5,342 matches
-
vedere varietatea situațiilor în care este utilizat, „limbajul natural este într-o permanentă transformare, suportând corecții și reformulări și distingându-se în interiorul său diferite tipuri sau forme. Din acest motiv se vorbește astăzi tot mai mult de limbajul filosofic, limbajul mitic, limbajul poetic, limbajul retoric în calitate de „specializări” ale limbajului natural” (idem: 134). 1.1. Limbaj natural - limbaj specializat - limbaj artificial Limbajul natural este pus, de obicei, în opozitie cu limbajul artificial. În timp ce limbajul natural este „caracterizat printr-o bogăție de sensuri
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
face Morris, prin corelarea dimensiunii semnificării cu cea a utilizării, la intersecția cărora se constituie un anumit tip de discurs, ca specializare a limbajului natural (cf. Sălăvăstru, 1995:144): Uzaj Mod Informativ Evaluativ Incitativ Sistemic Designativ Apreciativ Prescriptiv Formativ Științific Mitic Tehnologic Logico- mate- Matic Fictiv Poetic Politic Retoric Legal Moral Religios Gramatical Cosmologic Critic Propagandistic Metafizic Am putea spune, prin urmare, că practica discursivă din orice domeniu cognitiv (fie el științific, filosofic, religios, etc.) sau din orice situație de comunicare
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
formau o tărie nestrăbătîndă în giurul simulacrului Dochiei". Valea-Albă e un basm de aventuri mongolice în care Ștefan cel Mare e tot atât de puțin istoric ca și Goffredo în Gerusalemme liberata. Scenele de război sunt văzute într-un spirit cu totul mitic. La Catelina lângă Cotnar sunt mari fortificații, înainte de luptă oastea stă la liturghie în jurul unei cruci colosale. În fine, în fața lui Ștefan cel Mare se aduc daruri cu învederat aspect de Renaștere, diademe de aur, ulcioare de bronz, lacrimatorii, monede
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pe jumătate, poartă Privirea jucătoare să-l înghiță. Iară Florin - inima-n el e moartă Când vede solzii, dinții cei de criță, Sărind la el și-nfipse a lui spadă Și pe pământ îl țintui de coadă. Florin este eroul mitic în stare să răzbată prin toate piedicile până la femeia iubită, nicidecum un tânăr flușturatec cum e Cătălin. El și fata simbolizează vitalitatea lumii terestre, mecanica sigură a instinctului. Zmeul nu are ce să le impute. Poemul e tratat cu o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
grozavă acoperind toate evenimentele politice. Frații Jderi și Izvorul-Alb au o intrigă ceva mai vie, timpul istoric fiind domnia lui Ștefan cel Mare. Cu toate acestea, interesul artistic e de altă natură. Suntem într-o eră idilică, de o fericire mitică, în care voievodul, ca un semizeu, călăuzește noroadele cu puteri în cer și pe pământ. Divanul său e un mic Olimp. Domnul umblă prin țară să împartă dreptate supușilor și e întîmpinat cu clapon cu vin, opărit cu unt, după
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cu picioarele candide, sau fabulos de murdar, lucrurile sunt peste orice măsură vechi, un covrig uscat e "fosil", o cutie de sardele alterate, o piesă arheologică, purtând "toate semnele caracteristice și distinctive ale unei adânci antichități". Jegul ciobanilor ia proporții mitice. Un băietan de crâșmă e vârât "în niște ciobote unse cu dohot și croite dintr-o vacă întreagă", mămăliga e mestecată cu piciorul unui scăuieș, într-o odaie e atâta goliciune că "ai fi putut prea bine învîrti o mâță
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
interesantă. Zmeul, văzut ca un demon și un Barbă-Albastră, reprezintă un soi de solitar, un geniu, năpăstuit de imaginația prăpăstioasă a lumii. Valoarea piesei, care rămâne o încîntătoare și fericită producție a teatrului nostru, stă în explozia juvenilă de poezie mitică, în maturitatea versificației. Versurile au destulă somptuozitate ca să placă în sine, dar și necesara fluiditate spre a nu îngreuia declamația. Călin-Nebunul al lui Eminescu, puțin scurs de miere, dar încă păstrând miresmele, a trecut pe aici. Și peste tot plutește
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cât în acțiunea lor sugeratoare. N. Iorga, V. Pîrvan au fost prea puțin niște meditativi, iar Nae Ionescu, profesor de logică, n-a scris decât articole de jurnal. Apare deci acum specia filozofului mit. În N. Iorga se putea întrupa mitic (căci omul era cum nu se poate mai refractar ideilor generale) ideea unui stat arhaic cu instituții instinctuale, oroarea de înstrăinare, dacismul. V. Pîrvan (1882-1927), emerit istoric al antichității și arheolog, emulând cu Renan, e mai substanțial. Concepția lui istorică
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Întoarcerea lui Zamolxe și „misterul creștin” În grădina Ghetsimani (ambele publicate de „Jurnalul literar” în 2000). Textele dezvăluie un spirit dominat de poezia timpului, fascinat de logica adevărului istoric și de valorile inițiatice ale începuturilor, ce trăiește intens miracolul dezvăluirii mitice. Probe de gândire existențială, ele sunt totodată autentice probe de literatură. Analizele existențiale de tip heideggerian întreprinse de V., precum Ambiguitatea adevărului la Platon, Regăsirea în Pascal, Maurice Blondel și amphibologia ființei, Actualitatea problemei ființei, Existență și logică, Condițiuni ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
limbajelor informatice, cu posibilitățile pe care le deschid cunoașterii umane și comunicării, conduce la noi dimensiuni analitice, demonstrând încă o dată natura proteiformă a semnului verbal. Fără a se limita la reprezentarea realității, limbajul verbal este o activitate creatoare, iar concepția mitică a limbajului ca enérgeia, credința în forța cuvântului, în capacitatea acestuia de a modifica realitatea, subzistă și astăzi când unii termeni mai stau încă sub semnul tabuului. Într-o societate ca a noastră cunoaștem, fără îndoială, proceduri de excludere. Cea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
domenii de cunoaștere: de la primatul referențialității, accentul se deplasează pe expresivitate. Spre deosebire de limbajul politic, limbajul poetic nu mai este guvernat de interesele emitentului, nu mai țintește persuadarea publicului receptor, ci propune o reinventare a semnului verbal, o întoarcere la puterile mitice ale cuvântului care nu se mai rezumă la a desemna, ci și la a crea. "Organizarea limbajului poetic prezintă trăsături definitorii, în raport cu sistemul limbii practice, în dezvoltarea relațiilor dintre nivele și planuri; (...) planul semantic nu înseamnă suma (și nici sinteza
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Ziorile și poeziei pastorale. Preocupat să contribuie la demonstrarea vechimii și continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic, B. apelează la folclorul tradițional, cu „matca arhaică, precreștină”, respectiv straturile traco-dace. În examinarea lor trece dincolo de trama epică, de „fabulă”, cuprinzând elementele mitice particulare: bradul ca arbore sacru („axă a lumii”) în riturile de nuntă și de înmormântare, cultul aurorei („Dintre toate neamurile Europei, numai românii au o credință în auroră, pe toate planurile și sub toate aspectele vieții individuale și sociale”). Capitolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
nivel este acela care nu mai face apel la vreo origine, care funcționează în afara mitului originii și al referenților externi Baudrillard interpretează astfel în termenii simulacrului situația culturală a Americii, care "exorcizează chestiunea originii, nu cultivă vreo origine sau autenticitate mitică, ea nu are trecut sau adevăr de bază. [...] Cum n-a cunoscut acumularea lentă și seculară a principiului adevărului, ea trăiește într-o simulare necontenită, în necontenita actualitate a semnelor"497. Pentru Baudrillard, în America există doar simulacre de primul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care, fără îndoială, se încerca alipirea unor familii (elogierea uneia sau a alteia dintre acestea căpăta, bineînțeles, culoare politică, cum se va vedea) la tradiția mitologică greacă, pentru a le conferi mai multă strălucire legendară și prestigiul unui blazon nobiliar mitic. Potrivit unui studiu recent scris de J. Schwartz 192, Macer al nostru, Pompeius Macer, era fiul lui Teofan din Mitilena, consilier al marelui Pompei (de unde, poate i se trage și nomen gentile). Pompeius Macer, deci, în iarna 21-20 î.H.
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de a lega tradiția epică troiană de recenta istorie romană, în mare parte lipsită de legendă, de mit, într-un cuvânt, de blazon nobiliar vechi: diversele familii romane simțeau nevoia să dea mai multă strălucire propriilor descendențe, apelând la genealogii mitice care-și aveau originea în ciclul epic grec. În epoca augustană ia naștere tradiția descendenței troiene a stirpei lui Augustus (Vergiliu). Alți poeți și scriitori vor avea grijă să înnobileze alte familii romane cu pretenții aristocratice. Cum se va vedea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Encelade, conducătorul Titanilor, care a declarat război zeilor, stăpâni ai pământului, nici nu a făcut precum mâna cutezătoare a lui Tidide (una dintre cei Șapte împotriva Tebei) care a țintit cu săgețile ei vreo divinitate. În această înșirare de exemple mitice și legendare Ovidiu exclude că vina sa ar putea fi comparată cu cea a respectivilor eroi: aici se face o aluzie evidentă la poziția lui Ovidiu față de Augustus, asemănat cu Jupiter, care i-a fulgerat pe Titanii rebeli și l-
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
felul. Cu se va vedea felul acestei culpe ne este sugerată de mai multe ori prin termeni precum: a îndrăzni, a fi cutezător, a avea ambiție, a sfida, menite să specifice propria-i vină, apelând la comparația cu unele personaje mitice. Cât despre acțiunea în sine, Ovidiu subliniază că propria sa atitudine de îndrăzneală, curaj, ambiție, sfidare nu s-a concretizat în niciun gest de ostilitate adevărată împotriva împăratului și membrii casei imperiale. Așadar, comportarea lui nu a dăunat nimănui în afara
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
muzical care intervine când te aștepți mai puțin: Evandru-Hercule-Cacus (episod în Fasti, I, 461-586) e ca un preludiu care vrea să sugereze frumusețea ideală a acestei epoci arcadice și pastorale, liberă și fericită: spre o astfel de epocă și regiune mitică, învăluită într-un aură roză de poezie, se îndreaptă adesea sufletul zbuciumat al sulmonezului. Locuitorii Arcadiei apar ca fiind populația autohtonă a Italiei, anterioară așadar oricărei alteia. Cu ocazia victoriei asupra lui Cacus, Hercule "își fabrică un templu, templu căruia
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui S. D'ELIA, op. cit., p. 130. 282 La care a făcut referire tot D'ELIA, ibid., p. 135. 283 În ce consistă o asemenea afirmație, va reieși poate mai bine dintr-un capitol următor. 284 Apar din nou monștri mitici și legendari, precum Polifem și Antifate, care îi folosesc poetului pentru a spune simplu că Augustus. Se pare că Ovidiu se joacă cu zvonuri despre Augustus care poate erau șoptite la ureche în cercurile antiaugustiene. De altfel, nu este singurul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prin aerul pe care îl incendiază cu flăcările senzualității și îl răcește cu „angoasa” sa de sorginte livrescă. Levitația, zborul, desprinderea gesturilor de trup, motive frecvente de la Nichita Stănescu încoace, realizează un scenariu al căderii în hăuri și al azvârlirii mitice în jos a lui Hristos (aluziile la crucificarea Basarabiei sunt evidente). Romanul Gesturi (1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova) este un poem existențial cu substanță epică vagă, structurat sub formă de silogism cioranian despre moarte, nimic și neliniștile ființei. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
voluntară este ultima probă de dragoste romantică. Pentru a face trecerea suportabilă pentru cei vii, femeia Îndrăgostită (căci subiectul erotic este la Bolintineanu aproape În exclusivitate de gen feminin) inventează o fabulă, Înnobilează, codifică moartea: o plecare Într-un car mitic cu o doamnă misterioasă etc. Sau se culpabilizează, Își atribuie păcate imaginare, mistificînd adevărata esență a tragediei. * Văzînd peisajele, obsesiile, figurile poeziei lui Bolintineanu, să ne Întoarcem la retorica lui. Cum putem Înțelege și analiza mai bine retorismul lui fără
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la figura solitudinii mîndre, purificatoare, la figura ororii de labirintul vegetal... Dintre peisajele ce trec prin versurile lui Alecsandri, doar lunca este statornic euforizantă, liniștitoare. Alăturate, peisajele formează o geografie lirică, o țară imaginară care devine, pe rînd, o țară mitică, o „țară de jale”, un colț de rai: „Șesuri, văi, norii din cer În urmă-i departe per. Cine-o vede, o zărește Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codrii mereu pustii Unde urlă fiare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
formează un spațiu față de care poetul manifestă cea mai pură evlavie. Peste acest spațiu se arcuiește un cer „care zîmbește” mereu (Adio Moldovei), drumurile sînt de flori (Întoarcerea În iară), În poiene pasc zimbrii și peste „dalba moșie” trece vînătorul mitic (Dragoș), arhetipul. Codrii, cîmpiile, apele, viețuitoarele intonează o doină tînguitoare. O serafie generală (spre a folosi vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Adio Moldovei), drumurile sînt de flori (Întoarcerea În iară), În poiene pasc zimbrii și peste „dalba moșie” trece vînătorul mitic (Dragoș), arhetipul. Codrii, cîmpiile, apele, viețuitoarele intonează o doină tînguitoare. O serafie generală (spre a folosi vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este acela al adorației mistice. Pentru a-l citi, criticul trebuie să recurgă la codurile rugăciunii. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetul găsește argumentele necesare pentru a exprima starea lui de Încîntare. Romanticii pîndeau și momentul altei cumpene (miezul nopții) pentru a coborî În inima fantasticului negru. Alecsandri nu-i ocolește nici el, deși nu manifestă un interes special pentru tenebrosul, miticul din natură. În Doina, unde se inspiră mai direct din mitologia populară, apar cîteva scene de vrăjitorie neagră. Baba Cloanța duce În spate pe Satan și codrii clocotesc de un lung hohot. Satan urlă furios, și la urletul lui: „Mii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]