5,059 matches
-
prima idee aparține antropologului englez Max Gluckman (1977), care susține că termenul ritual ar trebui să se refere la acele manifestări ce implică participarea unor puteri oculte, În timp ce ceremonie ar reprezenta o categorie mai adecvată pentru activitățile formale cu conținut laic. Aceeași distincție este avansată și de Edmund Leach (1972, p. 521): „Ritul este, de obicei, folosit pentru pentru acel corp de obiceiuri asociate În mod specific cu activitățile religioase, În timp ce datina și ceremonia devin categorii reziduale, pentru descrierea activităților laice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
laic. Aceeași distincție este avansată și de Edmund Leach (1972, p. 521): „Ritul este, de obicei, folosit pentru pentru acel corp de obiceiuri asociate În mod specific cu activitățile religioase, În timp ce datina și ceremonia devin categorii reziduale, pentru descrierea activităților laice”. Cealaltă axă de diferențiere a fost sugerată de R. Firth (1967). Din punctul său de vedere, ceremoniile ar trebui să se refere la acele manifestări care confirmă, exprimă și consacră ordinea socială, În timp ce ritul ar trebui aplicat acelor manifestări despre
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
identifice, să le clasifice și să le interpreteze. Din această perspectivă, Catherine Bell afirmă, Într-o lucrare frecvent evocată (1992, p. 70): Câteva distincții sunt În mod obișnuit avansate: Între studiile ritualice și studiile liturgice, Între riturile religioase și riturile laice, Între rit și ceremonial ș...ț, Între riturile politice și riturile civice, Între riturile private și riturile colective, Între riturile de rebeliune și riturile de solidaritate, Între performarea teatrală și cea rituală, Între caracterul formal al jocurilor (jocuri obișnuite sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
oricine poate asista la ele. Sunt performate pe zone alese din grădini sau Într-un colț special al acestei zone. Munca este Întotdeauna tabu În asemenea ocazii, uneori numai cât durează ceremonia, alteori pentru o zi sau două. Ca personaje laice, conducătorul și magicianul direcționează munca, fixează datele de Începere, Îi dojenesc pe grădinarii leneși sau neglijenți. Dar cele două roluri nu se suprapun niciodată, nici nu interferează: sunt Întotdeauna clare și orice băștinaș te poate informa fără să ezite dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mișcările de fani ai curentului gotic și secte precum satanismul), fie unul neinstituționalizat (miriadele de microacte magice, specifice femeilor, găștilor sau studenților, mediilor profesionale, militarilor, sportivilor sau brokerilor). Dintr-o altă perspectivă, S. During (2002, p. 1) susține că magia laică constă În „magia produsă tehnologic, care declanșează spectacole și efecte speciale”. Aceste forme moderne ale magiei, care cuprind toate manifestările artistice care stârnesc uimirea și misterul, de la numerele de prestigiditație de la circ, până la efectele speciale din filme, se caracterizează prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
credință: În absența dimensiunii religioase (a sacrului), credința În „puterea” acestei magii se Întemeiază pe fabricarea miraculosului și menținerea unei iluzii care nu poate fi dărâmată de argumente raționale sau dovezi empirice. În consecință, Într-o civilizație „des-fermecată” (disenchantment), magia laică, produs al industriilor divertismentului, are o funcție de compensare, umplând golul lăsat de dispariția supranaturalului (G. During, 2002, pp. 28-66). Interesul (recent) al antropologiilor pentru activitățile magice din țările Lumii a Treia a fost plasat În perspectiva transformărilor declanșate de fenomenele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
muzicale, dansatori, saltimbanci, actori costumați, persoane pe patine, bicicliști, oameni care defilează cu animale... (D. Lawrence, 1967, p. 125) Definițiile de mai sus dezvăluie dificultatea fixării unor note specifice imuabile și a unor granițe absolute. Dacă eliminăm opoziția religios vs laic, (mai ales militar), procesiunile și paradele se amestecă (o ceremonie de Încoronare include atât elemente de procesiune, cât și paradă; la fel, la funeraliile oamenilor politici sau la sărbătorile naționale fuzionează parada militară și procesiunea de depunere de coroane la
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ritualic istoric și geografic general răspândit. Ele sunt atestate atât În marile civilizații dispărute (statele amerindiene, Egiptul, Grecia, Roma, China și India antice), cât și În societățile simple, fie ele exotice sau folclorice. Procesiunile pot avea un caracter religios sau laic. Ele pot apărea ca unități autonome sau ca elemente ale unui alt complex ritualic (procesiunile care precedau sacrificiile din Grecia antică sau procesiunile integrate În sărbătorile calendaristice). Traseul lor poate fi circular (mai ales În procesiunile religioase În care un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ashley, 2001, pp. 7-10; B.I. Mullahi, 2003, vol. XI, p. 732; S. Price și E. Kearns, 2003, p. 451). Elementul comun În toate aceste manifestări este expunerea publică (pentru a fi văzut, adorat, respectat) a unui simbol consacrat (religios sau laic). Atât relicvele sfinte, cât și regele sau steagul breslei sunt aduse În spațiul public, pentru a fi astfel accesibile, pentru a facilita comunicarea cu ele, pentru a permite (În plan magic) transferul de puteri sau valori consacratoare dinspre unitățile constitutive
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mormântul Soldatului Necunoscut (propunând o identificare simbolică a națiunii cu eroii luptători și cu armata), În timp ce paradele Solidarității se finalizau la catedrală, sugerând identitatea simbolică dintre popor și biserică (Z. Mach, 1993, pp. 55-56). Tot În structura paradelor și procesiunilor (laice) stă dualitatea dintre traseul „către” și cel „de la”. Cercetătorii (D. Bryan, 2000, pp. 143-151; B. Blehr, 1999, pp. 178-180; N. Jarman, 1997, pp. 101-106) au constatat că În prima parte domină elementele de consacrare a ordinii sociale (așa cum au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sărbători din calendarul religios) se deosebesc de cele ocazionale, inițiate de pelerini În orice moment al anului; c) pe o axă socială, pelerinajele colective se deosebesc de pelerinajele individuale; d) pe o axă a sacralității, pelerinajele religioase se opun celor laice. Nu trebuie uitat Însă că modernitatea cunoaște numeroase forme de „turism religios” (L. Tomasi, 2002), În care elementele de comportament laic și religios se amestecă, precum și variate tipuri de pelerinaje la locuri considerate semnificative de participanți, locuri care generează comportamente
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
socială, pelerinajele colective se deosebesc de pelerinajele individuale; d) pe o axă a sacralității, pelerinajele religioase se opun celor laice. Nu trebuie uitat Însă că modernitatea cunoaște numeroase forme de „turism religios” (L. Tomasi, 2002), În care elementele de comportament laic și religios se amestecă, precum și variate tipuri de pelerinaje la locuri considerate semnificative de participanți, locuri care generează comportamente ritualice analoage celor religioase - chiar dacă acel loc și acea semnificație nu sunt incluse de sistemele religioase În geografia lor sacră; e
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
simbol; b) instrumentale: urmăresc Îndeplinirea unor scopuri concrete, pământești (Însănătoșire, penitență); c) normative: sunt asociate și impuse de sistemul riturilor de trecere, legate fie de schimbările calendaristice, fie de cele ale vieții; d) obligatorii: sunt impuse de autoritățile ecleziastice sau laice ca formă de pedepsire; e) de căutare: nu au un scop precis, ci sunt efectuate În speranță găsirii unui loc care va aduce un răspuns la Îndoielile sau aspirațiile individului; f) inițiatice: orice pelerinaj care are ca scop o transformare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a sistemului feudal patrimonial. El este pătruns de spirit voluntar, fără a fi Însă total liber de anumite obligații structurale. Limenul său este mult mai amplu decât acela al riturilor de inițiere și generează noi tipuri de liminalitate și comunitate laică (V. Turner, 1974, p. 182). Ulterior, Într-un studiu de referință semnat alături de soția sa, Turner a dezvoltat teoretic această viziune inițială și a interpretat pelerinajele ca pe un sistem ritual polivalent, plasat Între diversele sisteme sociale și culturale. Altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
poate perpetua inegalitățile vechi sau poate crea altele noi. Cei mai cunoscuți promotori ai acestei linii de interpretare, Eade și Sallnow (1991, p. 2) susțin că ...pelerinajul este, mai presus de orice, o arenă de confruntări Între discursurile religioase și laice, atât pentru acceptarea oficială a sensurilor religioase, cât și pentru reinterpretarea neoficială a acestora, a conflictelor dintre fundamentaliști, secte și grupuri confesionale, pentru a conduce la consens și communitas, sau dintre aceștia și mișcări de opoziție, pentru separare și diviziune
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nu numai pelerinii (evaluați de mass-media la un milion În ziua sacră de 15 octombrie), ci și numeroase figuri ale vieții politice. În plus și, poate, mai important, pe lângă pelerinajele clasice, legate de religiile constituite, au apărut numeroase pelerinaje (aparent) laice, către centre consacrate fie de un eveniment istoric semnificativ, fie de o personalitate politică sau artistică, fie de exotismul unui anumit loc. La polul cel mai Îndepărtat al acestei mișcări de laicizare s-ar situa turismul, interpretat de unii antropologi
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
eveniment istoric semnificativ, fie de o personalitate politică sau artistică, fie de exotismul unui anumit loc. La polul cel mai Îndepărtat al acestei mișcări de laicizare s-ar situa turismul, interpretat de unii antropologi drept o continuare și un substitut laic și comercial al pelerinajului canonic. Această viziune duce Însă la totala dizolvare a notelor specifice ale pelerinajului și la relativizarea totală a componentelor sale: călătoria pierde elementele de asceză, centrul atrăgător se justifică doar din rațiuni de divertisment, nu de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sacre și pelerinaje. Astfel, după M.A. York (2002), așa-numitele religii păgâne guvernează pelerinajele de la Stonehenge, Tara și Avebury (Anglia), Broceliande (Franța), munții Pădurea Neagră și Hertz (Germania) sau muntele Shasta ori The Navajo Prophecy Rock (SUA). Pelerinajele moderne, laice, autentice au cel mai adesea ca scop comemorarea: ele se Îndreaptă spre monumente Închinate unor personaje sau evenimente percepute ca eroice sau de referință. Locurile sacre pe care le vizează se definesc prin: „asocierea patriei și a lui Dumnezeu, comemorarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ocazionale să se transforme, cu timpul, În pelerinaje instituționalizate, repetate periodic de aceleași persoane, sau promovate de alte grupuri, care devin actori ai seriilor succesive de pelerinaje. De asemenea, numeroase evenimente sau locuri Încărcate de valori culturale pot declanșa pelerinaje laice. Într-o primă categorie intră evenimentele festive, celebratorii, cum ar fi marile concerte de muzică (Woodstock), manifestările sportive de anvergură (Jocurile Olimpice) sau turneele unor personaje prestigioase (de la vizitele papei la vizitele liderilor politici). În a doua categorie se plasează pelerinajele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
celebrării ritualice, deseori prin participarea, conform tradiției, la evenimente sau perioade care au o anumită importanță pentru un individ sau pentru comunitatea sa. (E. Horowitz, 1994, pp. 276-277) În sensul curent, sărbătoarea poate desemna: un timp al celebrării, sacru sau laic; celebrarea anuală a unei anumite persoane sau a unui eveniment memorabil; strângerea unei anumite recolte; o suită de performanțe artistice, dedicate unui autor, gen sau mediu de masă (de exemplu, Shakespeare, muzică, cinematografie). La modul generic: veselie și voioșie. În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu plăcere, pentru a Împodobi, cu clișee comode, discursurile și predicile lor. Clericii defilau cu măști de figuri monstruoase, În haine de femei sau În ținuta oamenilor de rând, a saltimbancilor sau a histrionilor. Ei țin slujbe În aceste ținute laice și pot fi văzuți defilând În jurul altarului cu brațele pline de sticle de vin, pâini mari și hălci de carne. Purtând coroane de laur, se dedau la nenumărate farse; dansează În nef-ul catedralei, cântă cântece licențioase, mănâncă bucăți de carne
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fi văzut ca o concretizare a mascării, adică a unui sistem simbolic care „permite transpunerea lumii omenești În cea a zeilor” - În formula istoricului Terry Castle. Procesiunile cu măști pot avea atât un caracter magic sau religios, cât și unul laic, de tip politic sau ludic. Măștile pot intermedia rituri de divinație, de vindecare, acțiunile șamanice, riturile de trecere, riturile de contestare, numeroase rituri calendaristice (fie agrare, fie vânătorești) etc. Atunci când procesiunile cu măști durează mai multe zile și au un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
spre a legitima puterea: „Constrângerea fără sens este oarbă, sensul fără constrângere este debil” spune aforistic un mare antropolog (E. Gellner, 1995, p. 60). În societățile moderne, limbajul ritualic al puterii, deși include unele elemente religioase, este În mod radical laic. El face apel la forme ceremoniale și semnificații simbolice asociate mai ales riturilor de trecere (bătălia electorală este prezentată ca o perioadă liminală, iar victoria În alegeri ca o consacrare), cultului strămoșilor (comemorările sanctifică persoane, acțiuni și locuri, considerate a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a puterii să fie mascate și doar aspectele adecvate sau legitime ale puterii să fie arătate”. În sfârșit, referindu-se la sărbătorile politice, C. Rivière (1988, p. 61) afirmă: „Acum, Națiunea se oferă ca reprezentare ei Înseși, Într-o sărbătoare laică, ce are drept accesorii diversele simboluri ale libertății și identității naționale”, iar ca un ecou al tezei durkheimiene, un reputat istoric scrie cu referire la ceremoniile curțiilor domnești din secolul al XVIII-lea: „Sărbătoarea este, așadar, ocazia În care capătă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
respectarea regulilor protocolare ale solemnității. După terminarea „programului oficial”, colectivitatea se abandona petrecerii și depășea limitele comportamentelor impuse de norme protocolului politic. Dintr-o perspectivă diferită, O. Ihl (1996, p. 76) identifică alte două axe constitutive pentru sărbătorile politice: axa laică și axa religioasă. Ambele dimensiuni sunt concentrate asupra solemnității sărbătorii. Prima scoate În evidență comemorarea cetățenească și dezvoltarea culturii patriotice, În timp ce a doua accentuează elementele de liturghie, de solemnitate religioasă, specifice acestor manifestări. Riturile celebratorii permit sesizarea dimensiunilor Puterii prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]