5,232 matches
-
producere, putem încerca să recurgem la un test mai primitiv al sensului cauzării: testul independenței. Vom încerca să identificăm, în cuplul de variabile corelate, pe aceea care pare să fie independentă în raport cu cealaltă. În sociologia organizațiilor, diferitele cercetări empirice au pus în evidență o corelație empirică semnificativă între stilul de conducere la nivelurile superioare ale organizațiilor și stilul de conducere de la nivelurile inferioare. Presupunând că această corelație exprimă o relație cauzală despre ale cărei mecanisme nu putem face presupoziții rezonabile, putem totuși emite
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Interdependența limitează însă dramatic variația naturală a fenomenelor sociale, restrângând astfel baza empirică a sociologiei. Interdependența fenomenelor sociale lasă fără răspuns întrebarea dacă particularitățile lor reprezintă caracteristici generale sau caracteristici accidentale, difuzate de la unul la celălalt. Problema interacțiunii. O lege pune în evidență o relație simplă între două sau mai multe fenomene, făcând abstracție de interferențele altor relații. Formularea legilor idealizează situațiile, le purifică de interacțiunile exterioare, accidentale. Ele rețin relațiile „așa cum s-ar întâmpla” dacă alți factori exteriori nu ar interveni. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
calificată/venituri ridicate, statut social ridicat/nivel de aspirații ridicat). Structura demografică a cartierului în exemplul dat mai înainte reprezintă, de asemenea, o variabilă contextuală. Pentru a afirma că aceasta este responsabilă cauzal de creșterea delincvenței juvenile este necesar să punem în evidență circuitele prin care se produce această influență, variabilele cauzale abstracte pe care le afectează și prin intermediul cărora acționează asupra fenomenului de explicat. Astfel se presupune că structura demografică particulară a respectivului cartier englez produce o scădere a controlului social asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
respectiva persoană; într-o altă societate, ea ar putea fi determinată primar de alte criterii, ca poziția într-un sistem de rudenie, apartenența la o clasă sau poziția deținută în aparatul politico-administrativ. Pentru a identifica variabilele contextuale este necesar să punem în evidență posibilele acțiuni ale diferitelor componente ale unei anumite realități asupra variabilelor cauzale abstracte. Toate exemplele invocate aici scot în evidență o proprietate a variabilelor contextuale; ele nu sunt legate de variabila de explicat printr-o relație simplă, ci mediată, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care afectează variabilele contextuale și, prin intermediul acestora, variabilele cauzale abstracte și, în fine, variabila efect. Conectarea variabilelor acționale la variabila efect, prin intermediul variabilelor contextuale și cauzale abstracte, este obiectul teoriei pragmatice, acționale a respectivului fenomen. O asemenea teorie încearcă să pună în evidență posibilul acțional al unei anumite persoane, grup sau clasă socială, colectivitate, multitudinea acțiunilor care pot fi întreprinse astfel încât variabila efect să poată fi modificată în sensul dorit. Teoriile contextuale oferă explicarea unui fenomen așa cum există el într-o societate oarecare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
socială) și concentrează atenția doar asupra unor factori care variază în acest cadru. Aceasta este, de fapt, una dintre criticile fundamentale aduse sociologiei americane: ea a produs o mulțime de teorii în strânsă legătură cu realitatea americană, fără însă a pune în evidență explicit caracterul lor particular, valabilitatea lor contextuală, sugerând în schimb, adesea, că ele au o valabilitate universală. O concluzie se impune aici: sociologia, spre deosebire de multe alte științe, are un puternic caracter național. Sociologia românească nu este doar o sociologie elaborată
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un anumit rol, o funcție; ele sunt constituite și/sauselectate în raport cu funcția pe care o îndeplinesc și sunt eliminate sau modificate când încetează să mai îndeplinească o funcție în cadrul respectivului sistemsocial. A explica un fenomen social înseamnă, în consecință, a pune în evidență rolul, contribuția pe care acesta o aduce la funcționarea unui sistem oarecare și care îi justifică existența. De la început sunt necesare câteva precizări în legătură cu originea schemei funcționale. Mulți analiști sunt tentați să considere că schema funcțională își are originea în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
condiții dramatice de secetă, colectivitățile arhaice dezvoltă adesea dansuri ritualice ale ploii. În mitologia care le este asociată, aceste dansuri reprezintă instrumente magice de obținere a ploii mult așteptate. Cum putem explica apariția și menținerea unei asemenea practici? Analiza funcțională pune în evidență o serie de funcții pe care le are un asemenea dans ritualic. Din punctul de vedere al ploii efective este clar că funcția sa e nulă. El are însă o serie de alte funcții pozitive; în primul rând, reprezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ploii i se pot asocia și alte funcții: oportunitate de manifestare estetică și, de ce nu, eventual facilitarea contactului între tineri în vederea alegerii partenerului de viață. Analiza funcțională nu trebuie, în consecință, să se rezume la identificareaunei funcții. Ea trebuie să pună în evidență toate consecințele funcționale pe care le are respectivul element. Robert K. Merton sugera termenul de fascicul funcțional pentru a desemna această proprietate a plurifuncționării. Consecințele funcționale ale unui element pot varia substanțial, atât cantitativ, cât și calitativ, de la un context
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
respectivul sistem. Producerea de cunoștințe reprezintă o cerință funcțională importantă a fiecărei colectivități. În vederea realizării acestei funcții se constituie un conglomerat de activități, difuzate în masa altor activități și împletite cu acestea. Doar evidențierea logicii producerii de cunoștințe poate să pună în evidență existența unui sistem coerent, pe care nimeni nu-l poate „vedea”. Este, de asemenea, cazul sistemului de „control social”, al sistemului „educativ” etc. Procedura delimitării funcționale a sistemelor este așadar următoarea: se pornește de la o cerință funcțională/funcție și se
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
anxietății decât religia? Explicarea religiei ca efect al neștiinței, al unui nivel scăzut de cunoaștere (clasa condițiilor P), unde devin posibile proiecții de tip antropomorfic („Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa”), este și mai incompletă. Ea nu pune în evidență de ce (cerințele funcționale) sistemele sociale construiesc religii, cu excepția cerinței prea vagi a cunoașterii. Pentru înțelegerea mai clară a schemei funcționale lărgite este necesar să analizăm mai amănunțit modul în care cele două tipuri de cauze externe determină dinamica internă a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
factori de tipul P, afectând posibilul acțional al populației. Analiza funcțională tradițională, ignorând relațiile cu mediul, avea o capacitate redusă de explicare a marii varietăți a sistemelor sociale, cât și a comportamentelor diferențiale ale acestora. Schema funcțională extinsă propusă aici pune în evidență tocmai mecanismele prin care condițiile exterioare produc schimbări în comportamentul sistemelor. Schema funcțională extinsă oferă în același timp posibilitatea estimării completitudinii unei explicații sociologice. O explicație strict funcțională, care ia în considerare doar dinamica internă a sistemelor sociale, este puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ocupă pe larg de acest model și în mod special de tipurile de analiză structurală. Structura reprezintă un pattern al relațiilor dintre elementele componente ale sistemului, o lege a relațiilor de interdependență a acestora. Cea mai curentă definiție a structurii pune în evidență tocmai acest aspect fundamental: structura reprezintă totalitatea relațiilor de interdependență ordonată dintre elementele unui sistem, astfel încât schimbarea unui element produce schimbări determinate în toate celelalte elemente. Jean Piaget (1968) are dreptate când afirmă căstructura reprezintă legea de transformare a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
identifice rolul conștiinței în cadrul unui determinism obiectiv mai general (poziția materialistă în explicarea fenomenelor sociale). Conștiința ca factor determinant. Însăși constituirea sociologiei a eliminat interpretările idealiste naive ale vieții sociale care atribuiau conștiinței un rol determinant exclusiv. Analiza sociologică a pus în evidență rolul contextului obiectiv în explicarea oricărui fenomen social, mai general, și rolul situației în geneza comportamentului individual și colectiv. Ca o reacție la accentuarea factorilor obiectivi în explicarea sociologică, în ultimele decenii s-au cristalizat, devenind destul de influente, o serie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fenomenelor socialesunt explicabile prin forma proceselor cognitive implicate în desfășurarea acestora. Importanța caracteristicilor proceselor cognitive pentru explicarea diferitelor fenomene sociale nu a fost investigată într-o măsură suficientă. De aceea, mă voi mulțumi cu indicarea doar a câtorva exemple care pun în evidență contribuția conștiinței în această ipostază la explicarea diferitelor particularități ale fenomenelor sociale. Complexul charismă-autoritate. Există situații foarte diferite în care colectivitatea investește cu o valoare suplimentară - o „plusvaloare” - diferitele aspecte ale activității sale (decizii, soluții de organizare socială, mecanisme de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cerințele altor sisteme învecinate care pot interfera cu acestea. Angajarea în perspectiva claselor și a grupurilor sociale este însă mult mai pregnantă, fapt pentru care în analiză aceasta va fi accentuată. Sociologia, actualmente, oferă multiple exemple de angajare. Așa cum au pus în evidență numeroase analize sociologice, sistemul de susținere și finanțare a sociologiei occidentale face ca aceasta să fie, într-o măsură apreciabilă, evident, nu integral, purtătoarea intereselor claselor și grupurilor dominante. Ea tinde să fie sociologia statu-quo-ului, sociologia pusă în slujba puterii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
față de tehnicile utilizate de aceștia. Feedbackul negativ le apare ca amenințător, ca o critică a lor, și nu ca o informație menită să determine abandonarea unui program ineficace și căutarea unor noi tipuri de acțiune. * Sociologia are misiunea de a pune în evidență, în mod obiectiv, diversitatea de interese existente actual sau potențial într-o colectivitate și modul în care le afectează diferitele opțiuni social-politice. Este un nou tip de sociologie care, fie în ipostaza angajării, fie în cea a echidistanței, exprimă obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nivel profesional și prestigiu social. Este cazul relației dintre ingineri și muncitori. O serie de dificultăți în această relație s-au dovedit a proveni din stereotipurile reciproce distorsionate. Astfel, într-o cercetare realizată la o mare întreprindere bucureșteană au fost puse în evidență diferențe de percepție reciprocă de tipul următor: inginerii îi percep pe muncitori ca fiind motivați mai extrinsec decât se percep muncitorii înșiși; maiștrii, a căror distanță profesională și socială de muncitori este mai mică, îi percep pe aceștia într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
corecție, în conjuncție, desigur, cu alți factori. Al doilea exemplu se referă la relația dintre maiștrii de vârstă înaintată și tinerii muncitori. Maiștrii dintr-o întreprindere se plângeau de atitudinea față de muncă și față de autoritate a tinerilor muncitori. Cercetarea a pus în evidență că o sursă esențială a acestei probleme o reprezintă comportamentul maiștrilor înșiși. Stilul lor de conducere, cristalizat pe baza expertizei cu generațiile anterioare de muncitori, era inadecvat în raport cu tânăra generație. Muncitorii tineri, caracterizați printr-o pregătire școlară mai ridicată, printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
căror obiect să fie nu o clasă generală de fenomene, ci doar un singur fenomen? Aici este însă implicată o problemă mai gravă. Există un singur model de științificitate sau o pluralitate de modele? În acest capitol voi încerca să pun în evidență diferențele generate de cele două axe invocate mai înainte: temporal/atemporal și individual/general. Considerarea celor două axe sugerează următoarele patru tipuri distincte de științe: Să analizăm pe rând cele patru tipuri de discipline științifice obținute, încercând să vedem în ce măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
permită o predicție a evoluției viitoare. Teoria „deplasării continentelor” nu este o teorie de tipul celor pe care le găsim în științele generalului, ci este specifică pentru științele cu obiect individual. Ea este o explicație a unui proces strict individual, punând în evidență un lanț cauzal unic. Așa după cum veți vedea din argumentele prezentate în capitolele următoare, explicația pe care o oferă științele generalului este relativ diferită de explicația constituită în științele obiectelor individuale. Ultima nu poate fi derivată în mod complet din
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și psihologia, de exemplu, pentru a se dezvolta ca științe teoretice generale, au nevoie de o cantitate enormă de date despre comportamentul uman individual și colectiv. Analiza prezentului oferă o parte însemnată a acestui material faptic. Explorarea trecutului însă poate pune în evidență o serie de comportamente specifice în condiții care nu mai pot exista la ora actuală. Istoria nu este încă utilizată, din acest punct de vedere, prea intens pentru dezvoltarea științelor generalului. Ea va fi însă cu siguranță tot mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
pentru că el tindea să considere culturile ca sisteme înalt integrate și autonome, având o origine metafizică. Pentru perspectiva cercetătorului modern, punctul de vedere culturalist,deși în sine extrem de productiv, reprezintă doar „jumătatea drumului” în explicație. O a doua perspectivă care pune în evidență sursele profunde ale gândirii temporalității este cea sociologică. Sociologul pornește de la analiza proceselor sociale caracteristice unei colectivități și caută să detașeze de aici consecințele asupra modalităților culturale de percepere a temporalității, de raportare la trecut, prezent și viitor. Particularitatea istoriografiei
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
utilizată ca sursă principală de exemplaritate morală. Ea a trebuit să ofere fapta pozitivă, normalitatea. Fiecare colectivitate a încercat să-și scrie istoria din această perspectivă. • Istoria ca ideologie a unui grup, a unor clase sau colectivități. Karl Marx a pus în evidență faptul că istoria reprezintă un instrument ideologic foarte puternic al claselor sociale. Ele definesc, în spiritul propriilor lor valori, atât situația prezentă, cât și trecutul. Faraonii, cu lista lor lungă de strămoși, încercau să acrediteze ideea unei organizări sociale stabile
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
uman pornesc de la presupoziții distincte asupra tipului de determinism specificacestora: a) Explicația presupune existența unui determinism obiectiv: fenomenele sociale sunt verigi ale unor lanțuri cauzale. Ele se află într-o interdependență obiectivă cu alte fenomene sociale. A explica înseamnă a pune în evidență tocmai această interdependență, a determina acele fenomene sociale și umane obiective care reprezintă cauzele fenomenului pe care îl analizăm. A explica dezlănțuirea primului război mondial înseamnă a pune în evidență acele condiții care în mod obiectiv au declanșat acest eveniment
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]