De ce a consimțit clerul la așa ceva?” - mă întreabă o colegă din Occident. Nu știu ce să-i răspund... Etalarea credinței, după decenii de interdicție politică, face parte din exuberanța identitară a oamenilor de aici. E mai greu să-i înțelegi, dacă nu ai trăit istoria lor. Alte biserici vizitate: Sfinții Francisc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
partinic relativ tânăr, care spune niște banalități, apoi Thomas Wolhfahrt, conducătorul Trenului Literaturii, cu un cuvânt de salut care nu poate fi prea nou, pentru că a tot salutat în această călătorie președinți de țări și primari. Wolga Ipatava, scriitoare belorusă, colega noastră din Trenul Literaturii, introduce niște note polemice, vorbind despre necesitatea libertății de expresie și a reformelor democratice și în Belarus. Traducerea în engleză se face cu multe omisiuni, ceea ce stârnește nemulțumirea noastră, a celor care cunoaștem limba rusă. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ce cameră stați?” Îi spun numărul camerei. O sună pe femeia de serviciu de la etaj să verifice dacă spun adevărul. Da, așa este, dar pașaportul, oricum, lipsește. Tipa îi spune că a preluat schimbul abia acum o oră de la o colegă de-a sa, care a și plecat acasă. Nu mă mai stăpânesc, încep să strig revoltat, și mai apar încă vreo trei recepționere. Caută toate cu febrilitate pașaportul prin sertarele meselor, în seifuri... Un milițian - a ieșit, pare-se, de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
1981, de către generalul Jaruzelski, rușii pierduseră partida prin simplul fapt că nu mai puteau trece sub tăcere asemenea evenimente. Apăruse un precedent, și după câțiva ani altul, și mai spectaculos, când sistemul s-a ruinat. La Editura Hyperion, aveam o colegă, muzicolog, de origine poloneză, doamna Iulia Tzibulski. La sfârșit de an, 1987 sau 1988, în preajma revelionului, organizaserăm o serată de muzică și dans „în colectiv” la mansarda clădirii de 13 etaje, unde își avea sediul legendara noastră instituție - o sală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Sunetul lumii - O noapte de poezie”), la care asistă foarte multă lume. E ca la un meci de fotbal, numai că spectatorii stau la mese, savurând vin sau o bere. E programată cu un recital și Amanda Aizpuriete din Letonia, colega noastră din Literatur Express, cunoscută în Germania, unde a avut mai multe lecturi și căreia i-a apărut de curând o antologie de versuri la Berlin. Îl ascultăm pe neamțul Volker Braun, un poet foarte popular, aplaudat îndelung. Recitalul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de vârf și momentul mai puțin fast al acestei călătorii fascinante și... - să recunoaștem - epuizante? - Momentul de vârf l-am trăit la Paris, în Marché de la poésie, după întâlnirea cu Dinu Flămând (la Radio France Internationale) și Vicențiu Iluțiu, cu colega noastră de scris Ioana Crăciunescu, în Piața Saint-Sulpice, cu dna Sanda Stolojan și cu editorul și eseistul Dominique Daguet de la Cahiers Bleus. La Lisabona și la Vilnius m-am simțit într-un spațiu benefic, fast, cum spui. Momente dificile am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
se islamizează pe zi ce trece. "Soția mea nu mai poate nici măcar să-și cumpere o fustă." Pudibonderia din stradă este dublată de privațiuni acasă. Avem tot mai mulți prematuri, copii anemici, tot mai multe avitaminoze cauzate de penuria alimentară. Colega mea, care nu are permis de liberă trecere, abia dacă poate ieși la restaurant de două ori pe an. Știați că 40% dintre copiii palestinieni chestionați în cadrul unei anchete psihologice au răspuns human bomb la întrebarea: ""Ce-ați vrea să
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
capul familiei aduce friptură de oaie și servește el însuși ceaiul. La o întrebare a mea referitoare la rolul femeii în societate, îmi răspunde că au o femeie deputat în Parlament, o candidată care a obținut mai multe voturi decât colegele sale, și zece femei în sânul Consiliului Consultativ al mișcării. Am avut ocazia s-o ascult la Amman pe această deputată islamistă, o personalitate remarcabilă, de altminteri: ea vorbea despre avansul luat de islam în privința statutului social al femeii, "caracterizat
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
moral. La întrebarea de a ști dacă această revoluție mediologică se va îndrepta, "către dreapta" sau "către stânga" expectativă iacobină instabilă răspunsul on-line al islamului riscă să încurce ițele, în măsura în care informatica și teocrația pot face casă bună. Așa cum îmi spunea colega mea egipteancă: "Și eu sunt fundamentalistă, numai că fundamentele mele nu sunt cele pe care mi le bănuiți dumneavoastră. Iertarea, toleranța, dreptatea se află și în bagajele noastre. Poate că asta o să vă mire." Dacă va exista un postislamism, el
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ar vrea să joace, că de, îs tinere și tare le place să joace ". În 1903 aveam numai 19 ani, dar ori le-am învârtit ori nu. Două dansau foarte bine: Domnișoara Singhel și Brustureanu, și celelalte mai greu. Erau colege de-a soției mele Eugenia care au învățat școala primară în Târgu Neamț, la Doamna Moțoc. Însă una foarte frumoasă și voinică, nu se dă învârtitului nici de feli. O chema Isăcescu. Am asudat cât m-am năcăjit s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]