5,174 matches
-
peste notele care deja încep să arate a matematică, în loc de muzică. Și-a făcut o țigară și-a-nceput s-o pufăie. — Bibi ? Bibi, ești ? s-a auzit o voce din spatele ușii, după câteva ciocăneli care l-au făcut să tresară. Cristi a paralizat. Nu și-a mai auzit această poreclă parcă de-un veac. Să fie chiar Virgiliu ? s-a întrebat, făcându-i-se pe loc un dor nemaipomenit de frate-său. Dar când a des- cuiat grăbit ușa, surpriza
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
însereze, s-a dus spre casă, gândind să se odihnească în noaptea aceea și apoi să fugă la Brăila. — Aha, domnișorule Cristian, te-am găsit ! îl întrerupe un domn elegant, scund, a cărui voce l-a făcut pe Cristi să tresară din reveriile lui, chiar pe holul căminului. — Doamne, Sachi, ce cauți aici ? M-ai speriat de moarte ! — Asta ar trebui eu să te întreb pe tine, mon cher ! Ce cauți dumneata aici ? A ? Toată lumea te-așteaptă la Răcaru, la repetiții
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
n-o mai întâlnească niciodată și să nu știe pe vecie că ea nici măcar nu l-a reținut, căutând deja cum să se scuze și să-și vadă de drum, atunci ea l-a apucat deodată de braț și a tresărit : — Ați cântat Inimă pribeagă ! Greșesc ? Liniște. Inima lui Cristi explodează. — Nu asta ați cântat pe scenă ? Nu Inimă pribeagă ? Îmi amintesc ! Erați cred mult mai tânăr ca acum, mult mai crud, erați un adolescent. Și cineva v-a poftit pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
bată până nu va mai putea nici să vorbească. Însă nu intra nimeni. Îl lăsau câteva zeci de minute să-și chinuie mintea în toate felurile, să adoarmă iar, și din nou o lovitură puternică în ușă îl făcea să tresară și să o ia de la capăt. Nopțile erau infernal de lungi. Și de reci. Cele câteva zile au trecut ca secolele, fricile săpând în mintea sa izolată tot felul de coșmaruri și fobii, pe care cu greu avea să le
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care am fost, atenția lui este una de acest fel, a „prezentului”: el se concentrează numai asupra acestui act simplu, viitorul sau trecutul care-i Împânzesc mintea cât e ziua de lungă - uneori și În vis! - se topesc miraculos și tresare din noianul timpului „fața” ascunsă și extraordinar de expresivă a prezentului. Sau, al doilea exemplu din cartea mea - un tânăr, cum se obișnuiește, Își invită iubita să facă o plimbare cu barca pe lac, ambii ajung la un mic debarcader
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ca și un fluture, când e - când nu e!, la fel și noțiunea de soartă, pe parcursul unei vieți, În cerc sau labirintice, calme sau năvalnice, ne apare ca iluzorie, ca „minciună”, iar alteori, adeseori și pentru cei mai mulți, la modul intempestiv, tresare deodată În fața noastră, a ochilor minți, și noi o primim stupefiați, uneori Îngroziți și Încercând a-i desluși dacă nu tot sensul, măcar o parte, o aluzie, așa cum regele Babilonic În plină petrecere și luxură totală a citit, speriat, pe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu este una, deoarece formele intuiției poetice, deși seamănă, la o privire superficială, cu ceea ce numim idei, adică legături noi Între două fenomene disparate - nu sunt idei propriu-zise, deoarece nu au claritatea și aspectul paradigmatic al acestora! Ele, intuițile poetice, tresar și se mișcă, confuz și contradictoriu, Într-o zvârcolire cel mai adesea respingătoare pentru spirite mai puțin răbdătoare, mai puțin „curajoase”, ca niște șerpi somnolenți În cuibarele lor, dacă vreți, sau ca acele animale oarbe care ies din coaja lor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o idee bună de costum. Atunci am remarcat casca de astronaut de pe pat și costumul portocaliu NASA agățat în cuier. - Ne vedem jos, tinere. Robby mă urmări cu privirea până ce am ieșit pe ușă, apoi o încuie în urma mea. Am tresărit când am auzit zăvorul. O aplică pâlpâi când am trecut pe lângă ea. 8 h a l l o w e e n Era zăpușeală - cea mai caldă zi de 31 octombrie înregistrată vreodată - însă în copilăria mea, în Los Angeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
zero. Un nou început. Mahmureala se risipi. Teama dispăru. Poate era într-adevăr posibil, am gândit. - Îmi place cum îți revii atât de rapid, am zis. - Da, iute la supărare, iute la iertare. - Asta iubesc și admir la tine. A tresărit. - Ce anume - că sunt atât de îngăduitoare? În spatele ei, Omar vorbea la celular, învârtindu-se și gesticulând spre perete și nu m-am putu stăpâni să nu mă uit din nou în sus. Cum se putea ajunge acolo? M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
stătea lângă mine, cu o mână pe spatele meu. Mi-a zâmbit generos (un rictus de la Klonopin), după care a încercat să-l îmbrățișeze pe Ashton, care s-a întors brusc și a zbughit-o din cameră. Fața lui Nadine tresări aprinsă de îngrijorare - însă numai o secundă - după care redeveni masca zâmbitoare a gazdei. Era un moment semnificativ. Eram deja îngrozit și epuizat. Casa celor doi Alleni era o copie aproape identică a casei noastre - un palat minimalist și imaculat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bolurile cu zmeură, iar Jayne stătea lângă masă, arătându-i ceva într-o revistă lui Mimi Gardner, râzând amândouă. Am întins încet mâna după celular și am apăsat unul dintre numerele memorate. Am surprins momentul în care capul lui Wendy tresări deasupra cărții pe care i-o citea lui Sarah, îndreptându-se cu ea în brațe spre telefonul fără fir de lângă masa de biliard. Wendy aștepta ca cel care suna să lase un mesaj. Silueta apăru din nou. Stătea acum în dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
uita fix spre un punct invizibil din întuneric. Verdeața foșnea în jurul nostru. Am evitat să mă uit la ea și m-am ridicat în picioare. Nadine fusese tăcută atât de mult încât nu credeam că va observa, dar capul îi tresări în momentul în care m-am mișcat; m-a apucat de braț, trăgându-mă spre ea. Mă fixa intens acum - ochii îi sângerau de teamă - și a trebuit să-mi întorc capul în altă parte. Visul acela pe care îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
goală, turnându-și o mare cantitate de votcă într-un pahar înalt. Fața lui trasă contempla alcoolul. Apoi o bău și începu să plângă. Își scoase tricoul și își șterse fața. Și în timp ce își turna restul de votcă, auzi ceva. Tresări și rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi se întoarse spre fereastră. Aparatul de filmat îl înfrunta. Nu se mișcă și nici mu încercă să se ascundă. Dar tata nu putu sau nu reuși să vadă nimic și se întoarse de la fereastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
până peste cap. M-a încuviințat. L-am privit intens, încercând să-mi amintesc fraze peste care aș fi dat azi noapte pe internet beat fiind. - Poți să...cureți o casă infestată? În sfârșit, mi-am scos ochelarii. Miller a tresărit și s-a abținut să se încrunte prea tare când mi-a văzut obrazul și mărimea vânătăii revelată în toată splendoarea. Asta a răscolit ceva în el. Se confrunta cu un alt amănunt izbitor. - Nu mă crezi nebun, nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fata” și de ce cartea? Ar fi putut foarte bine, ca mulți alții de vârsta mea, să fie ambiția socială, cariera, banul sau... salvarea aparențelor: fofilarea într-un post „secund”, pentru noi, mai ales, fiii clasei sociale care pierduse și care tresăreau dureros când, în acei ani, se întrezărea pe trotuarul din față o uniformă și, mai ales, bântuiți de acele „uniforme invizibile”, agenții securității de stat, ce-ți puteau năvăli patru, cinci sau șapte, noaptea, în apartament, în cameră și, după ce
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Europa occidentală, Suedia, Germania Federală și Franța -, de ce a trebuit să „mă amestec eu în treaba asta” pe care aproape nimeni nu a luat-o în serios, nu numai în țară, dar și în străinătate, în mediile de influență?! Să tresar adică și să reacționez „brutal” la „Tezele din Iulie”, începutul dictaturii personale?!... Nu, nu a fost numai „motivul exterior”, grav, extrem de grav, după cum o știm, motivul politic, furia, „dezamăgirea” față de acel Ceaușescu în care crezusem - împreună cu zeci de alți scriitori
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
industriale, a recunoscut că fusese credincios în tinerețe troțkismului, fără a avea aerul că se rușinează de asta. De altfel, dacă trăiești la Paris, poți avea surpriza de a întâlni mulți intelectuali, medici, ingineri, jurnaliști sau oameni de condei care tresar când tu, venit dintr-o mică țară din estul european, îndrăznești să condamni în tonuri prea aspre practicile sângeroase ale maoismului - revoluția culturală, de exemplu, de care înșiși chinezii, care, în mod formal nu au renunțat la o ideologie de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și al creației veritabile în orice domeniu, științific, literar sau artistic. Mi-am afundat obrazul în paginile proaspăt tipărite ale primului exemplar al utopiei mele, ce se strecurase în sfârșit printre porțile numeroase și perfide ale atotputernicului sistem, și am tresărit: mi-am întors fața către prietenul meu care mă privea fix cu acea atenție încordată cu care vrei să surprinzi un secret. „Ai dreptate, acum, în mine, se vede până la fund!”, i-am spus și el mi-a zâmbit cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
majoră și prin comentarii critice adecvate, noi și nu numai „noi, elita”, am regăsit terenul propice al creației de valori, iar largul nostru public - și un asemenea public larg, interesat și solidar, nu-l vom mai avea multă vreme! - a „tresărit” și a reacționat, înconjurându-ne cu căldură și interes! Sigur, această „tresărire”, această reînviere a gustului, a interesului public față de, în sfârșit, arta autentică nu a fost foarte clară, nu a avut, să zicem, cristalinitatea unei reacții „firești”, cum se
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
26) Într-o instituție francofonă, în momentul în care adunarea personalului urma să decidă stabilirea concediilor și a zilelor nelucrătoare, atunci când responsabilul străin a propus 25 decembrie ca zi de sărbătoare acceptabilă pentru toți, unul din colegii săi israelieni a tresărit: "Și de ce n-am sărbători ziua de naștere a lui Hitler, dacă tot am ajuns aici?" Chiar de-ar trebui să-l iertăm pe Fiul Omului pentru crimele comise sau absorbite de Biserica s-a clădit pe numele său, excesivul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de la Viena, și-l întreabă tatu-său: "Ce-ai învățat pe acolo, pe unde ai fost? Eu, nu ce-am învățat mă întreabă, ci ce n-am învățat... Eu am învățat până și cum se face aur din terciu..." Bătrânul tresare. "Aur din terciu? Asta este mare lucru..." Și se duce acasă, se apucă să facă terciu, mestecă și așteaptă să se facă aur. Dar aurul întârzie. Întreabă pe fecior: "Cum să fac, că văd că zădarnic mă necăjesc? Cum? să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
priviri albastre de copil pe fața sluțită de niște mustăți lăsate pe o bucățică de barbă ciufulită. Începem a sui prin pădurea umbroasă, prin umezeală. Trecem și prin poeni pline de soare. Flori nenumărate umplu iarba deasă; ferega ici colo, tresare în buchete frumos orânduite, parcă de mâna unei fete îndrăgostite. În poiana de sus, unde facem jumătate de ceas popas după suișul greu, de unde se văd munții de dincolo și Sihăstria unde trăiește singur de 5 ani călugărul Ionaftan, stăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
am așezat cu spatele într-o fierărie de scânduri, ascultând cântecul ciocanelor. Soare strălucit, adăpost de vânt, cer curat de primăvară. Aveam doi ani jumătate probabil. O scânteie, răzbătând prin crăpăturile șandramalei, m-a mușcat de după ceafă. M-am spăriat tresărind, am strigat; otavă!6 nu puteam pronunța pe r; noțiunea otrăvii nu era încă precizată; locul unde ieșisem era lângă casa pe care părinții mei au locuit-o în primii ani ai vieții mele; de la vârsta de trei ani am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nostru este să mergem armonios în direcția fatalității divine care ne pretinde tot mai multă nobleță. Nu dezvoltarea instinctelor, nu numai stomahul și celelalte funcții organice, ci dezvoltarea depozitului minunat pe care-l avem în noi, acel fior care a tresărit în monadă și care vibrează astăzi în manifestări de civilizație. Asta nu se face cu practice și programe maximaliste sau huliganice. Perfecționarea omului această a doua creație este un lucru cu mult mai delicat și nu se face întorcându-ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vorbea admirabil românește. Părea cult și inteligent. Și pe când vorbeam, deodată sublocotenentul L..., oaspetele lui Ronetti Roman zice cu mare uimire: Dar bine, frate, eu nu înțeleg un lucru. Cum mai pot trăi oamenii din Hârlău cu atâția Jidani? Am tresărit; m-am întors spre junele camarad. Fața lui bucălae, cu obraji roși, era plină de mirare. Am pândit prilejul să-l trag deoparte și l-am întrebat grabnic: Știi unde ai găzduit astă noapte? Da, îmi răspunde camaradul cu nevinovăție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]