KorAP: Find »[drukola/base=imita & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...196 197 198 ...235 >

5,875 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

și de a o reînnoi. Nimeni nu-și schimbă locuința fără o strângere de inimă, pentru că nu este ușor să-ți părăsești "lumea". Locuința nu este un obiect, o "mașină de locuit", ci Universul pe care omul și-l clădește imitând Creația exemplară a zeilor, cosmogonia. Orice construcție și orice inaugurare a unei locuințe noi echivalează într-un fel cu un nou început, cu o nouă viață. Și orice început repetă acel început primordial când a luat naștere Universul. Chiar în

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Brahmaña (I, 5, IX, 4). Cea mai importantă funcție a mitului este deci de a "fixa" modelele exemplare ale tuturor riturilor și ale tuturor activităților omenești semnificative: hrană, sexualitate, muncă, educație etc. Comportîndu-se ca ființă umană pe deplin responsabilă, omul imită gesturile exemplare ale zeilor, le repetă acțiunile, fie că este vorba de o simplă funcție fiziologică, precum alimentația, ori de o activitate socială, economică, culturală, militară și așa mai departe. Numeroase mituri din Noua Guinee vorbesc despre lungi călătorii pe

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Comportarea religioasă a oamenilor contribuie la menținerea sfințeniei lumii. Reactualizarea miturilor Se cuvine să amintim aici că omul religios își asumă o umanitate al cărei model este transuman, transcendent. El nu se recunoaște ca fiind cu adevărat om decât în măsura în care imită zeii, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici. Altfel spus, omul religios se dorește altfel decât este pe planul experienței sale profane. Omul religios nu este dat, el se făurește pe sine, apropiindu-se de modelele divine, care sânt păstrate de mituri

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
interes, pentru că este lipsită de modele divine. Trebuie spus că, încă de la început, omul religios își așază modelul pe un plan transuman, cel dezvăluit de mituri. El nu devine cu adevărat om decât dacă se supune învățăturii miturilor, dacă-i imită pe zei. O astfel de imitatio dei implică uneori, pentru primitivi, o mare responsabilitate. După cum am văzut, unele sacrificii sângeroase își găsesc justificarea într-un act divin primordial: in illo tempore, zeul a ucis monstrul marin și l-a sfârtecat

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
care nu o vom aborda aici, pentru că nu ne propunem să aflăm cum anume, în urma căror degradări și neînțelegeri, unele comportamente religioase ajung să se deterioreze și să devină aberante. Ceea ce trebuie subliniat este că omul religios dorea să-i imite pe zei și credea că o face chiar atunci când faptele sale ajungeau la nebunie, josnicie și crimă. Istorie sacră, Istorie, istoricism Omul religios cunoaște, așadar, două feluri de Timp: profan și sacru. O durată evanescentă și un "șir de veșnicii

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
participarea la sacru, le îngăduie oamenilor să trăiască periodic în preajma zeilor. De aici decurge importanța capitală a miturilor în toate religiile premozaice, pentru că miturile povestesc despre gestele zeilor, iar aceste geste slujesc drept modele exemplare tuturor activităților omenești. În măsura în care îi imită pe zei, omul religios trăiește în Timpul originii, adică Timpul mitic, "ieșind" din durata profană pentru a se întoarce într-un Timp "imobil", "veșnic". Deoarece miturile alcătuiesc pentru el "povestea sfîntă", omul religios din societățile primitive nu trebuie nicidecum să le

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
din epoca târzie au împins la limita extremă concepția Timpului circular. Cum spune atât de frumos H. Ch. Puech, "după vestita definiție platoniciană, timpul, care determină și măsoară revoluția sferelor cerești, este imaginea mișcătoare a veșniciei nemișcate, pe care o imită desfășurîndu-se în cerc. Prin urmare, întreaga devenire cosmică, precum și durata acestei lumi de creație și de corupție, care este lumea noastră, se vor dezvolta în cerc sau după o succesiune nesfârșită de cicluri în decursul cărora aceeași realitate se face

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
se așeza jos, pe pămînt" însemna "a naște" sau "naștere".23 Sensul religios al acestui obicei nu este greu de deslușit: zămislirea și nașterea sânt versiunile microcosmice ale unui act exemplar împlinit de Pământ; mama umană nu face decât să imite și să repete acest act primordial al apariției Vieții în pântecele Pământului. Prin urmare, ea trebuie să fie în contact direct cu Marea Genitrix, care s-o călăuzească în împlinirea acestei taine care este nașterea unei vieți, să-i dea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
de a se hrăni, de a face dragoste, de a se exprima, dar chiar și gesturi în aparență neînsemnate. În miturile australienilor karadjeri, cei doi Eroi civilizatori s-au așezat într-o anumită poziție pentru a urina, iar populația karadjeri imită chiar și în zilele noastre acest gest exemplar.2 Nu trebuie să mai spunem că, la nivelul experienței profane a Vieții, nu găsim nimic asemănător. Pentru omul areligios, toate experiențele vitale, atât sexualitatea, cât și alimentația, munca și jocul au

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
într-un corp la fel cum locuiești într-o casă ori în Cosmosul pe care ți l-ai făurit tu însuți (vezi capitolul I). Orice stare legală și permanentă implică încadrarea într-un Cosmos, într-un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul exemplar al Creației. Fiecare teritoriu locuit - Templu, casă, corp - este un Cosmos, și fiecare Cosmos, după modul său de a fi, păstrează o "deschidere", oricum s-ar numi aceasta în diversele culturi ("ochi" al Templului, horn, gură de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
morții și a învierii, sau a unei a doua nașteri; 20 riturile inițiatice cuprinzând încercări, moartea și învierea simbolică au fost întemeiate de către zei, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici; aceste rituri au deci o origine supraomenească și, împlinindu-le, neofitul imită un comportament supraomenesc, divin. Se cuvine să reținem acest lucru, care arată încă o dată că omul religios se vrea deosebit de ceea ce este la nivel "natural" și se străduiește să se împlinească după imaginea ideală care i-a fost dezvăluită prin

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
La unele popoare, candidații sânt îngropați sau culcați în niște gropi proaspăt săpate, sau sânt acoperiți cu crengi și trebuie să stea nemișcați precum morții, ori sânt frecați pe tot trupul cu un praf alb ca să semene cu spectrele. Neofiții imită de altfel comportamentul spectrelor, pentru că nu se slujesc de mâini și de degete ca să mănânce, ci apucă hrana cu dinții, cum se crede că fac sufletele morților. În sfârșit, chinurile pe care le suferă urmăresc să arate, printre altele, că

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
umană își actualizează toate potențele în măsura în care este religioasă, adică în măsura în care participă la realitate. Zeii au creat omul și Lumea, Eroii civilizatori au desăvârșit Creația, iar istoria tuturor acestor lucrări divine și semidivine s-a păstrat în mituri. Reactualizând istoria sacră, imitând comportamentul divin, omul se instalează și rămâne în preajma zeilor, adică în real și în semnificativ. Nu este greu de văzut ce anume deosebește modul de a fi în lume de existența unui om areligios. Mai întîi de toate, omul areligios

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
să "intre" în Europa, mizeria morală și haosul administrativ atinseseră proporții nebănuite - și prezența lusitanismului în capitalele europene se făcea remarcată prin cuplete. O sută de ani s-a zbătut Portugalia să devină o țara europeană, împrumutînd din dreapta și din stânga, imitând îndeosebi modelele pariziene, și mult sânge a curs ca să se pună capăt "spectrului reacțiunii", care însemna tradiție, monarhie, creștinism. Iar când ideile generoase triumfaseră și Portugalia devenise o țară, cel puțin prin Constituție, întocmai ca celelalte țări europene - singura recompensă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
pentru Corneille, cel italian pentru Ronsard sau Sa de Miranda, cel englez pentru Voltaire și romantici, cel greco-latin pentru Goethe, cel german pentru romanticii anglo-saxoni - sunt lucruri bine știute). Dar când națiunile în întregul lor încearcă (sau sunt silite) să imite una sau alta din țările europene, împrumutînd sisteme de gândire și de guvernământ - atunci ori naufragiază, ori ajung la creații hibride, debile, forme standard, care înseamnă, în afară de propria lor sterilizare, și moartea "Europei". Cred, astfel, că nu m-am depărtat

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
furia și dezgustul lor, de aici critica de iconoclaști, - care nu iartă nimic; nici rege, nici religie, nici familie, nici stat. "Generația de la Coimbra" vrea să transforme Portugalia semifranceză într-o țară aidoma Franței. Se simt rușinați că părinții lor imitaseră prost modelele pariziene, sau le imitaseră numai în parte. Prezentul li se pare abominabil iar trecutul plin de "spectre retrograde". Tradiția portugheză, o rușine națională care se cerea batjocorită în văzul lumii. De aceea, în loc să-și găsească îndreptar în Camoens

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
critica de iconoclaști, - care nu iartă nimic; nici rege, nici religie, nici familie, nici stat. "Generația de la Coimbra" vrea să transforme Portugalia semifranceză într-o țară aidoma Franței. Se simt rușinați că părinții lor imitaseră prost modelele pariziene, sau le imitaseră numai în parte. Prezentul li se pare abominabil iar trecutul plin de "spectre retrograde". Tradiția portugheză, o rușine națională care se cerea batjocorită în văzul lumii. De aceea, în loc să-și găsească îndreptar în Camoens, și-l găsesc în Victor Hugo

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

-ne să jucăm spectacolul la care ea dorise să asiste; dar Încurcasem În așa hal hârtiile de Împachetat și am mimat atât de prost surpriza și entuziasmul (parcă-l văd pe fratele meu dându-și ochii peste cap și exclamând, imitând-o pe guvernanta noastră franțuzoaică, „Ah, quei c’est beau!“, Încât, după ce ne observă o clipă, „publicul“ nostru izbucni În plâns. A trecut un deceniu de atunci. A izbucnit Primul Război Mondial. O mulțime alcătuită din patrioți, Între care era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
și culoare, el umblă și Își mișcă antenele ca o viespe, și nu ca un fluture. Când un fluture trebuie să atare ca o frunză, nu numai că sunt reproduse splendid toate detaliile unei frunze, dar există și puncte care imită găurile produse de viermi, Împrăștiate generos pe toată suprafața. „Selecția naturală“ În sensul darwinian nu poate explica miraculoasa coincidență a Înfățișării mimetice și a comportamentului mimetic și nici nu se poate recurge la teoria „luptei pentru supraviețuire“ atunci când o strategie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
brigadă Samuel McCroskey va ocupa apartamentul regal de la Hôtel du Palais, construit pe locul unui vechi palat, unde se spune că În anii șaizeci, acel medium incredibil de agil, Daniel Home, ar fi fost surprins În timp ce mângâia cu piciorul gol (imitând o mână de stafie) chipul blând și Încrezător al Împărătesei Eugénie. Pe promenada de lângă Cazino, o florăreasă bătrâioară, cu sprâncene desenate cu cărbune și un zâmbet vopsit, a strecurat cu agerime receptaculul dolofan al unei garoafe roșii În butoniera unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Era un bărbat bine făcut, cu o mustață țepoasă și ne citea Cyrano de Bergerac al lui Rostand, rostind cu savoare fiecare vers, modificându-și timbrul vocii de la cel de flaut la cel de contrabas, conform personajelor pe care le imita. La tenis, când servea mingea, stătea bine Înfipt pe picioarele lui groase, Îndepărtate, pe linia de fund, Îmbrăcat În pantaloni de nanchin boțiți, mai Îndoindu-și brusc genunchii când dădea mingii o lovitură puternică, dar extrem de ineficientă. Când Lenski ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
cap că departe de a fi un văl, acele biete cuvinte erau atât de opace, Încât, de fapt, ele formau un zid În care nu puteai distinge altceva decât niște jalnice rămășițe din poeții majori și minori pe care-i imitam. Câțiva ani mai târziu, Îmi amintesc că am văzut În mahalaua mizeră a unui oraș străin, un gard ale cărui scânduri fuseseră aduse din alt loc unde mai fuseseră folosite, pare-se, la Îngrădirea unui circ ambulant. Pe el fuseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
progresa. Valurile mării erau vopsite Într-un albastru bolnăvicios și În timp ce năvăleau, lovindu-se Înspumate de o stâncă neagră din amintirile mele (Rocher de la Vierge, Biarritz - ce ciudat este - mă gândeam - că revăd plaja copilăriei mele cosmopolite), o mașinărie specială imita zgomotul valurilor, producând un fel de clipoceală care nu prea reușea să se sincronizeze cu scena respectivă, acompaniind trei, patru secunde secvența următoare - o Înmormântare animată, de pildă, sau niște prizonieri de război zdrențăroși Însoțiți de dichisiții Învingători. De cele mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
lui de lemn, cu strigătele vânzătorilor de rahat și cu acei diavoli cartezieni denumiți amerikanskie jiteli („locuitori americani“) - minusculi spiriduși din sticlă care se ridică și coboară În niște tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați (deși epitetul avea noțiunea de „străin“) din cuștile de ascensor ale zgârie-norilor transparenți surprinși În momentul când luminile din birouri se topesc În cerul verzui. Agitația de pe străzi te Îmbăta de dorul pădurilor și al câmpiilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

unei femei, după aproape douăzeci de ani, că ai fost amețit de ea și nu ai știut cum să ajungi la ea. Cum să te mai găsească ea în tot timpul acela dus? Am zâmbit și eu, ridicând din umeri, imitând-o parcă: — Doar eu v-am cunoscut. N-are rost să vă mai spun acum ce a fost... Îmi pare bine totuși, și așa, că am făcut măcar acum cunoștință. Nu mă așteptam să o întâlnesc între invitații amicului meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]