5,206 matches
-
oportunismul și astfel incumbă costuri tranzacționale mai mici. Integrarea verticală În organizații, argumentează Williamson, este rezultatul logic al economisirii costurilor tranzacționale, selecția naturală făcând ca această instituție să Înlocuiască piața acolo unde s-a dovedit a fi mai eficientă. Instituția corporației moderne ar fi deci rezultatul economisirii costurilor tranzacționale. Cauzele existenței acestora rezidă În factorii de mediu și umani enunțați, Între care specificitatea investiției ocupă un loc central. Modelul explicativ al lui Williamson presupune Însă un funcționalism simplist conform căruia sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
diferențelor; drepturile ar fi ambigue și insuficient asumate. Spre deosebire de Williamson, North introduce și instituțiile sociale (definirea drepturilor de proprietate) alături de tehnologie, În ecuația determinării costului tranzacțional. Dacă primul considera, Într-o concepție funcționalistă simplistă, că instituțiile capitaliste eficiente (În special corporația modernă) au apărut În virtutea logicii, pentru că erau economic superioare altor orânduiri, În opinia lui North instituțiile eficiente nu apar de la sine, ci sunt condiționate de anumite caracteristici ale societății. North identifică aceste caracteristici sociale În traiectul instituțional anterior al societății
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
elastică”, Învestind, prin contract, managerul cu autoritate supremă În interiorul organizației și este specifică unui mediu tranzacțional În care potențialul de conflict este ridicat, dar În care interesul participanților este să continue relația de cooperare cu costuri tranzacționale cât mai mici. Corporațiile au astfel mecanisme proprii de soluționare a conflictelor, permițând derularea contractelor Într-un cadru Înalt ajustabil. Pe de altă parte, perfomanța contractorilor ( În acest caz a angajaților firmei) este evaluată Într-o manieră administrativă de către manager; controlul asigură diminuarea oportunismului
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
organizațional. Teoria agent - principal Își propune să descopere instituțiile funcționale prin care acțiunea colectivă se poate realiza În interiorul organizațiilor prin Însumarea voluntară a contribuțiilor individuale. Problema acțiunii colective În interiorul organizațiilor, În condițiile oportunismului indivizilor, presupune o Întreagă problematică a guvernării corporațiilor ce implică chestiuni care țin de eficiență economică, de modul de exercitare a autorității dar și de considerente etice și normative. Avându-și originea În economie, teoria agent - principal se plasează totuși la granița epistemică Între economie, sociologie și știința
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
valoare (residual claimants), iar investițiile celorlalți actori nu sunt recuperate. Din punctul de vedere al acestora din urmă, degeaba crește valoarea de piață a firmei dacă această disponibilizează foarte mulți angajați care devin clienții programelor de asistență socială sau dacă corporația, schimbându-și locația lasă pe umerii comunității probleme ecologice (terenuri, clădiri pustiite), șomaj, sărăcie. 3. Corporația modernă - „proprietate difuză” - abordare economică Teoreticienii modelului agent - principal argumentează că există Întotdeauna un cost al exercitării calității de agent (agency costs) pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
din urmă, degeaba crește valoarea de piață a firmei dacă această disponibilizează foarte mulți angajați care devin clienții programelor de asistență socială sau dacă corporația, schimbându-și locația lasă pe umerii comunității probleme ecologice (terenuri, clădiri pustiite), șomaj, sărăcie. 3. Corporația modernă - „proprietate difuză” - abordare economică Teoreticienii modelului agent - principal argumentează că există Întotdeauna un cost al exercitării calității de agent (agency costs) pe care organizațiile Încearcă să-l minimizeze prin mecanisme de control. Costurile implicite relației agent - principal (ale agenției
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
implică o structură de coproprietate a firmei, ipostaziată Într-un set de contracte Între deținătorii de capital (acționari, creditori) și manageri. Cea mai eficientă formă de organizare este aceea care minimizează costurile agenției și aceasta este, susțin Jensen și Meckling, corporația modernă cu o structură de capital diversificată. Autorii introduc termenul de „proprietate difuză” exprimată atunci când există o diversitate având ponderi relativ egale a intereselor financiare (și deci a scopurilor) actorilor constitutivi. Pentru cei doi autori Însă, actorii constitutivi sunt doar
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
muncă, comunitatea sunt omise În analiză Între grupurile ce ar avea „investiții” În organizație Întrucât autorii consideră că aceștia Își tranzacționează aportul la prețul celei mai bune utilizări alternative. Ei folosesc termenul de „proprietate difuză” a acționarilor, creditorilor, managerilor În corporația modernă, comportamentul acesteia fiind, susțin autorii, „social responsabil”, În virtutea funcției sociale a organizațiilor de generare a bunăstării sociale. Autorii limitează astfel revendicările asupra firmei (inclusiv stabilirea obiectivelor organizației) la revendicări financiare ale proprietarilor legali - deținătorilor de capital (residual claimants) și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
care se exprimă) față de interesele managerilor. Cu cât costurile agenției sunt mai mari, cu atât interesele ultimilor sunt mai bine reprezentate În organizație În detrimentul principalilor. Configurația instituțională internă optimă va fi Însă Întotdeauna selectată și aceasta tinde să fie modelul corporației moderne. Crizele ce au lovit sectorul corporatist american la Începutul mileniului actual sunt dovada de declin a modelului managerului emblematic autoritar, a cărui imagine se identifică cu cea a companiei. Acest model a supraviețuit totuși În ciuda ineficienței ce a condus
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
mai degrabă pot fi invocați pentru explicarea evenimentelor bruște, discontinue ce au fost posibile prin acumularea unei mase critice de tensiuni În cadrul relației agent - principal; acestea au generat o adevărată explozie În cadrul sectorului corporatist ce a redeschis problema guvernării (governance) corporațiilor moderne. Explicațiile centrate pe organizație ca piață În care se tranzacționează eficient realizarea acțiunii colective prezintă limitări teoretice, dar și empirice. Cu excepția relației Între deținătorii de capital și manageri, concepția economistă nu problematizează distribuirea resurselor ce rezultă din câștigurile de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
centrate pe organizație ca piață În care se tranzacționează eficient realizarea acțiunii colective prezintă limitări teoretice, dar și empirice. Cu excepția relației Între deținătorii de capital și manageri, concepția economistă nu problematizează distribuirea resurselor ce rezultă din câștigurile de eficiență ale corporației moderne. Organizația este mai degrabă un proces politic În care se negociază o coaliție bazată pe interesele unor investitori diverși (deținătorii de capital, management, forța de muncă, comunitatea sau statul), adesea cu reprezentare formală În consiliile de conducere și care
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
deținătorii de capital, management, forța de muncă, comunitatea sau statul), adesea cu reprezentare formală În consiliile de conducere și care afectează deciziile economice. 4. Proprietate vs control Atât În sociologie, cât și În economie sunt dezbateri importante pe tema semnificației corporației moderne și a istoricului dezvoltării instituționale a acesteia. Se afirmă că dominația marilor corporații În economie a dus la o transformare radicală a societății. Societatea organizațiilor și a angajaților face ca modelele economice clasice și neoclasice, dar și cele marxiste
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
În consiliile de conducere și care afectează deciziile economice. 4. Proprietate vs control Atât În sociologie, cât și În economie sunt dezbateri importante pe tema semnificației corporației moderne și a istoricului dezvoltării instituționale a acesteia. Se afirmă că dominația marilor corporații În economie a dus la o transformare radicală a societății. Societatea organizațiilor și a angajaților face ca modelele economice clasice și neoclasice, dar și cele marxiste, să nu mai fie adecvate actualei realități sociale. Transformările sociale, În concepția acestor autori
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
1985), H. Mintzberg (1993), W.R. Scott (1998)) sunt desemnate prin termenii de „managerialism”, „industrialism” sau „post-industrialism”. Toate presupun depărtarea de principiile economice clasice sau neoclasice și recunoașterea importanței organizării sociale și a actorilor colectivi În societate (Rowlinson, 1997). Dezvoltarea corporației moderne este paralelă procesului de separare a proprietății de control; funcțiile sociale Îndeplinite de membrii organizației și, În special, funcția managerială se profesionalizează și se diferențiază de proprietatea asupra capitalului financiar. Profesionalizarea funcțiilor este rezultatul dezvoltării capitalului uman, ingredient ce
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
procesului de separare a proprietății de control; funcțiile sociale Îndeplinite de membrii organizației și, În special, funcția managerială se profesionalizează și se diferențiază de proprietatea asupra capitalului financiar. Profesionalizarea funcțiilor este rezultatul dezvoltării capitalului uman, ingredient ce devine indispensabil dezvoltării corporației. În teoria organizațională, problematica agent - principal apare ca urmare a tendinței de separare a managementului ce exercită funcția de control de deținătorii intereselor financiare constitutive. În termeni generali, concepția conform căreia managerii, mai degrabă decât deținătorii capitalului (și implicit ai
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
principal apare ca urmare a tendinței de separare a managementului ce exercită funcția de control de deținătorii intereselor financiare constitutive. În termeni generali, concepția conform căreia managerii, mai degrabă decât deținătorii capitalului (și implicit ai resurselor financiare), ajung să domine corporațiile moderne a fost desemnată drept „managerialism”. Chiar dacă proprietatea legală a organizației aparține acționarilor sau fondatorilor ale căror interese legitime sunt asumate la nivel organizațional, forța acțională a actorului colectiv astfel constituit și, ca urmare, controlul acțiunilor acestuia, aparține managerilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
fost desemnată drept „managerialism”. Chiar dacă proprietatea legală a organizației aparține acționarilor sau fondatorilor ale căror interese legitime sunt asumate la nivel organizațional, forța acțională a actorului colectiv astfel constituit și, ca urmare, controlul acțiunilor acestuia, aparține managerilor și angajaților. În corporațiile moderne, decizia În privința utilizării resurselor aparține echipei manageriale și mai puțin proprietarilor. În dreptul comercial se operează distincția Între dreptul de proprietate, dreptul de administrare și dreptul de dispunere asupra patrimoniului unei societăți comerciale. Deținătorii drepturilor de proprietate nu sunt neapărat
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
John Commons, curentul managerialist a fost conturat cu precădere În lucrarea deosebit de influentă a lui Adolf Berle și Gardiner Means, The Modern Corporation and Private Property (1932). Atât instituționalismul, cât și managerialismul au contrazis principiile economiei clasice și neoclasice În privința corporațiilor. Adam Smith de exemplu, În baza principiilor economice clasice, avertiza să nu se permită managerilor să exercite controlul și să asume responsabilitatea În locul proprietarilor companiei deoarece aceasta ar submina eficiența. Contrar, În lucrarea apărută În 1965, The Impact of the
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
milioane la care se adăuga o cifra aproximativă de 25 milioane de investitori indirecți din fondurile de investiții și pensii. Controlul pe care aceștia Îl puteau exercita În virtutea dreptului de a dispune de propriile resurse era, firește, puternic limitat. Guvernarea corporațiilor este un proces mai degrabă politic În care au de câștigat interesele organizate pe seama celor disipate. Berle argumentează, pe bază acestor dovezi empirice, că economia capitalistă devine mai degrabă o economie managerială. Aceasta din urmă se caracterizează prin plasarea controlului
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
o responsabilitate publică În acest sens și nu doar una față de angajatori. Economia se bazează mai puțin pe Întreprinderi private voluntare cât pe instituții (În sensul de patternuri structurate de acțiune) de gestionare profesională, rațională, standardizată, a resurselor. Comportamentul marilor corporații este fundamental diferit de cel al micilor Întreprinderi private În mai multe privințe. În primul rând, În ceea ce privește competiția, marile corporații funcționează mai degrabă Într-un mediu puternic reglementat și cu puțini competitori În care prețul este o decizie administrativă și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
voluntare cât pe instituții (În sensul de patternuri structurate de acțiune) de gestionare profesională, rațională, standardizată, a resurselor. Comportamentul marilor corporații este fundamental diferit de cel al micilor Întreprinderi private În mai multe privințe. În primul rând, În ceea ce privește competiția, marile corporații funcționează mai degrabă Într-un mediu puternic reglementat și cu puțini competitori În care prețul este o decizie administrativă și nu este rezultatul competiției. În al doilea rând, În privința maximizării profitului, marile corporații operează cu un orizont temporal mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
privințe. În primul rând, În ceea ce privește competiția, marile corporații funcționează mai degrabă Într-un mediu puternic reglementat și cu puțini competitori În care prețul este o decizie administrativă și nu este rezultatul competiției. În al doilea rând, În privința maximizării profitului, marile corporații operează cu un orizont temporal mult mai vast ceea ce face ca deciziile luate să privească consolidarea poziției pe piață, câștigarea reputației și mai puțin maximizarea pe termen scurt sau mediu a profitului. Considerarea intereselor legitime ale altor constituenți (salariați, comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
agenții unor principali eterogeni și nu doar ai acțonarilor. În lumina argumentelor de mai sus, funcția socială a acționarilor - de furnizori de capital și agenți de dezvoltare - scade. Începutul secolului al XXI-lea aduce cu sine Însă importante crize ale corporațiilor gigant care aveau o pondere importantă În economia americană (cel puțin la nivel simbolic) și a căror prăbușire a antrenat repercursiuni sociale majore. Modelul managerului puternic, profesionist a fost dur chestionat În momentul În care a devenit evident că profesionalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
socială a conducerii. Managementul este o construcție culturală, devenind o rețetă a succesului În diverse domenii de activitate. Tendința de profesionalizare a managementului este istoric coextensivă tendinței de separare a proprietății de control, precum și celei de creștere În dimensiuni a corporațiilor moderne. A poseda anumite resurse și interese nu include și autorizarea de acțiune responsabilă În privința respectivelor resurse și interese. Capacitatea de acțiune este dobândită prin educație și Încredințată actorilor care au acreditările necesare. Tendința de separare a proprietății de control
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ca instituție socială a societăților moderne, o instituție modelată cognitiv (practici, rutine), dar și valoric (responsabilitate, autonomie, individualism). Urmare a procesului de construcție instituțională, el devine actorul investit cu capacitate acțională standardizată, produsă de către sistemul educațional, acreditat să conducă „științific” corporațiile și organizațiile de tot felul. Acesta asumă rolul de agent al resurselor sociale și Îi este investită capacitatea de gestiune social responsabilă a acestora. Managerul este agentul profesional pus În slujba intereselor (individuale, comunitare sau sociale) unor principali diferiți. Organizațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]