4,985 matches
-
și cu tine, Faulques, sunteți pașaportul meu pentru realitate, locul unde lucrurile nu pot să fie Înfrumusețate cu stupiditate, retorică ori bani. Vreau să-mi violez vechea ingenuitate. Maltratata mea inocență, atât de supralicitată. Poate de aceea, când făcea dragoste, murmura obscenități, ori Îl făcea pe el s-o trateze, uneori, aproape cu violență. Detest, spusese odată (atunci erau la National Gallery din Washington, În fața Portetului unei doamne de Van der Weyden), acest har ipocrit, cast, dificil al femeilor pictate de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
culoarea ocrului, filoanele epuizate, spălătoriile de nisipuri aurifere, al căror noroi crăpat și cenușiu, după ce alunecase pe taluzuri sparte, tapisa fundul viroagelor, printre limba-soacrei uscate și smochini morți, ca niște limbi de lavă solidificată și veche. Pare un vulcan rece, murmurase Olvido, uimită, când Faulques oprise mașina, luase geanta cu camerele foto, și merseseră amândoi prin acel peisaj de o frumusețe sumbră, ascultând scrâșnetul pietrelor sub pașii lor, În tăcerea absolută a imensității pustii, părăsită de mâinile omului de aproape un
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nu izbutise niciodată să le pătrundă cu totul. Apoi se Întorcea la tăvițe și la proiector și lucra sectoarele marcate mai Înainte pe fotografii, mărindu-le o dată și Încă o dată, cu noi cadraje, până era mulțumită. Lucrurile, o auzise Faulques murmurând odată, sângerează ca oamenii. Una dintre obsesiile ei erau fotografiile găsite În case devastate. Le fotografia așa cum le găsea, fără să le atingă ori să le aranjeze vreodată: călcate În picioare, arse de incendii, atârnate și strâmbate pe perete, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca să-și nege propria condiție infamă. Fiecare trezire Îl costă două sute de morți dintr-un avion care cade, două sute de mii dintr-un tsunami ori un milion dintr-un război civil. Markovic a tăcut o vreme. - Infamă condiție descrii, a murmurat În fine. - Exact. - Folosești bine vorbele. - Nici dumneata nu te descurci prea rău. Markovic a luat sacoșa cu beri, s-a ridicat și a Încuviințat din nou. Privea marea, gânditor. - Infamie, cuie pierdute, neglijențe, simetrii și hazarduri. Vorbim toată vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și vreo jumătate de oră putuseră să se plimbe pe sub tavanele Înalte cu pete de igrasie, pe parchetul care le scârțâia sub picioare, pe lângă căruciorul cu sticle prăfuite de grappa și chianti, prin sufrageria cu naturi moarte pe pereți (stilleben, murmurase Olvido: vieți silențioase), pe lângă televizorul În fața căruia Chirico stătea așezat cu orele, privind imagini fără sunet. Lângă tablourile din perioada neoclasică, neliniștitoare manechine fără chip Își lungeau umbrele printre melancolice nuanțe de verde, ocru și gri, spații pustii care, puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îl evoca. În fața unei pânze din 1958, care reproducea mănușa roșie pictată cu patruzeci și patru de ani În urmă, În Enigma fatalității (deși timpul era suspect la un artist care falsifica uneori data propriilor opere), contemplând gânditoare pictura, Olvido murmurase În italiană acel taci și odihnește-te: aici se sfârșește cântul. Al vieții tale. Al vechiului bocet. Apoi Îl privise pe Faulques cu ochi nespus de triști și, În lumina romană, albă și fantomatică ce Înviora casa, povestise că Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
efectul de distanță, se Înălțau turnurile din sticlă și oțel ale orașului modern, noua Troie În fața căreia, În prim-plan, cu imagini de dimensiuni reale, fiul lui Priam și soția sa Își luau rămas-bun. Și pe tine, udă de lacrimi (murmura pictorul de război printre dinți), te va duce cu el vreun aheu cu lorigă de bronz. Pentru această scenă, Faulques studiase aproape obsesiv mai Întâi direct biserica Sfântului Francisc din Arezzo, apoi, În toate cărțile pe care le putuse găsi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sat n-o să dați de nici unul, spusese batjocoritor. Nema nicita. Aici nu-s croați și nici n-au fost vreodată. Olvido se mai cutremurase o dată, ca sub o pală de aer rece. Știe ca și tine și ca și mine, murmurase. Dar Faulques făcuse semn cu capul că nu. Știe mai bine ca noi, zisese. Și-i place. Apoi ridicase aparatul, ca să focalizeze pe chipul copilului: ochii, ochii ca de chiciură, și zâmbetul neîndurător și necurat. 17. - Sper să nu te
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
rece. Pictorul de război a amestecat vorbele „răceală” și „afecțiune”, Încercând să le Împace În minte ca pe o paletă. A renunțat, dar privirea aceea persista În fața lui și era exact așa. — Într-un fel sunt mândru de dumneata, a murmurat atunci croatul. - Cum ai spus? - Am spus că sunt mândru de dumneata. A urmat o tăcere. Markovic continua să-l privească la fel. - Și sper, domnule Faulques, că și dumneata ești mândru de mine. Pictorul de război și-a trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
jos, un caiet de școală. Am văzut că În șanțul de scurgere iarba era dreaptă. Înaltă și intactă. Nimeni nu călcase pe ea. Acum Markovic a plescăit din limbă. Era familiarizat cu iarba călcată În picioare ori neatinsă. - Înțeleg, a murmurat. Nu trebuie să ai niciodată Încredere În așa ceva. - M-am gândit... Bine. Ea se putea opri unde era. Înțelegi? Celălalt părea să Înteleagă foarte bine. - Dar s-a mișcat, a spus. S-a mișcat, a confirmat Faulques. Ca o piesă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
anexa 3 ). Au mai fost și alți proprietari, vremea Învăluindu-i În negura uitării. Din marea feudă a lui Lațco, moșia din Glogova a fost lichidată de moștenitori, vînzîndo statului, și statul la rîndul său țăranilor glogoveni. Glas de legendă murmură cum, că Basarabii sînt originari din satul Băsărebi din Sohodol. Dacă această legendă are un pic de adevăr, numai așa se explică faptul că Basarab țepeluș( domnitor al țării Românești În 1474- 1475;1478-1480;1481-1482) gonit din scaunul de domnie
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
nervilor, criminalitatea și nebunia sunt rare iar oamenii sunt mai fericiți. Noi nu considerăm rugăciunea o superstiție zadarnică, nici un rest de barbarie. „Nici un om nu s-a rugat vreodată fără să învețe ceva” spunea marele savant Emerson. Vocea intimă care murmură în interiorul nostru este a unui medicament care acționează asupra spiritului și a corpului, iar calmul produs este mijloc terapeutic. Unele activități spirituale pot fi însoțite de modificări atât anatomice cât și funcționale ale țesuturilor și organelor. Aceste modificări organice pot
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
fereastră mare, pe care vedea lacul cel întins." (Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă) (b) "Lumea-l crezuse mort pe Făt-Frumos, și de aceea, când se împrăștie faima venirii lui, ziua-și muie aerul în lumină de sărbătoare și oamenii așteptau murmurând la faima venirii lui, cum vuiește un lan de grâu la suflarea unui vânt." (Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă) (c) " Iar Florița și feciorul cel de împărat trăiră fericiți și fără supărare, cum trăiesc oamenii buni la suflet și înțelepți
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
obstacolul care ar consta în izolarea mai mult sau mai puțin artificială în sânul unei societăți a subculturilor, cu valorile, riturile și folclorul lor propriu. Această imperfecțiune culturalistă produce imaginea unei societăți fărâmițate, realizată dintr-o colecție de comunități, fiecare murmurând sau strigându-și pretenția de adevăr. Epoca actuală se caracterizează, pentru fiecare individ, dintr-un du-te vino între nivelul local și nivelul global. Un băcan din Nanuet, aproape de New York, care este originar din Kerala din India, a deschis o
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
nu aș fi putut niciodată avea curajul să vă urmăresc până la capăt disertația economică, căci, ca să vă vorbesc în termeni foarte direcți, ea nu este deloc distractivă. Cui îi spuneți acest lucru? La asta mă gândeam când m-ați auzit murmurând: Bani blestemați! Gemeam din cauză că compatrioții mei nu au curajul să studieze ceea ce este atât de important să știe. Și totuși, consecințele sunt îngrozitoare. Consecințele! Nu v-am semnalat decât una. Aș fi putut să vă arăt altele și mai funeste
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
sfințise; A puțurilor cumpeni țipând parcă chema A satului cireadă ce greu, mereu sosise Și vitele muginde la sghiab întins pășea. Dar altele-adăpate trăgea în bătătură, În gemete de mumă vițeii lor striga! Vibra al serii aer de tauri grea murmură; Zglobii sărind vițeii la uger alerga. S-astîmpără ăst zgomot, și-a laptelui fântână Începe să s-auză ca șoaptă în susur, Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână Și prunca vițelușă tot tremură-mprejur. Tot ce e convențional în poezia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e purtată prin pădurile de molifți, salutată de șoimul de pe creste, ori comentată de urletele cîinelui: Scârbit peste măsură Tovarăș de-ntristare, De zgomotul cetății, Un câine, lângă mine, Eu caut în natură Prin urletele sale Un loc făr' de murmură Natura să răscoale, Supus singurătății... În aste locuri vine. Mica Tismană devine palat ossianic, într-o scenerie feudală stil Mrs. Radcliffe: Feodală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe, Părea unul din acele osianice
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
naturii: Un clopot ce seara s-aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Cu glas care moartea-i aproape să-l curme, Când viața-ncetează treptat înghețînd; Un greier ce cântă, o iarbă, răsura, Stufoasă pădure, pierdute cărări, Adânca murmură ce-nvie natura Ca geniuri tainici ascunse prin flori. Tot mișcă, încîntă a noastră gândire; Tot are un farmec, tot este mister. Abundența și prozaismul strică operei poetice a lui Alecsandrescu. În Umbra lui Mircea la Cozia a fost atins
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
vraja tăcerii. El sună și alte-i răspund, Cântând ca argintul de clare, Și-odată s-aude din fund Și clopotul domului mare! Și valuri de-adînci armonii Părând că sunt sute și mii Plutesc în fantastice zboruri, De îngeri ce murmură-n coruri... Poetul a fost un traducător minunat. Blestemul bardului de Uhland, Grenadirii lui Heine par originale. Lenore de Bürger e oferită într-o interpretare magistrală: Auzi... deodată, trap, trap, trap, Copite bat afară. Un călăreț s-oprește-n drum Și urcă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
incarnat de crin ale lui Botticelli întristatul, Mult vestitul florentin... fecioarele pale trecând muzical: O, marile pasionate, O, tragicele Magdalene, Femei etern îndurerate Ca niște triste cantilene. Pe urmele îndepărtatului Radu Ionescu, poetul se cutremură de acordurile pianinelor funerare: Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sub lacrimi neștiute în tainice suspine. Și mâna diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fugi în America amintesc literatura lui André Gide. Mihail Celarianu e și poet remarcabil, la modul prelung elegiac al lui Shelley, în care cântă uimirea în fața universului, a pădurilor bunăoară: Pădurile, pădurile-nnegrite Cu duhuri la tot pasul de-ntuneric, Ce murmură cu freamăt negrăit, Eu știu, în șoapta lor nemuritoare Ce taină uriașă-a-ncremenit. Într-alte poezii mai recente face elogiul florilor, mallarmeizînd în linia Macedonski-Anghel. ANTON HOLBAN Anton Holban era și el în căutare de "experiențe tragice", preocupat de a nu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Îl reface energiile spiritului. Într-un poem (Întristarea) se arată, În stilul celui, mai fidel lamartinism, scîrbit de zgomotul cetății. Vrea liniștea, singurătatea naturii. Evaziune cunoscută: „Scîrbit peste măsură De zgomotul cetății Eu caut În natură Un loc făr’de murmură Supus singurătății.” Acest loc este schitul cu tăcerea mormintelor și șoapta rîului apropiat. Aici petrece poetul acele, „dulci (...) ceasuri de extaz și gîndire”, aici ideile sînt „drepte și Înalte”, la sunetul clopotului „credința se deșteaptă În omul rătăcit”. Dumnezeu Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic, „plastica dinamică” (G. Călinescu), știința acumulării de elemente dizlocate pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul romantic află, aici, un teren liber. Nagodele cu lungi și strîmbe rituri, șase legioane de diavoli trec cu „turbilioane de flăcări infernale”, călare pe cavale cu perii vîlvoiați. Mii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cade Brazda semănata scalda, Grâul, după câte știm, Zice ploii: „Mulțumim”. Obosit de colindat Soarele nu s-a culcat; Înainte să apună Dânsul zice: „Noapte bună” Iar cand noaptea s-a lăsat Peste câmp, în lung și-n lat, Iarbă murmura ușor: „Noapte bună!” tuturor. Apă rece de Mihai Negulescu Cu săpun mă spăl Și cu apă rece... Ne-ndurat clăbucul Printre gene trece. Dar, de-acolo somnul, Iute o să plece! Căci dacă mă spăl, Sunt vioi cât zece. Batistă Batistă mea
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]