5,364 matches
-
dacă vreau să mă conducă la hotel și-abia am îndrăznit să-i spun că aș vrea să mă plimb. Politicos, n-a stăruit, și-a luat rămas-bun și dus a fost, ca o nălucă. — Domnule Crețu, domnule Crețu! Am tresărit, m-am speriat. Era un bărbat cu barbă ca mătasea porumbului care-a coborât vioi dintr-o birjă. L-am recunoscut: doctorul care mă consultase în arestul Poliției și mă ntrebase dacă nu cumva sunt tuberculos! Aș zice că-i
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o să vină! De-asta îl iubeau mai mult pe unchiul Alexandru decât pe unchiul Mișu, fiindcă mereu îi stârnea, în loc să-i potolească. Ștefan se crezu deci în drept să țipe din toate puterile: — Anule, anule, vino mai repede! Mama lui tresări și îl certă, dar apoi văzând mutrița nedumerită a băiatului ei îl întrebă ceva mai blând: — Cine nu-i cuminte? — Anica, răspunse prompt băiatul. — Și pe tine cum te cheamă? — Anica, repetă băiatul. Într-adevăr, așa cum arăta, cu bucle și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Era ca și cum s-ar fi reîntâlnit pe malul celălalt al unui râu. Așteptau de la noul an tot binele pe care cel vechi li-l refuzase. În tot orașul se auzeau bubuiturile de tun de pe Dealul Mitropoliei, care te făceau să tresari mai întâi de surpriză, apoi de bucurie. Dușmanii nevăzuți din noul timp erau puși pe fugă. Iar urarea de La mulți ani! se auzi de atâtea ori și pe atâtea voci în toate casele, încât, urmând firul mulților ani pomeniți, s
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mai repede. Malvină, vino că nu te mușc! Ce-i, bade, ce s-a întâmplat?... O fi ceva cu omul meu? M-am întâlnit cu Matei. Am și vorbit puțin cu el de la distanță. Tocmai intra la Sfatul Popular. A tresărit când m-a văzut, a încercat să zâmbească și pe urmă a strigat la mine: Spune-i Malvinei să nu-și facă griji, mă întorc imediat! Bine! zic eu. Mi-ai luat o piatră de pe inimă! Între timp mă apuc
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ani... Dar dacă... Prea mulți de "dacă". Nu știa precis ce să-i răspundă. Bidaru. Bidaru Costică. Am absolvit Universitatea din București. Pe unu septembrie trebuie să mă prezint la post, în învățământ. Observă, printre altele, că presupușii contabili au tresărit și au devenit mai atenți la auzul numelui său. Oare de ce? Cu această întrebare în gând, la care tot nu avea decât un probabil răspuns, hotărî să privească afară, prin geamul închis. Pe măsură ce trenul înainta, pata cea neagră dinspre orizont
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
noi e o comoară. Are toate calitățile. Învață foarte bine, a trecut în clasa a șaptea. Încă e pionieră. În februarie va împlini paisprezece ani. O cheamă Cernica, noi însă o alintăm cu apelativul Ica. La auzul acestui nume, profesoara tresări puțin și începu să zâmbească uitându-se cu subînțeles la Bidaru. Nu am putut să o luăm cu noi, deoarece acum e într-o tabără la munte împreună cu diriginta ei și cu mai multe colege. După o scurtă pauză, în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Când, în sfârșit, a reușit să se desprindă și era gata să apuce cutia cu pricina și să salveze copilul, auzi un zgomot puternic chiar în apropiere. Cu mâinile întinse și cu mușchii încordați, ca și cum ar arunca mingea la coș, tresări și, neștiind unde se află, se uită în jur. Era chiar în patul în care adormise încă de cu seară cu telecomanda în mână. Nedumirit se uită prin fereastră: Soarele în înaltul cerului, câinele revoltat, că stăpânul îl neglijase și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cărămiziu, de sub gluga căreia ieșea un smoc grizonant în formă de buclă și doi ochi uimiți, fără cearcăne și fără pungi, pe jumătate închiși, ce îl oprise subit din mers. Deoarece nu se așteptase la o asemenea surpriză, la început tresări, apoi zâmbi emoționat și, cu degetul arătător de la mâna dreaptă ațintit spre ea, ca și cum ar fi avut un revolver în mână, exclamă: Să nu spui că nu ești Gladiola! Nici prin cap nu-mi trece așa ceva. Dacă ai ști ce
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ezitare: Vorbesc și în numele soției. Drept să-ți spun, ne bucurăm din suflet. Este cea mai frumoasă veste pe care puteai să ne-o transmiți! Felicitări! Să fie într-un ceas bun! Între timp, intră și mama lui Mișu. Bidaru tresări nedumerit. Se aștepta ca pe ușă să intre o persoană grăbită, îmbrăcată în trening, cu glugă de lână prevăzută cu canaf, cu patinele sau schiurile pe umăr, eventual cu un fluier în jurul gâtului ca un medalion, cum și-o amintea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pomenea strigând: „Trage... trage, Antoane! Uite-l vezi... e Suru, îl vezi?!“ și arăta insistent cu ciomagul undeva în neant... Dacă nu-i nimeni în jur, să i-l arate pe lup.... vorbește singur... „El e... Suru, îl vezi...!“ Apoi, tresare trăgând cu urechea către pădure, ca jivinele la pândă... „Ia, ascultă! murmura el abia șoptit, îi auzi cum foșnesc?... Anuuca... Anuuca...!, îi auzi cum o cheamă?! șoptește el, eu ochiul cenușiu, lărgit mult,.. ca să prindă foșnetul frunzei, apoi continuă... „Fagii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ucidă. - Nu mai căta „lupu‟ sur“, boierule... c-o murit dimult!“ îi spunea fostul hăitaș moșierului, când pornea în pădure pe urmele lupului, și, hâtru cum era, pe loc îi veni o idee: „ - Chiar, domnia ta l-ai ucis, boierule!“ Moșierul tresări, ca trezit dintr-un somn adânc. ... Da, măi Fa... Fanachi, că bine zâci... recunoștea el cu mândrie că a ucis lupul care intrase demult în legendă pentru faima lui. ... Da, măi, așa-i, eu l-am ucis! repetă el tot
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de afară se porni din nou, parcă, mai înverșunată, plesnind în geamuri și-n pereți. Dintr-o dată, un ăuit prelung și mârâitul lui Pârvu din coteț, - unde era închis noaptea, împotriva lupilor-, tulbură liniștea nopții, îl făcu pe Anton să tresară. Prin ceardac se auziră pași ușori, prelingându-se Anuca, fata pădurarului 49 pe sub geam. Baba Săftica, neclintită, n-o scăpa din ochi pe tânăra femeie. A auzit și ea ăuitul lupului, și pașii prin ceardac, dar n-a întors capul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
gângurind ceva. Pădurarul rămase fără glas, nu-și putea dezlipi ochii de pe fețișoara aceea, cât un pumn de mică, pe care luciau doi ochișori ca două mărgeluțe albastre. O privea îndelung și nu-i venea să creadă că-i adevărat. Tresări când văzu luminița ochilor ce-i surâdeau Anuca, fata pădurarului prietenește și valul de bucurie... oceanul clocotitor vuind în strâmta temniță a acelui trupușor... Cine ar ști să deslușească în el... ar vedea lumi tăinuite în beznă, nebuloase care se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ei pentru el a învins durerea trupească. În timp ce pădurarul își frământă mintea, ce să facă, ce să facă, s-o ducă cu sania la Fălciu, ori la Bârlad. - Îi târziu, Antoane, îi prea târziu! scânci femeia, cu răsuflarea grea. El tresări, la răspunsul ei gândului său, cum l-a călcat pe gând. - Îi târziu, repetă ea... nu mai am vreme... vorbi femeia cu răsuflarea grea. Lasă-mă, să-ți spun acum, înainte de a mă înfățișa dinaintea lui Dumnezeu, care poate, îmi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să fii sănătoasă... acu‟ lasă, Axinia. Lăcrimile îi curgeau șiroaie pe obraz. Cine ar fi recunoscut în omul codrilor, puternic, cu nervii tari, stăpâniți, care cu o lovitură de cuțit spinteca un mistreț, fără ca un nerv din făptura lui să tresară, ori, fără să clipească, ucidea un cerb... Cine ar fi crezut că în inima lui ascunde o floare atât de fragilă... atât de gingașă...! Clopotele de la Schitul din deal se auziră, ca bătăi de inimă, dăngătul lor, adus pe pale
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
au amuțit dintr-o dată, aerul însă continuă să vibreze, făcând punți lungi peste văi. Bătrânului Chiuariu, i se făcu frică, acum îi era chiar frică,... o frică, stranie, de neînțeles... Era pentru întaia oară, în viață, când cunoștea frica. Deodată, tresări și se opri din plâns. Când, pe la toacă... clopotul de la Schit răsună din nou. Bătea de Vecernie. Glasul lui de bronz, era grav și liniștit. În aerul umed de ninsoare, aluneca aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lui vestea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
știa bine că va fi. - Dă, Antoane... știu eu... Numa‟ Dumnezeu știe, măi băiete! răspunse bătrânul, știind bine și el, că va fi. Între ei se lăsă o tăcere ca o piatră de mormânt. Anuca, fata pădurarului 83 Deodată, Anton tresări... - Eu, tată, am să trag o fugă la Șuletea... la Domnie, să văd fata, continuând abia auzit, că... nu știu dac‟ am s‟o mai văd! Și, ca împins de o mână nevăzută, se ridică și porni... Anuca era dată
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de aur! - Tț..tț..tț..! di aur! murmurară ei, uimiți. După o clipă de tăcere, apasătoare, se auzi glasul stins al Frăsânică-i, dogorit de fierbințeală: - Chiar, le‟i văzut, tatai... pi zâni, așa, cum ti văd eu pi mata!? Pădurarul tresări, avu o ezitare pentru o clipă, apoi, ca să n-o dezamăgească, își luă inima în dinți și-i spuse privind-o în ochișorii înroșiți de arșiță: - Da, da, Frăsânica... așa, cum mă vezi și tu pe Anuca, fata pădurarului mine
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și frumosul animmal se prăbuși întinzându-se moale pe omăt. Izbitura a fost năpraznică, drept în fruntea lată a tigvei. Cu o labă bătu aerul, încercând să se agațe, parcă, într-un ultim efort de ceva nevăzut. Încă o dată animalul tresări, apoi trupul mare și vânjos se destinse. Totul s-a petrecut într-o clipă... o singură clipă, cât o bătaie de inimă grăbită... într-o înfruntare, care pe care... Pădurarul, ca împietrit, rămase cu ochii ațintiți la animalul care zăcea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
fi o iarnă grea, murmură moșierul. - Hm ?! fu de aceeași părere și Anton. Din direcția vântului, părea să se audă mai limpede un urlet. Într-adevăr, urletul prelung al unui lup, vibră tânguitor prin văzduh, de-ți sfâșia inima. - Lupul! tresări moșierul. - Mda!.. fu de aceeași părere Anton, calm, cu un zâmbet în colțul gurii. După o vreme, preț de cât ai răsuci o țigară, din nou, urletul se auzi mai limpede, dar mai tânguitor și mai înfricoșător. - Lupul! repeta boierul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătu aerul încercând să se agațe, parcă, de ceva nevăzut, într-un ultim efort și rămase înțepenit în agonie, cu gura căscată și limba atârnându-i. Trupul i se arcui și se mai zbătu o clipă în spasme, animalul mai tresări înca o dată, apoi trupul Gheorghe TESCU 158 mare și vânjos se destinse. Și, iarăși,cu o sforțare enormă, căscă larg gura, vrând parcă să recheme viața în adâncul mădularelor lui, de unde plecase zvâcnit, fără întoarcere. Când moșierul deschise ochii, Anton
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o privire fixă și ciudată. În fiecare seară sporovaiau până spre miezul nopții, la gura sobei, așa... ca pe timp de iarnă. „Hau-hauuu... hau-hauuu!“, un urlet jalnic, Gheorghe TESCU 180 prelung, porni din inima pădurii despicând liniștea nopții... Bătrânul Toma tresări... era un urlet cunoscut. - I-auz‟ Suru... iar urlă! ...murmură el. El trebuie să fie! adăugă bătrânul pădurar, înălțând privirea, uitându-se pe furiș la Anuca. După urlet, îi el!... În ultima vreme ne cam dă târcoale... - Poate-l aduce
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în vatră. O pală de vânt lovi crengile gorunului din fața ferestrei și o deschise în lături. - Parcă se sfârșește lumea... nu alta! ...zise mai mult gemut bătrânul. Deodată, prin fereastra deschisă de vânt, intră o rândunică ciripind, tivit-tivit... tivit-tivit. Bătrânul tresări; urmări păsărica cum făcea roate, prin odaie, cu o iuțeală că abia o prindea ochiul, și, se gândea... „Dacă‟i un sămn!? și tot el îi răspunse: „Da, da... rândunelele aduc noroc la casa omului“. Așa auzise el din bătrâni
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cleștarele cerului. O putere liniștită îl purta ca în vis... Zodiile speriate se stinseră... înconjurat de cetele genunilor, luându-l cu ele... Cu seninătate aștepta moartea, moartea ca pe un bun și îngăduidor prieten... Deodată, ca scuturat de frigurile copilăriei, tresări. De afară se auzi un urlet prelung și cutremurător de jalnic. - E Suru! murmură el cu glas tremurat și cu răsuflarea tot mai grea... pe frunte îi răsăriră broboane reci de sudoare. O frică dureroasă îi îngălbeni obrajii. I se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dat pe acasă, colinda în neștire pădurea, să și-i mulcomească. Un măcăleandru sus, pe o creangă de gorun, își înălța trilurile ascuțite făcând să răsune cu ecouri înmulțite pădurea, dar și penajul frumos colorat îl făcu pe Anton să tresară în fața minunii din fața lui. Viața omului cu răutățile ei, păreau vulgare și respingătoare în fața micii minunății. Inima adevăratei vieți pulsa în gâtlejul măcaleandrului... Cântecul lui părea să vestească existența unei alte lumi... o lume mult mai profundă și tainică... necunoscută
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]