5,132 matches
-
dispoziție venită de sus de tot și că, în asemenea cazuri, expertul, tehnicianul, specialistul nu au ce argumenta. Le rămâne numai opțiunea aplauzelor. Dar cum să-i explici domnului Peter că în respectivele săli de ședințe aplauzele au trebuit să răsune în fapt furtunoase? Nu știu care protocronist de meserie i-a suflat tovarășului ideea că primul om care a schimbat două pulpe de mistreț contra unei praștii ar fi trăit pe undeva prin munții Vrancei sau pe Valea Lotrului și că această
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de seama lui se pune sub ascultarea Căpitanului, încredințați că drumul lui este cel mai bun și va duce la victorie. Căpitanul a acordat câtorva legionari săcușorul cu pământ, a vorbit tuturora și la urmă a dat diferite însărcinări. Îmi răsună și acum în urechi, când cu vocea lui răspicată spunea: Nicolae Totu este însărcinat cu formarea frăției de cruce legionare în Bucovina. Spre seară ședința s-a isprăvit. Am ieșit câțiva camarazi în oraș. Am vizitat Universitatea, Grădina Copoului, Biserica
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
să-și reia somnul binefăcător. Dimineața zilei de joi, 16 Mai i-a găsit refăcuți oarecum fizic și chiar hainele le erau mai puse la punct. În această zi, era zi de târg la Vârșeț, zi în care tot orașul răsuna de graiul românesc, căci toate satele din jur erau românești și erau strânse la târg, iar albul portului național strălucea în soare peste tot locul. Comandantul s-a dus prin târg cu speranță să-l găsească pe Neagu din Lățunaș
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în sus pe strada Porții spre centrul orașului. În frunte mergea bătrânul inginer Ion Ionică, tatăl lui Eugen Ionică, cunoscutul martir legionar, ucis în pădurea de la Râșnov, în noaptea de 21-22 septembrie 1939. în Brașovul unde pentru întâia dată a răsunat marșul „Deșteaptă-te române", tot aici ne-a fost dat, ca după doi ani și mai bine de prigoană să auzim „Ștefan Vodă", cântat de legionarii biruitori. în primii pași, parcă șovăiau oamenii în cadență și cântec. Era emoția primelor
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
le venea să creadă ce vedeau cu ochii. Mergând, simțeam cum rândurile se strângeau și din ce în ce grupul primea mai multă consistență și unitate. N-am ajuns bine în Piața Sfatului și ca un dăngăt de clopot uriaș, răsuna cântecul legionar între zidurile vechii cetăți: Tu, Codrene, ești nădejdea Ce ne-a dat-o Cel din cer, Tu ne spulberi deznădejdea, Tu și Garda ta de Fier. Legionarii alergau din toate părțile și se adăugau la coloană. Lumea cealaltă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pe la Liceul „Andrei Șaguna„ înaintând spre Scheiu. În piața Prundului de la biserica Sf. Nicolae era o mare de lume. Am mers până la biserica de pe Tocile. De acolo ne-am întors înapoi și ne-am oprit câteva minute în Prund. Cântecul răsuna din coastă în coastă de munte. Am completat coloana cu alți legionari, care veneau de pe la fabrici și de la treburile lor, unde îi găsise vestea cântecului și a biruinței noastre. Am pornit înapoi prin Brașov, la vale. De astă dată pe
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
rog, să zicem că nu mă deranja faptul că nu știam cum și de ce ajunsesem acolo, dar nici măcar nu aveam idee dacă liftul se mișca sau stătea pe loc. Am încercat să-mi dreg glasul ca să-i ascult ecoul. A răsunat foarte ciudat. Îmi era imposibil să definesc ceea ce am auzit. Un sunet surd, asemănător cu cel scos de un bulgăre de pământ moale azvârlit într-un zid neted din beton. Nu-mi venea să cred că eu, personal, fusesem autorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înainte de a accepta slujba de-aici am urmat, timp de două luni, niște cursuri la care am învățat să citesc pe buze. Și totuși aveam senzația că îmi slăbise auzul în liftul acela izolat fonic, în care tusea și fredonatul răsunaseră atât de ciudat. Am tușit ușor ca să văd ce se întâmplă. A sunat destul de normal, nu ca în lift. Deci nu aveam probleme cu urechile, așa că mi-am recăpătat încrederea. Auzul meu era perfect. Se pare că tânăra avea probleme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se întâmplă. A sunat destul de normal, nu ca în lift. Deci nu aveam probleme cu urechile, așa că mi-am recăpătat încrederea. Auzul meu era perfect. Se pare că tânăra avea probleme cu vorbitul. Mergeam în urma ei. Tocurile înalte și ascuțite răsunau strident pe coridorul gol. Parcă ne aflam într-o carieră de piatră în toiul zilei. Purta dresuri, iar gambele i se reflectau în marmura sclipitoare. Era durdulie, am mai spus. Tânără și frumoasă, dar cam dolofană. Ciudat. Mergeam în urma ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
încremenite. Au ascultat și n-au clipit până nu s-a stins, în lumina amurgului, ultimul ecou al goarnei. Apoi, deodată, au pornit în aceeași direcție de parcă le-ar fi făcut cineva un semn. Vraja s-a risipit și străzile răsunau de copite. Îmi imaginam șuvoaie de spumă ce răzbăteau la suprafață din rărunchii pământului, inundând aleile, invadând gardurile și înecând chiar turnul cu ceas. Dar nu a fost decât o iluzie a crepusculului. Când am deschis ochii, spuma dispăruse. Copitele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
gata să sară de la locul lui. Era cascada. Atât cât vedeam eu la lumina lanternei, nu îmi dădeam seama foarte bine cât era de mare, dar sunt sigur că era mare. Dacă bărbatul n-ar fi scos sunetul, ar fi răsunat pe măsură. Când am ajuns în dreptul ei, ochelarii mi s-au stropit, de nu mai vedeam aproape nimic. Trecem pe aici, nu? am întrebat. — Da. A intrat drept în cascadă fără nici o altă explicație. N-aveam de ales, așa că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Da. A intrat drept în cascadă fără nici o altă explicație. N-aveam de ales, așa că am luat-o repede după el. Din fericire, apa nu era foarte mare în dreptul drumului pe care treceam noi. Cu toate astea, jetul de apă răsuna atât de puternic, încât aveam senzația că mă trântește la pământ. Deși bine echipat, mă udasem zdravăn. Când mă gândesc că va trebui să trec pe aici ori de câte ori voi avea treabă la laborator... Stupid! Poate era și asta o măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
avea treabă la laborator... Stupid! Poate era și asta o măsură de securitate, dar puteau găsi și ei una mai omenoasă! În timp ce mă aflam în cascadă, am căzut și m-am lovit cu rotula de o stâncă. Căzătura mea a răsunat în discrepanță totală cu zgomotul cascadei. Am intrat în panică. O cascadă ar fi trebuit să răsune ca o cascadă adevărată! În partea cealaltă a cascadei se afla o peșteră îngustă prin care abia putea trece o persoană. La capătul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ei una mai omenoasă! În timp ce mă aflam în cascadă, am căzut și m-am lovit cu rotula de o stâncă. Căzătura mea a răsunat în discrepanță totală cu zgomotul cascadei. Am intrat în panică. O cascadă ar fi trebuit să răsune ca o cascadă adevărată! În partea cealaltă a cascadei se afla o peșteră îngustă prin care abia putea trece o persoană. La capătul ei se zărea o poartă de fier. Bărbatul a scos din buzunarul pelerinei un obiect ce semăna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
reglăm, dându-le mai tare sau mai încet. Fiecare craniu are forma lui, așa că nu le vom putea elimina complet, dar oricum le putem reduce la maximum. Ca să pricepi mai ușor, o să potrivim tonurile și antitonurile și le facem să răsune împreună. Desonorizarea este una dintre cele mai inofensive aplicații ale cercetărilor mele. Dacă o asemenea aplicație este inofensivă, cum or arăta celelalte? Nu e greu de imaginat ce înseamnă să te joci cu sunetele, adică să le dai mai încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era mai mare decât mă așteptasem. Am băgat cecul în portofel. — Nu-i nevoie să semnez undeva pentru primirea lui? — Nu, răspunse ea. Am ieșit din încăpere și am străbătut același coridor lung și întortocheat până la lift. Tocurile ei înalte răsunau la fel ca și la venire, dar nu mă mai deranja deloc faptul că era plinuță. Așa cum mergeam, unul lângă altul, nici măcar nu mai băgam de seamă lucrul ăsta. — Ești căsătorit? — Nu. Am fost cândva, dar nu mai sunt. — Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
intuiția mea de specialist, cu toate că n-aș fi avut motive. Mi-am rotit privirile prin cameră. Liniștea care mă învăluia mi se părea chiar stranie. Poate fuseseră scoase sunetele și de-acolo. Am încercat să-mi dreg glasul, dar a răsunat normal. Am luat briceagul și am bătut cu el în măsuță. Suna normal. După experiența pe care o avusesem cu desonorizarea, eram în gardă tot timpul. Am deschis fereastra de la balcon. M-am liniștit când am auzit zgomotul mașinilor și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am auzit în viața mea ca un lucrător de la gaze să-și dorească subit un craniu aflat pe o masă de bucătărie. Spune-mi adevărul. Ce cauți aici? Dacă nu-mi spui, te omor cu mâna mea. Amenințarea mi-a răsunat și mie ca o minciună gogonată, dar bărbatul m-a crezut în stare de orice. Sau cel puțin așa a lăsat impresia. — Vă spun tot. Vă rog să mă scuzați. Adevărul e că am fost plătit să fur craniul. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu? Sunt câteva sub vârtej. Stau cu „gurile“ deschise, gata să înhațe tot ce le pică la îndemână. Cei ajunși acolo hoinăresc în beznă pe veșnicie. Vârtejul domina zona. Aveai impresia că din el se înalță nori de aburi uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o spre mijlocul vârtejului. A plutit vreo cinci secunde pe apă, apoi a început să tremure și a dispărut în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu capetele plecate și-și fac curaj s-o întâmpine. Nu numai ele. Absolut totul e gata să înfrunte anotimpul dur. Semnele iernii se lasă peste oraș ca o membrană invizibilă. Vuietul vântului, tremuratul frunzelor și al ierbii, tocurile care răsună pe piatra de pavaj în liniștea nopții... toate se pierd sub greutatea apăsătoare care nu prevestește nimic bun. Nici măcar apa râului pe care o ascultam cu plăcere cum se izbește de mal nu mă mai alină. E vorba de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
totul abandonate. Focul era stins, oala de pe sobă, rece. Am ridicat capacul. Zațul de cafea prinsese o crustă groasă. Tavanul mi se părea mai înalt ca altădată și totul se acoperise de praf. Lumina era stinsă, iar în beznă nu răsunau decât pașii mei. Ea nu se afla acolo. M-am așezat pe băncuța de lemn, derutat. Nu știam încotro s-o apuc. Am decis s-o aștept totuși. M-am gândit că era cazul să vină pentru că nu găsisem ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am eu încredere în mine. Și nu aveam. Or, fără așa ceva nu se punea problema unei transformări vizibile. În timp ce gândeam astfel, liftul s-a oprit și s-au deschis ușile. Am ieșit după ea. Mergea repede și tocurile pantofilor ei răsunau pe coridor. Ca și prima dată. Îi priveam șoldurile ondulându-se și cerceii sclipitori. Presupunând că accept oferta, eu ce-ți pot oferi? Nu mi se pare normal ca tu să-mi pui totul pe tavă și eu să n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Are brățările pe mână. Nu-mi amintesc chipul ei. În cameră e beznă. Îi scot chiloții - nu mai știu dacă sunt mov, albi sau bleu - și nu-i rămân decât brățările. Sclipesc ușor în întuneric și clinchetul lor pe așternut răsună chiar plăcut. În timp ce coboram scara, mi-am dat seama că aveam erecție. De ce naiba m-a apucat tocmai acum? De ce nu atunci când am fost în pat cu bibliotecara care avea stomacul dilatat? Să pățesc eu așa ceva chiar în mijlocul scării? Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
complet opuse, normal că și zidul care le separă dispare la un moment dat. Singurul lucru pe care-l mai percepeam era ecoul pașilor ei. Din cauza topografiei locului, sau a aerului, sau a întunericului sau nu știu de ce naiba, ecoul răsuna distorsionat. Am vrut să-l fac să răsune altfel în urechile mele, cumva mai real, dar el răsuna ca o limbă africană pe care nu o auzisem în viața mea. Un șir de silabe ce nu puteau fi cuprinse nicicum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
separă dispare la un moment dat. Singurul lucru pe care-l mai percepeam era ecoul pașilor ei. Din cauza topografiei locului, sau a aerului, sau a întunericului sau nu știu de ce naiba, ecoul răsuna distorsionat. Am vrut să-l fac să răsune altfel în urechile mele, cumva mai real, dar el răsuna ca o limbă africană pe care nu o auzisem în viața mea. Un șir de silabe ce nu puteau fi cuprinse nicicum în sistemul alfabetului japonez. Dacă era să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]