7,150 matches
-
timp de 50 de ani. Organizatorii expoziției au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că cei care au suferit în pușcăriile comuniste își așteaptă în continuare reabilitarea. De asemenea, expoziția își propunea să prevină orice formă de nostalgie privind regimul comunist. Andreea Varga, istoric și organizatorul expoziției, a spus”: „Expoziția pe care o inaugurăm astăzi în acest mare centru universitar nu este o manifestare culturală obișnuită așa cum ar putea să pară, ci o parte din desconspirarea poliției politice
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
tot ce-și dorise în viață și ajunsese să muncească pe la alții; ea, la rândul ei, după o viață mizerabilă avusese norocul să aibă tot ce-și dorea din punct de vedere material. Totuși, în ciuda vieții fără griji materiale, avea nostalgia copilăriei și, mai ales, suferea că nu avea libertatea să spună ce gândește. Mai mult decât atât, era tot timpul supraveghetă să nu spună străinilor, în timpul conversației de la masă, cum este viața adevărată a românilor. M-a invitat și pe
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
drum spre liceu și mă însoțea până acolo. Mă mai însoțea la ieșirea de la școală până la colțul străzii mele, dar niciodată până în preajma casei. Doar după ce tatăl meu a fost eliberat din închisoare am legat frumoase prietenii a căror nostalgie o am și astăzi. Dar și atunci și mai târziu eu nu am uitat că sunt într-o situație specială, fiind fiică de fost deținut politic. Și aceasta a fost o povară destul de grea pe umerii mei, până la revoluția din
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
din timpul copilăriei dar și acum îmi aduc aminte de ele din ce în ce mai des!.... Și tot din Goga recitam și o altă poezie foarte tristă, “Bătrânii”, pe care de asemenea o cântam uneori tatălui meu. Avea probabil nostalgia satului său din care plecase să facă ceva în viață dar căruia viața i-acurmat visele: “De ce m-ați dus de lângă voi, De ce m-ați dus de-acasă? Sa fi rămas fecior la plug, Să fi rămas la coasă. Asa vă
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
În acest sens, se pot distinge patru „direcții” de „valorizare simbolică” ce reprezintă principalele modalități de sublimare și corespondența lor stilistică. SUPRA-EUL Ziua (Lumină, puritate, uscat, activă ARHETIPUL DIURN RITUALURI DE PURIFICARE/CATHARSIS VALORIZARE MORALĂ TRECUTUL CONSERVATORISM/REFUGIU IMAGINEA MAMEI NOSTALGIA ORIGINILOR ARHETIPUL MATERN EUL INDIVIDUAL VIITORUL CONDUITE DE VIOLENȚĂ/POSESIUNE IMAGINEA TATĂLUI DESCĂRCARE/AVENTURĂ/AGRESIVITATE ARHETIPUL PATERN DESCĂRCARE PULSIONALĂ RITUALURI ORGIASTICE DE „DESCĂRCARE” ARHETIPUL NOCTURN NOAPTEA (ÎNTUNERIC, UMED, BEȚIE ORGIASTICĂĂ INCONȘTIENTUL 1. Modalitatea de valorizare morală este în raport cu pulsiunile valorice
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
uneori fără reliefări), sever ca într-o stampă, căreia îi lipsește adâncimea, iar sinceritatea nu îi este îndeajuns de transfigurată: "Dealurile noastre par morminte misterioase/ Cine doarme sub ele?/ Peste liniștea lor zvârcoliri de coase." Sentimentul dezrădăcinării apare însoțit de nostalgia trecerii timpului, versurile bolovănoase amintesc de Aron Cotruș: "Și noi am coborât/ Din căruța cu fân/ Vă mai aduceți aminte Ioane și Petre/ Blajul părea/ Un sat mai bătrân/ Care-și amestecase noroiul cu pietre". Egal cu el însuși, Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ardeleni de factură tradițională, alături de Ion Horea, Al. Andrițoiu, Tiberiu Utan, Aurel Rău, lărgind aria de investigație tematică a acestora. "Poate iar ne-ntoarcem gârbovi de zăpadă.../ Pasărea pe umăr va dormi visând". Un anume echilibru clasic, meditația impulsionată de nostalgia după satul natal prilejuiește deschideri spre o lume de trăiri pline de remușcare. Teiul casa mi-o binecuvântă/ Izgonindu-mă de pe pământ". Orașul nu-i dă satisfacții, Câmpul părinților, străbunicul trezit sub verde coviltir îl judecă, pentru că nu a atins
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetului: "/ Peste hotarul toamnei cu brațe lungi de lemn/ fântânile mă cheamă departe și-mi fac semn/ Când norii se înclină cu chipuri lungi de sfinți/ în orele-ncărcate și încă tot fierbinți". La Ion Horea starea de euforie și nostalgie, peisajul, muncile țăranului se desfășoară cu rezonanțe din Hesiod, Pillat și Esenin. Peisajul este învăluit în melancolia celui plecat de acasă. Alteori satul este adus în conștiință prin belșugul lui; el nu este evocat, ci trăit efectiv. În acest complex
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
armonie/ Și o fugă de pământ pe care-o încerc./ Țâșnind semeț din propriul meu cerc/ În altă parte/ Poate în veșnicie./ Tristețea e, că goana terminând, și-apleacă roibul fruntea pe pământ." Exodul satului spre oraș îi creează poetului nostalgii, și îl bântuie ca o moarte, de aceea se "întreabă: "care botanică din care școală, se laudă plângând cu moartea lor". Despădurirea aduce un suflu poetic de efervescență, de început de eră, și lumea aceasta nouă repetă alte începuturi; este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Horia Zilieru vine cu universul satului altfel decât Ion Horea sau Gh. Pituț, în sensul că nici timpul, ca la Ion Horea, nici tehnica expresionistă, ca la Pituț, nu aduc imaginea copilăriei, ci poetul prin spărturi de flaut întruchipează cu nostalgii bacoviene chemările trecutului. "La un geam, bolnavă de suvenire/ o fată prin feriga de aur/ gingașă mă căta". Horia Zilieru plătește tribut proletcultismului, dar încearcă să facă o poezie a evenimentului într-un stil căutat și entuziast. Rămâne în poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu iederă odaia/ Și-n golful sângelui mustit, văpaia./ Intra-n flaming cu toamna în declin.". Albastrul de Voroneț trezește acorduri muzicale și amintiri robite de tăceri: "Ce înger de pe Voroneț mi-nvie albastru-n pleoape? " Poezia interioarelor nu desprinde nostalgii produse de mătăsuri, plușuri, mobile de mahon, ca la parnasieni, ci scoarța muntenească undită cu bujori albi și cu ramuri înghețate pe sticla ferestrelor. Poetul descrie tablouri cu bujori, natură moartă, cheamă mirosuri și creează beții olfactive, adevărate paradisuri în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fel de nebunie ce a cuprins lumea. "Am văzut nebunia/ călare pe patru vânturi încrucișate/ în chipul unei găini fără pene..." Cu volumul " Cine mă apără" (1964) universul devine biblic, tânguirile se înmulțesc, poetul cade, ca și Blaga, într-o nostalgie de Eden: "Sunt fără scăpare al tău/ înghețatule./ Să nu poți stinge un incendiu într-o clădire săracă." Harul este divin. "Ce tot spui? este bolnav,/ A râs glacialul/ Căldura ta distinge viața,/ îngroapă-te cu totul/ într-un cântec
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
acest tremurat/ pe cei care stau deasupra pământului și încă nu au plecat". În 1974, publică "Stâlpii", volum în care sentimentul iubirii apare frecvent,ca și cel al morții. Ciclul "Stâlpii" se afundă în folclor, deși problematica rămâne aceeași: moartea, nostalgia depărtării, soarta, iubirea. Formula estetică este expresionistă. George Alboiu nu este un poet expresionist propriu-zis, dar imaginile lui creează relații cu cosmicul. "Iată-ne întinși, unul de altul/ Nu ne putem ascunde: țâțele tale două gemene turnuri, genunchiul meu ridicat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Voronca din "Brățara nopților") ne dezvăluie poemul "Lacrimile". Dezolarea este generată de potopul de lacrimi ce cuprinde universul; și plânsul este orb, de rouă, de flacără, este râu: "Se-ntunecă doar cine nu a plâns, n-a râs cu-adevărat". Nostalgiile îl poartă spre ținuturi-limită în care sălășluiesc tatăl Dumnezeu și Dumnezeu mama, liniștea și tăcerea. Poetul construiește metafore urzite din interferări de regnuri de abstract și concret, construind o lume în care să se refugieze: pământul este un muget de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
gâză pe un ram/ de sufletul meu mut să te apropii". Cu volumul " Între floare și fruct" poetul parcă revine la poezie, versifică clasic, îngrijit și cu migală. Evoluția poetului este ciudată: reintegrări în pământul care respiră și palpită senzual, nostalgii exterior manifestate ca și nevoia de purificare de tot ce-i tehnic, voluptatea reținută sunt prezente ca semne ce se rotunjesc și în emoții. Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii, al stării solare; trecut în contigent, omul va rămâne cu nostalgia lui, până la odihna totală. Țipătul este un fel de "lumină de ieri/ pe care o tot laud" (Lucian Blaga) și pe care nu reușim s-o atingem niciodată. Ermetismului din "Odihnă în țipăt" îi corespunde în "Madona din dud" (1973
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
beții și posibilitatea evadării: și deodată somnul pe frunte, ca o "pată" îl va trece dincolo, în lumea lui. Ca și Ilarie Voronca, închină imnuri legumelor, sau ca Ion Pillat cântă "Cămara de fructe", în poemul "Dulapul", fără să simțim nostalgia trecerii timpului. Lirismul lui E. Brumaru este alimentat de căutarea inefabilului și de atingerea purului, precum și de efortul de a descoperi tactil, olfactiv și vizual lumea cu voluptate: "Torceau femei de angora în pat/ .../ Și-ncet sufletul nostru-a căpătat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stare de euforie, de răsfrângere în bucurii și elan este redată plastic prin luminile strălucitoare ale cristalului: "O, azi sunt bucuros ca un cristal/ Fără cusur mi-s hainele de înger./ Mi-e fiecare nastur triumfal încoronat de proaspete răsfrângeri." Nostalgia plecării, a evadării și cea a nerealizării apare în poemul "Cerbul": "Dar l-au predat în haltă conductorii/ Și a rămas cu iuți bătăi de pleoapă/ Să plângă adânc la marginile orei./ În umbra unui turn opac de apă." În
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de a prezenta un flux de sentimente ce se revarsă tumultuos, sonor și plastic. De-a lungul volumelor îl simțim uneori vlăguit și mai puțin realizat tehnic. "Priveam umilul pelican/ Și îmi păru icoana vie/ A-ntregului trecut uman/ De-ncătușată nostalgie." Alteori dialoghează cu moartea ca "orbul cu obrazul strâns legat" sau teribilul exod de epoci și apariții sumbre, turme nefericite, atrase de mirajul Mecăi. În general poemele sunt de dragoste ("Tauli"), cam prea lungi și cu prea multe și insistențe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt expozitive: "Undeva, de-o parte și de alta a ecuatorului, se află zona/ calmului plat". Versurile primului volum sunt cuprinse în fraze fără emoție. Parcă, simțim din când în când un elan repede sufocat și un regret într-o nostalgie de ținută. În volumul următor, "13 iluzii", despre care Dan Cristea într-una din cronici spune că poetul și-ar fi găsit formula, îl descoperim sorescian; parabola este însă expusă cu ostentație, lipsindu-i hazul poetului citat; N. Prelipceanu rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
chemați în epocă, cu spectaculosul și incandescentele care ocupă un spațiu de fantezie dominată de melancolia lunară a nopților sfioase și palide în care îl putem intui, dar numai cu o mare atenție, pe Hölderlin. M. Ursachi este un nostalgic. Nostalgia poetului este generată de aspirația spre realizarea perfecțiunii în artă. Puterea cuvintelor, neputința în fața dimensiunii vremii, a trecerii timpului îl face să exclame: "O, slăbiciune, numele tău este artă". Iată-l melancolic, atunci când își evocă copilăria și când își anunță
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezia epocilor anterioare dă stilului acestor poeți și al multor altora o tentă eclectică. Menționăm, prin urmare, și alte câteva nume. Negoiță Irimie, își evocă orașul natal, meditează asupra trecerii timpului, asupra adâncirii iremediabile în banal pentru a rămâne cu nostalgia evadării, chemat de mari depărtări. Damian Ureche, a cărui lirică, cum spune Alexandru Piru, se caracterizează prin antropomorfism, rămâne însă un poet fără chemare și fără viziune, cu imagini căutate, exterioare. Dumitru Bălăiet, Nicolae Motoc, Petre Got, deși trec prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poeziilor atestă o anumită intenționalitate, legată de substituirea unor nume, stări sau pentru a accentua taina. În unele versuri, barbizează corect, dând sentimentul unei poezii lipsite de zbucium, al unei poezii calme, într-un limbaj sever, ușor căutat, lucrat cu nostalgia unei neputințe de abandonare. Nicolae Dragoș "Moartea calului troian", E. P. L., 1968; "Coloană de-a lungul", Editura Eminescu, 1971; "Zăpezi fără întoarcere", Editura Cartea Românească, 1973; "Scut de etern", Editura Eminescu, 1974; "Scrisoare în sat", Editura Eminescu, 1975. Nicolae Dragoș
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
deschiderii interpretative: oglinzile nepipăite ale vântului, fecior de brumă, cuvântul altar de tăcere, blestem închis în ambră. Insula Leuky este, ne-o spune însuși poetul, "în imaginea verbului a înflori", insulă a somnului în care poetul se refugiază beat de nostalgia depărtărilor și sufocat de orașul îmbâcsit de fum. Metaforele continuă să fie susținute de sugestii simbolice; astfel, în orașul cu fabrici de conserve și de spirit: "Fântânile în timpul nopții exaltate se resemnau/ într-o răcoare mai mult făgăduită, așteptând"2
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Editura Tineretului, 1967; "Viața și petrecerea", E. S. P. L. A., 1969; "Mușuroiul, editura I. Creangă, 1970; "Clar și singurătate", Editura Cartea Românească,1972; "Utopia ninsorii", Editura Cartea Românească, 1975. Dacă Nicolae Prelipceanu și majoritatea poeților din această perioadă exprimă cu nostalgie sentimentul trecerii timpului, Marius Robescu vorbește despre un spațiu fericit, despre o stare de echinox "în care nimeni nu îmbătrânește", un univers în care viața este o stare de explozie: "Plouă ca-n alte ere și lumini/ țâșnesc din ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]