6,973 matches
-
sunt: Rafael este îngerul vindec...rii. El este patronul tuturor terapeuților și vindec...torilor, indiferent dac... ei aparțin medicinii alopate sau medicinii complementare. Poate fi invocat ori de câte ori apare o problem... sau o stagnare în procesul terapeutic. Metatron este supranumit „cancelarul Raiului”. Este conduc...torul tuturor arhanghelilor, patronul gândurilor, gardianul promisiunilor și jur...mintelor și dețin...torul cubului de lumin... protector. El poate fi invocat pentru înl...turarea duhurilor necurate, pentru rezolvarea problemelor karmice care își au originea în nerespectarea promisiunilor sau
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
muzicală”2. Fără restaurarea integrală a umanității, cosmosul nu-și poate dobândi frumusețea divină pierdută 3. „Augustin a pus în centrul teologiei sale ideea comunității pașnice; gândirea lui Dumnezeu, a revelației lui Dumnezeu a fost pentru el inseparabilă de gândirea raiului, a cuvintelor și a «legilor muzicale» pogorându-se din cer; orașul paradisiac însemna pentru Augustin o pace substanțială; dar această pace poate fi totodată imperfect prezentă în lumea căzută, în curgerea timpului.”4 În spațiul Bisericii, diferența individuală sau culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
veghează doar buna rodire a semințelor dumnezeiești (1Cor. 3,5-6). Sub „cer nou” și din „pământ nou”, Biserica răsare ca trunchi al pomului vieții. Numai în „cealaltă cetate” - „Ierusalimul cel de sus” - vom găsi miracolul „grădinilor suspendate”. Acestea sunt grădinile raiului, în care întreaga făptură respiră taina firii cu inocența mirării și bucuria laudei. Acestea sunt grădinile noului Adam, dăruit unei veșnice copilării, pentru că a găsit prietenia lui Dumnezeu. Dacă există o „doctrină socială” a Bisericii, atunci aceasta nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cu alte cuvinte, societatea organică devine atrăgătoare cea mai atractivă atunci când dispar condițiile necesare existenței sale. Nu este deloc suprinzător faptul că, de-a lungul istoriei, omenirea a tânjit după reîntoarcerea la stadiul inocenței și beatitudinii originare. Izgonirea din Grădina Raiului este o temă frecventă. însă, odată pierdută, inocența nu poate fi recuperată - decât poate uitând întreaga experiență. în orice încercare de a recrea artificial condițiile unei societăți organice, cel mai dificil de obținut este tocmai identificarea necondiționată și incontestabilă a
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
te deranjează, că nu sună decât de sărbători, Și duminica dimineață, când cade în misticism, bang-bang, - cine-o mai fi murit? - De răsună morții și stafiile Cântă păsările și e un miros de lilieci înfloriți, Cum trebuie să fi mirosit raiul din dreapta, de la intrare, Pe vremea când era culoarea nouă și nu crăpase. (La Lilieci) Nu este nevoie de mult efort pentru a constata că, în acest final de poem și de volum, își face simțită prezența cealaltă „voce” a lui
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
spațială și morală: singurătatea: „Zic c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasca-a lor putere Să mîngîie o vedere. Acest dar al frumuseții Cu al apei și-al verdeții Avînd și singurătatea Face rai pustietatea.” În fine, cum arată și versurile de mai sus, nici apa, nici verdeața, nici meditațiile omului delicat și subțire n-ar avea haz de n-ar exista al treilea factor, elementul coagulant, marea miză: frumusețea care se arată sub
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
astea vrea Nicolae Văcărescu, poet fără prea mare imaginație sau, mai bine zis, poet cu o imaginație de moralist rece și comod. CÎnd, totuși, Își iese din fire, se vaită biblic: „Amărîtul al meu trai Iad Îmi pare, iar nu rai!” jinduind mediocra odihnă, fericirea traiului fără petreceri și necazuri. Aici găsește el dulceața, nu În vîrtejul de foc și În suspinurile lungi. Nicolae nu cultivă taina, tăcerea neavînd dar (har). El se hotărăște să dea totul În vileag, fără a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fără-a iubi Mă mir ce trai o mai fi! A iubi fără-a simți Mă mir ce dragoste-o fi!...” Poezia arată o oarecare virtuozitate și o iubire moderată de efecte obținute prin alăturarea noțiunilor contrastante, În genul: În rai fără tine e moarte, e gheață/ Ș-În iad lîngă tine e bine, e viață.” Nicolae Îndoaie mai bine fraza decît fratele său, Alecu, aspirînd la rafinamentul și faima tatălui. Nu ajunge la formule memorabile, versurile rămîn uscate, prea dialectice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
timpului dau aripi, prin mine el viază”. Oricîtă exagerare poetică s-ar manifesta aici, un fapt e sigur: Heliade are sentimentul că Înaintea lui se află un imens gol pe care trebuie să-l umple. Poetul trebuie să Înființeze oriunde „raiul”, să Întoarcă, adică, omul și lucrurile sărace, sterpe, la plenitudinea lor „adamiană”. Un poem din 1836 (Destăinuirea) traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întoarcă, adică, omul și lucrurile sărace, sterpe, la plenitudinea lor „adamiană”. Un poem din 1836 (Destăinuirea) traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile răsună; CÎnd se Închină, cerul el Îl coboară jos; Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blîndețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului. Cerul este și pentru Alecsandri un fastuos decor pentru delicate gesturi intime. Sprijinită de pieptul răpitorului, Trestiana zîmbește, din văzduhuri, „ca un vesel meteor”, iar Făt-Frumos, Într-o beatitudine totală, „duce raiului din stele al pămîntului odor”. Răpire simbolică, voiaj pur literar, mesaj fără conotații. Alecsandri iubește și el, ca toți romanticii, departele (sau Îndepărtatul), Însă nu leagă de această noțiune nici una din obsesiile lui poetice. În erotică, se va vedea, femeia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cerescul suflet are nemurire? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Dar ce zic? Ah! unde, unde este plai Mai frumos, mai vesel, mai bun de iubire Decît țara noastră, acest dulce rai Plin de Încîntare, plin de fericire? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Lasă-mă aice să mor, dragul meu!” Acest dulce rai primește expresia cea mai elocventă În Miorița. Blaga a făcut mai tîrziu din el matricea spiritului românesc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unde, unde este plai Mai frumos, mai vesel, mai bun de iubire Decît țara noastră, acest dulce rai Plin de Încîntare, plin de fericire? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Lasă-mă aice să mor, dragul meu!” Acest dulce rai primește expresia cea mai elocventă În Miorița. Blaga a făcut mai tîrziu din el matricea spiritului românesc. Alecsandri imaginează un loc vesel și frumos, cu flori dalbe de aur și seri blînde, suspinătoare, un loc „bun de iubire”. PÎnă la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu plînta, rîul cu limpidele izvor. Și stejarul zice ierbei: «Mult ești vie și gingașă!ă Fluturașul zice floarei: «Mult ești mie drăgălașă!ă Vulturul uimit ascultă ciocîrlia ciripind; RÎu, izvoare, nouri, raze se Împreună iubind. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al țării mele, MÎndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormită, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pînditoare), Însă literatura este mai mult decît oriunde concurată aici de percepția directă a lucrurilor. Retorica peisajului prevalează asupra peisajului retoricii. Alecsandri pune la un loc tot ceea ce o natură bună și fecundă produce mai de preț. Un colț de rai, cum zice el, unde se vorbește un limbaj comun: limbajul galanteriei. Stejarul, simbolul puterii, adresează modestei ierbi: „mult ești vie și gingașă”, vulturul - simbolul orgoliului și al cruzimii - vorbește cu ciocîrlia, soarele se Înțelege cu norul, fluturul cu „plînta” etc.
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de sînuri albe”) etc. Abuzul de gingășii supără, evident, la lectură, Însă din aceste acumulări de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar se Înțelege fără dificultate că extazul nu asociază nici aici cosmicul, metafizicul. Voluptatea rămîne atașată de bunurile raiului pămîntesc. Ele Întrețin buna dispoziție
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la lectură, Însă din aceste acumulări de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar se Înțelege fără dificultate că extazul nu asociază nici aici cosmicul, metafizicul. Voluptatea rămîne atașată de bunurile raiului pămîntesc. Ele Întrețin buna dispoziție a sufletului, Întineresc spiritul, stimulează reveria. O reverie, trebuie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar se Înțelege fără dificultate că extazul nu asociază nici aici cosmicul, metafizicul. Voluptatea rămîne atașată de bunurile raiului pămîntesc. Ele Întrețin buna dispoziție a sufletului, Întineresc spiritul, stimulează reveria. O reverie, trebuie să spunem, molatică, dezmierdătoare. O reverie a măsurii și a firescului. Limbajul ei este repet, șoapta, expresia ei este nuanța, idealul ei este solidaritatea. Fiecare oaspete
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de labirintul vegetal... Dintre peisajele ce trec prin versurile lui Alecsandri, doar lunca este statornic euforizantă, liniștitoare. Alăturate, peisajele formează o geografie lirică, o țară imaginară care devine, pe rînd, o țară mitică, o „țară de jale”, un colț de rai: „Șesuri, văi, norii din cer În urmă-i departe per. Cine-o vede, o zărește Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codrii mereu pustii Unde urlă fiare mii...” În acest peisaj global, totalizant, nuanțele se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
părăsesc aproape niciodată sfera abstracțiunii. Cuvintele dematerializează imaginea. Ființa „albă și serafică” plutește Într-o indeterminare absolută. Îngerul n-are gen, serafia este o stare de beatitudine În care poftele trupului nu pătrund. Agresiunea instinctului se oprește (se topește) În „raiul fierbintei sărutări”. În rest o castitate totală. Erotica alecsandriană nu cunoaște nici latura demonică. Îngerul nu formează, ca la Eminescu, un tandem cu demonul, adesea sub același chip. Puținele poeme În care este vorba de sburător, de duhul străin, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lor iubită lucește lin În viață Precum un soare dulce În veci neasfințit! Așa nu te vei stinge din minte-mi niciodată, O! suvenir puternic de dragoste-nfocată! O! timp ferice-n care minunea ce iubesc M-au deșteptat În raiuri cu glasu-i Îngeresc!” Există un Alecsandri galant, monden, productiv autor de dedicații, versuri ocazionale trecute În albume. Dedicațiile epuizează retorica luminii solare și a florilor. Într-un loc (Buchet) aduce elogii calului favorit al domnișoarei Măria Docan, numită și Mitica
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult. Nici Alecsandri nu cunoaște, de pildă, valoarea metaforei În poezie. Puținele metafore („a nopții regină”, „fiori de gheață”, „al nopții negru sin”, „cuibul graiului”, „Îngerul iubirei”, „genii de spaimă”, „plaiul dulcei tinereți”, „sinul nopței”, „plaiul nemurirei”, „ocean de ninsoare”..., „raiul nălucirii” etc.) sînt din seria metaforelor numite de tropologi În praesentia sau din categoria metaforelor tocite, stereotipe*. Imposibil de determinat o predilecție pentru un spațiu semantic. Imaginile sînt florale, astrale, ornitologice, explicite mai totdeauna, vaporoase, convenționale. Epitetul este apreciativ, personificator
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un sistem de simboluri generale În care orice conotație a ideii dispare. Calul aprig ca un leu, calul negru ca păcatul, sînul dulce ca un crin, inima mîndră ce saltă de emoție ca o fiară, ochii mîndri, rupți din rai, dulci ca soarele din mai sînt imagini scoase dintr-un ritual. Obiectul liric trece prin acest ritual poetic, plin de formule gata făcute, și iese eliberat de orice mister. „Figura” spiritului trebuie căutată, atunci, În totalitatea acestor procedee, În efortul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iubirii, o soluție la deșertăciunea lumii: „Că toate trec Într-o clipală, Lăsînd pe om În starea cea goală, Numai prietenul cu unire Este o zare de fericire Ce are omul drept alinare La orișice feli de Întîmplare. O, prieteșug, rai de plăcere, Ce te Începi numai din vedere Și ești păstrat și după orbire Și ispitit În nenorocire, Spune-mi unde lăcuiești anume, Ca să te caut În toată lume, Să dau prin foc, prin apă, prin pară Ca să mă lipăsc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prefaceri: „Din prieteșugul dulce În amori cu Înfocare, Ah, crede-mă-ți, inimioară, că o așa Înălțare Dintr-o norocire mică În norocirea cea mare Suie pe om lîngă Îngeri și lîngă dumnezeire Și-l face trăind să guste a raiului fericire...”. Însă pînă a ajunge la „stepîna acea mare”, cît efort, ce chin, cîtă durere, ce lungă răbdare!... Conachi este un martir fericit, muncile lui l-au dus la izbîndă: nenorocita Zulnie este, În fine, a lui, dar, Încă o dată
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]