5,224 matches
-
I cu Walderada; el a devenit duce de Ăști pe undeva în jurul anului 589. În anul 588, sora mai mare a lui Gundoald, Theodelinda a fost logodita cu Authari, regele longobarzilor. Alianță matrimoniala preconizată venea să preîntâmpine o invazie a francilor, în 589. Theodelinda și Gundoald au fugit amândoi în Italia. Acolo, Theodelinda s-a căsătorit cu Authari în luna mai, în vreme ce Gundoald a fost învestit cu ducatul de Ăști și totodată cu mâna nepoatei regelui Wacho al longobarzilor. Cu aceasta
Gundoald de Asti () [Corola-website/Science/324809_a_326138]
-
căsătorit cu fiica lui, iar apoi i-a cucerit regatul. La origine, Desiderius a fost un funcționar regal la curtea regelui longobarzilor de la Pavia, "dux Langobardorum et comes stabuli", funcție oarecum similară cu cea contemporană de "dux Francorum", din statul francilor. Regele Aistulf l-a numit pe Desiderius duce de Istria și Toscana, iar după moartea lui Aistulf tronul a fost preluat de către Desiderius însuși, în 756. În acel moment, predecesorul lui Aistulf, Ratchis, a părăsit mănăstirea de la Montecassino unde se
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
fiul său, Adalgis (Adelchis). Alboin de Spoleto și Liutprand de Benevento au fost convinși de către papa Ștefan să se supună francilor, astfel încât s-au separat de conducerea centrală a longobarzilorși s-au pus sub protecția lui Pepin cel Scurt, regele francilor. În 758, ducele Liutprand de Benevento s-a răsculat pe față împotriva lui Desiderius, care a reușit totuși să îl înfrângă și să ofere ducatul de Benevento lui Arechis, aducând ducatul mai aproape de Pavia ca niciodată ulterior domniei lui Grimoald
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
nu a reușit să obțină un număr consistent de susținători, astfel încât s-a retras, revenind la mănăstire, nemaiauzindu-se nimic despre el. Papa Ștefan al III-lea s-a opus căsătoriei lui Carol cel Mare, devenit între timp rege al francilor, cu fiica lui Desiderius, pe nume Desiderata, în 768, însă înainte de a muri în 772, papa Ștefan a încheiat pace cu longobarzii. Noul papă, Adrian I, a implorat ajutorul lui Carol împotriva lui Desiderius, așa încât căsătoria dinastică a fost dizolvată
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
văduva fratelui lui Carol, Carloman I, a căutat protecția pe lângă regele longobard după moartea soțului ei din 771. Probabil pentru a da replica față de repudierea Desideratei de către Carol, Desiderius i-a recunoscut pe fiii Gerbergei ca moștenitori legitimi ai Regatului francilor și a trecut la atacarea papei Adrian, pe motiv că a refuzat să îl încoroneze ca rege. De asemenea, Desiderius a invadat ducatul de Pentapolis. Trimișii papei Adrian și ai lui Desiderius s-au întâlnit la Thionville, însă între timp
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
între timp Carol cel Mare devenise hotărât să intervină de partea papalității. Ca urmare, Carol și unchiul său, Bernard și-au condus trupele peste Alpi în 773. Longobarzii au suferit o mare înfrângere la Mortara (Ara Mortis), în Lombardia, iar francii au trecut la asedierea chiar a capitalei statului longobard, Ticinum (astăzi, Pavia). Fiul lui Desiderius, Adalgis a strâns o puternică armată la Verona, însă tânărul prinț a fost atacat și presat de franci către litoralul adriatic și a fugit la
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
la Mortara (Ara Mortis), în Lombardia, iar francii au trecut la asedierea chiar a capitalei statului longobard, Ticinum (astăzi, Pavia). Fiul lui Desiderius, Adalgis a strâns o puternică armată la Verona, însă tânărul prinț a fost atacat și presat de franci către litoralul adriatic și a fugit la Constantinopol, înainte de a purta o confruntare directă cu Carol cel Mare. Asediul Paviei a durat până în iunie 774, când, în schimbul promisiunii ținerii în viață a soldaților și supușilor săi, Desiderius s-a predat
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
Arnefrid de Friuli și ale aliaților acestuia slavi, obținând victoria la Nimis, luptă în care Arnefrid a murit. Grimoald l-a numit apoi în ducatul de Friuli pe Wechtar, un dușman ireconciliabil al slavilor. Grimoald i-a înfrânt și pe francii conduși de Clotar al III-lea, pe atunci copil, care invadaseră Regatul longobard. Pentru respingerea acestei invazii, Grimoald se aliase cu Perctarit, la Asti, și cu avarii, la care el fusese ostatec în timpul copilăriei. El a apărat partea de nord-est
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
la distanță față de papalitate. Cu toate acestea, el a continuat să îl perceapă pe Arhanghelul Mihail — al cărui cult era larg răspândit în rândul longobarzilor — ca războinic-protector al națiunii longobarde. Grimoald a murit în 671, după ce încheiase un tratat cu francii și a fost succedat în Regatul longobard de Perctarit, pe care Grimoald cândva îl exilase, dat fiind că fiul său Garibald, încă tânăr, nu a reușit să se impună mai mult de trei luni de zile. În ducatul de Benevento
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
II-lea (de asemenea, "Aretchis", "Arichis", "Arechi" sau "Aregis") (d. 26 august 787) a fost duce longobard de Benevento (ulterior, principe) de la 758 până la moarte. Pe când căuta să extindă influența Beneventului în sudul Italiei, el trebuia totodată să reziste atacurilor francilor lui Carol cel Mare, care cucerise Langobardia Major, distrugând Regatul longobard din nordul Italiei. Arechis descindea din acei longobarzi care invadaseră Peninsula Italică la finele secolului al VI-lea și instituiseră Regatul longobard din Italia de nord cu capitala la
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
757 Arechis s-a căsătorit cu Adelperga, una dintre fiicele regelui Desiderius. Astfel, el a stabilit relații de amiciție (dar fără a afecta în vreun politica sa independentă) cu regele din nord, legături care s-au menținut intacte până la cucerirea francilor din 774. De pe urma căsătoriei cu Adelperga au rezultat cinci copii: trei băieți și două fete. Adelperga și Arechis au fost notabili patroni ai culturii. Adelperga i-a încredințat scritorului longobard Paul Diaconul sarcina de a realiza "Historia Romana", un fel
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
Italiei, precum Montecassino sau San Vincenzo din Volturno, au primit substanțiale donații din partea principelui de Benevento. După episodul din 774, cu toate că Arechis a refuzat să se supună lui Carol cel Mare, Benevento a rămas pentru mai mult timp neatacat de către franci, probabil pe considerentul că era din punct de vedere geografic prea îndepărtat, dar și pentru că regelui francilor îi apăruseră și alte priorități la acea vreme. În același an, Arechis al II-lea a adoptat titlul de "principe de Benevento". De
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
episodul din 774, cu toate că Arechis a refuzat să se supună lui Carol cel Mare, Benevento a rămas pentru mai mult timp neatacat de către franci, probabil pe considerentul că era din punct de vedere geografic prea îndepărtat, dar și pentru că regelui francilor îi apăruseră și alte priorități la acea vreme. În același an, Arechis al II-lea a adoptat titlul de "principe de Benevento". De asemenea, el a adoptat mai multe legi. Toate acestea marcau probabil intenția sa de a arăta sfidare
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
altfel, se pare că principele de Benevento nu ar fi acordat prea mult sprijin efectiv răsculaților, iar Carol cel Mare a fost nevoit să se întoarcă în grabă dincolo de Alpi. Încă o dată, distanța geografică l-a apărat pe Arechis împotriva francilor. Statul condus de Arechis a continuat să hărțuiască și să caute să achiziționeze teritorii pe seama învecinatului ducat de Neapole, stăpânit de bizantini. La un moment dat însă, probabil pe la mijlocul anilor '80, Arechis a ajuns la un acord cu ducele Grigore
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
II-lea de Neapole, încheiat într-un document numit 'pactum'. Acesta prevedea unele detalii privitoare la stăpânirea anumitor pământuri și reglementa disputele teritoriale. Este probabil ca Arechis să fi încuviințat încheierea păcii cu Neapole de teama amenințării dinspre nord a francilor. Această teamă s-a materializat în 787, atunci când Carol cel Mare a avansat către sudul Italiei și a început asediul asupra orașului Capua, un alt oraș important depe cuprinsul principatului beneventin. Arechis a părăsit Benevento și s-a retras către
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
Carol cel Mare a avansat către sudul Italiei și a început asediul asupra orașului Capua, un alt oraș important depe cuprinsul principatului beneventin. Arechis a părăsit Benevento și s-a retras către noua sa reședință, portul Salerno. Aflat sub presiunea francilor, Arechis s-a supus (fie și aparent) suzeranității acestora. După cum biograful lui Carol, Eginhard, notează în a sa "Vita Caroli Magni": La prima vedere, Carol cel Mare pare să își fi impus autoritatea asupra Benevento. Arechis plătise tributul, iar unul
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
garanta loialitatea ceor din Benevento. De asemenea, se dădea expresie formală influenței france. De asemenea, dacă în mod tradițional Benevento producea și utiliza monezi din aur, din monetăria a început să bată monede de argint, similare celor emise în Regatul francilor. În același sens, documentele emise la curtea beneventină au început să fie datate în funcție de anii de domnie ai lui Carol, iar moneda și actele includeau, alături de numele lui Arechis, și pe cel al regelui francilor, demonstrând autoritatea politică a francilor
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
similare celor emise în Regatul francilor. În același sens, documentele emise la curtea beneventină au început să fie datate în funcție de anii de domnie ai lui Carol, iar moneda și actele includeau, alături de numele lui Arechis, și pe cel al regelui francilor, demonstrând autoritatea politică a francilor. Totuși, Eginhard supraestimează succesul lui Carol cel Mare. Influența francă asupra Benevento pare să fi fost de scurtă durată. Atunci când, în 788, atât fiul său mai mare Romuald cât și Arechis însuși s-au stins
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
francilor. În același sens, documentele emise la curtea beneventină au început să fie datate în funcție de anii de domnie ai lui Carol, iar moneda și actele includeau, alături de numele lui Arechis, și pe cel al regelui francilor, demonstrând autoritatea politică a francilor. Totuși, Eginhard supraestimează succesul lui Carol cel Mare. Influența francă asupra Benevento pare să fi fost de scurtă durată. Atunci când, în 788, atât fiul său mai mare Romuald cât și Arechis însuși s-au stins din viață, noul principe Grimoald
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
neînțelept, Carol cel Mare l-a eliberat pe Grimoald, primind în schimb doar promisiunea acestuia de a-și menține loialitatea. Însă noul principe nu și-a ținut promisiunea și, de prin anul 791 s-a proclamat independent și a rezistat francilor cu succes.
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
a răsculat autoproclamându-se rege al longobarzilor, drept pentru care Carol cel Mare a sosit în grabă în Italia, unde a zdrobit forțele ducelui longobard, depunându-l și ucigîndu-l în luptă. Ducatul longobard autonom a fost dizolvat și încorporat în regatul francilor, cu toate că succesorii lui Hrodgaud, deși numiți direct de către Carol, au continuat să poarte titlul de "dux Foroiuliensis". Fostului ducat longobard, regele franc a atașat și provincia Pannonia, devenită parte integrantă a Imperiului carolingian și un adevărat bastion împotriva incursiunilor avarilor
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]
-
astăzi, Oderzo), autoritatea ducilor extinzându-se către sud în detrimentul Exarhatului de Ravenna. În 663, Cividale a fost pentru scurt timp capturat de către avari, însă regele Grimoald I l-a recucerit. După asediul Paviei din 774, regele Carol cel Mare al francilor i-a permis lui Hrodgaud să păstreze puterea asupra ducatului de Friuli. După ce Hrodgaud s-a răsculat și a căzut în luptă în anul 776, Carol cel Mare l-a înlocuit cu Marcarius. și-a continuat existența sub dominația francă
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
latină "Regnum Langobardorum") a fost un stat din Evul Mediu timpuriu, având capitala la Pavia, instituită de către longobarzii stabiliți în Peninsula Italică și a cărui existență se plasează între 568-569 (momentul invadării Italiei) și anul 774 (căderea regatului în mâinile francilor conduși de Carol cel Mare). Controlul efectiv al conducătorilor asupra ambelor arii majore care constituiau regatul, anume Langobardia Major în Italia de nord și Langobardia Minor în Italia centrală și în sudul Italiei, nu a fost constant de-a lungul
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
în masă ale populației, distrugeri de proprietăți, foamete (538-542) și o epidemie de ciumă (541). Victoria imperială și readucerea Italiei sub controlul imperial s-au dovedit de fapt într-o "victorie a la Pyrrhus". Cu toate că a încercare de invazie din partea francilor, aliați cu ostrogoții în ultima parte a războiului, a fost respinsă de către imperiali, migrația triburilor longobarde, populație care inițial se aliase cu Imperiul, a copleșit imediat mica armată a generalului Narses, lăsată de bizantini să păzească Italia. Sosirea longobarzilor a
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
iar produsele pământului erau alocate supușilor romani care le produceau, pentru a oferi longobarzilor o treime ("tertia") dintre ele. După 10 ani de interregnum, nevoia unei monarhii centrale puternice a devenit limpede chiar și pentru cei mai independenți dintre duci; francii și bizantinii presau tot mai mult, iar longobarzii nu își mai puteau permite o structură de putere prea fluidă, folositoare doar pentru efectuarea de incursiuni de pradă. Ca urmare, în 584 ducii au căzut de acord să îl încoroneze ca
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]