13,652 matches
-
ar fi putut întâlni nu numai oameni dornici să scape de o opresiune sau alta, dar și cele mai noi invenții ale începutului de secol, pulsul puternic al progresului: vapoare mânate de forța aburului, trenuri, șine de fier, macarale puternice... Mariam se așeză lângă domnița Ecaterina. Asculta povestea unor încurcături dintr-un proces mai vechi, dar era atentă la cei doi. Îi privea ca și cum ar fi privit un tablou în curs de realizare. Și mâna pictorului nevăzut închega sub ochii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-l ademenească. În schimb, toată ființa ei era atrăgătoare, pe un fond de tristețe care răzbea mai ales atunci când își cobora privirile și fixa îndelung covorul de la picioarele ei. Și asta în timp ce el îi vorbea despre acel oraș, despre care Mariam nu-și amintea să mai fi pomenit vreodată. Poate că ea era chiar rivala de temut. Rivală? Un cuvânt de-a dreptul neghiob. Rivală la ce? Și obrajii lui Mariam împrumutară ceva din roșul viu al dublurii de mătase. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
asta în timp ce el îi vorbea despre acel oraș, despre care Mariam nu-și amintea să mai fi pomenit vreodată. Poate că ea era chiar rivala de temut. Rivală? Un cuvânt de-a dreptul neghiob. Rivală la ce? Și obrajii lui Mariam împrumutară ceva din roșul viu al dublurii de mătase. Se știa pricepută, înțeleaptă, ocrotitoare. Știa cum se cresc copiii și cum se ține buna rânduială într-o gospodărie. Foră mai adânc, ceea ce nu i se mai întâmplase, și se întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
început, nu trebuia să fie posesiune, sclavie, supunere oarbă, ci dăruire pentru fericirea și binele celuilalt, devotament, responsabilitate și înțelegerea aspirațiilor sau greșelilor fiecăruia. În toate etapele vieții. La orice vârstă. În orice situație. Acum era... o situație? se întrebă Mariam. Își aminti de vânătoarea cu șoimi. Zăpada scuturată. Umerii goi ai Marioritzei. Zâmbetul, felul în care o privea în timp ce îi vorbea despre hayeren. Da, era o femeie inteligentă, cultivată, fermecătoare și... suficient de lucidă ca să nu-i ia chiar totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ceea ce simțea. Îi luase mâna și o condusese afară, în salon, sub ochii soției. Se lăsase cu totul pradă plăcerii de a fi crud cu bună știință. Da, fusese o cruzime din partea lui să savureze prezența Marioritzei sub privirile lui Mariam. Era conștient de cruzimea lui. Dar, în unele cazuri, ea devine un motiv pentru a putea oferi cu mult mai mult. Și chiar oferise. Iubirea lui pentru Mariam era deja o certitudine și o mare binecuvântare, pentru care nu înceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fusese o cruzime din partea lui să savureze prezența Marioritzei sub privirile lui Mariam. Era conștient de cruzimea lui. Dar, în unele cazuri, ea devine un motiv pentru a putea oferi cu mult mai mult. Și chiar oferise. Iubirea lui pentru Mariam era deja o certitudine și o mare binecuvântare, pentru care nu înceta să fie recunoscător Atoateînțelegătorului în fiecare zi. Poate că ceea ce trezea Marioritza în el nu era decât o mare curiozitate. În felul ei de a fi nu regăsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
rămâneau încă multe întrebări fără răspuns legate de relația dintre acea femeie și Dante Negro, dintre pictor și Marioritza, dintre aceasta din urmă și femeia voalată. Prințul se afla din nou în atelierul pictorului. De data asta venise însoțit de Mariam. În holul casei, Manuc aruncă o privire spre o anumită ușă, cândva deschisă spre interior. Acum, însă, ușa aceea era închisă. Apăru, în sfârșit, Dante Negro. Salută cu zâmbetul pe buze, dar comportamentul lui suferise o oarecare schimbare. Era mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prințul. Dacă era sincer cu el însuși, trebuia să accepte că asta se întâmplase din momentul în care șoimarul de la Păuna îi trimisese vorbă că Além revenise la casa șoimilor. Pictorul îi invită în atelier, arătând o atenție deosebită față de Mariam. Îl chemă imediat pe Luciano și îi ceru feciorului să le aducă băuturi răcoritoare. Apoi se apucă grăbit de treabă, deși nu arăta un chef prea mare pentru așa ceva. Cu un pahar de limonadă în mână, Mariam cerceta pânzele rezemate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
atenție deosebită față de Mariam. Îl chemă imediat pe Luciano și îi ceru feciorului să le aducă băuturi răcoritoare. Apoi se apucă grăbit de treabă, deși nu arăta un chef prea mare pentru așa ceva. Cu un pahar de limonadă în mână, Mariam cerceta pânzele rezemate pe pereți. Un mare tablou domina aproape întreg peretele din fundul atelierului. Ajunsă acolo, soția prințului avu o mică surpriză. Din umbra unor copaci înalți o privea Marioritza. Așadar, chiar dacă îl părăsise fizic pe Dante Negro, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Descifra tandrețea unei îmbrățișări, dar și așteptarea. Speranța, dar și reținerea melancolică. O subtilă invitație, în fond. Dacă o adresase pictorului, de ce îl părăsise? Plecarea ei semăna mai mult cu o fugă. De ce fugise Marioritza? Sau... de cine? Privirile lui Mariam reveneau mereu asupra cerceilor și asupra șalului. Șalul, mai ales, părea să fie piesa de bază a tabloului și purtătorul de mesaj. De ce ținuse Marioritza să fie imortalizată cu cele două daruri primite din partea prințului? Dante Negro își aruncă deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să redai cutele unei cămăși. ― Desigur, maestre! Chiar vreți să o pictez eu? Pictorul îl bătu pe umăr. ― Hai, dă-i bătaie, băiete, și nu mai trage de timp! Luă o fiolă de parfum de pe o poliță și veni lângă Mariam. ― Cineva a uitat asta când a plecat. Dacă vă place, v-o ofer din toată inima. Medicul Guibert a preparat esența, după o rețetă agreată de... Nu mai are importanță! Sper s-o primiți. Aș fi încântat. Vedeți, prezența ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să nu „scap” nimănui despre aniversare. La despărțire, rumenită și aburindă, jimbla mi-a șoptit că n-ar putea să iasă neobservată din casa armeanului decât peste o săptămână, după ce dumnealor, stăpânii, vor pleca acolo, la pădure. PAGINĂ NOUĂ 24 Mariam fredona ușor. Se sculase devreme. Culesese câteva flori din grădină și acum le așeza în vazele înalte de pe consola din salonul de jos. Lumina vie a dimineții trecea prin vitraliile ferestrelor, presărând o ploaie de petale colorate peste fața, umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai era încă în viață. Nu murise. Dar cât de aproape fusese de moarte. Dacă ar fi înghițit din acea „împărtășanie”, acum ar fi fost deja mort. Ar fi zăcut cine știe unde, într-o groapă umedă, printre șobolani, iar soția lui, Mariam, n-ar mai fi aranjat florile în glastre... n-ar mai fi cântat... iar transparența ochilor ei ar fi dispărut în hăul durerii. Nu, în nici un caz ziua asta n-ar mai fi mirosit a zi bună dacă... Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de când plecase, i se întâmpla ceva curios. Mereu i se părea că o zărește, că o recunoaște sau avea senzația că era prezentă undeva, în mulțime, și îl urmărea cu privirea. Constatase că nu numai el avea impresia asta. Și Mariam îi mărturisise cam același lucru. „Emanuel, dragule, cred că am îndrăgit-o atât de mult pe frumoasa Marioritza, încât uneori mi se pare că o văd. De când a plecat, o simt mereu prin preajmă. E ca o vrajă. Să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Medicul se strâmbă cu totul nemulțumit, dar porni și el. Când reușiră să ajungă la drum, atât pictorul, cât și medicul avură parte însă de o mică surpriză. Se treziră, dintr-odată, în postura de martori ai despărțirii celor doi. Mariam era în trăsura care se îndrepta acum spre casă, iar prințul încălecase și pornise deja într-o direcție opusă, urmat de un al doilea cal. Îi striga lui Babic să aibă grijă de tot ceea ce vorbiseră. Guibert și Dante Negro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
principate. Împăratul contase atunci pe un ajutor din partea turcilor, însă Manuc îl sfătuise pe seraschierul armatei otomane de la Dunăre să păstreze o totală neutralitate. Și planul împăratului eșuase. Deocamdată prințul nu vedea nici o ieșire. Era condamnat la așteptare. Departe de Mariam, de familie, de iubita lui, micuța Gaiané. Dormea prost, avea coșmaruri. Noaptea imaginile luau locul gândurilor. Totul devenea sentiment, senzație imediată, halucinație. Trăia cu intesitate violentele evenimente din timpul revoltei ienicerilor. Alerga pe străzi pline de sânge... Fugea îngrozit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
arse înfipte în țepe și expuse la marginea pieței... Exact pe locul în care fuseseră astfel expuși prietenul său Mustafa, sclava lui favorită și eunucul negru... Se trezea cu fața și perna udate de lacrimi. Plângea în hohote. De obicei, Mariam alerga imediat în camera lui și toată durerea se spulbera la pieptul ei, în bucuria iubirii lor. Acum nu avea cu el nici măcar Biblia tradusă de Mesrop. Rămânea treaz, privind atent întunericul din cameră. Încerca să se liniștească, străduindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lor, străbătuse acel spațiu ca un tunel cu două capete: el și ea. Nimeni altcineva. De ce lansase atunci invitația de a merge la atelierul lui Matteo? De ce se abținuse să spună că cele două cupe fuseseră comandate pentru el și Mariam, pentru aniversarea căsătoriei lor? Și, ca și cum ar fi știut deja asta, Marioritza îi adresase un zâmbet enigmatic, jubilație, dar și dojană. Însoțită de ambii ei admiratori, asistase la realizarea cupelor și interpretase mesajul încifrat în ele strecurând, cu abilitate, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
rămână într-un han din Cottbus, Dante Negro insistase să-l aștepte aici, asigurându-l că nu va dura decât cel mult o oră. De ce? Cu un an în urmă, iarna, în mijlocul câmpiei - doar îi mărturisise totul -, numai caii și Mariam îl scăpaseră de la o moarte sigură. Chiar dacă lucrurile evoluaseră spre o altă relație, acum și aici, nu mai era chiar atât de sigur că nu va fi dat pe mâna împăratului. Poate că asta și urmărise Dante Negro. Să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pământul, n-ar trebui decât să treacă peste tine ca un buldozer și să te lase lat. Eram așa de adâncită În gânduri, că aproape m-am ciocnit de Jeff care traversa strada. — Doamne, am spus, sala asta e ca Marie Celeste. Întregul personal pare a bântui prin piață. — Eu am ieșit doar o clipă, să-mi iau un sandviș, zise el, cu aerul cuiva care oferă un pretext. Acum te Întorci? — Da. — Și eu, spuse, mergând alături de mine. Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Într-o bună zi, antrepriza de construcții navale Înființată de tatăl meu. Rochefort se lansă Într-o pledoarie stufoasă, În care se amestecau Scrisorile persane ale lui Montesquieu și a sa celebră frază „Cum poți fi oare persan?”, peripețiile aventurierei Marie Petit, care fusese primită de Șahul Persiei dându-se drept ambasadoarea lui Ludovic al XIV-lea, istoria acelui văr al lui Jean-Jacques Rousseau care-și sfârșise zilele ca ceasornicar la Isfahan. Iar eu nu-l ascultam decât pe jumătate. Preferam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Mi-a spus că ea mă va aduce înapoi la Roma. Eu am aruncat moneda și în gând mi-am dorit: America. La despărțire, Anna a scos cheia din contact. În filme, când se întâmplă așa ceva, pe femei le cheamă Maria și pe bărbați Giuseppe. Dacă au mașini scumpe, îi cheamă altfel, mai distins. Bărbatul spune „aspetta”, azvârle mucul de țigară pe jos, îl strivește cu vârful pantofului și se repede să ia în brațe femeia. Ea se ridică pe vârfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
patria noastră nu se moare, de aceea vor să ne invadeze și să ne ocupe teritoriul ca să nu mai moară nici ei. În două zile, cu marșuri forțate și cu drapelele În vânt, cântând cântece patriotice ca marseieza, ça ira, maria da fonte, imnul cartei, nu vei vedea nici o țară, banniera rossa, a portuguesa, god save the king, internaționala, deutschland über alles, chant du marais, as stars and stripes, soldații se Întoarseră la posturile de unde veniseră, și acolo, Înarmați până În dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și flamboaiantă, rezultatul mai multor feluri de a caligrafia pe care le Învățase la diferite școli. — Doamne iartă-mă, ce nume! spuse chelnerița. N-ați vrea să-mi scrieți și o dedicație, ceva? — Ba da, cum te cheamă? spuse Helena. — Marie. „Pentru Marie, de la prietena ei, Helena“, scrise Helena deasupra numelui Înflorat. — O, mersi mult, spuse Marie, după care se-ntoarse către Roger. N-ai vrea să scrii și tu ceva? — Ba, da, sigur. Cu plăcere. Care-i numele tău de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
rezultatul mai multor feluri de a caligrafia pe care le Învățase la diferite școli. — Doamne iartă-mă, ce nume! spuse chelnerița. N-ați vrea să-mi scrieți și o dedicație, ceva? — Ba da, cum te cheamă? spuse Helena. — Marie. „Pentru Marie, de la prietena ei, Helena“, scrise Helena deasupra numelui Înflorat. — O, mersi mult, spuse Marie, după care se-ntoarse către Roger. N-ai vrea să scrii și tu ceva? — Ba, da, sigur. Cu plăcere. Care-i numele tău de familie, Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]