KorAP: Find »[drukola/base=tătar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...196 197 198 ...205 >

5,122 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

dus la o apropiere a domnului român de ei, fără știrbirea statutului țării. Iorga subliniază că întâiul act politic al statului, acum definitiv închegat, ni-l dezvăluie un izvor bizantin, care vorbește de "masageții", "alanii" formați la școala celorlalți "sciți", tătarii, învățând de acolo felul de luptă cu arcul a adevăraților mongoli. Numele "ungrovlahilor", ca putere politică și militară, apare numai la istoricul (împărat) bizantin, Ioan Cantacuzino, în 1322, când un conducător bulgar, Voisil, în luptă cu bizantinii recurge la ajutorul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
luptă cu arcul a adevăraților mongoli. Numele "ungrovlahilor", ca putere politică și militară, apare numai la istoricul (împărat) bizantin, Ioan Cantacuzino, în 1322, când un conducător bulgar, Voisil, în luptă cu bizantinii recurge la ajutorul "ungrovlahilor" și chiar la "sciții" (tătarii), iar învățatul teolog Nichifor Gregoras va vorbi de acei "tătari creștini", confundați cu alanii, puțin numeroși și neînsemnați. De fapt, situația lui Basarab, după 1324, pe plan extern, era complicată, fiind în relații tensionate atât cu ungurii cât și cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
politică și militară, apare numai la istoricul (împărat) bizantin, Ioan Cantacuzino, în 1322, când un conducător bulgar, Voisil, în luptă cu bizantinii recurge la ajutorul "ungrovlahilor" și chiar la "sciții" (tătarii), iar învățatul teolog Nichifor Gregoras va vorbi de acei "tătari creștini", confundați cu alanii, puțin numeroși și neînsemnați. De fapt, situația lui Basarab, după 1324, pe plan extern, era complicată, fiind în relații tensionate atât cu ungurii cât și cu sârbii. El era aliat cu bulgarii încă din 1323, îl

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
iunie 1330, izbucnește războiul între sârbi și bulgari, despre care o scriere sârbească susține că atunci au luptat contra lor (sârbilor) "șapte țări": bizantinii, Mihail de la Târnovo și fratele său domnul Vidinului, Ivan Alexandru, apoi "Ivanco Basarab, socrul său, cu tătarii negri, care se aflau împreună cu el (adică în țara lui) și domnul alanilor, supuși tătarilor". Și Iorga scrie că "prima intervenție militară fățișă" a noului stat, Țara Românească, este împotriva sârbilor, porniți spre cucerirea Balcanilor. La Velbujd, în Macedonia, sârbii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
atunci au luptat contra lor (sârbilor) "șapte țări": bizantinii, Mihail de la Târnovo și fratele său domnul Vidinului, Ivan Alexandru, apoi "Ivanco Basarab, socrul său, cu tătarii negri, care se aflau împreună cu el (adică în țara lui) și domnul alanilor, supuși tătarilor". Și Iorga scrie că "prima intervenție militară fățișă" a noului stat, Țara Românească, este împotriva sârbilor, porniți spre cucerirea Balcanilor. La Velbujd, în Macedonia, sârbii ies victorioși, iar țarul Mihail este ucis. Un cronicar din Raguza consemnează: "de teama românilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
urcă pe tron Ivan Alexandru, ginerele lui Basarab, care a unificat țara și a ocupat Vidinul. Într-o "Istorie despre domnia Serbiei", se vorbește despre lupta lui Ștefan Uroș III, tatăl lui Ștefan Dușan, cu țarul bulgar Mihail, ajutat de tătari și de Basarab". În același timp, Ivan Alexandru înfrânge pe bizantini și ocupă porturile la Marea Neagră-el este ajutat de tătari care trec Dunărea, iar cronicile bizantine și bulgare susțin că și vlahii (români) lui Basarab au luptat alături de tătari

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Serbiei", se vorbește despre lupta lui Ștefan Uroș III, tatăl lui Ștefan Dușan, cu țarul bulgar Mihail, ajutat de tătari și de Basarab". În același timp, Ivan Alexandru înfrânge pe bizantini și ocupă porturile la Marea Neagră-el este ajutat de tătari care trec Dunărea, iar cronicile bizantine și bulgare susțin că și vlahii (români) lui Basarab au luptat alături de tătari. În lupta de la Messembria (1331), dintre bizantini și bulgari, primii și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tătari și de Basarab". În același timp, Ivan Alexandru înfrânge pe bizantini și ocupă porturile la Marea Neagră-el este ajutat de tătari care trec Dunărea, iar cronicile bizantine și bulgare susțin că și vlahii (români) lui Basarab au luptat alături de tătari. În lupta de la Messembria (1331), dintre bizantini și bulgari, primii și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt arcași și au venit în ajutorul bulgarilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că și vlahii (români) lui Basarab au luptat alături de tătari. În lupta de la Messembria (1331), dintre bizantini și bulgari, primii și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt arcași și au venit în ajutorul bulgarilor. Dar ei au descoperit alături de bulgari și români, chiar pe tătari". Astfel, românii au luptat alături de tătari, la Mesembria, împotriva bizantinilor, ca și la Velbujd. Deducem că, în anii 1330-1331, românii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și-au imaginat că au în față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt arcași și au venit în ajutorul bulgarilor. Dar ei au descoperit alături de bulgari și români, chiar pe tătari". Astfel, românii au luptat alături de tătari, la Mesembria, împotriva bizantinilor, ca și la Velbujd. Deducem că, în anii 1330-1331, românii, bulgarii și tătarii alcătuiau o coaliție sui-generis. Dar aveau și adversari puternici: bizantinii, cu flota de pe Dunăre, și sârbii, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
față "pe geții (românii) de peste Dunăre, care se folosesc de aceleași arme ca și tătari, cei mai mulți sunt arcași și au venit în ajutorul bulgarilor. Dar ei au descoperit alături de bulgari și români, chiar pe tătari". Astfel, românii au luptat alături de tătari, la Mesembria, împotriva bizantinilor, ca și la Velbujd. Deducem că, în anii 1330-1331, românii, bulgarii și tătarii alcătuiau o coaliție sui-generis. Dar aveau și adversari puternici: bizantinii, cu flota de pe Dunăre, și sârbii, care, după lupta de la Velbujd, au pătruns

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
arcași și au venit în ajutorul bulgarilor. Dar ei au descoperit alături de bulgari și români, chiar pe tătari". Astfel, românii au luptat alături de tătari, la Mesembria, împotriva bizantinilor, ca și la Velbujd. Deducem că, în anii 1330-1331, românii, bulgarii și tătarii alcătuiau o coaliție sui-generis. Dar aveau și adversari puternici: bizantinii, cu flota de pe Dunăre, și sârbii, care, după lupta de la Velbujd, au pătruns în Țara Românească și au cucerit Banatul Olteniei, dar s-au retras, conform. unei cronici sârbe târzii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din 27 martie 1329, se precizează: "când l-am pus pe acest magistru Dionisie...mai mare peste cetatea noastră Mehadia, aflată la margine, pentru a sta împotriva bulgarilor, a lui Basarab, voievodul transalpin, a regelui schismatic al Serbiei și a tătarilor". Din textul documentului deducem că relațiile dintre rege și voievod erau încordate, iar deteriorarea lor în anii următori a dus la un conflict deschis între cele două părți. Despre campania din 1330 a regelui Carol Robert la sud de Carpați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în părțile Argeșului, dar locul cel mai plauzibil este în zona Boișoara -Câineni, din Țara Loviștei. Victoria de la Posada (noiembrie 1330): "a fost o mare luptă a tuturor românilor" (Iorga), deși pe două fronturi deosebite, ungurii amintesc și ajutorul unor "tătari". De fapt, ei sunt români de la est de Carpați, din viitoarea țară, Moldova, asupra căreia se întindea "țara tătărească", aflată mai mult sau mai puțin sub autoritatea hanului, fără ca tătarii să fi locuit într-însa, precum anterior pecenegii și cumanii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
deși pe două fronturi deosebite, ungurii amintesc și ajutorul unor "tătari". De fapt, ei sunt români de la est de Carpați, din viitoarea țară, Moldova, asupra căreia se întindea "țara tătărească", aflată mai mult sau mai puțin sub autoritatea hanului, fără ca tătarii să fi locuit într-însa, precum anterior pecenegii și cumanii. Consecințele luptei din 1330 au fost imediate și durabile: noul stat conturat între Carpați și Dunăre a rezistat marii încercări din acest an. Numit ulterior "Ungrovlahia", Țara Românească ("zemlia Ungrovlahiiskoi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sunt de acord în această privință. Astfel, N. Iorga, în Istoria Românilor, în limba franceză, susține că "din Maramureș s-a produs mișcarea spre răsărit, din care va ieși a doua țară românească liberă". În contextul luptei regelui Ludovic împotriva tătarilor, țara întemeiată la est de Carpați nu este, la început, decît o "marcă"ținut de graniță și de strajă: "Moldova lui Dragoș nu era decât un fel de feudă militară regală" (p. 245, apud Brătianu). Abia revolta lui Bogdan, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și își zidesc o cetate la "Vechiul Râm" (Roma), trăind acolo cu neamul lor "până ce au trecut papa Formos de la pravoslăvie la lătinie". După alte peripeții, în cele din urmă, Vladislav, craiul unguresc, îi cheamă pe toți la luptă împotriva tătarilor. Dintre urmașii lor, se ridică apoi Dragoș și însoțitorii săi, care pornesc pe urmele zimbrului, peste munți, pentru a descăleca țara Moldovei" (cf. și I. Bogdan, Cronici inedite și Cronici moldovenești). D. Onciul, în studiul Papa Formosus în tradiția noastră

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Bogdan, Cronici inedite și Cronici moldovenești). D. Onciul, în studiul Papa Formosus în tradiția noastră istorică (București, 1900), a analizat episodul "Craiului Laslău": "în fond, tradiția noastră, influențată de legendele ungurești, are în vedere întemeierea Moldovei, în urma acelei expediții împotriva tătarilor a regelui Ludovic, din 1343 sau 1345, sprijinită și de Sf. rege Ladislau I (1077-1095), care, cf. legendei, a ieșit din mormânt în ajutorul oastei creștine". Tradiția întemeierii, spune el, "caută să explice, în mod etiologic, originea romană și credința

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înclină spre opinia lui Iorga despre o figură istorică reală. Istoricul (Gh. Brătianu) face referire la relatarea misionarului franciscan, Giovanni da Pian del Carpini (vezi mai sus): "Iar la ieșirea din Cumania, am întâlnit pe ducele Roman, care intra la tătari, și alaiul său, și pe ducele Olaha, care e acolo cu alaiul său...Iar toți aceștia sunt duci ruteni". Așadar, este vorba despre doi duci sau voievozi, dintre care unul era în drum spre reședința hanului Batu, iar celălalt se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Wladislaw Lokietek, beneficia și el de ajutorul (serviciile) cavalerilor lituani, moldoveni (walachi) și ruși. Contextul extern decisiv ce-a amplificat impulsul unificării formațiunilor politice românești de pe teritoriul est-carpatic a fost lupta angajată de acestea împotriva năvălitorilor străini, în special a tătarilor, în cadrul unui efort mai larg al populației din răsăritul Europei. Acțiunile militare ale domnului muntean împotriva tătarilor, ocuparea teritoriilor de la nord de gurile Dunării (Basarabia) au stimulat lupta de emancipare de sub stăpânirea mongolă în această regiune. În 1335, tătarii conduși

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ce-a amplificat impulsul unificării formațiunilor politice românești de pe teritoriul est-carpatic a fost lupta angajată de acestea împotriva năvălitorilor străini, în special a tătarilor, în cadrul unui efort mai larg al populației din răsăritul Europei. Acțiunile militare ale domnului muntean împotriva tătarilor, ocuparea teritoriilor de la nord de gurile Dunării (Basarabia) au stimulat lupta de emancipare de sub stăpânirea mongolă în această regiune. În 1335, tătarii conduși de Uzbek au cucerit unele teritorii din sudul Moldovei-aici, ca și în Dobrogea de nord, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a tătarilor, în cadrul unui efort mai larg al populației din răsăritul Europei. Acțiunile militare ale domnului muntean împotriva tătarilor, ocuparea teritoriilor de la nord de gurile Dunării (Basarabia) au stimulat lupta de emancipare de sub stăpânirea mongolă în această regiune. În 1335, tătarii conduși de Uzbek au cucerit unele teritorii din sudul Moldovei-aici, ca și în Dobrogea de nord, în cursul luptelor ce au dus la lichidarea autorității Hoardei de Aur (1352-1359) s-a ajuns la guvernarea unui "principe" local, Dimitrie, creștin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de mari proporții împotriva mongolilor. El a reușit să antreneze în această luptă și forțe politice de la marginea regatului, precum românii din Maramureș, ca și sprijinul lui Nicolae Alexandru, voievodul asociat de la sud de Carpați. Astfel, învingător nu o dată asupra tătarilor, regele Ludovic s-a grăbit să întemeieze un zăgaz militar împotriva lor, el a unit, sub un conte, Andrei, fiul lui Lațco, Maramureșul, Sătmarul, comitatul Bistriței și cea de șpan al secuilor. Concret, în 1345, în momentul în care tătarii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tătarilor, regele Ludovic s-a grăbit să întemeieze un zăgaz militar împotriva lor, el a unit, sub un conte, Andrei, fiul lui Lațco, Maramureșul, Sătmarul, comitatul Bistriței și cea de șpan al secuilor. Concret, în 1345, în momentul în care tătarii se aflau în conflict cu negustorii italieni de la Marea Neagră și erau angajați în război cu Polonia, regele ungur a organizat o mare expediție împotriva lor. Operațiile militare propriu-zise au fost încredințate lui Andrei, fiul lui Lack (Lackfi), o familie nobiliară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu Polonia, regele ungur a organizat o mare expediție împotriva lor. Operațiile militare propriu-zise au fost încredințate lui Andrei, fiul lui Lack (Lackfi), o familie nobiliară transilvană, comite al secuilor, ajutat de oști din Țara Românească. El a atacat pe tătari "în țara lor" (sălașele lor), probabil în Bugeac, principele mongol Othlam, "al doilea după han", a fost capturat, apoi decapitat, a fost luată o pradă bogată. În anul următor, 1346, forțele creștine au obținut noi succese.27 La rândul său

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]