5,469 matches
-
prima pastilă roz, Vasile B. n-a mai avut coșmaruri, ci numai vise plăcute. Visul a început tot ca un coșmar, doar că, în timp ce-și făcea panicat bagajul pentru trenul acela pe care nu-l prindea niciodată, în odaie a intrat un înger care i-a spus că nu e cazul să se mai grăbească, deoarece avea să trăiască fix o mie de ani. „Așa s-a decis acolo, sus - a zis îngerul arătând cu degetul spre apartamentul domnului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
rămâneau cu gura căscată, și a doua zi tot regimentul afla că Clăpocea iar a avut un acces de geniu. Evident, un dobitoc, fie el și sinistru, nu devine genial peste noapte. Clăpocea primise prin repartiție o vilă cu paisprezece odăi, pe pereții cărora, de jos până în tavan, academicianul trimis să-și ispășească știința în pușcării avea biblioteci. Clăpocea era atât de tâmpit, că nu nimerea niciodată din prima încercare baia ori dormitorul. Dar având, ca mai toți coloneii făcuți „pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mireasa lui Iosif din casa lui David. De la începutul fără început, Dumnezeu a hotărât ca ea să fie Maica sa în timp. Și pentru a-i respecta libertatea, El vrea să-i primească consimțământul. Îngerul umple deodată cu lumină orbitoare odaia în care se afla tânăra Fecioară în rugăciune și-i spune aceste cuvinte: „Bucură-te Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei”. Auzind acestea, tânăra Fecioară s-a tulburat, întrebându-se ce-ar
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mine erau numai trăirile personajelor și relațiile dintre ele. Prin urmare - eu, în loc să mă scap de casă, m am zbătut pentru alcătuirea unui soi de falanster care aduna laolaltă, chiar la propriu, pe membrii celor două familii, împrăștiați în diferitele odăi ale casei... Toți eram mai mult sau mai puțin tineri, toți mai mult sau mai puțin artiști sau oameni de cultură, toți mai mult sau mai puțin îndrăgostiți... În felul acesta, prin această asociere, speram să realizez Paradisul pe pământ
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mă lăsă cu câteva foi de hârtie albă în față și ieși, lăsându-mă singur, să scriu o declarație... Am scris-o destul de repede, după principiul înțelept al lui Giglio: il faut toujours nier... Apoi, plictisindu-mă, am făcut înconjurul odăii. O fereastră mare, deschisă, dădea într-o curte interioară și nu avea gratii. Am privit în jos. Era tot la etajul al patrulea ca și fereastra de la institut. Curtea era pavată cu ciment... Fără să vreau, m-am întors cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
exclam eu. Ce bine că putem sta în sfârșit de vorbă ca doi vechi și buni prieteni... — Chiar a fost așa de rău? mă întreabă, oarecum uimit. — Groaznic! Dar ce bine că a trecut! Seara am dormit amândoi în aceeași odaie, în paturi sepa rate, bineînțeles... Ce să spun? Mi-era tare dor de el! Simțeam că acum ar fi fost poate momentul să mă scol de la locul meu și să mă strecor lângă dânsul, așa cum făceam pe vremuri... Ceea ce m-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în biroul său, dar, când dădu să se dezbrace, secretara îi transmise că profesorul îl roagă să vină imediat la dânsul așa cum era, îmbrăcat, căci are să-i comunice ceva de foarte mare importanță. Puțin cam mirat, Mihai se execută... Străbătu odăile și culoarele care-l separau de biroul direcției și intră. Înăuntru, alături de George Oprescu, cam palid și agitat, se aflau doi ofițeri de miliție în civil, care îl arestară... Toate aceste amănunte, precum și aproape tot ce va urma de acum
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
avea să sosească pe neașteptate. Un singur lucru își permise Alice să schimbe de la locul său: avea Mihai o lampă de birou pe care și-o improvizase singur, de care era foarte mândru și la lumina căreia lucra de obicei, odaia lui fiind deosebit de întunecoasă - o sticlă mare, verde și burtoasă de coniac străinesc, încununată de un abat-jour înalt, luminos și foarte bine proporționat. și cum, deocamdată, în acea cameră nu mai lucra nimeni, și cum frumoasa lampă prea puțin urma
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
devenea o paradigmă. Cerând să-mi interpretez propria-mi stare. Locul picioarelor este pe pământ, ceva mai sus sunt burta, coastele, capul. și sus, în creștet - părul. Cum oare să-ți înalți inima prin păr și prin tavanul gros al odăii până la Dumnezeu? De ce-mi mai cântă bunica aceste cuvinte, dacă tot nu-i în stare să facă ceea ce ele îți cer? În dialect, viței sălbatice i se spune „Tintentrauben“ șviță de cernealăț, din cauză că bobul ei negru îți lasă pentru
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sub pământ. și ferecând totodată satul în ecoul unei lăzi, pentru ca nimeni să nu mai poată scăpa de acolo. Ca pe toți ceilalți copii, mă duceau și pe mine la morți. Aceștia erau întinși pe năsălie acasă la ei, în odaia cea mai arătoasă. Lumea venea să-i vadă pentru ultima oară, înainte să fie duși la cimitir. Sicriele erau deschise, picioarele - cu tălpile pantofilor înălțate -, ațintite spre ușă. Când intrai în cameră, făceai o dată înconjurul sicriului, pornind dinspre picioarele mortului
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
carne abdicase. Cunoșteam din vizitele făcute morților marginea verzulie a urechilor lor, cartilagiul în care și-au și înfipt colțul buruienile, așternându-se nerăbdător pe treabă, trudind încă de-acum la putrefiere, încă de-aici, din centrul celei mai frumoase odăi a casei, și nu abia din mormânt. Pe ulițele satului, printre case, fântâni și copaci, îmi ziceam: cele de-aici nu sunt decât franjurii lumii, dar ar trebui trăit cu picioarele pe covor, și-acela-i de asfalt și nu există decât
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
e Alexandru Vona. El operează cu ficțiune. Carela el sună însă ca o relatare documentară. Frazelelui Vona au strălucire pentru că sunt atât de golașe. Sentimentul că te afli la tine acasă îl descrie astfel: „Când intru seara pe întuneric în odaie și recunosc scaunul deoarece știu că acolo trebuie să fie la ora aceea, dar nu l-aș recunoaște într-o odaie străină cufundată deopotrivă în obscuritate, fiindcă de fapt nu văd nimic“1. Sau: „Tot orașul era ca silueta imobilă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
atât de golașe. Sentimentul că te afli la tine acasă îl descrie astfel: „Când intru seara pe întuneric în odaie și recunosc scaunul deoarece știu că acolo trebuie să fie la ora aceea, dar nu l-aș recunoaște într-o odaie străină cufundată deopotrivă în obscuritate, fiindcă de fapt nu văd nimic“1. Sau: „Tot orașul era ca silueta imobilă a unui vecin dintr-o sală de concert“2. Sau: „Sunt întotdeauna mai preocupat de expresia mea decât de aceea a
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bine ca pe un semnal ce ți-l dădea cu tot dinadinsul Securitatea. Astfel, se întâmpla să mă-ntorc acasă, iar în absența mea scaunul din cameră, de pildă, făcuse pași, ajungând tocmai în bucătărie. Sau tabloul de pe perete traversase odaia și aterizase pe pat. În momentul de față există aici, în Germania, un afiș publicitar pe care apare un gât de femeie cu două găuri însângerate. Din cea inferioară se prelinge o picătură de sânge. E o reclamă pentru Internet
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
autopsia într-o zi toridă de vară, chiar lângă scara dudului, pe-o masă de tăiere, în mijlocul curții. De aceea a trebuit pus imediat capacul la sicriu când mortul tăiat bucăți a fost așezat pe năsălie în cea mai frumoasă odaie din casă. În închipuire am văzut însă dâra neagră-albăstruie din jurul gâtului său - de un albastru indigo ca dudele în copacul de-afară. Aidoma crestei oricărei găini, dâra de la gât devenise acum coroana lui. Mortul rupsese tovărășia cu propria-i carne
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
reiterare a persoanei prin bâțâială mi-o explicam prin mediul ambiant care chiar și sub cerul liber era socializat. Străzi, piețe, malurile râului, parcuri - pretutindeni pavaj sau asfalt, mai neted nu doar decât drumurile de țară, dar și decât pardoseala odăilor de oaspeți din casele țărănești. M-am gândit că acest mediu era mai socializat și decât cuhniile de vară ale satului cu pardoseala lor de lut. Simțeam nevoia unei explicații și m-am oprit la cea mai simplă: când picioarele
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
niște muntence bătrâne vindeau piersici amărui cu perișorul cenușiu, cât nuca de mici. Fructele semănau cu pielea de pe obrajii lor - niște babornițe de piersici. Moartea pândea în parcuri când frunzele foarte tinere, ușor roșietice ale aleilor cu plopi miroseau a odăi de bătrâni. Moartea de culoarea cerii pândea și de-a lungul străzii în teiul în floare, când pulberea gălbuie se scutura pe jos. Teii miroseau altfel pe asfalt, existau și în sat nenumărați tei, dar numai aici, la oraș, când
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în zbor, dar tăcerea zace și zace în tine și are miros. Mirosea a locul din casă unde tocmai mă găseam alături de mine și pe lângă ceilalți. În curte tăcerea mirosea a flori de salcâm sau a trifoi proaspăt cosit, în odaie a naftalină sau a gutuile aliniate pe dulap, în bucătărie a carne sau a aluat. Fiecare purta cu sine în cap treptele pe care tăcerea se plimba în sus și în jos. Întrebarea „La ce te gândești acum?“ ar fi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
devine mai mare ca orașul, albul ochiului mai mare ca peretele, ceasul de la mână mai mare ca luna. Când trăiai lucrurile, aveai de-a face cu locuri, aveai un cer deschis sau închis deasupra capului și pământ, asfalt sau podeaua odăii sub tălpi. Erai înconjurat de orele ceasului, aveai în fața ochilor lumina sau noaptea. Exista un vizavi - fie acesta o persoană sau doar un obiect. Îți luai dreptetalon începutul, durata și sfârșitul unei întâmplări, simțind pe pielea ta cât de scurt
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
trebuia să-l suplinească. În ciuda ghebului, acordeonul aducea a sicriu. Așa sfârtecat cum l-au înmormântat pe fiu într-o groapă comună, probabil c-ar fi încăput de două ori în acest cufăr. Bunica venera acordeonul-sicriu ghebos ce stătea în odaia de oaspeți între soba de teracotă și pat. De cum intrai pe ușă, privirea îți cădea pe el. Uneori, când cei din casă se aflau suficient de departe în grădină, deschideam geamantanul acordeonului și priveam instrumentul. Clapele albe și negre semănau
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
n-a ajuns decât pentru bretele de-un deget lățime. Păi astea-s chiar mai frumoase, a zis bunica, ce-i drept cam incomode când dormi, dar la oraș în casele de beton nu-i atât de frig ca în odaia din sat. Cât despre aspectul lor necuviincios, ba chiar de-a dreptul ordinar, e cum nu se poate mai nimerit pentru oraș. După o probă care a luat mult timp, a cusut bretelele prea înguste și s-a declarat satisfăcută
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
că judecata ei a luat-o razna. S-a mutat la celălalt geam. Același lucru. Extraordinar! În timpul nopții viscolul depusese zăpada de jos și până sus, dincolo de geam și de streașina casei. Acum înțelesese. Așa se explica faptul că în odaie era o liniște înfiorătoare și un întuneric de catran. Eram sub controlul total și implacabil al forțelor dezlănțuite ale naturii. Totuși, vroia să se convingă pe deplin. Ținând lampa cu ambele mâini ca pe un scut miraculos, pășind încetișor ca și cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
prin tavan, lățindu-se în cele din urmă într-o farfurie prozaică sub formă de lichid maroniu, murdar. Nu după mult timp, porțiunea respectivă din tavan se desprindea și cădea peste farfurie, umplând de terciuială și de apăraie țolicile din odaie. Vă imaginați ce plăcere, ce surpriză și încântare simțeam când fenomenul se petrecea noaptea, în timpul somnului, și te trezeai dintr-o dată cu paleașca aia pe obraz de ziceai că te-a lovit calul, trezindu-te înfricoșat, amețit și năucit de puterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
întregului popor la făurirea conștientă a propriului său viitor constituie factorul decisiv al făuririi socialismului și comunismului.»“ („Imagini și simbol“, România literară, 31 martie 1989) UDREA Cornel „În chiar mijlocul inimii locuiește mereu Sub acoperiș de speranță, povață Într-o odaie albă și senină ce se cheamă România. N are vreme să-l cuprindă nostalgia, Dreaptă e balanța libertății, Către prieteni ușa larg deschide, Brațele deschide El, dreptății.“ („La aniversare“, Steaua, ianuarie 1978) UDREA Dumitru „Nemuritor e timpul în care ne
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
și ideologie. Cunoștințele acestea secrete le notam în caiete groase (de 300 de pagini), numerotate, din care n-aveai voie să rupi nici o foaie, pe care o grupă ostășească le aducea dimineața și le ducea la sfârșitul zilei într-o odaie (sub cheie) de la mansarda facultății. La una dintre lecțiile de doctrină militară o tovarășă căpitan venită de la Statul Major m-a surprins zâmbind în vreme ce ea desfășura mari strategii de apărare națională. Nu m-a pălmuit chiar ca pe-un răcan
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]