5,812 matches
-
i se spunea „mămica noastră bună“, n-am știut ce să cred: le era mamă, le era bunică? Eu fusesem învățat să separ iubirea de interes. În cartierul meu, despre femeile care se măritau din interes se vorbea cu un dispreț care suporta puține corecții în timp, indiferent cum evoluau căsniciile lor. Un gen de dispreț care la mama conținea și un discret procent de îndoială. Dacă totuși se putea și așa? Mama însă, cu firea ei amarnică, mă făcea părtaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
le era bunică? Eu fusesem învățat să separ iubirea de interes. În cartierul meu, despre femeile care se măritau din interes se vorbea cu un dispreț care suporta puține corecții în timp, indiferent cum evoluau căsniciile lor. Un gen de dispreț care la mama conținea și un discret procent de îndoială. Dacă totuși se putea și așa? Mama însă, cu firea ei amarnică, mă făcea părtaș numai la îndoială. Protectorul meu - care mă avertizase de la început că avea să mă ajute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sale la eliberarea insulei. Se căsătorește cu Aleida March, cu care are patru copii. În octombrie, este numit șef al Departamentului Industrial al Institutului pentru Reforma Agrară, iar În noiembrie devine președintele Băncii Naționale a Cubei. Cu un gest vădind disprețul pentru bani, semnează noile bancnote, simplu, „Che“. 1960 Ca reprezentant al guvernului revoluționar, Che Întreprinde o călătorie amplă În Uniunea Sovietică, Republica Democrată Germană, Cehoslovacia, China și Coreea de Nord, cu care semnează cîteva acorduri comerciale esențiale. 1961 Che este numit șef
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
noi și ei, Încă mai vedeam chipul bărbatului, pe care se citea o hotărîre remarcabilă, și ne-am amintit de invitația fermă pe care ne-a făcut-o: «Haideți, tovarăși, să mîncăm Împreună. Și eu sînt un vagabond», arătîndu-și astfel disprețul subînțeles pentru natura parazitară pe care o vedea În călătoria noastră fără țintă.“ Al cui era acest dispreț secret: al umilului muncitor sau al lui Che? Sau poate că al niciunuia, dar acea Întîlnire „În deșert, noaptea“, Împărțirea de mate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
amintit de invitația fermă pe care ne-a făcut-o: «Haideți, tovarăși, să mîncăm Împreună. Și eu sînt un vagabond», arătîndu-și astfel disprețul subînțeles pentru natura parazitară pe care o vedea În călătoria noastră fără țintă.“ Al cui era acest dispreț secret: al umilului muncitor sau al lui Che? Sau poate că al niciunuia, dar acea Întîlnire „În deșert, noaptea“, Împărțirea de mate, pîine, brînză și pături a aprins o scînteie care a scos la lumină o dureroasă delimitare. În tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
melancolic. Am presupus că apreciau cu toții pe deplin onoarea pe care o făceam orașului, dar nu știam sigur cum stăteau lucrurile. În curînd, Întreaga familie s-a strîns În jurul articolului, și toate celelalte știri din ziar au devenit obiectul unui dispreț olimpian. Astfel, poleiți cu admirația lor, ne-am luat rămas-bun de la acești oameni despre care nu ne mai amintim nimic, nici măcar numele lor. Am cerut voie să ne lăsăm motocicleta În garajul unui om care locuia la periferia orașului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
noi și ei, Încă mai vedeam chipul bărbatului, pe care se citea o hotărîre remarcabilă, și ne-am amintit de invitația fermă pe care ne-a făcut-o: „Haideți, tovarăși, să mîncăm Împreună. Și eu sînt un vagabond“, arătîndu-și astfel disprețul subînțeles pentru natura parazitară pe care o vedea În călătoria noastră fără țintă. Ce păcat că asemenea oameni sînt asupriți. Indiferent dacă colectivismul, „drojdia comunistă“, reprezintă un pericol pentru viața normală, comunismul care Îi Încingea creierii acestui om nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de noroc. Ne-am apropiat cu prudență, dar Alberto a avut un moment de inspirație și a cîștigat 90 de soli la un joc de cărți numit „21“, destul de asemănător cu „7½“ al nostru. Această victorie a atras asupra noastră disprețul celorlalți jucători, deoarece Alberto intrase cu o miză inițială de doar un sol, În bani locali. În acea primă zi, nu am prea avut ocazia să schimbăm impresii cu ceilalți pasageri, așa că am fost oarecum rezervați și nu ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
căci pe tine-au căzut sorții Să devii semnul iubirii din cumplit copac al morții. Te salut, o cruce sfântă, căci din lemnul crudei plângeri Ești cinstită deopotrivă și de oameni și de îngeri. Tu, din lemnul de ocară, de dispreț și de rușine, Ai redevenit obiectul scump popoarelor creștine Din simbolul trist al hulei și-al batjocurii amare Ai ajuns simbolul cinstei pe icoane și altare. O, tu cruce, prea slăvită, cheia cerului, ce-nchis Pentru omenire fuse, tu, ești
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
lor erau oameni de diferite condiții sociale, pe diferite trepte de cultură, toți însă erau uniți prin dragostea față de sărăcia predicată de Cristos și de dorința de a-l face cunoscut tuturor oamenilor. Ei renunțau la orice proprietate nu din dispreț față de lucrurile pământești sau față de cei care le posedă, ci pentru a-și dobândi puritatea sufletului capabilă să iubească și să respecte natura și pe oameni fără a fi deviați de orgoliul și minciuna egoismului. Într-una din prevederile Regulei
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
nu satisfăceam nici pe departe nevoia de „ancilatorism“ de care bietul meu prieten fusese conștient încă din adolescență. Când se referea la dragostea care ne unea, Giglio, care împărtășea întru totul gusturile lui Mihai, nu avea decât o vorbă de dispreț: „Două hoituri!“ Pe de altă parte, eram prea copt și vădeam de pe atunci prea multă personalitate pentru a putea fi modelat total, așa cum își dorește Pygmalionul ascuns în orișicare maestru... Eram doar un caz aparte, dar care punea prea multe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care produceau câte un banc la orice ocazie, dispunând de o sumedenie de variante și combinații. Erau antrenați în povestirea de anecdote, profesioniști ai bancurilor. Dar practicându-le astfel neîntrerupt, multe dintre bancurilelor alunecau în rasismul cel mai nenorocit. Transformând disprețul față de oameni într-o formă de divertisment. Am observat la unii colegi din fabrică pricepuți să spună bancuri pe bandă rulantă, ore în șir, că acest tip de memorie li se exersase nu numai în scânteierile verbale, ci și în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
rău ca un scuipat. Acest verdict lapidar era tot ce poate fi mai insultător la adresa cuiva. Există o legătură între scuipat și vorbit. După cum o demonstrează cele relatate de Nádas, scuipatul începe acolo unde cuvintele nu mai reușesc să exprime disprețul. A scuipa pe cineva întrece orice înjurătură, înseamnă, de fapt, o altercație fizică dură. Deoarece, la fel ca în majoritatea limbilor de origine latină, în română aproape totul sună mlădios, iar printr-o rimă un cuvânt îl găsește iute pe
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
tău, o poți zări pe lucrurile din preajmă. Vedeam a cui frică se afla în cutare loc, pentru că ne cunoșteam deja de mult. Adesea nu ne puteam suporta, pentru că depindeam unul de celălalt“1. Anchetatorul mă întreba la interogatoriu cu dispreț: „Cine-ți închipui că ești?“. Nu era o întrebare, și cu-atât mai mult mă foloseam de ocazie ca să răspund: „Un om ca și dumneavoastră“. Era necesar s-o fac și era important pentru mine, căci se purta atât de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în timp ce-l interogau sau torturau și n-au mai știut ce să facă cu mortul, așa că l-au spânzurat? Cu alte cuvinte: au făcut-o intenționat sau abia după ce lucrurile au luat-o razna, scăpându-le de sub control - din spaimă, dispreț sau poate chiar ca să se distreze? Ucigașii erau angajați ai Securității ori niște infractori tocmiți sau, mai rău, șantajați de Securitate? șocul resimțit în fața morții prietenului meu mi-a readus în amintire ca pe un ecou, poate că din pricina autopsiei
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ei înșiși e profund viciat, le lipsește simțul pentru autoumilire. Își instrumentalizează țeasta, și-o poartă denaturat ca pe un grohotiș, ca pe bolovanii din albii de râuri scăzute sau secătuite. Își dau aere de soldățime impasibilă și rece, transformă disprețul de sine în fanfaronadă. Viziunea lor abrutizată asupra lumii ar vrea să dea blazon de noblețe perversiunii rasului în cap - ei adoptă acest stigmat voluntar ca pe un semn distinctiv al grupului lor. Orice trăsătură individuală a fost eradicată din
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-i fusese amputat și mi-a mărturisit că fusese trimisă de Securitate, că venise „în misiune“. Trebuia să-mi comunice că fusesem pusă pe lista morții și că voi fi lichidată dacă voi continua să vorbesc în Occident cu-atât dispreț despre Ceaușescu. Chiar numai sosirea ei la Berlin se dovedea o trădare, și-n timp ce mi-o mărturisea, pretindea totodată că n-ar putea să-mi facă niciodată ceva rău. După două zile am poftit-o să-și facă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mână sticla de țuică. Consideram zvonul o scorneală, semănacu ideea neghioabă pe care și-o face calicul despre bogăție. Dar la Marburg mi s-a făcut rău de la aurul din plescăitul unor rațe albe care mestecau apa. Aveam un vechi dispreț pentru parvenitul ajuns dictator, capul meu cunoștea bine acestdispreț. Dar știam vreo trei duzini de muncitori care, și după ce emigrasem, continuau să-și mănânce zilnic - la fel și în ziua când am zărit rațele- porțiade slănină râncezită printre băltoace de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cochetând cu vulgaritatea. La fel de ordinară ca și complexele ce răzbăteau din securistul care mă interoga, atunci când începea să-mi vorbească despre Occidentul desfrânat. Cămășuța asta era ca un soi de plagiat după argumentele lui - un fanion croit din invidie și dispreț. Cămășuța de dantelă oficia o plăcere senzuală care aici, în țară, nici n-ar fi putut exista din cauza pauperizării vieții cotidiene. De altfel, am și vârât-o jos de tot în dulap, iar apoi, înaintea plecării din România, am vândut
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a mai ști de mine. Cine-și închipuie că a dobândit Privirea Străină prin exerciții stilistice și înțelegerea aprofundată a limbii nici nu știe cât e de norocos că în realitate a scăpat de Privirea Străină. Nu știe că dovedește dispreț față de cei ce nu scriu și că vanitatea i se umflă-n pene tocmai în punctul unde cei mai mulți au fost zdrobiți nescriind. Nu știe nici cât de insolentă și neverificată e atitudinea sa. Privirea Străină nu are nimic de-a
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
înăbușită în fața pompei risipite pe-un porc de câine mort, dar și de invidie nestăpânită, de regret că ei înșiși nu vor avea parte de o înmormântare atât de aleasă. Firește că nici unul n-ar fi cutezat să-și exprime disprețul ori invidia. Doar știa tot omul că în mulțimea de gură-cască foiau turnătorii. O observație spusă cu jumătate de gură, și tot ar fi fost prea mult - iată o certitudine bine-nfiptă în scăfârlia tuturor. O vorbuliță nechibzuită ar fi putut
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
suspendate și zdrențuite ori de câte ori se producea un curent de aer când vreo asistentă, sătulă până-n gât de rezistența acestor agonici care se încăpățânau să trăiască, traversa grăbită și indiferentă salonul, fâlfâindu-și revoltată poalele halatului într-un suprem și arogant dispreț. Apoi venea chinul propriu-zis, când ai fi preferat mai degrabă să fii crucificat aidoma lui Hristos decât să efectuezi următoarea operațiune. Mama turna leșie în vas, apoi cu o cârpă freca bine-bine toată suprafața exterioară și interioară până când recipientele străluceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Îi duc la sediu să le întocmesc proces-verbal, tovarășu' primar. Bine. Trec și eu pe-acolo imediat. Mare-i grădina Ta, Doamne! Zise primarul întorcându-se în birou. Trebuia să suportăm rigorile asprei legi, precum și ale oprobriului public: judecata, condamnarea, disprețul oamenilor, al concetățenilor noștri, pentru un act înfierat în egală măsură și de biserică și de societate. Eticheta era degradantă, fără menajamente: HOȚI! De la primărie până la miliție erau cam o sută de metri care au fost străbătuți cu ultimele mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nu? O stare de excitație animalieră generală și paroxistică ce înceta brusc odată cu părăsirea perimetrului de acest reprezentant al vieții subterane. Revenind la sentimentele de antipatie colectivă manifestate față de persoana șintărului, precum și față de toți membri familiei din care făcea parte, disprețul și ura față de locatarii dărăpănăturii din marginea satului, acestea erau permanent alimentate și susținute de două zvonuri, două surse de otrăvire, două povești halucinante, neavând nicio bază reală și nefiind niciodată dovedite, probate cu martori. Se afirma, spre exemplu, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
face cu o poziționare anormală a fătului. Într-adevăr, făptura aceasta plăpândă, așteptată să iasă la lumină, se hotărâse parcă să-și modifice poziția în ultimul moment, ieșind cu posteriorul, manifestând în acest fel totala desconsiderare și cel mai profund dispreț față de lumea în care va intra, incapabilă să-i asigure protecția, confortul și iubirea de care avusese parte până atunci. Ciudată hotărâre, care-o punea în mare dificultate pe coana moașă, dar mai ales pe mama. Doamnă Rozalia, copilul vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]